Sunt eu un sfânt? – partea a 2-a

Oamenii mai accentuează faptul că doar Dumnezeu este sfânt. Aceasta este adevărat, dar dacă El locuiește în noi, suntem și noi sfinți, chiar trupul nostru este sfânt ca templu al Duhului Sfânt: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu?” (1 Corinteni 6:19). Nu am citit niciodată atât de mult despre sfinți ca în ultima vreme, și anume despre sfinți aici pe pământ (Ps. 16:3). Dacă nu ar mai fi sfinți pe pământ, cum am mai putea înțelege ajutorarea sfinților în nevoie, așa cum este arătată în Romani 12? „Ajutați pe sfinți, când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.” Trebuie să existe sfinți pentru a putea face asta. Mulți vor să-și imagineze totul în Ceruri și folosesc pentru asta cuvântul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9-10). Prin transferarea acestor lucruri în Ceruri, se crede că ele vor fi primite doar acolo. Dar cuvântul continuă: „Nouă însă ni le-a descoperit prin Duhul Său.” Credincioșii Vechiului Legământ nu au putut vedea ce vedem noi și n-au putut auzi ce auzim noi.

Fiți sfinți în toată purtarea voastră!” Când mănânc cartofi, mănânc cartofi sfințiți. Avem cartofi sfinți, supă sfântă și pâine sfântă. Cum se poate asta, dacă brutarul nu este pocăit și nici morarul? Hrana este „sfințită prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1 Timotei 4:5). Atunci și stomacul este mai bun, pentru a putea mânca tot felul de mâncăruri. Continuă lectura

Anunțuri

Sunt eu un sfânt?

Nici un manual de teologie nu m-a mulțumit atunci când a explorat, definit și prezentat sfințenia (ca și harul de altfel), împreună cu întregul ei context. Totuși sunt câțiva autori care au prezentat bine și chiar foarte bine acest concept. Unul dintre ei este de-a dreptul genial când explică textul din Evrei, în care ni se cere să urmărim sfințenia. Dar mai bine îl las pe autor să explice, în paragraful următor.

Cuvântul „drept” îi înspăimântă pe mulți, însă și mai mult îi înspăimântă cuvântul „sfânt”. Mulți oameni care se cercetează înaintea Dumnezeului cel viu, trebuie să răspundă la întrebarea: „Sunt eu un om sfânt?” Atunci mulți își aduc aminte de anumite fapte din trecut și de anumite păcate săvârșite în prezent. Și din nou întrebarea revine: „Sfânt? Un om ca mine sfânt?!” Și totuși sunt mulți oameni care doresc să fie sfinți, acesta fiind scopul lor. Înainte auzeam mereu în biserică vorbindu-se despre faptul că în această lume nimeni nu este sfânt. După întoarcerea mea la Dumnezeu am auzit același mesaj predicat în adunări, dar spus cu mai multă seriozitate: „Nimeni nu este sfânt!” În perioada aceea aș fi lăsat mai degrabă să mi se taie capul decât să cred că sunt un sfânt. Credeam că încă nu sunt sfânt. Din fire nici un om nu este sfânt. Cu toate astea, descrierea omului firesc din Romani 3 se aplică doar până la nașterea din nou. După aceea omul capătă o altă imagine, după cum este arătat în Romani 3:24 și 8:1.

Sub Vechiul Legământ oamenii temători de Dumnezeu erau sfințiți, când se dădeau pe ei înșiși lui Dumnezeu. Sub Noul Legământ ei nu mai sunt sfințiți prin predarea lor, ci prin jertfa Trupului lui Christos. Predarea este necesară. Cel care nu renunță la tot ce are, nu poate fi ucenicul lui Christos (Luca 14:33). Predarea adevărată este pocăința. Atunci se poate descoperi Dumnezeu. În felul acesta am ajuns să înțeleg ceea ce spune versetul din Evrei 10:10 – „Noi am fost sfințiți prin jertfirea trupului lui Isus Christos, odată pentru totdeauna”. Acum aș fi dispus să mi se taie capul pentru acest cuvânt. Astăzi când citesc îndemnul din Evrei 12:14 – „Urmăriți pacea cu toții și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul”, nu-mi mai fuge pământul de sub picioare. Înainte, când îl citeam, îl înțelegeam greșit și voiam să produc sfințenia în loc să urmăresc sfințenia. Dacă un vânător vrea să vâneze un iepure, nu trebuie să facă mai întâi un iepure, ci doar să-l prindă (sublinierea îmi aparține). Aceasta este marea diferență: Unii acceptă sfințenia, iar alții încearcă să o producă. Mult timp am avut o înțelegere greșită, dar Dumnezeu S-a bucurat zicând: „I se vor deschide și lui ochii!”

Mulți oameni continuă să creadă în felul acesta, și anume că prin fapte bune și printr-o viață evlavioasă pot atinge sfințenia. Biblia nu ne învață că noi trebuie să producem sfințirea. Atunci ar fi trebuit să credem că Dumnezeu este un Om aspru, care ne cere ceva ce nu putem face și atunci ar trebui să fim pierduți. Dar Biblia spune: „Urmăriți sfințenia!” Noi „suntem sfințiți prin jertfirea trupului lui Christos, o dată pentru totdeauna”. Trebuie să ne bazăm pe această promisiune în toate încercările și furtunile vieții. Cine a primit siguranța că păcatele sale au fost iertate și viața lui este în ordine, poate să se bizuie pe această promisiune a lui Dumnezeu și este pregătit pentru venirea Domnului. De aceea toți cei care au primit Duhul lui Christos sunt chemați drepți și sfinți, după cum spune Scriptura. În 1 Corinteni 6:9-11 Pavel scrie acestei biserici: „Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți, în Numele Domnului Isus Christos și prin Duhul Dumnezeului nostru.”

Nu trebuie să ne îndepărtăm de această atitudine. Sunt vremuri când ni se pare că este un păcat să credem că suntem sfinți. Însă tocmai atunci trebuie să zidim mereu pe stâncă, și anume pe har. Dacă nu ne punem toată nădejdea în harul lui Dumnezeu, pierdem sfințenia. Ea nu este o lucrare a omului, ci este lucrarea lui Dumnezeu. Mântuitorul spune: „Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17:19); deci să fie sfințiți și nu să devină sfinți. Mulți cred că sfințirea este un proces îndelungat. Fabianke spune în comentariul lui biblic: „Sfințirea nu este o dezvoltare treptată, ci un act al lui Dumnezeu.”

Mulți cred că trebuie să crească în sfințire pentru a deveni din ce în ce mai sfinți. Ei vor să pătrundă sfințenia prin rațiune omenească. Însă nu există creștere nici în dreptate, și nici în sfințenie, ci doar în cunoaștere. Atfel, toți cei ce se tem într-adevăr de Dumnezeu pot vedea mai bine și mai clar că sunt drepți și sfinți prin jertfa lui Christos.

– sfârșit partea I