Repetabila povara

The story of my belief

Repetabila povara

de Adrian Paunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Vezi articolul original 448 de cuvinte mai mult

Sisteme si subsisteme

scris de Romulus

„Care este mecanismul celui de-al doilea sistem informational?” este un paradox greu de inteles de foarte multi dintre noi.

Realitatea fizica, perceputa prin intermediul sistemului informational senzitivo-perceptiv este un subsistem al unei realitati mai mari – realitatea divina, exact cum fizica newtoniana este un subsistem al fizicii cuantice si geometria euclidiana este un subsistem al geometriei ne-euclidiene.
Patapievici evidentia foarte bine (in prezentarea sa legata de fratii Pascal) faptul ca realitatea noastra este un subsistem al unei realitati mai mari. Asta nu desfiinteaza valoarea si realitatea unui subsistem mai mic, ci doar subliniaza faptul ca subsistemele mai mici nu ofera o viziune suficient de larga a unor legi, factori, forte, parametrii vizibili si inteligibili intr-un sistem mai mare.

Un ex fizician NASA – Tom Campbell – a creat un model teoretic de intelegere a universului pe care l-a numit „universul digital”. Modelul lui creaza un cadru teoretic excelent care permite explicarea teoriilor fizicii cuantice, teoria corzilor, etc. In acelasi timp surprinde foarte bine raportul dintre realitatea pe care a revelat-o Dumnzeu de la origini pana in prezent si realitatea descrisa de sistemul informational senzitivo-perceptiv.

Realitatea furnizata prin revelatia biblica este perfect justifica si poate fi integrata in modele teoretice mai abstracte, dar care ajuta intelegerea acesteia (acelasi mecanism prin care s-a trecut de la geometria euclidiana la un sistem mai larg – geometria ne-euclidiana). In alte cuvinte o furnica nu are cum sa inteleaga realitatea umana in care traim noi pentru ca realitatea ei este un subsistem al acesteia. Poate sa ne inteleaga daca ii furnizam un pachet de metafore/parabole (asta a facut si Isus) care sa ne descrie realitatea noastra, cu conditia sa ne creada ca ceea ce ii spunem este adevarat. Astfel va ajunge sa inteleaga propriul ei univers mai bine prin intermediul universului revelat.

Realitatea divina nu este abstracta, ci este perfect inteligibila, trebuie doar creat un limbaj stiintific care sa o descrie. Se pare ca in prezent exista suficiente tool-uri/unelte (piese de puzzle) pentru realizarea acestuia. Mie personal, intelegerea acestor lucruri mi-a marit bobul de mustar al credintei, pentru ca inteleg ca religia nu se bate cap in cap cu stiinta, dimpotriva.

„In acelasi timp sistemul informational al credintei imi transmite mesajul: “EL este in control – Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Si pacea se instaleaza”  – este normal ca realitatea acceptata prin credinta sa subordoneze realitatea perceputa prin intermediul sistemului informational senzitivo-perceptiv pentru ca primul sistem este de rang superior celui de-al doilea. Deci pacea se instaleaza.

Testul dragostei

Dar nu orice fel de dragoste. De fapt, nu pentru oricine. Adică amândouă. Concret, vorbim despre dragostea pentru Isus. Dar de ce test? De ce ar trebui să-mi testeze cineva calitatea dragostei. Şi cum adică să testeze? Există, la urma urmei, un asemenea test?

