Variantă MySQL Intellisense – HeidiSQL

Heidi SQL este fără îndoială unul dintre cele mai puternice utilitare pentru crearea și gestionarea bazelor de date (Microsoft SQL Server, MySQL și PosgreSQL). Poate fi descărcat și ca utilitar portabil, ocupând mai puțin de 10 Mb. Are intelissense avansat si poate fi folosit pentru interogări MySQL sigure sub raportul sintaxei, funcțiilor și conținut (tabelă/coloană), dacă IDE-ul nostru PHP nu are această funcționalitate. Combinația de taste [Ctrl]+[Space] activează fereastra inteligentă.

Programul poate foarte multe lucruri necesare pentru managerii bazelor de date, dar vă invit să le descoperiți singuri sau citiți aici și aici. Apropos! Este complet gratuit, însă realizatorii primesc orice donație.

HeidiSQL

Reclame

IPOCRITUL, copilul lui Ha-Ge

Material (postare) pentru creștini.

Am rămas dator cu un articol, continuare de aici: Brambureala teologica Ha-GE (1):

Cei care încearcă să trăiască prin îmbinarea celor două metode de accedere la Dumnezeu, ajung să fie duplicitari, legaliști iar alții, cu un eu slab ajung să care în sufletul lor grave probleme emoționale (o să dezvolt în alt articol).

În concepția unor creștini căsătoria dintre Har și Lege este cât se poate de naturală și necesară. Am demonstrat că nu este așa, nu mai revin asupra acestui aspect. După această căsătorie apare în noua familie un copil. Despre acest copil vorbește apostolul Pavel când îl înfruntă pe apostolul Petru, care, la rândul său, făcuse imprudența de a încerca să concilieze (căsătorească) Harul și Legea. Epistola către Galateni, capitolul 2, versetele 11 la 14. În situația relatată în paginile Sfintei Scripturi, Pavel, cu un fin ochi cuplat la un spirit care discerne cu finețea unei raze laser, pune fără nici un dubiu diagnosticul: fățărnicie. Câteva verbe descriu ceea ce făceau oamenii acolo (Petru, Barnaba, ceilalți iudei): se fereau (a se citi se ascundeau), stăteau deoparte de teama celor circumciși, au început să se prefacă și ceilalți, Barnaba a fost atras în fățărnicie, nu umblă drept după adevărul Evangheliei, trăiești ca…, silești pe… Cam mult pentru trei versete. Asta arată că era prea evident ceea ce se petrecea acolo. Era prea pe față.

Descoperim un principiu important: În cele spirituale (scripturale), ale lui Dumnezeu, a încerca să faci pentru a fi dă naștere ipocritului. În general, creștinul a frecventat școala duminicală și a fost învățat – cum spune Pavel – conform adevărului Evangheliei, că natura umană este complet inadecvată și echipată pentru opoziție față de cele ale lui Dumnezeu, ba chiar impotriva lui Dumnezeu Însuși. Copil fiind asimila în mintea sa primele învățături. Adolescent și tânăr ajungând a învățat cu inima ce înseamnă natură coruptă și ce forță înrobitoare dezvoltă ea. Matur și la senectute, dacă a învățat într-un mod înțelept din experiențele vieții, știe că natura umană nu poate fi nici îmblânzită nici anihilată. Nici o putere din lume, nici cea mai avansată tehnologie ori program terapeutic certificat de studii serioase nu poate răpune corupția din inima omului.

Se pare că numai creștinul deștept, care a reușit ceea ce nu a reușit Dumnezeu (unirea Harului cu Legea), nu e conștient de cruda realitate. El numește, teologic, această luptă de a face pentru a fi, sfințenie. Altă orientare din aceeași categorie face pentru a menține, păstra (cică mântuirea). O altă arie de creștini de acest gen face pentru a ajunge la. Toate păturile din categoria aceasta Ha-Ge Îi transmit lui Christos că poate să ia o pauză. Ceea ce a făcut El la Golgota e bun, chiar foarte bun, însă nu suficient. Acum rezolvăm noi. Adică ei.

Două trăsături mari dezvoltă hagiștii în sufletul lor, în funcție de tăria eului: legalismul și labilitatea. Aș vrea să se rețină acest aspect că hagiștii se bazează exclusiv pe forțele proprii (ale eului) când fac pentru a fi, a accede, a păstra etc. Chiar dacă în mintea lor pot fi convinși de tot suportul cerului, totuși, acesta nu are cum să vină, deoarece toți cei care se forțează să facă pentru a fi neprihăniți/drepți se pun sub incidența și condamnarea Legii. Să nu uităm, acesta este scopul Legii: penalitatea, nu protecția (suportul). Cei care sunt călăuziți de Duhul nu sunt sub Lege (Galateni 5:18).

