Mijloacele Harului versus Pasiunile Seculare

Mijloacele solitare ale harului, precum Părtășia (Închinarea) în zori de zi, Rugăciunea, Lectura și Meditarea din Cuvântul lui Dumnezeu sunt îndeletniciri care duc la întărirea creștinului. Practicarea zilnică a acestora are rolul de a crește și de a întări credința. Duce la o mai mare apropiere de Dumnezeu, iar sensibilitatea spiritului său este din ce în ce mai ascuțită. Și aici nu fac referire la intuiția sufletească (psykhé) ci la intuiția spirituală (pneuma).

Este neîndoielnic faptul că, în noi înșine, există o atitudine de respingere față de aceste îndeletniciri. Am moștenit de la strămoșul nostru Adam o adversitate față de Dumnezeu și o împotrivire la tot ce poate duce la întâlnirea cu EL. Este mai atractiv un joc pe calculator decât orice tip de lectura biblică. Numai gândul postării pe youtube a ultimei realizări în materie de muzica rock (sau orice altceva) îndepărteaza la mii de ani lumină orice tentativă de rugăciune. Lumea în care trăim poartă o dușmănie nemascată față de valorile divine. Și nu trebuie să scormonim asiduu după argumente, deoarece acestea sunt la îndemâna oricui. Împotrivirea față de ordinea naturală (firească) instituită de Dumnezeu cu privire la familie a penetrat orice pătură socială. Este dreptul omului să-și aleagă identitatea sexuală, să trăiască în cuplu bărbat cu bărbat și femeie cu femeie. Nu e nimic de disprețuit în oficierea în biserică a unor cupluri formate din ființă umană și animal. Nu de mult s-a oficiat unirea unui bărbat cu telefonul său „inteligent”. Așa că nu ne miră orice batjocură asupra acelora care vor să trăiască după principii scripturale. Să nu-l uităm pe cel care a făcut din mintea oricărui om teatrul său de operațiuni, inculcând gânduri de suspiciune cu privire la orice încercare a lui Dumnezeu de salvare. Și aici vorbim de Satan, maestrul diversiunilor demonice cu o experiența de mii de ani.

Având atâția dușmani, din interior și din afară, cu ușurință putem fi deturnați spre alte îndeletniciri. Dacă nu ar fi fost atât de periculoase, de dezastruoase aceste efecte negative, nu aș fi scris pe tema acestui subiect. Care sunt efectele? Credința scade, iar impactul asupra imaginii lui Dumnezeu din mintea și inima noastră este devastator. Când credința scade Dumnezeu este văzut ca inamic. Salvatorul se transformă în ucigașul de oameni (așa cum le place ateilor să spună, din ce în ce mai des), în monstrul malefic căruia îi place să se joace cu sentimentele oamenilor și să-i țină în noaptea minții (așa cum spun agnosticii). Dumnezeu devine, din Creator al acestui Univers, o idee a minții oamenilor slabi. Și toți adersarii Săi provoacă această idee sa apară și să le dea lor o explicație. Dovada neapariției întărește concluzia inexistenței lui Dumnezeu. Moralitatea ajunge să fie batjocorită, iar depravarea atinge cote inimaginabile.

Avem foarte multe obiceiuri bune, rele și neutre. Cele bune și neutre tind întotdeauna să devină rele atunci când își extind durata și frecvența, sufocând îndeletnicirea cu Rugăciunea, Închinarea, Studiul Scripturii. Orice obicei este format dintr-o trebuință care se reactivează atunci când satisfacția împlinirii ei s-a epuizat. Când inima cere satisfacție este greu să-i stai împotrivă. Tinerii care practică jocul de fotbal, pentru propria lor satisfacție, lasă cu ușurință matematica sau fizica și aleargă repede pe terenul de joacă. Cum la citirea unui pasaj din Biblie nu-i așteaptă nici un examen, abandonarea lecturii este cea mai facilă. Orice pasiune bună poate deveni rea dacă se petrece în defavoarea mijloacelor harului.