Of, ce de întrebări agasante. Hai să le luăm pe rând. Despre ce fel de dragoste este vorba? Dragostea de tip agapē (ἀγάπη). Agape este capacitatea, puterea şi hotărârea de a iubi oamenii care nu ne plac. Agape este roada Duhului Sfânt; este reflectarea dragostei lui Dumnezeu. Agape turnată în inimile oamenilor produce marile transformări, marile calităţi ale vieţii şi ale caracterului creştin (Romani 5:3-5). Există o inseparabilă legătură între dragoste (ἀγάπη) şi credinţă. În Efeseni 6:23 apostolul Pavel se roagă ca fraţii săi să aibă credinţă cu dragoste, iar la Galateni 5:6 el vorbeşte despre credinţa care lucrează prin dragoste. Altfel spus credinţa energizată, activată de dragoste. Cum este ἀγάπη faţă de Dumnezeu? Antrenează toată inima, sufletul, cugetul şi puterea fiinţei umane (Marcu 12:30).

Şi am ajuns şi la test. Care este menirea unui test? Aproape toate testele solicită unei persoane un anumit comportament (o acţiune observabilă şi măsurabilă). Comportamentul prin care un om răspunde solicitărilor unui test este folosit pentru a evalua o anumită însuşire personală, o trăsătură sau o caracteristică despre care se crede că este importantă în descrierea sau înţelegerea comportamentului uman.

Isus propune un test (Ioan 14:15-31) prin care anumite comportamente duc la cauza acestora: dragostea pentru El.

TESTUL IUBIRII LUI ISUS

1. Evidenţiază călăuzirea Duhului Sfânt

  • în păzirea poruncilor (Io.14:15; Ezechiel 36:27);
  • în prezenţa Sa permanentă (Io.14:16-17; Rom. 8:9-11);
  • în învăţare şi instrucţie (Io. 14:26; Io. 16:13; I Cor. 2:10-13).

2. Evidenţiază părtăşia cu Tatăl şi Fiul

  • în păzirea poruncilor (Io. 14:23; I Io. 3:22);
  • în mărturisirea (proslăvirea) Fiului (Io. 14:23; I Io. 2:23-24);
  • în iubire şi părtăşie cu fraţii (I Io. 1:6-7; 4:7, 12).

Dacă-L iubeşti cu adevărat pe Isus va fi foarte vizibilă în viaţa ta 1) călăuzirea Duhului  Sfânt şi 2) părtăşia cu Tatăl şi Fiul. „Acta, non verba!”, spune latinul. Însă, aş spune eu, bazat pe testul Mântuitorului, Iubeşte şi înfăptuieşte.

Sindromul deficitului de tată (2)

TENTATIVELE DE REUNIFICARE – POSESIVITATE

O altă reacţie observată în rândul copiilor au fost tentativele de reunificare cu tatăl absent. Din nou şi din nou, asemenea unui disc stricat, copiii îşi sâcâiau mamele cu întrebări despre întoarcerea tatălui. Indiferent cât de des acestea le explicau data şi ora la care urmau să se întoarcă tata, copiii o luau de la capăt: “Când vine acasă tăticu?” În cele din urmă, mama nu mai putea rezista nici ea, ajungând exasperată şi frustrată.

Asemenea încercări constante de reunificare se datorează, în mod clar, absenţei relaţiei tată-copil, care are o importanţă vitală. Simţind această lipsă, copiii pot încercasă-şi retrăiască trecutul în relaţiile pe care reuşesc să le dezvolte. Pe măsură ce cresc şi continuă să se confrunte cu tentative de reunificare, personalităţile lor pot fi distorsionate de posesivitate.

Acest tip de distorsiune poate fi observat în multe căsnicii în care soţia, de exemplu, vrea să ştie în detaliu programul soţului sau în care soţul devine foarte gelos la gândul că şi-ar putea pierde soţia. Din cauza temerilor sale, vrea să ştie fiecare detaliu al fiecărei activităţi din agenda ei. Oamenii care au fost răniţi sau respinşi riscă să devină posesivi în relaţiile de la orice nivel. Dar atunci când suntem posesivi într-o relaţie, îl asfixiem pe cel de lângă noi.