Data viitoare o sa prezint, cât pot de bine cele două profile (legalistul și labilul), însă astăzi vreau să ating, măcar puțin, substratul motivațional: cauzele interne și externe. Ce-l împinge pe un creștin să-și pună întreaga sa conduită sub această concepție:

  • Una dintre cauze este de natură externă. Ea provine din comunitatea locală, mai exact din doctrina pe care aceasta o servește cu sfințenie și regularitate membrilor ei. Dar și comunitatea aceasta este, la rândul ei, produsul generațiilor anterioare. Atmosfera în comunitate este, de cele mai multe ori, foarte sobră, chiar severă. Litera Legii este deasupra spiritului ei. Norii negri care plutesc amenințători deasupra capetelor enoriașilor imprimă în inimi sentimentul cronic de vinovăție. Iminența fulgerării paște pe oricine. Mesajele amvonale sunt predominant moralizatoare, culpabilizante. Reparația actelor păcătoase se face prin reîntoarcerea la valorile morale pierdute, la o și mai acerbă sfințire. Numai că eșecul (care constituie starea de fapt a hagistului) constant din viața sa îl încarcă ori cu frastrare greu de suportat, ori cu dezvoltarea unor planuri și mai complexe de dezvoltare de sine, cu hotărâri mult mai solemne, cu caracter de jurământ.

  • Din comunitatea aceasta se nasc grupurigrupulețe de perdanți și învingători. Statutul comunitar depinde de succesul sau eșecul personal. De aici se dezvoltă, încetul cu încetul ipocrizia. Cel cu limbajul mai sfânt și tăria cu care acuză „derapajele” din viața celorlalți este văzut ca un învingător. Iar cel care și-a câștigat acest blazon devine cu pași siguri abuzator spiritual. El este calificat pentru aceasta, nu?. A fi „puternic” (abuzator, oprimator) ca fratele Veronovici sau Verulescu devine scop în viață.

  • Ca latură sufletească (intrapersonală) avem interiorizarea vinovăției juridice care se transformă într-un sentiment acut de vinovăție. Dacă nu fac așa, voi fi atenționat, dat exemplu, apoi disciplinat. Încălcarea nomosului hagist (set de legi) mă îndepărtează de toți cei care mi-s dragi. Nu mai vorbesc de faptul că mi-am pierdut mântuirea (!?)”. Această din urmă expresie denotă o realitate de o cruzime extraordinară, tocmai datorită faptului că, prin propriile eforturi, creștinul nu va atinge niciodată gradul de sfințenie cerut de comunitate pentru a intra în cer. De unde și permanenta conștiență a vinei și a imposibilității eliminării ei (Evrei 9:9). Oricât s-ar chinui, el nu este – ca unii – capabil să intre în cer printr-o viață de sfințenie.

  • Altă forță motivațională a hagistului este convingerea că a sa concepție este corectă (chiar dacă, în fapt, el a primit-o de-a gata, fără să o analizeze, verifice, valideze). Tipul predominant de analiză a textelor biblice este deductiv. Stilul inductiv nu-i este familiar și nu știe cum să-l folosească. Hagistul găsește mereu fragmente care se subordonează gândirii sale (formatate, nu formate). În calitate de vechi hagist așa am studiat Scriptura ani și ani de zile. Grupurile de studiu la care participam analizau prin anumiți ochelari de cal„. Chiar și când aplecarea asupra textului era de genul: să vedem ce spune textul, întotdeauna textul spunea ce doreau cursanții. Sic! Interesant e faptul ca până și Duhul Sfânt spunea ce spuneau studioșii hagiști.

Va continua…

De ce eșuează creștinii în mărturie ?

De ce majoritatea creștinilor nu sunt credibili? Până mi-am adresat eu această întrebare, la modul serios, mulți, mulți alții au chestionat la fel. Întrebarea este corectă, iar conținutul ei este evident. Evident în realitatea cotidiană. Creștinii – nu toți – sunt jalnici. Adepți ai unor teorii (multe și complexe) și atât. Răi, gâlcevitori, campioni la bârfit, ultra mofturoși. Vă pot da exemple cu duiumul. Exemple recente. Să continuăm. Resentimentari, lași, prefăcuți, invidioși, perfizi. Ma doare sufletul când scriu. Nu neapărat de ei, ci de faptul că, așa cum zice apostolul Pavel, din această cauză Christos este vorbit de rău.