Nu o să dau rețete în n pași pentru formarea unei discipline riguroase. Sunt multe cărți bune în acest domeniu. Însă un principiu voi aminti. Scriptura spune „gustați și vedeți ce bun este Domnul”. Nimic nu mă poate face să renunț la jocul de fotbal sau participarea la concertul rock din centrul orașului ori o confruntare în rețea cu prietenii la GTA V, dacă nu am descoperit beneficiile imense ale practicării obiceiurilor spirituale. Întotdeauna o plăcere trebuie să fie mai mare decât alta pentru a câștiga. Legea păcatului și a morții nu este eliminată din noi după ce ne-am convertit. Ci exercitarea unei legități mai puternice (Legea Duhului de viață în Christos) ne face să ne hrănim din ea. Bucuria de a fi călăuziți, îndrumați de Duhul Sfânt trebuie descoperită pentru a o dori cu nesaț. Pacea în situații fără de ieșire trebuie experimentată pentru a fi impulsionat să mă rog zilnic. E bine să alocăm timp să descoperim cît de bun este Domnul, iar cine-L caută va descoperi că Dumnezeu se lasă găsit, în moduri infinit mai mari decît orice așteptare a noastră.

Tratat de Evoluție (1)

Crocorozaceea

Se spune că în decursul evoluției, fiecare lighioană (să trecem peste detaliile microscopice ori gigantice) a constatat că s-ar descurca mai bine în mediul său neprielnic, dacă și-ar dezvolta nu știu ce caracteristici avansate. Crocodilul, vă vine să credeți (?), în vremurile de demult (ani cu milioanele, sute ori sute de mii, ca să fiu cât mai exact), era o șopârlică vioaie, agilă, dar fără dinți, iar pielea rozalie o făcea o pradă ușoară pentru celelalte viețuitoare subacvatice. Așadar, într-un consiliu de familie, Crocorozaceea, o adolescentă sclipitoare, propuse cîteva îmbunătățiri pentru specia sa. Era conștientă că nu putea beneficia de ele în timpul vieții, dar, de dragul viitoarelor generații se gândi că e bine ca fiecare să aibă gheare puternice, dinți fioroși și o platosă de zale pe întreg trupșorul. Deh, nu vor mai putea concura la „Miss Amazon”, dar măcar nu-i va mai paște extincția.

Zis și făcut. Fiecare generație avea datoria să se roage la zeul evoluției ca să li se modifice ADN-ul. Și s-au rugat. Alții au meditat profund. Mulți nu mai știau pentru ce, de unde, până unde. După câteva sute, mii, sute de mii ori milioane de ani s-a născut primul războinic. Era de sex feminin, dar asta nu e relevant. Emoționat până la lacrimi, trebuie să subliniez un aspect foarte important. În zilele de astăzi crocodilul este exact așa cum și-a dorit Crocorozaceea. Oameni buni! Ce denotă lucrul acesta? Treizeci de secunde de gândire…

Ei bine, denotă un singur lucru: Crocorozaceea a avut credință. Și încă una mare de tot. Iar după milioanele alea de ani zeul evoluției i-a ascultat. Avem noi astăzi, ca oameni, ceva bun de învățat? Cu siguranță! Credința este perseverentă. Sau este arma celui perseverent.

Acesta este un pamflet. Tratați-l ca atare.

Sub tirania orologiului ?

Are puls, dar n-are viaţă. Are energie dar nu este fiinţă. Are mişcare înăuntrul său dar nu este însufleţit.

Cu toate acestea ne ghidăm viaţa în funcţie de el. Într-un fel, ne închinăm viaţa unuia care, deşi n-are viaţă – în ciuda faptului că are puls, energie şi mişcare -, ne tiranizează tocmai viaţa.

Îl consultăm, ne facem planurile în funcţie de el, bifăm sarcinile realizate, dar ne pierdem tocmai viaţa, devenind ca el. Mecanicizaţi, robotizaţi. Ne pierdem tocmai umanitatea, fiinţa însăşi.

Semenul nostru devine o bifăx pe cadranul timpului. Nu contează când anume şi în ce împrejurări. Am mai realizat ceva. Cu cât mai multe bife, cu atât mai bine. Sunt cel mai bun. Funcţionez… ceas.

Orologiul este Coordonatorul nostru suprem. Şi devenim ca el. Ritmici, energici, într-un du-te-vino permanent, riguroşi, exacţi. Dar pierdem ceea ce el oricum nu avea : Viaţa! Căldura sufletească, zâmbetul afectuos, mângâierea alinătoare, vocea caldă şi încurajatoare, îmbrăţişarea ocrotitoare, o strângere de mână prietenească.

Ştim că nu putem scăpa de măsurătorul timpului (şi implicit al vieţii), dar, cel puţin, putem trăi ca fiinţe care au viaţă, dau viaţă şi împărtăţesc viaţa. Putem fi oameni.

x BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A nota cu un mic semn (în formă de „v”) anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă, spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Fr. biffer.

