Când logica este contrazisă de realitate

Ieri, o colegă mă cheamă să o ajut. Dorea să editeze un material audio, dar playerul winamp îi dădea un mesaj de eroare, iar softul de editare de asemenea. Mă uit repede la iconiţa (simbolul) ce reprezintă un difuzor (sistemul audio) şi văd că e marcat cu un x roşu (o cruce roşie, răsturnată). În partea frontală a calculatorului era mufa jack de la boxe parţial introdusă. Remedierea a fost rapidă; introducerea până la capăt a mufei jack. Nu era prima dată când se plângea de aceeaşi defecţiune şi tot neajutorată era.

Am sesizat contrarietatea de pe chipul ei şi am continuat discuţia cu ea. “Ce anume nu înţelegi?” Ea, foarte neîncrezătoare – mai degrabă vexată – îmi spune “Păi este ilogic, nu pricep de ce aici este aşa şi la celălalt calculator merge altfel”. Am realizat într-un mod cât se poate de interesant – acum eu eram contrariat – că nici măcar realitatea nu poate schimba convingerile unei persoane.

Atunci i-am spus “Imaginează-ţi că informaţiile, cunoştinţele tale despre situaţia în cauză sunt total inadecvate. Aruncă-le din mintea ta, tot aşa cum arunci nişte cărţi inutile de pe un raft de cărţi. Şi fă un efort să primeşti ca informaţii reale, tot ce-ţi spun eu acum.” Nu vreau să intru în detalii tehnice, nu acesta este scopul articolului.

Cât de interesantă este mintea umană. Când cineva dă o valoare foarte mare unor convingeri personale, atunci realitatea, chiar dacă arată contrariul, nu reprezintă pentru cel în cauză, decât o aberaţie. Abaterea de la “normal” este în realitatea obiectivă. Nici măcar nu-i trece prin minte că ar putea fi ceva greşit în convingerile sale.

Orice electronist când depanează un montaj electronic o face conform unor cunoştinţe solide în domeniu şi de cele mai multe ori după o schemă electronică de principiu. Convingerile personale devin “schema electronică de principiu” după care încercăm să interpretăm realitatea. Când ceva nu merge, atunci anormalul este în afară, nu în “algoritmii” noştri de interpretare şi rezolvare.

Succes garantat 100%

Ştiu că s-a mai scris pe acest subiect. Dar a şti nu este tot una cu a observa relaţiile dintre manipulatori şi manipulaţi. Şi a învăţa cât mai multe despre natura umană. Majoritatea site-urilor de ştiri online (chiar şi cele sportive) sunt într-o concurenţă acerbă pentru atragerea vizitatorilor. În funcţie de creşterea numărului de vizitatori tariful pentru spaţiul publicitar, alocat pe site, creşte la rându-i. Subiectele care “atrag” vizitatorii sunt arhicunoscute : sexul şi moartea. Şi corelatele acestora : incestul, divorţul, amantele, incinerarea, sinuciderea, accidentele rutiere, catastrofele naturale etc., etc.

Se pare că este în natura umană tendinţa, impulsul irezistibil de a merge spre tot ce ţine de moarte şi sex. Până şi un copil ştie lucrul acesta şi-l foloseşte pentru a atrage vizitatori pe site (trist, dar adevărat). Ce mă miră întotdeauna este faptul că manipulatul (-ţii) uită dintr-o dată că este victima şi are impresia că, de fapt, i se face un serviciu pe gratis. El nici nu concepe în acel moment că este “atras de pofta lui însuş şi momit”, că este pe cale să dezvolte patimi nesănătoase, un caracter dominat de fantezii şi că o să se aleagă cu o amprentă imagistică mentală care, de acum înainte, îi va reprezenta sexul opus drept un obiect sexual.