Două motive majore stau la rădăcina acestui fenomen: 1) falsa convertire și 2) permanenta bebelușie. Iertați-mă, a trebuit să nasc termenul acesta. Am convingerea că reflectă cel mai bine realitatea.

Unii cred că sunt creștini, dar nu au venit la Christos copleșiți de starea lor naturală, coruptă. Nu i-au doborât groaza că sunt păcătoși. Nu s-au cutremurat de ceea ce sunt. N-au văzut iadul cu ochii, pentru a fugi la Cel care are puterea să mântuiască DIN PĂCAT. Au venit la credință (?) pentru că era ceva mai bine: suport material (cârcotașii le-ar numi ”ajutoare”), sprijin sufletesc, loc pentru a-și satisface ambițiile, faima personală, tendința de a conduce, dirija și chiar, va vine să credeți sau nu, de a manipula. Apoi au trecut anii, s-au obișnuit să creadă că fac parte din mireasa lui Christos și ei sunt în aceeași stare naturală. Ba chiar, în domeniul conduitei au devenit și mai versați în ale corupției firii. Și n-au nici o tresărire, nici un sentiment de vinovăție. Singura frică este să nu fie descoperiți, dați pe față în mod public.

Ceilalți sun veșnic sarkinos. Prunci după 5, 7, 9, 11, 17, 20, 25, 30 de ani. Ei consideră că au tot dreptul să fie așa. Textele lor predilecte sunt cele în care Isus intră cu biciul în templu, pedepsirea lui Core, Datan și Abiram și toate celelalte, pe același ton. Uneori ei simt dorința sinceră de transformare a minții, dar nu ține mult. Tendințele lor naturale sunt ascultate repede și cu convingere. Au aceeași imagine când ajung la senectute: mici, pufoși, naivi, impulsivi și cu suzeta în gură.

Aceștia niciodată nu au trăit și, deci, nu recunosc călăuzirea Duhului Sfânt. A fi creștin înseamnă a fi călăuzit PERMANENT de DUHUL SFÂNT. Da, majoritatea creștinilor știu că ar exista un Duh Sfânt, însă doar ca noțiune pe paginile Scripturii, nu ca Persoană care locuiește în duhul lor.

Trist, dar adevărat…

De ce, Doamne?

Luca 13:1-5 e pasajul care-L prezinta pe Isus raspunzand la astfel de intrebari. Mantuitorul preintampina intrebarea “DE CE, Doamne?”, aratand ca astfel de intamplari pot avea loc din ratiuni pur umane: libertatea unuia poate duce la ingradirea/anihilarea libertatii altora. Christos focalizeaza atentia noastra cu privire la astfel de intamplari nefericite – Crime in masa (galileenii ucisi de Pilat), cladiri prabusite peste suflete (Turnul Siloamului prabusit peste 18 insi) – pe cel mai important aspect: “Credeti ca au fost mai pacatosi decat ceilalti?”

Aceasta este cea mai importanta intrebare. Cum asa? Pentru ca duce la problema vesniciei. Unde vrei sa-ti petreci vesnicia? Fie ca mori de moarte buna, la batranete, ori intr-un accident stupid sau de mana unui om josnic, toti suntem la fel: pacatosi. Morali sau imorali avem o trasatura ereditara comuna: pacatul.

Nu cum mori conteaza. DAR CONTEAZA CINE ESTI CAND MORI. Poti muri frumos, dar nemantuit sau poti muri stupid, in floarea tineretii, dar mantuit.

VESNICIA conteaza !

Webuilder – excelent PHP IDE

Folosesc de ceva timp pentru programare in PHP o soluție profesională foarte accesibilă ca preț, însă destul de performantă. Se numește Webuilder (http://www.webuilderapp.com/). Prețul acestei aplicații IDE este de 39,95 euro, însă pentru cei care sunt din estul Europei se tarifează diferit: 3 euro, la care se adaugă TVA-ul. Printr-un SMS aplicația mai sus amintită se poate achiziționa fără nici un fel de probleme.

Atât de multe știe aplicația să facă, încât pentru o analiză detaliată vă recomand cele două linkuri:

Are înzestrări pentru a facilita lucrul cu diverse frameworkuri, folosește o sumedenie de snipets (fragmente de cod din diverse limbaje) și pluginuri (printre care și valorosul Emmet). Se poate instala și în format portabil. Merită să-l testați, apoi să vă decideți.

webuilder2015 webuilder-frameworks

Altă năzbâtie: Cetatea Sărbătorilor

Un alt pericol „teologica luat naştere şi la Sibiu sub tutela „Cetatea Sărbătorilor”. O altă brambureală, dar, cred eu, mult mai periculoasă decât „căsătorirea” Harului cu Legea. De ce mai periculoasă? Deoarece conectează adevăruri profunde (Justificarea, Identitatea) cu o finalitate abracadabrantă gen: „Dacă păcătuiesc, nu eu, omul cel nou fac lucrul acesta, ci omul cel vechi.” Cu alte cuvinte, treaba omului cel vechi ce face, atâta timp cât eu sunt un om nou, adică am căpătat justificarea din partea lui Dumnezeu.