Medicul si… bolnavul

Un om, uşor în vârstă, puţin încovoiat şi cu mersul şovăielnic intră în cabinetul medicului. Cu voce stinsă şi puţin răguşită îl salută respectuos pe domnul în halat alb.

– Luaţi loc, spuse medicul. Cu ce problemă aţi venit ?

– Domnule doctor, spuse grav omul nostru, sunt bolnav…

– Afarăăăă! Ieşi afarăăă! Auzi la el… să-şi permită să intre bolnav în cabinetul meu. Îmi infestezi atmosfera. Cum îţi permiţi aşa ceva ? Bolnavule !

*****************************
Astfel de „imagini” îmi apar în minte când văd şi aud tot felul de predicatori care tună şi fulgeră împotriva păcătoşilor, fără să-i ajute în nici un fel. Voi sunteţi mincinoşi, curvari etc., etc. Nu aveţi ce căuta aici. Pocăiţivăăăă !

Întrebarea retorică : În cele din urma cine este mai „bolnav” ? Pacientul sau medicul ?

Galateni 6:1-3  Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blîndeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.

În iesle sau în casă

Unde ne-ar placea sa ne aflam de Craciun?

Luca 2: 6-7 Pe cînd erau ei acolo, s’a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într’o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Cum ar fi dac-am fi in iesle:

  • lipsa confortului – mizerie, frig, umezeala (sau prea cald);
  • lipsa utilitatilor – pat cu asternut curat, apa curenta, teleon, internet, televiziune prin satelit etc.;
  • lipsa ambiantei – placerea petrecerii nestingherite impreuna cu familia si prietenii.

Cum ar fi daca am fi in casa?

Evident, eliminand laitmotivul de la iesle si anume lipsa. Este de dorit sa fii in casa. Toti vrem sa fim in casa. In casa e distractie, placere, senzualitate. In casa este bautura din belsug. In casa nu este loc pentru pruncul Isus. Din nefericire cat mai multi oameni doresc sa fie in casa.

Am placerea de a constata ca aceasta diferenta dintre iesle si casa este observata din ce in ce mai des. Iata doar un fragment prezentat de Lelia Munteanu:

Astăzi, aici, abia dacă mai observăm că a venit şi a trecut Crăciunul. Ghiftuiţi cu minuni de tot felul, nu mai suntem dispuşi să credem că S-a născut iarăşi Hristos decât dacă primim un link spre YouTube, unde ar trebui să-L găsim prezentându-Se succint (că n-avem timp de pierdut) şi anunţând scopul şi durata vizitei.

Ne agăţăm cu disperare de toate nimicurile şi-n timpul ăsta Iisus Se întrupează în ieslea celei mai curate amintiri ale noastre, în geana acelui vis prea scurt în care îţi apare cineva dureros de drag, pe care când te trezeşti îl cauţi zile întregi sperând să-l întâlneşti aievea. Crăciun fericit, lângă cei pe care-i iubiţi!

Intregul articol poate fi citit aici.

Stim un lucru. Atat ieslea cat si casa sunt temporare. Doar de poposire este casa. Cum si ieslea a fost doar de poposire. Suntem trecatori si calatori pe acest pamant… Starile, trairile si evenimentele ce au loc in iesle si in casa sunt, deasemenea, temporare. Ce este dincolo de casa? Vremelnicia. Ce este dincolo de iesle? Vesnicia.

Cu toate ca ieslea nu are putere de atractie in sine, gazduieste pe Cel care poate sa dea/ofere adevarata Casa.

Ioan 14:2 În casa Tatãlui Meu Sunt multe locasuri. Dacã n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mã duc sã vã pregãtesc un loc.

Fiecare dintre noi poate sa aleaga dintre cele doua locuri de poposire temporare. Ori casa, ori ieslea. Daca alegem ieslea, Pruncul din ea ne va da Casa vesnica a Tatalui Sau.

Ce trebuia să se întâmple înaintea naşterii

Inaintea nasterii Mantuitorului trebuie (cf. Scripturii) sa fie:

– pregatitorul cailor Sale;
– cel care da/ofera cunostinta mantuirii.

Pentru aceasta s-a nascut Ioan Botezatorul.

