Chestionarele de personalitate pe post de… zodiac.

Ne este cunoscută la toți vorba: „Românul s-a născut poet”. Dar ne este cunoscut, din experiența zilnică, și faptul că românul s-a născut medic, farmacist, mecanic, profesor și multe alte nașteri specializate din fașă.

Că ne doftoricim după ureche nu mai este de mult un secret. Ne pricepem și suntem mândri de „doxa” noastră. Nu e deloc o noutate aplecarea și spre cele sufletești. Ideea „dezvoltării personale” nu mai este de mult preocuparea psihoterapeutului, iar manevrarea chestionarelor de personalitate a devenit o îndeletnicire strict personală, ce să mai mergem noi la psihologii diagnosticieni. Apropos! Mi-a fost dat să văd chestionare făcute de unii creștini fără ca aceștia să știe măcar ce este o scală nominală, darmite una ordinală ori de intervale egale sau de raport. De unde să ști că testul pe care l-ai creat după urechea de specialist născut, nu făcut, măsoară ceea ce ți-ai propus? Ai testat testul însuși? L-ai trecut prin furcile caudine ale fidelității și validității? Lasă-ne dom’le cu prostiile astea…

Și așa zic și cei care-și aplică după ureche chestionare de personalitate, ori de aptitudini sau de interese. Sunt bucuroși că și-au descoperit eticheta: Liderul, Protectorul, Pacifistul etc. În realitate chestionarul este fără de nici un folos în mâna nespecialistului. Are rol de… metamfetamină ideologică.

Ce se întâmplă când ne aplicăm teste de personalitate fără a parcurge o serie de sesiuni de autocunoaștere sub directa călăuzire a unui specialist (consilier psihologic, psihoterapeut)?

În primul rând ne furnizează iluzii. Hm, cum să ofere iluzii când acel chestionar a fost realizat de o armată de specialiști? Când a trecut probele cele mai serioase de validare a conținutului, a criteriului și a constructului? Deoarece chestionarele „măsoară” tendințe mai puțin profunde. Tendințe adevărate, dar care nu fac parte din adîncimile psihismului nostru. Doar un specialist poate fora, cu ajutorul consiliatului dincolo de conștient. Un specialist știe când dă de rezistența consiliatului. Majoritatea cauzelor tulburărilor psihice sunt de natura inconștientă. Parcurgerea itemilor unui chestionar nu duce la insight niciodată. În mâna nespecialistului rezultatul unui test de personalitate este ca vopsirea cu un roșu metalizat, strălucitor, lucios a unei mașini. Dar peste rugină.

În al doilea rând folosirea după ureche a chestionarelor duce la o mai profundă mascare a problemelor sufletești. Caracterul de generalitate al chestionarului nu poate suplini travaliul pe care specialistul psihoterapeut îl depune împreună cu consiliatul său. Un chestionar nu te întreabă și nu cere să dezvolți un răspuns pe care-l dai, bifând una dintre opțiunile date. Ba din contră nu ia în calcul și altă variantă pe care ai da-o dacă ai fi întrebat. Mai mult decât atât, nu te ajută să corelezi răspunsurile cu situația ta actuală și cu evenimentele importante din viața ta. Chestionarul e prea general pentru ce trebuie să întreprindă terapeutul împreună cu tine.

În al treilea rând un chestionar de personalitate autoaplicat de necunoscător oferă pseudo soluții. Chestionarul nu te cunoaște. Nu știe cine ești. Nu-ți cunoaște experiența de viață, trăirile, planurile de viitor, viciile sau virtuțile, fantasmele ș.a.m.d. Chestionarul e imperturbabil în drumul său, unic pentru toți și cu aceleași răspunsuri pentru toți. Chestionarul nu cunoaște frumoasa reclamă de pe frontispiciul mega magazinelor: „Suntem cu toții diferiți. Din fericire!” Așadar, soluțiile sale nu sunt pentru tine, unicul și indivizibilul, ci pentru toți. Înțelegi de ce nu ți se aplică?

Dar, după cum ați intuit, un chestionar de personalitate poate fi de folos în mâna unui specialist, care are competența anilor de școală și a anilor de formare într-o anume formă de psihoterapie. Apoi intuiția și experiența îl ajută să formuleze întrebări noi, ingenioase, adaptate la situația ta de viață. El este preocupat de ce înseamnă pentru tine ceea ce răspunzi, nu ce se potrivește cu toți ceilalți. Doar în acest fel un chestionar de personalitate devine unul dintre zecile de instrumente, eficiente, pe care un specialist le folosește în ajutorul tău.

