Fizică

El spânzură pământul pe nimic (Iov 26:7)

Iov a scris acest lucru cu peste 3500 de ani în urmă, dar afirmaţia lui ţine de fizica secolului XX. Legea gravitaţiei pe care a descoperit-o Newton nu adaugă nimic nou la cele spuse de Iov, ci doar explică cum „atârnă [Dumnezeu] pamântul de nimic”! La începutul acestui secol (XX), oamenii de ştiinţă credeau că în spaţiu există o substanţă denumită „eter”, care face ca pământul să îşi păstreze echilibrul şi poziţia. S-a dovedit însă că această convingere era eronată şi cea mai ştiinţifică afirmaţie rămâne aceea că „El atârnă pământul pe nimic„.

El şade deasupra cercului pamântului (Isaia 40:22)

Isaia a scris acest lucru uluitor cu 700 de ani înainte de Christos. Cuvântul „cerc” are în limba originală semnificaţia de „obiect sferic”. La mai bine de 2000 de ani după Isaia, în 1519 după Christos, Magellan – renumitul navigator – a călătorit în jurul lumii cu corabia, pentru a destrăma convingerea că pământul este plat, arătând astfel că ceea ce Biblia spusese cu peste 2000 de ani în urmă e adevarul adevărat, adică pământul e rotund.

Tot despre un pământ de formă sferică este vorba implicit în Luca 17, unde Domnul Isus a descris revenirea Sa ca având loc „în ziua aceea” (vers.31) şi în „noaptea aceea” (vers.34). Asta înseamnă că urma să fie, simultan, lumină într-o parte (emisferă) a globului şi întuneric în cealaltă.