Deformările de raţionament

Intr-o „perioada normala, reflectiile noastre sunt „normale”, adica global reflecta destul de bine normalitatea. In schimb, cand suntem contrariati, unora dintre noi ni se intampla destul de frecvent sa pierdem putin pedala si sa ne torturam rumegand tot felul de idei foarte putin realiste sau rezonabile despre ceea ce ni se intampla. Exista tipuri foarte precise de deformare a reprezentarii mentale a realitatii, capcane in care cad persoanele care sufera de vulnerabilitate psihologica cronica sau temporara. Iata principalele manifestari:

  1. Radicalizarea: a vedea totul fie in negru, fie in alb.
  2. Suprageneralizarea: a dramatiza o dificultate obisnuita, generalizand-o in mod excesiv (folosind adverbe ca „totdeauna” si „niciodata„).
  3. Deformarea selectiva: a nu retine decat partea negativa a lucrurilor (prin filtrare) sau a minimaliza ceea ce e pozitiv, amplificand ceea ce e negativ.
  4. Autodeprecierea: a crede ca toate calitatile noastre, atuurile si succesele noastre n-au nici o valoare si nu servesc la nimic.
  5. Inferenta: – a citi gandurile altora; – a ghici viitorul; – a face declaratii pripite.
  6. Emotivitatea: a ne proiecta starile sufletesti asupra realitatii.
  7. Prezenta lui „ar trebui”: a socoti ca viata si lumea „trebuie” sa raspunda totdeauna unor norme foarte precise.
  8. Etichetarea: a identifica persoanele cu actiunile si comportamentul lor.
  9. Personalizarea: a pune intreaga raspundere pentru o problema in carca uneia si aceleiasi persoane.

Aceste deformari ale rationamentului amplifica raul pe care-l provoaca o experienta dureroasa si pot sa ne antreneze in dezechilibre profunde si de durata.

Radicalizarea

E vorba despre un mod de a rationa extremist si fara nuante. Daca un rezultat nu este conform sperantelor dumneavoastra, il considerati un esec total. Este povestea unei tinere care tine regimsi care cedeaza impulsului de a manca o lingurita de inghetata. „Asta e! – isi spune ea – am dat peste cap tot regimul!” Aceasta idee devastatoare o infurie atat de rau, incat infuleca indata si restul de inghetata. Daca si-ar fi tinut un alt discurs dupa prima abatere, o reflectie mai rezonabila, de genul: „Ah, m-am cam abatut de la regimul meu. E pacat, dar o sa incerc sa nu repet greseala„, probabil ca frustrarea ei initiala ar fi fost mult mai mica si nu ar fi ajuns sa nu se mai sinchiseasca de rest.

Continuă lectura