Psihologia Sănătăţii – Iertarea (1)

Ranchiuna, resentimentul şi orice alte trăiri asemănătoare produc o mişcare continuă în malaxorul minţii noastre. Ruminaţiilex ne seacă. Când cineva ne-a afectat în foarte mare măsură, pe deasupra, ajunge să fie şi stăpânul nostru. Îi dăm putere absolută şi facem din acea persoană „centrul frământărilor” noastre. Devenim prizonieri în temniţa minţii noastre şi ne biciuim singuri cu emoţii dureroase.

Stresul acesta ne afectează sănătatea mentală şi fizică, deoarece un conflict psihic nesoluţionat (se) poate somatizax. Ce este de făcut ? Psihologii clinicieni (unii dintre ei) spun că una dintre modalităţi este iertarea. Dr. Paul Hauck – psiholog clinician – face următoarea afirmaţie :

Iertându-ţi duşmanul, eviţi să-ţi faci ulcer, iar ţinând minte ce ţi-a făcut, poţi studia problema evitând dificultăţi viitoare.

x RUMINÁŢIE s.f. 1. Rumegare. 2. (Fig.) Frământare a unor idei obsedante.
x SOMATIZĂRILE sunt reactiile corpului, manifestarile lui, ca un raspuns la neacceptarea, nerezolvarea problemelor reale de identitate, surmenaj, decompensarea sistemului nervos (al psihicului). Printre cele mai intalnite psihosomatizari se numara astmul, cefaleea, enurezisul, ticurile, alergiile, gastrita, ulcerul, psoriazisul, dermatitele, lipotimiile, ametelile, voma psihogena, colonul iritabil, migrena, nevroza cardiaca, hipertensiunea, precum si infectia urinara. Corelatia ce se stabileste nu este una simpla; adesea, ea este o relatie simbolica intre cauza declansatoare si simptomul organic.

Îmi vine să mă las…

Strălucire ! Fast ! Miracol ! Extraordinar ! Excelenţă ! Bis, bis, bis…

Şi pot continua. Asta văd în diversele spectacole de calitate pe diverse canale de televiziune. Româneşti sau străine. Scenariu desăvârşit, interpretare ireproşabilă, replici geniale, lacrimi stoarse de la spectatori şi telespecatori. Umor fără cusur, capacitate empatică desăvârşită, răsuflare tăiată, gura întredeschisă, emoţii tumultoase, durere sau chiar disperare, descătuşare, determinare.

Mă uitam de curând la o piesă de teatru românească de prin anii 1970 şi ceva. Măiestrie, profesionalism, artă. Mi-a plăcut foarte mult. Şi fiică-mii (n-am fost surprins, îi place calitatea).

Apoi m-a apucat lehamitea. De mine (şi, recunosc, şi de alţii ca mine) ! De ce, Doamne iartă-mă, nu investesc nici măcar pe jumătate pasiune, măiestrie, grandoare în creionarea celui mai preţios tablou al Mântuitorului ? De ce mă ia lehamitea când expunerile noastre kitschx-oase Îl caricaturizează pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor ? Văd de multe ori sforţarea şi apelul la fantasmagoric pentru a îmbogăţi (!?) un personaj anost pe care-l prezentam ca fiind Isus. Încercăm sa-L scoatem pe Dumnezeu basma curată creionându-L aşa cum nu este de fapt.

Să fie asta oare un simptom a ne-umblării cu Isus ? Vorbim de personajul pe care de fapt nu-L cunoaştem în realitate ? Sau poate chiar umblăm cu el, dar el fiind împrumutat din basme închipuite ? Cine ştie…

Şi când mă gândesc că El, pentru bucuria care-i era pusă înainte – eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele – a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Iar noi iubim kitschul. Îmi vine să mă las de… kitsch. Gata, m-am lăsat. Vorba lui Wurmbrand : „Dacă e să fiu predicator, măcar să fiu cel mai bun”. Iar eu extrapolez : „Vreau sa-L prezint pe Isus (ca) CEL MAI CEL”.

x KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.