Anunțuri

Lupta rolurilor

Apostolul Pavel spune : „… când am devenit matur, am terminat cu ce era copilăresc”.

Este impropriu şi inadecvat ca cineva să fie dimineaţa un maistru care „taie şi spânzură” sau un inspector fioros care pentru nimica toată desfiinţează câteva locuri de muncă, iar seara, să fie un creştin plin de compasiune care „mângâie, îmbărbătează şi consiliază” pe cei „spânzuraţi” şi pe cei lăsaţi fără locurile de muncă. Nu se potriveşte !

Atât consilierul spiritual (pastorul, preotul) cât şi psihoterapeutul dedicat, pasionat de oameni începe să fie pătruns de rolul său, care devine dominant, răsfrângându-se asupra celorlalte roluri (şef de secţie, mamă, tată, bunic, profesor, director, manager) şi domenii. Cei doi trebuie să ajungă la înţelegerea şi gestionarea propriilor sentimente / emoţii şi atitudini contradictorii.

O cerinţă imperioasă pentru rolul de consilier/terapeut este un puternic echilibru interior – un control al reacţiilor emoţionale, răbdare şi disponibilitate de a veni în contact cu problematica şi suferinţa umană. Această trăsătură se învaţă şi se perfecţionează în mod continuu; pe toată durata vieţii. Creştinul matur recunoaşte şi invocă aportul Duhului Sfânt care oferă asistenţă cu „stăpânirea de sine” sau calmul (ἐγκράτεια – egkrateia : auto-controlul → ultimul element din roada Duhului).

Gradul de autoacceptare al consilierului / psihoterapeutului este o alta trăsătură importantă pentru îndeplinirea rolului. Această atitudine aduce cu sine înţelegerea şi acceptarea celorlalţi, respectul şi încrederea faţă de altul. Apostolul Pavel manifestă din plin autoacceptarea (a nu se înţelege mulţumirea de sine) : 1 Cor. 4:3-4.

În caz contrar, nemulţumirea faţă de sine, vinovăţia şi mecanismele de apărare generate secundar vor putea duce la o morală rigidă, rigoristă [legalistă] şi proiectată în mod nefericit asupra persoanelor care caută ajutorul, şi nu o judecată încărcată de tâfne (Oancea C., Tehnici de sfătuire/consiliere).

Creaţie sau Reparaţie ?

E interesant că ascultându-l pe dr. psihiatru Andrei Pătrâncă (într-o emisiune TV la Oreste)x mi-au venit în minte cuvintele Scripturii.

În interviu ideea (printre altele) era următoarea : „Ne vom regăsi acolo unde ne-am pierdut ultima oară”; „cei care nu au conştiinţa de sine – un eu imatur – trebuie să facă un pas în spate să se privească, să se observe acolo unde erau vii, să facă act de prezenţa propriei persoane”. A te descoperi de-acolo de unde ai fost plin de viaţă, pentru a face faţă unui prezent dureros este metoda multor terapii (adleriană, existenţială, comportamentală etc.).

Nimeni nu se duce la consilier pentru că-i merge foarte bine. E clar că se află într-o dificultate serioasă. Ceva îl doare îndeajuns încât să plătească preţul confesării (şi al onorariului) în faţa unui necunoscut, chiar dacă specialist. Pe parcurs va afla că şi el este un specialist; specialist în propria sa viaţă – nimeni nu cunoaşte mai bine decât el ce a făcut, ce a simţit sau a re-simţit. Aşadar se pleacă de la o poziţie de echivalenţă : se întâlnesc doi specialişti.

Continuă lectura

Toleranţă mare monşer (mare sau mică ?)

Îmi place ! Da, precum am spus, îmi place să lucrez cu oamenii. Dar nu orice şi nu oricum. În cadrul consilierii şi al terapiei mă simt pe deplin angrenat, energizat sufleteşte şi foarte concetrat. Sunt fascinat să privesc mereu la „harta” consiliatului (percepţia sa despre lume, viaţă şi despre sine în diferite situaţii, felul în care se percepe în relaţie cu ceilalţi etc.) şi să fac comparaţie cu „teritoriul” său (situaţia obiectivă, comportamentele observabile ale consiliatului, reacţia la ceilalţi…). Am o deosebită satisfacţie că şi mie mi se datorează sclipirea din ochii celui aflat în dificultate, atunci când realizează clar de ce şi cum a ajuns într-o anumită situaţie.

