Ultima editie – Imaginea de Sine

Raspunsuri la intrebarile ascultatorilor. Despre „criza varstei mijlocii”, petrecerea timpului de catre adolescenti pe internet, Supraeul, Constiinta etc. Doctor Andrei Patranca spune despre celalalt ca trebuie sa fie un interlocutor de nadejde, ca eu sa ma pot aprecia in mod corect prin el. Faptul de a obtine atentie din partea celuilalt are trei consecinte importante:

  • Atentia de sine: atentia primita din afara se va converti si va sta la baza propriei observatii/atentii de sine. Ceea ce ma conduce la o permanenta luare in consideratie a propriei persoane. A nu fi atenti la noi insine e un atribut al imaturitatii.
  • Identitate: apare identitatea prin intermediul respectarii granitelor si a recunoasterii autonomiei si particularitatilor persoanelor. Chiar daca suntem gemeni, mama ne acorda o atentie usor diferita, de unde se va naste imaginea mea de sine.
  • Constituirea Supraeului: prin identificari cu ceea ce este valoros la ceilalti.

Ce deosebire exista intre Supraeu si Constiinta?

Cand sunt copil si fac rau, ma tem de pedeapsa parintilor. Astfel, teama de pedeapsa care ar putea veni din afara mea se numeste supraeu. Cand eu insumi ma maturizez nu-mi mai este teama de ce va spune mama si tata cand fac raul, ci eu insumi ma simt rau, nelinistit, fara pace. Constiinta e o raportare la morala din interior. Supraeul e doar o teama de pedeapsa din afara.

LA CONSILIER – Practică

S-a cerut de către ascultători o mai mare concreteţe practică vis-a-vis de conceptul „Imaginea de Sine”. În aceeaşi călăuzire am fost şi noi, punând accentul pe simptomatologia unei defectuase IS şi implicit o scăzută Stimă de sine. Imaginea de Sine nu este un concept inventat de psihologi, ci este o trăsătură comună tuturor oamenilor, care pot să spună câte ceva despre ei înşişi. Biblia are impregnată pe paginile ei o întâmplare care se circumscrie perfect noţiunii IS. Ioan botezătorul este „prins la colţ” de unii preoţi şi leviţi, care pun în cascadă obsedanta întrebare: „Tu cine eşti?” „Eşti Ilie? Eşti proorocul? Cine eşti tu?” Cea mai definitorie întrebare a IS o adresează la urmă: „Ce zici tu despre tine însuţi?” Magistral ! Imaginea de sine este „Ce zici (crezi) tu despre tine însuţi”.
Sunt redate în emisiune manifestări şi efecte concrete ale unei IS non-obiective (proaste). Ateismul şi promiscuitatea sunt efecte ale unei inadecvate IS. E un dialog interesant pe care se merită să-l ascultaţi.

La Consilier – În profunzime

Forţa cu care „se impune” Imaginea de Sine duce la serioase prejudicii sau la un binecuvântat profit sufletesc şi spiritual. O imagine de sine negativă (neobiectivă) ne ţine prizonierii părerilor celorlalţi, convingerilor proprii eronate, emoţiilor provenite dintr-o constantă dezapreciere. Cel mai rău este că rămânând încătuşaţi în „ceea ce nu este de fapt al nostru şi din noi”, nu vom ajunge niciodată să ştim cine suntem cu adevărat şi ceea ce am fi putut deveni în mod real. Vă invit să ascultaţi a 5-a ediţie a emisiunii La Consilier pe tema Imaginii de Sine cu psihologul clinician Doru Popa din Sibiu.

La Consilier – Studii de caz

În cea de-a patra ediţie a emisiunii „La Consilier”, în mare formă, psihologul clinician (dar şi consilier creştin) Doru Popa din Sibiu. Din operele lui Rudolf Dreikurs prezentăm un caz – O familie cu patru copii. Părinţii au o cristalizată imagine de sine, de unde şi direcţia pe care doresc să o imprime copiilor. Raportat la felul în care parinţii îşi pun amprenta asupra vieţii lor, copiii prelucrează în mod profund, individual ceea ce „li se întâmplă”. Pe scena vieţii părinţii par „aerieni”, iar copiii li se par ca nişte „străini”. Interpretarea pe care puii de om o dau evenimentelor şi interacţiunilor cu ceilalţi membrii ai familiei sunt mai mult decât interesante. Constelaţia, dinamica familiei este fascinantă.

Doru Popa prezintă la rându-i principiile ce stau la baza formarii imaginii şi a stimei de sine. El povesteşte fragmente din cazurile pe care le-a avut, modalităţi practice de lucru cu consiliatul, însa nu epuizează nici pe departe tematica. Nu pentru că nu ar fi avut plăcerea şi bucuria să o facă, ci pentru că „pământul se învârte”, trecerea timpului este implacabilă. Emisiunea parcă se termină prea repede, dar am promisiunea lui că va fi prezent (cu ajutorul Atotputernicului) şi la ediţia următoare. Puteţi asculta întreaga emisiune dând click pe butonul «Play» de mai jos.