Luca 1: 76-79:

„Si tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Inalt. Caci vei merge inaintea Domnului, ca sa pregatesti caile Lui, si sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii, care sta in iertarea pacatelor lui; – datorita marii indurari a Dumnezeului nostru, in urma caruia ne-a cercetat Soarele care rasare din inaltime, ca sa lumineze pe cei ce zac in intunericul si in umbra mortii, si sa ne indrepte picioarele pe calea pacii!”

Si pentru ca nasterea lui Isus a facut posibila nasterea spirituala a celor ce-l primesc pe Mantuitorul cu mantuirea Sa, tot ceea ce este valabil in dreptul nasterii Mantuitorului ni se aplica si noua.

Ca sa te nasti din nou trebuie sa:

  • existe un mesager care sa pregateasca aceasta cale;
  • sa ofere cunostinta mantuirii, care consta in iertarea pacatelor personale.

Mesagerii (2 Corinteni 5: 19-21):

17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi. 18 Şi toate lucrurile acestea sînt dela Dumnezeu, care ne -a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; 19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. 20 Noi dar, sîntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui ristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L -a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Cunostinta mantuirii (Efeseni 1: 13; 1 Petru 1: 23):

Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii
voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care
fusese făgăduit,

fiindca ati fost nascuti din nou nu dintr-o saminta, care poate
putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvintul lui
Dumnezeu
, care este viu si care ramine in veac.

Naşterea supranaturală a pruncului Isus

Nasterea supranaturala a lui Isus > nasterea din nou:

– proorocita;
– semnalata/indicata (prin evenimente antemergatoare – steaua, magii, omorarea pruncilor, nasterea lui Ioan botezatorul, mutenia lui Zaharia);
– implinita printr-un fenomen supranatural (Duhul Sfant).

Aceste evenimente arata spre realitatea nasterii din nou, posibila pentru orice om:
– proorocita;
– semnalata;
– implinita (fenomen supranatural).

Cine cunoaste referintele biblice?

Sistem falimentar – Moise versus Sistem succes – Ietro

Moise avea o metodă inadecvată.

Stătea de dimineaţa până seara ca să pună randuială în pricinile aduse de popor. Scopul acestei îndeletniciri era foarte bun. Dar metoda sa, falimentară.

Ca un bun psiholog (sic) ce era, socrul său Ietro a apelat la una dintre metodele investigative ale Psihologiei şi anume „observaţia”. A observat ce făcea Moise şi cum făcea Moise, cât şi efectele acestei îndeletniciri. Şi anume că poporul era la sfârşitul zilei epuizat. Dar şi Moise era la fel: „te istoveşti singur… ; căci lucrul este mai pe sus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur”, i-a spus socrul

Remarc faptul că Moise nu i-a retezat vorba şi nu i-a respins observaţiile ca fiind „neştiinţifice”. Moise n-a făcut apel la poziţia sa şi nici n-a manifestat simptome de orgoliu rănit. A analizat observaţiile făcute de socrul său, le-a găsit bune şi le-a pus în practică.

Ce a făcut?

A divizat responsabilităţile cât şi funcţiile. Adică le-a împărţit, după algoritmul Ietro, unor oameni destoinici, de o înaltă ţinută morală. Dar înainte de aceasta a învăţat pe popor poruncile şi legile lui Dumnezeu, după care se făcea analiza tuturor pricinilor şi le-a arătat calea. A imparţit pricinile pe categorii (cu grad înalt de dificultate, sau uşor de rezolvat).

Pricinile importante care ajungeau la Moise prin cei cu această responsabilitate, erau aduse apoi înaintea lui Dumnezeu spre soluţionare.

Iată cum o dorinţă bună şi necesară nu este întotdeauna şi suficientă. Cei care doresc să îndeplinească multe sarcini în biserică se pot trezi la un moment dat secătuiţi şi lipsiţi de prospeţime.

Să extrapolăm. Adică sa mergem şi în celelalte domenii. De exemplu cel al predicării. Sunt unii care vor să predice numai ei. Ce se întâmplă în final? Se istovesc pe ei înşişi, dar şi pe cei cărora le predică. Se „golesc” repede de conţinut şi sfârşesc prin a ţine conferinţe de vorbăraie. Predici lipsite de conţinut, fara logică în argumentare, dar cel mai rău, fără lucrarea Duhului Sfânt.

Bine ar fi ca un Ietro contemporan să le atragă atenţia celor care vor sa fie „fruncea”. Şi bine-ar fi ca ei sa fie înţelepţi ca Moise.