Dar până la „insight” el, cel aflat în nevoie, îşi întorcea armele împotriva celui care-l ajută. Ba apelează la aşa zisa convingere pe cale raţională, ba un apel disperat la lacrimi ori un atac virulent de-a binelea cu injurii şi o desconsiderare totală faţă de calificarea terapeutului. O, Doamne, cât de necesare sunt în cabinet aceste izbucniri. De foarte multe ori defensele acestea arată consilierului / terapeutului că se află pe drumul cel bun. În caz de secetă (o stagnare a terapiei) izbucnirea mecanismelor defensive ale pacientului sunt mană curată, pentru că avem un indiciu că am dat de ceva ce doare.

Continuă lectura

Comportamentul religios greşit – Caracterul Schizoid

Oamenii care comunica greu si se tem de legaturi sentimentale sunt considerati firi schizoide. Aceasta nu inseamna catusi de putin ca ei se afla pe treapta premergatoare schizofreniei, ci ca au o anumita structura a personalitatii, ca nu doresc sa se lege in nici un fel, parand din aceasta cauza reci si distanti. Oamenii din aceasta categorie nu-i iubesc pe cei cu o credinta vie, implicata, ei prefera sa se apropie de orice sentiment inarmati cu scepticism si retinere. Iar aceasta pentru ca ar putea fi dezamagiti, ceea ce ar fi rau pentru ei. Credinta este pentru ei un lucru rational. Gandirea le este abstracta, legatura cu Dumnezeu lipsita de caldura. Deoarece nu se simt iubiti, cauta relatii libere, care sa nu-i oblige la nimic, si incep sa se teama de acestea imediat ce partenerul incearca o apropiere. De aceea omul cu un asemenea caracter ramane mai degraba un singuratic si se trezeste atras intr-un cerc vicios: refuzand intimitatea, el se afla de fapt in cautarea ei. Este un “arici” care isi scoate acele si devine agresiv de cate ori se apropie cineva de el.

Cateodata agresivitatea sa poate fi mijloc de stabilire a contactelor: ii e mai usor sa lege o relatie cu ajutorul intepaturilor, a iesirilor cinice, ironice, sau chiar a bataii decat prin tandrete si complimente. Asemenea tactici il feresc de relatii sentimentale de care se teme.

Continuă lectura

Comportamentul religios greşit – Caracterul depresiv

Un neurolog mi-a spus candva ca ii recunoaste aproape imediat pe bunii “catolici” printre pacientii sai. Acestia ar suferi mai frecvent de depresii, deoarece sunt mereu crispati de dorinta de a atinge perfectiunea. Inclin sa ii dau dreptate colegului meu. Orice efort de a deveni, prin forte proprii, sfant, duce la resemnare sau depresie. Este vorba, in primul rand, de refularea unor sentimente elementare cum sunt mania, frica, vinovatia, tristetea, a caror manifestare suferindul nu si-o ingaduie. El crede ca asemenea sentimente, ca si nevoile sexuale, sunt ceva rau si trebuie tinute in frau! Este insa, mai degraba, o suprimare ce se petrece in numele Domnului. Acolo unde lipseste expresia uni impresii se instaleaza depresia, adica atunci cand cineva nu-si articuleaza sentimentele si nevoile se ajunge de-a dreptul la suprimarea lor. Aceasta insa nu din dorinta lui Dumnezeu.

Concret: refularea dorintelor puternice de catre oamenii depresivi duce, si in domeniul religios, la pierderea originalitatii si a capacitatea de a-si dezvolta personalitatea. Un comportament de victima, de autosacrificiu ascunde, nu arareori, teama de a infrunta viata; omul s-ar putea face, cu aceasta ocazie, vinovat. Si deoarece oamenii depresivi se tem de vinovatie, ei fac tot ce le pretind ceilalti. Astfel ei se fac vinovati de faptul ca nu-si traiesc propria viata. Iar pana la urma se intampla sa dea frau liber agresivitatii acumulate impotriva propriei persoane, ajungand, in cazurile cele mai grave, sa se sinucida, adica sa se dezica de viata ce le-a fost daruita. Crestinul sanatos a invatat sa se apere si sa se confrunte cu propriile sale defecte.