Puteți aprofunda căutând pe youtube canalul Cetatea Sărbatorilor sau accesând linkul: https://www.youtube.com/channel/UC8-zBsD2dxI6M7aGy2TZRgw

De asemenea, vă invit să ascultați mesajul pastorului Nelu Brie care devoalează năzbâtiile acestei grupări (de la minutul 32):

Brambureala „teologică” HA-GE (Har + Lege) 2

Foarte scurtă recapitulare.

Legea şi Harul sunt două entități antagonice. Ceea ce nu a putut face Legea (și nici nu va putea vreodată) a făcut Harul. Legea nu a putut da viața. Normal, de vreme ce scopul ei a fost MOARTEA. Așadar, Dumnezeu nu a țintit niciodată să realizeze mântuirea prin Lege. Tocmai de aceea Pavel spune despre Slujba Legii că este, nici mai mult, nici mai puțin, decât Slujba Morții (gravată în litere, pe pietre – Decalogul). Deci Slujba Morții = Legea Morală (sic!). Pavel, în același paragraf din 2 Corinteni 3:7-18 spune că această slujbă (gravată…) a fost DESFIINȚATĂ. Interesant este că întoarcerea la Domnul este definită de Pavel, în aceeași secțiune ca renunțarea la Slujba Morții.

Aceeași idee este magistral expusă în epistola către evrei. Dacă renunți la Hristos pentru a te întoarce la sărăcia Legii nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, deoarece jertfele Legii nu înlăturau păcatul (ereditatea) și nu eliberau conștiința. Evreii aduceau jertfe în fiecare zi (prin Marele Preot – Evrei 7:27), dar aceste jertfe nu făceau decât să țină conștiința încărcată permanent (Evrei 9:9; 10:1-4, 11). În schimb, Hristos este singurul care face atât curățirea integrală de păcate, asigurarea unei noi identități cât și curățirea conștiinței (Evrei 9:14, 25-28; 10:10, 14, 19 etc., etc.). Dar acest aspect va fi dezvoltat în altă abordare.

Identitatea umană – în Adam

Este interesant faptul că Scriptura prezintă bărbatul ca pe cel căruia i s-a născut fiul ori fiica: „Când Metusala era de o sută opt zeci și șapte de ani, i s-a născut Lameh.” În traducerea Cornilescu expresia este și mai radicală: „Metusala a născut pe Lameh.” Deci, bărbatul este capul și reprezentantul familiei. Dar nu numai atât. Există doi bărbați în Biblie care sunt reprezentanții a două rase umane. Este vorba de primul Adam și de ultimul Adam (1 Corinteni 15:45-49). În Romani capitolul 5, secțiunea formată din versetele 12 la 21, Pavel îi prezintă pe cei doi capi ai umanității.

Primul Adam a fost neascultător față de Dumnezeu, iar structura sa biologică, psihică și spirituală a suferit transformări radicale. Din momentul răzvrătirii structura ființei sale s-a pervertit. Natura sa a devenit una păcătoasă, iar efectul acestei naturi duce la dezagregare, entropie, moarte. Ei bine, structura aceasta pervertită a fost transmisă tuturor progeniturilor sale. Cum așa? Aproape fiecare dintre noi moștenește câte o suferință de la părinții săi. Ba chiar și bolile psihice se pare că au câte o componentă ereditară (schizofrenia, de exemplu). Nu mai vorbesc de faptul că, la nivel de duh (spirit) nu mai avem capacitatea de a fi în legătură cu Dumnezeu. Am moștenit de la mama mea două suferințe cronice. Fetița mea a luat de la mine unele, de la mama ei altele, de la bunici câte ceva, dar și altceva nou, rezultat probabil din combinații.

În Romani 5 observăm că Adam a transmis mai departe progeniturilor sale păcatul. Adică, natura sa pervertită, ereditatea. Judecată venită de la unul (primul Adam) a adus condamnarea pentru toți oamenii. Deci, moartea a domnit, prin Adam, peste toți. Neascultarea lui Adam ne-a făcut pe noi toți păcătoși. Ca să înțelegem bine: noi nu suntem păcătoși deoarece comitem păcate, ci pentru că Adam a fost neascultător (Romani 5:19). Tu și cu mine, noi toți laolaltă comitem păcate pentru că suntem, din punct de vedere ereditar marcați. Ne naștem păcătoși. Iar Legea, culmea, a venit să se înmulțească greșeală, ca efect al eredității.

