Comportamentul religios greşit – Caracterul depresiv

Un neurolog mi-a spus candva ca ii recunoaste aproape imediat pe bunii “catolici” printre pacientii sai. Acestia ar suferi mai frecvent de depresii, deoarece sunt mereu crispati de dorinta de a atinge perfectiunea. Inclin sa ii dau dreptate colegului meu. Orice efort de a deveni, prin forte proprii, sfant, duce la resemnare sau depresie. Este vorba, in primul rand, de refularea unor sentimente elementare cum sunt mania, frica, vinovatia, tristetea, a caror manifestare suferindul nu si-o ingaduie. El crede ca asemenea sentimente, ca si nevoile sexuale, sunt ceva rau si trebuie tinute in frau! Este insa, mai degraba, o suprimare ce se petrece in numele Domnului. Acolo unde lipseste expresia uni impresii se instaleaza depresia, adica atunci cand cineva nu-si articuleaza sentimentele si nevoile se ajunge de-a dreptul la suprimarea lor. Aceasta insa nu din dorinta lui Dumnezeu.

Concret: refularea dorintelor puternice de catre oamenii depresivi duce, si in domeniul religios, la pierderea originalitatii si a capacitatea de a-si dezvolta personalitatea. Un comportament de victima, de autosacrificiu ascunde, nu arareori, teama de a infrunta viata; omul s-ar putea face, cu aceasta ocazie, vinovat. Si deoarece oamenii depresivi se tem de vinovatie, ei fac tot ce le pretind ceilalti. Astfel ei se fac vinovati de faptul ca nu-si traiesc propria viata. Iar pana la urma se intampla sa dea frau liber agresivitatii acumulate impotriva propriei persoane, ajungand, in cazurile cele mai grave, sa se sinucida, adica sa se dezica de viata ce le-a fost daruita. Crestinul sanatos a invatat sa se apere si sa se confrunte cu propriile sale defecte.

Continuă lectura