Totuşi, nu pot să nu mă amuz când realizez că şi manipulatorul devine manipulat atunci când postează imagini, articole, comentarii cu tematicile amintite. El nu este un robot în acţiune, ci un actor implicat în furnizarea unei poveşti de viaţă, a unei întâmplări “şocante”, pe care o prezintă selectiv, luând din eveniment acele părţi care sunt irezistibile pentru cititor. În încercarea sa de a trezi curiozitatea morbidă a cititorilor, manipulatul testează în primul rând pe propria-i persoană. Ca să tresară emoţional are nevoie de date picante şi nu de puţine ori apelează la imaginaţie, relatând şi ceea ce, de fapt, nu s-a întâmplat. Rezultă de aici o comunitate imensă de complăcuţi în emoţii şi plăceri primare infantile.

Unii, din această masă de oameni din ce în ce mai imensă, învaţă să schimbe rolurile, pentru a putea câştiga financiar. Creează la rândul lor site-uri cu “momeli”. Perpetum mobile.

Elemente de comunicare non-verbala 2

Cele mai frecvente gesturi, din literatura de specialitate:

1. Strangerea de mana

In vremurile primitive, oamenii pesterilor, cand se intalneau, inaltau bratele in aer cu palmele deschise, pentru a arata ca nu au arme la ei. In decursul secolelor, acest gest al palmelor ridicate s-a modificat, aparand gesturi cu palma pusa pe inima si multe alte variante. Forma moderna a acestui stravechi ritual de salut este intinderea mainii si strangerea palmelor atat la intalnire, cat si la despartire. In mod obisnuit, intr-un asemenea gest mainile se scuturau de cinci-sapte ori.

Intr-o strangere de mana dominarea se face simtita prin intinderea mainii cu palma in jos. Un studiu intreprins asupra unui numar de 54 de oameni de afaceri, cu functii de conducere si cu succese in activitatea lor, a dezvaluit ca 42 dintre ei nu numai ca au avut initiativa strangerii mainii, dar au si utilizat-o in varianta dominatoare a acesteia. Intinderea de mana in sus este opusul strangerii de mana cu sens de dominare.

2. Frecarea palmelor

Viteza cu care cineva isi freaca palmele semnalizeaza cine va fi, dupa parerea sa, beneficiarul rezultatelor pozitive asteptate. Sa zicem, de exemplu, ca dorim sa cumparam o casa si, in acest scop, mergem la un agent imobiliar. Dupa ce ii descriem la ce fel de proprietate ne gandim, agentul isi freaca rapid mainile si spune: „Stiu un loc pe placul dumneavoastra!”. Agentul semnalizeaza ca potrivit parerii sale, beneficiarul rezultatelor va fi  beneficiarul. Dar ce am simti, oare, daca el si-ar freca foarte incet palmele in timp ce ne-ar asigura ca dispune de casa ideala? Ne-am gandi imediat ca umbla cu viclesuguri, ca vrea sa ne pacaleasca si am avea senzatia ca rezultatele asteptate ar fi mai degraba in folosul lui decat al nostru? Agentii comerciali sunt instruiti ca atunci cand isi freaca mainile, in timp ce descriu viitorilor cumparatori produsele sau serviciile, sa faca aceasta, neaparat, cu o miscare rapida a mainilor, pentru a evita trecerea cumparatorului in defensiva. Atunci cand cumparatorul isi freaca mainile si spune vanzatorului: „Ia sa vad ce-mi puteti oferi!”, prin aceasta semnalizeaza ca se asteapta sa i se arate produse de buna calitate, din care probabil va si cumpara.

3. Mainile in pozitie de coif

Observatiile si cercetarile cu privire la acest gest fascinant demonstreaza ca este frecvent folosit in relatiile superior-subordonat si ca poate aparea izolat, indicand o atitudine de siguranta sau una de „sunt foarte destept”. Conducatorii de unitati sunt cei care recurg adesea la aceasta pozitie a mainilor atunci cand transmit instructiuni sau sfaturi subalternilor si deosebit de frecvent este folosit in randul contabililor, avocatilor, managerilor si altor categorii asemanatoare.