Fiecare dintre noi avem o carte de identitate (buletin, CI, certificat de naștere). Într-un act de identitate avem data și localitatea nașterii, numele părinților și cetățenia. Dumnezeu vede așa: Naștere: din primul Adam (din țărână). Cetățenie: pămțntească. Tipologie: un suflet viu (psuchikos), purtând chipul celui făcut din țărână. Finalitate: Carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea să moștenească neputrezirea. Legea este dată numai și numai celor „în Adam” cu scopul de a le reliefa moștenirea genetică și de a-i face profund conștienți că au nevoie de salvare, fără vreun aport (fapte) din partea lor. De ce este inutil aportul omului în problema salvării? Problema umanității prim-adamice nu provine din ceea ce FACE această umanitate, ci din ceea ce ESTE ea. Dearece a face rezultă întotdeauna din a fi. Trebuie să ființezi (să provii dintr-un anumit tip de viață) ca să te exprimi. Ori cum altfel ne putem exprima înăuntrul și în afara noastră decât precum suntem: păcătoși? Nu crezi că ești păcătos? Nimeni nu este veșnic.

Tranziție

Vă propun o problemă interesantă de logică, bazată pe Romani 5.

  • Descendenții lui Adam se nasc condamnați

  • Părinții mei sunt descendenți ai lui Adam

  • Eu sunt descendent al părinților mei


  • Eu mă nasc condamnat.

Cum pot oare să rezolv problema condamnării mele? Mă uit atent la inferența de mai sus și observ că imediat lângă blestemul meu (condamnat) se află verbul nasc. Hmm. Rezolvarea de aici trebuie să vină, de la naștere. Nu pot elimina condamnarea decât dacă mă mai nasc o dată. Mă uit mai sus puțin. Văd că părinții sunt o parte a problemei. Întrezăresc o rază de speranță. Dacă pot cumva să-mi schimb părinții? Ar fi o idee. Numai că disperarea mă cuprinde iar. Părinții sunt descendenți ai lui Adam, deci îi moștenesc natura. Orice părinți aș schimba ei sunt la rândul lor condamnați. Mă uit la prima afirmație. Ei, da! Aici e rezolvarea. Dacă schimb Adamul? Dacă în providența Sa, Dumnezeu mi-a pregătit un alt Adam? Aflu din Scriptură că da și că este vorba de ultimul Adam, de Isus.

De aici descopăr un adevăr uimitor pentru mine și orice om aflat în această situație. În definitiv eu nu sunt neapărat vinovat pentru că am comis păcate. Doar pentru asta am fost programat genetic, nu? Eu sunt responsabil pentru alegerea Adamului care să mă reprezinte în calitate de cap federal. Eu pot, prin alegere, să-mi schimb capul federal și să aparțin ca rasă umană de noul cap. Prin schimbarea primului Adam cu ultimul Adam fac un schimb de vieți. Dar cum este ultimul Adam?

… în episodul următor.

Brambureala „teologică” HA-GE (Har + Lege)

Nu mică mi-a fost mirarea (perplexitatea) să constat că oameni cu renume (și nume) combină Legea cu Harul, Harul cu Legea și construiesc, sfidând orice legitate a textului și contextului, gramaticii și logicii, istoriei și culturii (iudaice și creștine), argumente abracadabrante, doar ca să-și impună propria concepție asupra mântuirii. O combinație nefericită și imposibilă, în care, omul primește mântuirea prin Har, dar și-o asigură, după aceea, cu și prin propriile fapte (sfinte).

Scriptura este clară: „Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege” sau „Voi care căutați să vă îndreptățiți pe voi înșivă prin Lege, v-ați lipsit de Hristos, ați căzut din Har” ori „Nu lepăd Harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea se primește prin Lege, atunci degeaba a murit Hristos”. Sunt copleșitoare textele care pun o barieră între Har și Lege. Ele sunt incompatibile. Cei care încearcă să trăiască prin îmbinarea celor două metode de accedere la Dumnezeu, ajung să fie duplicitari, legaliști iar alții, cu un eu slab ajung să care în sufletul lor grave probleme emoționale (o să dezvolt în alt articol).