Continuă lectura

Comportamentul religios greşit – Caracterul Obsesiv

Aici este clar ca elementul de baza este “frica”. Omul cu structura obsesiva vrea sa se asigure si sa se protejeze. Din aceasta cauza se si agata el atat de principii si formule; nimic nu ar putea fi mai rau decat modificarea propriei lui personalitati. Acestui tip ii este caracteristica o gandire magica: asigurarea prin reguli, interdictii si respectarea unei ordini acceptate il ajuta sa-si tina in frau temerile. Tendinta de a verifica de o suta de ori usile si robinetele, de a repeta la nesfarsit rugaciunile, de a numara masinile de pe strada sau de a cantari de zece ori o situatie inainte de a face urmatorul pas ii asigura sentimentul ca viata poate fi traita fara teama cel putin in urmatoarele cateva ore. Dupa care urmeaza un nou ciclu de impulsuri obsesive. Pornirea de a se spala la nesfarsit ilustreaza extrem de concludent de cate aranjamente si manevre este nevoie pentru a reinstaura vechea ordine: sentimentele de vinovatie pot fi si ele, spre exemplu, spalate pentru scurt timp. Gandirea magica inghite intreaga lume si insasi imaginea lui Dumnezeu. Evlavia fanatica si inclinarea spre dogmatism sunt semnele unei structuri religioase obsesive. Omul respectiv este cu siguranta prevazator, concentrat asupra telului sau, consecvent; dar toate acestea se manifesta intr-un mod crispat caci, de fapt, el n-are incredere in Dumnezeu. Ba chiar s-ar putea spune ca regulile dupa care traieste sunt cu atat mai mult aspre cu cat mai putina incredere are in Dumnezeu. Teama de a se face vinovat este adanc inradacinata in el. Cautarile in domeniul credintei pot provoca crize; de aceea el face totul pentru a se apara. Iar cea mai buna metoda de aparare este respectarea stricta a traditiei. Astfel stii macar pe ce poti conta.

Continuă lectura

Comportamentul religios greşit – Caracterul Isteric

Il intalnim adesea in practica religioasa. Din teama de a pierde sentimentul ca este protejat, ca se afla in siguranta, istericul se agata de oamenii din jur, Ii cere lui Dumnezeu puterea de a se tine tare, se irita usor si, fiind extrem de emotiv, reactioneaza adesea fie printr-un entuziasm, fie printr-o indignare exagerata. Atunci cand frica este tinuta in subconstient, ea izbucneste sub forma unor afectiuni psihosomatice: conflictul sufletesc se converteste intr-un handicap fizic.Asemena cazuri sunt denumite isterii de conversiune. Acesta era si cazul unui elev de saptesprezece ani care a venit la mine [autorul cartii, Jorg Muller] deoarece isi pierduse, brusc, vederea, desi nu fusesera constatate la el nici un fel de leziuni ale tesuturilor ochiului. Nenorocirea a inceput in ziua cand o colega draguta

Continuă lectura

Comportamentul religios greşit – Urmarea unei false imagini despre Dumnezeu

Din cartea Dumnezeu este altfel, de Jorg Muller, am sa prezint in serial, acest capitol (din titlul de mai sus) deosebit de interesant si util. Jorg Muller, psihiatru si preot, are o vasta experienta in cele doua domenii. Experienta sa ne este utila, atat noua celor din domeniul psihologiei, dar si celor din domeniul spiritual, religios. Preotii, pastorii, liderii formatori, invatatorii si profesorii pot beneficia de exemplele din aceasta carte. O prezizare importanta: sublinierile, nuantarile si coloratura textului imi apartin. Sa incepem!

In mod normal nimeni nu apeleaza la psiholog sau la preot din cauza fenomenelor nevrotice ale gandirii si manifestarilor sale religioase. Oamenii sunt convinsi de corectitudinea comportamentului lor spiritual si in nici un caz nu se gandesc ca ar avea nevoie de ajutor inainte de a fi coplesiti de suferinta. Deformarile religioase precum fanatismul, o piosenie exagerata, setea masochista de suferinta, fariseismul si negarea pseudomistica a acestei lumi sunt manifestari ale unor spaime ascunse. Asemenea oameni par derutati si instrainati de lume, fiind insa, de fapt, in permanenta preocupati doar de persoana lor, deoarece vor sa-si asigure mantuirea prin propriile forte. Sunt sclavii unui Dumnezeu gresit inteles, Care nu le ingaduie sa traiasca. Ceea ce pare la ei umilinta nu-i nimic altceva decat o trufie ascunsa prin care se doreste, in mod inconstient, satisfacerea pretentiilor excesive fata de propria persoana. Prin exagererea binelui, binele nu devine mai bun; in schimb, omul este expus pericolului de a dezvolta un comportament samavolnic, si un orgoliu exacerbat.

Continuă lectura