La Consilier – Imaginea de Sine 1

Ionut si Alina stau amandoi pe genunchii bunicului. Alina il saruta cu afectiune pe obraz pe bunu’ ei drag.        Pe mine bunuţu mă iubeşte mai mult decât pe tine spuse Alina dând din căpsorul ei cu păr auriu.

        Eu sunt mai cuminte decât tine şi ascult tot ce-mi zice bunelu, nu se lasă mai prejos Ionuţ.

        Tu cuminte? Protestă Alina. Da cât minţi. Mai şti când mi-ai dat în cap cu maşinuţa? Mai şti cât am plâns? Şi bunuţu te-a certat atunci.

        Îmbujorat şi dintr-o dată încruntat Ionuţ contraatacă furibund: „Lasă că nici tu nu eşti mai brează. Întotdeauna te smiorcăi, te vaiţi şi faci pe victima. Toţi te cocoloşesc doar ca să-ţi închidă gura.”

Continuă lectura

Reputaţia – Aliat sau Adversar

Ce este reputaţia?

DEX-ul prezintă reputaţia ca fiind „părere publică, favorabilă sau defavorabilă despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat.” O altă definiţie arată înspre o „apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calităţi deosebite, faimă, slavă, popularitate, renume.” Prin opoziţie obţinem aprecierea negativă, cu toate antonimele de rigoare.

De ce acest subiect?

Poate datorită importanţei. În ani de zile, printr-o muncă asiduuă se construieşte pas cu pas o reputaţie pozitivă, ce se constituie la un moment dat într-un brand în toată regula. Pronunţând numele lui X enumeri de fapt o serie de acţiuni benefice, o anumită calitate a operaţiilor, afecţiune în relaţii şi, mai ales, un evantai de calităţi morale deosebite. Dezastrul se poate produce în câteva secunde. O izbucnire de moment, totalmente nelalocul ei, însoţită de injurii (de ce nu, îndreptăţite) poate spulbera imaginea de succes, reputaţia benefică. Expresiile de stupoare de genul: „Cum, X a spus aşa ceva?” sau „Nu-mi vine să cred. Hai mă, lasă-mă. Fugi mă de-aici, X nu poate să facă aşa ceva.” O dată ce mărturiile se înmulţesc îşi fac loc şi dezamăgirile: „Oricine să fi făcut asta, aş fi crezut, dar n-aş fi crezut că X se poate gândi măcar, darmite să facă măgăria asta” ori „Băi, dacă X a făcut asta, atunci a înnebunit lumea. Ce mai, nu are nici un rost să te mai încrezi în cineva.”

Aspecte ale Reputaţiei

Reputaţia este formată din două „entităţi” (permiteţi-mi să le spun în acest fel) distincte şi relaţia dintre ele. Prima entitate este EU (EL, EA), iar cea de a doua este CELĂLALT (CEILALŢI). Relaţia dintre entităţi este dată de aspectul emoţional, de impactul pe care îl are asupra celuilalt (celorlalţi) ceea ce spune sau face X. De exemplu, ceilalţi dezvoltă faţă de X un sentiment de admiraţie, de apreciere şi poate de recunoştinţă, pentru că X repară orice lucru stricat pe care pune mâna. Lui X i se duce faima din om în om. La un moment dat câţiva simt o oarecare invidie faţă de succesul lui X şi încep să-l ponegrească. Ponegrirea poate să fie o contribuţie negativă la reputaţie, dar să nu fie reputaţia în sine. Ponegrirea nu este o opinie faţă de defectele obiective, reale ale lui X, ci este o acţiune defăimătoare care, în mod voit, exagerează, inventează, falsifică.

Responsabilităţi faţă de Reputaţie

Care este atitudinea benefică a lui X pentru o reputaţie bună? Sincer să fiu, nu cred că trebuie să aibă vreo contribuţie directă asupra părerilor celorlalţi despre sine. Cine ar fi atât de infantil să „cerşească” opinii favorabile despre sine? Cine ar fi naivul care s-ar ocupa cu reflexia imaginii sale din (nici măcar în) ochii celorlalţi? Una este să interpreteze X un rol de „om deosebit”, alta este să fie bun, blând, perseverent, îndrăzneţ – calităţi pe care persoane mature şi responsabile ar dori să le posede, nu să le interpreteze pe scena vieţii. Deci? Pentru o bună reputaţie X trebuie să fie preocupat de caracterul său. Caracterul personal este reglatorul permanent al reputaţiei. Un caracter integru învinge orice defăimare, orice ponegrire. De asemenea, moderează exagerările pozitive prezentându-ne ca oameni obişnuiţi, accesibili tuturor. În general, un caracter pozitiv atrage după sine o reputaţie bună, iar un caracter blamabil se asociază cu o reputaţie negativă.