Plămădeala (struțo-cămila) Har – Lege

Spun unii că Legea încă este valabilă. Cea morală. Legea ceremonială a fost abolită de Hristos, dar Legea morală a rămas. Așa spun ei. De fapt, Scriptura arată, fără echivoc faptul că cele două laturi ale Legii nu pot fi separate (Romani 2:25-26; Galateni 6:13, 15 etc., etc.). În scrisoarea sa către galateni, apostolul Pavel nu lasă nici un loc de interpetare: Ori Hristos, ori Legea; ori Duhul, ori carnea. Nu există absolut nici o cale de conciliere între Har și Lege. Să zicem că rămâne în picioare „Legea Morală” (vorbesc ca un ieșit din minți – Galateni 3:10-14). Atunci cum rămâne cu faptul că Legea Morală nu îmi dă altceva decât moartea? Aici nu vorbesc despre circumcizie ori de respectarea nu știu căror sărbători sfinte. Vorbesc de: „Să nu poftești!” Să nu uităm, pofta rea este, în geneza ei, zămislită în interior, în inimă. Intră prin ochii exteriori, dar și prin ochii inimii. Nu trebuie să transpun în faptă, să exteriorizez prin acțiune. În forul meu interior conștiința sancționează pofta, care apare, în prima ei fază, la nivel intențional. Iar Legea îmi spune: „Ești mort!” Și așa se împlinește Scriptura: „Când a venit porunca, păcatul a căpătat viață și eu am murit. Această poruncă pentru viață a dovedit că mie mi-a fost pentru moarte.

Să privim la Scriptură – Scopul Legii

Este interesant faptul că noi creștinii, încercăm să convingem pe cei necreștini că sunt, din perspectiva Scripturii, condamnați. Adică, noi oamenii, cu toții, ne naștem „morți”. Cum așa? Ce nebunie este aceasta? Oamenii sunt buni, chiar dacă mai fac, din când în când, fapte rele. Dumnezeu, în răbdarea Sa de milenii ne aduce argumente solide prin care strigă un adevăr otrăvit (pentru noi, evident): problema noastră nu este una de comportament, ci de ereditate. De aceea și murim. Așa au murit oamenii și când nu era o Lege (Romani 5:12-14). Legea sancționeaza (pedepsește) cu moartea acțiunea, fapta rea: pofta, idolatria, minciuna, adulterul etc. Și totuși de la Adam până la Moise nu a fost nici o Lege. De ce, frate, au murit oamenii? Pentru că există o legitate biologică (ereditatea) în umanitate. Orice om care se naște din Adam se află sub incidența legității păcat-moarte. Chiar dacă nu au existat Tablele Legii, a existat legitatea biologică ce funcționează invariabil pe axa păcat – moarte. Și această legitate biologică este decretată tot de Dumnezeu. Adică, oriunde este păcat este și consecința acestuia, moartea. Deci, degeaba lucrezi asupra comportamentului, nu faci decât să-ți înrăutățești situația. Comportamentul este efectul eredității (natura adamică). În Scriptură (epistola către Romani, mai ales) păcatul, la singular, este latura ereditară, izvorul. Păcatele reprezintă intențiile și acțiunile specifice, concrete izvorâte din păcat (natura coruptă, pervertită).

Și atunci, pentru ce Legea? Tocmai de-asta. Să-ți arate ție, mie și tuturor că problema noastră este una de ereditate. Că oricât încerc să fiu bun prin fapte bune, nu merge. O singură poruncă din Lege dacă încalc mă fac vinovat de toate. Cum așa? Păi acțiunea vine din ereditate, din izvorul numit de Biblie păcat. Scopul Legii este să-mi dea moartea. Nu te amăgi, acesta este scopul Legii. Printr-o singură greșeală, a venit condamnarea (Legii) peste toți oamenii. Legea a intervenit ca să se inmulțească greșeala (Romani 5:20). Pentru că Legea ațâță, întărâtă păcatul. Legea este ca acel copil care zgândăre pisica, cu nuiaua disciplinei (sic) și plânge disperat, când este zgâriat. Legea, de fapt, provoacă păcatul, apoi te omoară. Legea este soră cu carnea prin finalitate: amândouă ucid. Carnea ucide prin pervertire, Legea ucide prin aplicarea justiției sfinte, drepte și bune. Legea a fost dată pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie sub judecată lui Dumnezeu. De aceea nimeni nu va fi socotit drept înaintea lui Dumnezeu, prin faptele legii, căci prin Lege vine cunoștința păcatului. Al tău, al meu, al nostru. În mine, în tine, în noi toți. Oricine se află sub incidența Legii este sub acest blestem crunt.

