Între Cârtire și Plinătatea Duhului

Text biblic: Numeri 11:1-35

Atitudinea de cârtire față de Dumnezeu denotă mai mult decât o „justificată” nemulțumire. Lipsa peștilor gratuiți, a cărnii, prajiilor, cepei și a usturoiului poate să fie cât se poate de reală. Dar tot atât de reală este și prezența lui Dumnezeu. Ce-i arată Dumnezeu lui Iov când acesta îi cere socoteală? Dumnezeu îl pune pe Iov să priveasca a Sa creație: lună, stele, galaxii, pământul cu toate creaturile. În fața acestei revelații Iov cade la picioarele lui Dumnezeu și se vede atât de mic. Da, Dumnezeu este atotputernic și în complet control; EL a făcut și peștii și animalele de uscat și toate legumele. Când Dumnezeul cărnii și a legumelor este Conducătorul tău, tu te plângi că n-ai carne și legume? Ori, nu cumva, imaginea ta despre Dumnezeu este a unui dumnezeu hain?

Cum să nu crezi că Dumnezeu vrea să te „otrăvească” cu mană, când imaginea ta despre Dumnezeu este a unuia care te mână sa fii „ucis de sabie, iar soțiile noastre și copilașii noștri vor fi de jaf?” – Numeri 14:3

Astfel de imagine despre Dumnezeu găsește imediat pretexte pentru a se revolta. Dar la ce duce revolta? Cât de periculoasă este? Pe cine atinge? Și când a atins pe toată lumea, cine mai poate stopa urgia? Cum se rezolvă această nenorocire?

Poftele generează Cârtire

(Cârtirea Poporului)

  • etapa plânsului, a jelaniei (v.1, 4, 10);
  • etapa revendicării (v.13);
  • etapa disprețuirii (v.20; 14:3);
  • etapa lăcomiei (v.32);
  • etapa falimentului (v.33).

Cârtirea generează Cârtire

(Cârtirea lui Moise)

  • etapa observării (v.10);
  • etapa tristeței (v.10);
  • etapa acuzării (v.11);
  • etapa victimizării (v.13);
  • etapa disperării (v.14, 21-22);
  • etapa depresiei (v.15)

Tratamentul Cârtirii

(Soluția lui Dumnezeu)

  • etapa ascultării / credinței (v.24, 30);
  • etapa umplerii cu Duhul Sfânt (v.16, 28-29);
  • etapa slujbei / conducerii spirituale (v.17);
  • etapa manifestării darurilor spirituale (v.26-26).

Concluzie

Este clar că nemulțumirea față de anumite lipsuri poate ascunde o profundă aversiune față de Dumnezeu. În natura noastră coruptă, toți îl urâm pe Creatorul. Detectarea in inima noastră a oricărei stari de bosumflare poate fi un semnal de alarmă. Cu cât ne îndepărtăm de părtășia cu Dumnezeu, cu atât mai mult în sufletul nostru încolțesc lăstarii necredinței și a nemulțumirii față de toate lucrurile, dar mai ales față de Dumnezeu. Scopul celui rău este să ne facă să falimentăm, să ajungem la treapta cea mai de jos: disperare și depresie. De aici nu mai este decât un pas spre pierzarea noastră. Lăsându-ne gândirea condusă de Duhul și fiind plini de EL vom evita astfel de stari periculoase și vom ajuta și pe alții.

Anunțuri