Duşmanii din interior – II b

În adolescenţă, condiţionarea emotivităţii şi sensibilizarea emotivă sunt destul de frecvente. La vârsta preadolescenţei are loc o dezvoltare dizarmonică a organismului (pubertate) ceea ce duce la creearea unor reacţii sufleteşti de jenă, chiar la instalarea unui sentiment de inferioritate faţă de adulţi. Este momentul ca adulţii să fie atenţi şi să-i menajeze printr-o atmosferă de încredere.

Dacă adulţii eşuază în securizarea preadolescentului, acesta va fi pus într-o situaţie de puternică mobilizare energetică, ce va fi dificil de controlat şi care va genera, în mod frecvent intense reacţii emotive ; surplusul de energie emoţională îl va face pe tânărul respectiv să reacţioneze neadecvat la diferite situaţii de viaţă. Raţionalizarea (“priza de conştiinţă”) pe care hiperemotivul o realizează frecvent asupra propriei reactvităţi afective duce, de cele mai multe ori, la o accentuare a acesteia : astfel, înroşirea creează ruşinea, iar ruşinea va face ca persoana în cauză să se înroşească şi mai mult ; o mişcare stângace sau inadecvată (tremuratul mâinilor, tusea, transpiraţie abundentă etc.) va evoca sentimentul de intimidare, iar acesta, instalându-se, va genera alte gesturi şi mişcări neadecvate, care vor spori impresia de inferioritate.

Duşmanii din interior – II

Hiperemotivitatea este acea trăire care-l face pe om să reacţioneze intens la evenimente şi situaţii nesemnificative pentru alţii : emoţia puternică de care este dominat hiperemotivul îl determină să-şi creeze reprezentări negative, să-şi imagineze urmări şi pericole deosebit de grave. Poate duce în unele cazuri la blocaje intelectuale, la imposibilitatea de a acţiona adecvat într-o împrejurare anume. În comparaţie cu un neemotiv de inteligenţă egală, cel emotiv nu are nici o şansă în condiţii de competiţie, deoarece întotdeauna, dar mai ales în ambianţa specifică a unei întreceri oficiale, stăpânirea de sine şi luciditatea neemotivului triumfă asupra stângăciei şi nesiguranţei specifice emotivului.

Nu toţi oamenii se emoţionează la fel. Cei caracterizaţi prin “excitabilitate emotivă” manifestă tendinţa de a se tulbura puternic, de a se emoţiona uşor pentru lucruri mărunte, neînsemnate ; la colerici, emoţia este stenică, orientată spre exterior, determinând la acţiune ; la temperamentul melancolic, căruia îi corespunde tipul de sistem nervos slab, emoţia este astenică, orientată spre interior, spre autoanailză, generând o tensiune nervoasă interioară permanentă, care duce la uzură nervoasă şi la pasivitate.