Legea a fost dată ca să ne ațintim privirile desnădăjduite asupra lui Hristos, Izbăvitorul (Galateni 5:22-29, plus trimiterile). Legea era îndrumătorul spre Hristos. Când Hristos a venit, nu mai sunt(em) sub acest îndrumător.

Să privim la Scriptură – Scopul Harului

Ce este Harul? Care este scopul Harului? Niciodată nu am fost mulțumit cu definiția harului dată în manualele de teologie. Nu pentru că ar fi greșită, ci incompletă și astfel nesatisfăcătoare. De curând am studiat capitolele 8 și 9 din a doua epistolă a lui Pavel către corinteni. De acolo am aflat ce înseamnă harul (chiar dacă, atât cât voi trăi, voi mai descoperi și alte fațete ale sale). Avem în narațiunea apostolului o situație de necesitate. Cei din Corint (creștini) sunt chemați să ajute pe cei aflați în nevoie, din Macedonia. În trecut, macedonenii ajutaseră cu bucurie pe cei aflați în disperare și le dăduseră din sărăcia lor lucie un belșug de daruri. Au dat după puteri și chiar peste puterile lor. Pavel spune că acesta a fost harul lui Dumnezeu dăruit bisericilor Macedoniei. Acum era rândul celor din Corint. Era rândul lor să facă o acțiune plină de har. Apostolul spune despre ei că se dezvoltă în toate privințele: credință, cuvânt, cunoaștere, orice râvnă și în dragoste. Dar, să crească și în acest har (dărnicia). Cu alte cuvinte și cele enunțate mai înainte sunt tot componente ale harului. Să reținem acest aspect. Apostolul vine apoi cu o imagine extraordinară a harului (2 Corinteni 8:9): „Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.” Aha! Deci acesta este harul. Acea lucrare care suplineste o nevoie stringentă, acolo unde nu sunt resurse și nici mijloacele pentru a procura acele resurse. Chiar și râvna lui Tit era de fapt o lucrare a harului lui Dumnezeu. Nici chiar Tit nu era capabil de râvnă, tocmai de aceea i-a fost pusă în inimă de către Dumnezeu însuși (2 Corinteni 8:16). Apoi, împreună cu Pavel și cu alții administrau harul dărniciei spre slava lui Dumnezeu.

Mai avem un principiu aici. Cine lasă Harul să lucreze în viața sa, culege binecuvântarea (2 Corinteni 9:6). Iar ceea ce este superb acum vine: „Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să fiți plini de orice faptă bună…” Fritz Berger a experimentat ce înseamnă harul lui Dumnezeu, atunci când din sărăcia lui a dat cartofi pentru două familii nevoiașe, pentru a avea hrană în iarna cumplită ce le stătea în față. Dumnezeu i-a înmulțit cartofii și au mâncat din ei chiar și în alți ani. Astfel, Scriptura se împlinește, pentru că Harul este nelimitat: „Cel care dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va face din belșug sămânța de semănat și va face să crească roadele dreptății voastre. În felul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:10-11).

Acesta este Harul. Aduce resursele necesare acolo unde este nevoie mare și lipsa de putere. Aduce viață și energie. Alungă moartea și putrezirea, pe care carnea și Legea le dau cu prisosință. Harul înseamnă ca DUMNEZEU FACE CEVA PENTRU OM, pentru omul lipsit de resurse. Dumnezeu lucrează în afara și înlăuntrul omului, ca acesta să beneficieze din plin de ceea ce nu poate prin sine însuși.

Să privim la Scriptură – Identitatea umană

În Adam – sarkinos (axa păcat – moarte)

În Christos – pneumatikos (axa îndreptățire – viață)

… în articolul viitor

Inima – CENTRU DE COMANDĂ

Cartea de referinţă: Ieremia

Schiță:

  • Oamenii au / dețin în inimă cele mai adânci emoţii, dorinţe, pasiuni (vicii), valori (comori materiale, referitoare la sine, reputaţie etc.: 31:20; 38:4; 48:29, 36; 49:16; 51:46
  • Oamenii urmează pornirile inimii lor: 3:17; 5:23; 7:24; 9:14; 11:8; 13:10; 22:17; 23:17
  • Oamenii îşi pot ascunde (relativ) adevăratele intenţii ale inimii: 3:10;
  • Oamenii construiesc „realităţi virtuale”, aud proorocii şi văd mesageri cereşti (halucinaţii), datorită tendințelor / expectațiilor inimii: 14:14; 23:16, 26
  • Oamenii au o inimă de o răutate fără leac: 17:9
  • Inima trebuie curăţită, tăiată împrejur pentru a nu rămîne sub incidenţa pedepsei lui Dumnezeu şi pentru a fi mântuită: 4:4, 14
  • Inima nu poate fi transformată, ci doar înlocuită: 24:7; 31:33; 31:39; 32:40
  • Se poate primi o inimă nouă? Da : 29:13

În Biblie, Inima este centrul deciziei finale, valorii ultime, motivației profunde.