4. Etalarea degetului mare

In limbaj non-verbal, folosirea degetului mare este o manifestare a prioritatii, a superioritatii si chiar a agresivitatii. Gesturile degetului mare sunt gesturi secundare, parti componente ale unui grup de gesturi. Etalarea degetului mare este un semnal pozitiv; el apare des in postura tipica a sefului glacial, care il utilizeaza in prezenta subalternilor. Cei care poarta haine noi, de croiala moderna il utilizeaza mai frecvent decat cei imbracati in lucruri mai vechi, cu o croiala depasita.

Funcţia fatică a comunicării

Roman Jackobson numeste fatica functia de intrare in contact, de stabilire a unei relatii. Plecand de la un exemplu relativ banal: „Alo, ma auziti?”, formula utilizata pentru a verifica buna functionare a liniei sau a postului telefonic. Prin extensie, vom vorbi despre comunicare fatica ori de cate ori subiectul vrea sa verifice tipul de relatie, indiferent de continutul mesajului. In aceasta acceptiune a termenului, exemplele sunt nenumarate:

  • cand vorbim „de dragul vorbirii”, pentru a tine linia ocupata sau a ocupa spatiul de emisie. In campaniile electorale, candidatii nu au neaparat o platforma-program, nici prea multe de spus, dar important este sa apara la televiziune si in ziare si sa acapareze tot spatiul disponibil, incercand sa-i impiedice pe contracandidati sa acceada la aceleasi plaje audiovizuale;
  • viata sociala este saturata de mesaje cu valoare informativa scazuta, dar cu o mare valoare relationala: palavragim cu vanzatorul, felicitam la botezuri si nunti sau prezentam condoleante la inmormantari; la mesele organizate intre prieteni evitam cu orice pret blocajul, fatal pentru narcisismul social, si avem intotdeauna in acest scop un cuvant potrivit la indemana sau cateva subiecte de conversatie care sa nu supere pe nimeni. Pe scurt, evitam tacerea, dovada flagranta de incapacitate conviviala.

Continuă lectura

Cum să comunicăm eficient

Optimizarea comunicarii

Pentru a se conferi comunicarii o mai buna sansa de succes este indicat a raspunde la cinci intrebari simple:

De ce? (scopul)

  • de ce comunic?
  • care este scopul meu real de a scrie sau vorbi?
  • ce sper eu sa realizez?
  • care este scopul meu: sa informez, sa influentez, sa conving sau sa fac conversatie?

Cine? (interlocutorul)

  • cine este cu precizie receptorul mesajului meu?
  • ce fel de persoana este, ce personalitate are, educatie, varsta, statut social?
  • cum va reactiona la continutul mesajului meu?

Unde si cand? (locul si contextul)

  • unde va fi receptorul cand va primi mesajul meu?
  • in ce moment soseste mesajul?
  • care este relatia mea cu receptorul? Este subiectul mesajului un motiv de controversa intre noi? Atmosfera este incarcata sau destinsa?

Ce? (subiectul)

  • ce vreau exact sa spun?
  • ce as dori sa spun?
  • ce doreste el sa stie?
  • ce informatii pot omite?
  • ce informatii pot da pentru a fi: clar, concis, amabil, constructiv, corect, complet?

Cum? (tonul si stilul)

  • cum voi comunica mesajul meu: in cuvinte, in imagini? Ce cuvinte? Ce imagini?
  • ce mod de comunicare va fi apreciat: scris sau vorbit?
  • cum voi organiza informatiile pe care vreau sa le transmit? Voi folosi o prezentare deductiva sau inductiva?

Este indicat a tine cont de aceste observatii chiar daca vom comunica spontan; raspunsurile la aceste intrebari vor actiona ca o buna disciplina in a ne impiedica sa vorbim fara sa gandim.