Care eu al meu sunt eu ?

Eu, ca individ, ca întreg, sunt diferit de ceea ce, la un moment dat, percep ca fiind eu. Să luăm un exemplu. Am de dat un examen foarte important pentru mine. De el depinde, în forul meu interior, un eu în viitor (dacă iau acest examen, pot ajunge un avocat renumit, deci eu, avocatul renumit). Acum însa eu mă identific cu emoția de neliniște, provenită din gândul apăsător care-mi sugerează insistent că pot eșua. Pot să pic examenul. Așadar, acum eu sunt studentul neliniștit. Eu sunt studentul paralizat de teama de eșec. În câmpul conștiinței mele, aici și acum, este doar această trăire pe care o am în mine, cu mine, față de mine.

Nu mai contează că ieri am fost programatorul de excepție lăudat de profesorii săi. Nu are nici un efect asupra mea retrăirea experienței de alaltăieri, când, un grup de oameni, pe care nu-i cunosc mi-au mulțumit că le-am ajutat ruda (fratele și prietenul) ducând-o repede la spital, pentru că făcuse un preinfarct. Da, atunci chiar mi-a plăcut și în mine s-a menținut această aură de samaritean milos. Există și acum, ca prin ceață, dar acum nu mă interesază, ba chiar mi se pare puțin nepotrivită. Acum două săptămâni am spart ghiveciul de flori al doamnei Elena, mama prietenului meu cel mai bun. Am fost un neatent, iar sentimentul de vinovăție a făcut din mine persoana cea mai iresponsabilă cu putință. Mult timp eu am fost eu vinovatul penibil.

Descopăr o relație care face din mine câte un eu diferit în funcție de ceea ce experimentez și felul în care percep (interpretez) acea situație. Se întîmplă ceva, mă întâlnesc cu cineva, plec undeva ori pur și simplu iau prânzul eu sunt de fiecare data un eu diferit, chiar daca am conștiința identițății personale (eu sunt tot eu, indiferent de eu). Eu sunt un un eu diferit, la momente diferite, pentru că evenimentele nu sunt aceleași, experiența mea crește cu fiecare secundă, acumulez ani, celule moarte, neuroni sclerozați, dorințe diferite, nevoi proaspete, percepții îmbogățite și interpretări/evaluări noi.

Și totuși, simt nevoia ca în experimentarea atâtor euri să fiu un eu care să integreze toate celelalte euri ale mele. Un eu ca un părinte pentru toate celelalte euri. Un eu senin, matur și înțelept. Un eu netulburat, nesurprins, neconstrâns de toate celelalte euri ale sale.

CÂT DE NECESARĂ ESTE SCRIPTURA ?

1. Fără Scriptură nu există CREȘTERE SPIRITUALĂ
  • Necesară în pruncia spirituală – 1 Petru 2:2;
  • Necesară în depășirea stării de pruncie – 1 Cor. 3:1-2.

2. Fără Scriptură nu există LUCRARE SPIRITUALĂ
  • Necesară în instruirea reciprocă – Col. 3:16;
  • Necesară în formarea individuală – 2 Tim. 3:16-17.

3. Fără Scriptură nu există LUPTĂ SPIRITUALĂ
  • Necesară în mod triplu în ARMĂTURA LUI DUMNEZEU – Efes. 6:14-17:
    • Adevărul (Ioan 17:17),
    • Evanghelia Păcii (Rom. 1:2, 9),
    • Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4:12).
  • Necesară în contracararea lui Satan – Luca 4:1-13 (”este scris…”).

4. Fără Scriptură nu există DISCERNERE SPIRITUALĂ
  • Necesară în exersarea credinței, în ciuda emoțiilor – Fil. 4:6;
  • Necesară în protejarea față de farsori (amăgitori) – Col. 2:8, 2 Petru 2;
  • Necesară pentru demascarea falselor experiențe – 2 Tim. 4:2-4.

Real Time Plugins in Audacity 2.1

De curând a apărut Audacity 2.1.0. Dezvoltatorii excelentului program de editare multi-track s-au concentrat în versiunea aceasta pe funcționarea în timp real a pluginurilor. Acest lucru înseamnă un salt imens pentru Audacity. Înseamnă funcționalitate avansată ce se regăsește la programele de editare audio profesionale.

Am realizat un clip video pentru exemplificare: