Foamea de… alţii (sau relaţia de tip sugativă)

De ce foame? Foame deoarece este o trebuinţă psihică ce trebuie satisfăcută mereu şi mereu. Foame pentru că-l satisface doar pe cel ce înfulecă. Uneori această foame se transformă în îmbuibare de-a dreptul.

Şi de ce de alţii? Pentru că ceilalţi îi “oferă” (de fapt, o ia el) hrana cu care îşi satisface temporar foamea. Are nevoie de ceilalţi pentru că-i este foame. Dar, despre ce fel de hrană este vorba? Satisfacţia, starea de saţietate se traduce prin confirmarea valorii de sine. Orice cuvânt sau expresie, din partea celorlalţi, de genul: “ce cult eşti”, ori “ai o minte foarte dezgheţată”, “îmi place că eşti «open mind»”, “eşti sensibil” constituie, pentru gurmandul nostru, bucate alese.

Mândria, agresivitatea, superioritatea şi intimidarea sunt trăsăturile lui dominante. Este foarte interesat de impresia pe care o produce interlocutorului. Pentru el numărul mare de întrebări este ca un tir bine ţintit cu scopul de a sensibiliza. Nici nu ajungi la jumătatea răspunsului, că a şi ţâşnit a doua întrebare, care nici măcar nu are legătură cu subiectul celei dintâi. Cât de curând interlocutorul se va simţi depreciat şi folosit.

În general îi lipseşte pasiunea pentru un domeniu anume, dar atunci când “studiază” ceva, nu o face din curiozitate ştiinţifică ci ca să epateze (a epata = a uimi, a impresiona peste măsură). Are mania cercetărilor motivate de hiper afirmare de sine:

Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni (1 Timotei 6:3-5).

Dacă îi identificaţi, recomandarea Scripturii este pentru protecţia dumneavoastră: evitaţi astfel de caractere. Mai ales că nu recunosc a avea vreo problemă. Sunt personalităţi unice, aproape perfecte (modeste, nu?), care au doar „de oferit”.

Anunțuri

Comunica Asertiv, nu Agresiv

Asertivitatea nu există !

Conceptul acesta este de fapt o “găselniță americănească” ce se referă la curajul de a spune lucrurilor pe nume într-o manieră de respect față de celălalt.

Spuneam mai sus că asertivitatea nu există pentru că ea este de fapt un concept foarte abstract care nu înseamnă aproape nimic până când nu vezi doi oameni care comunică asertiv unul cu celălalt. Continuă lectura

Terapie prin… bârfă ?

Am citit un articol despre psihologia bârfei. Printre multele sale caracteristici mi-a sărit în ochiul moral următoarea descriere:
Poate cel mai interesant mecanism psihologic al bîrfei este catharsis-ul. Funcţia catartică a bîrfei se exprimă prin eliberarea unor sentimente/trăiri negative, ca furia, ura, frustrarea, dezamăgirea, invidia, dezgustul, resentimentele. În acest fel, bîrfa este terapeutică. Funcţia catartică, la unele comunităţi, este foarte ferm delimitată de orice nu este bîrfă. În Africa, aflăm că există populaţii în care bîrfa răutăcioasă este pedepsită prin tăierea buzelor sau chiar moarte, dacă ea are loc în afara unor timpi ceremoniali în cursul cărora exprimarea publică a emoţiilor negative este permisă.
Material preluat din
Dilema Veche, nr.121 – 19 mai 2006.
Cu alte cuvinte, ar putea spune unii, ne facem un foarte mare bine atunci când bârfim. Conform funcţiei catartice noi nu exprimăm prin violenţă verbală sau fizică furia, ura, frustrarea, invidia, dezgustul etc., ci, într-un mod „nevinovat”,  glumind pe seama altora, scoţându-le în evidenţă toate greşelile, păcatele, faptele de ruşine.

Nu, nu e bine. Bârfa este un mijloc artificial prin care, scoţând în evidenţă păcatele celuilalt, mă situez pe o treaptă superioară în raport cu „victima”.

Inteligenţa, bunul simţ puţine efecte cer, căci se impun prin sine.

Regimul Securist, psihologia terorii şi creştinii – partea 2

Instituţia terorii şi urmările ei

Sub semnul apărării statului şi a ordinii de drept sunt instituite măsuri de reprimare. Acestea interzic libera iniţiativă, gândirea independentă, conduitele individuale. Statul ideologic este cel care controlează totul, de la manifestările colective până la ultimele detalii ale vieţii private, intime ale individului.

Instituţia terorii are la baza ei ca mecanism frica de vinovăţie şi pedeapsa. În societăţile totalitare fenomenul fricii sociale are un dublu sens: frica comunităţii socioumane de autoritate, iar, pe de altă parte, frica autorităţilor de masa populaţională. Această dublă frică va genera o stare de tensiune între populaţie şi autoritate, un sentiment de nesiguranţă şi suspiciune, care, la rândul său, va genera o incertitudine şi o insecuritate permanentă, accentuată şi prin faptul că societatea, masa de indivizi, proiectează culpabilitatea asupra autorităţii sociopolitice, iar autoritatea sociopolitică care gestionează puterea, proiectează la rândul ei culpabilitatea asupra maselor. Ne confruntăm din nou cu sindromul Orwell, despre care am mai vorbit.

Nesiguranţa închide cercul comunicării interpersonale şi dă naştere la suspiciuni între indivizi. În locul încrederii va interveni neîncrederea. Fiecare individ se va simţi spionat şi, la rândul său, îl va suspecta pe celălalt. Această atitudine de neîncredere generalizată va dezvolta o atmosferă de factură paranoică în rândul populaţiei, cu efecte negative asupra stării de sănătate mintale colectivă. Vor prolifera psihozele colective de natură delirant-anomică. Ca o formă de compensare a acestei stări anomice, se va dezvolta delaţiunea. Fiecare îl va suspecta pe celălalt şi, în final, fiecare individ se va simţi dator ca, în mod paradoxal, să-şi divulge concetăţenii pentru acte antisociale reale sau inventate.

Instituţia terorii va produce un model de antimorală, sau mai exact o morală a negativităţii, întemeiată pe frică şi absurd. Ne găsim într-o situaţie de criză absurdă, a incomprehensibilului şi a imprevizibilului. Această situaţie poate fi considerată ca reprezentând un veritabil sindrom Kafka în care se poate întâmpla orice fără însă ca ceea ce se întâmplă să poată fi înţeles sau explicat. Lipseşte orice fel de justificare.

Spre deosebire de ritualizarea vieţii sociale care robotizează comunitatea socioumană de indivizi, instituţia terorii produce o îngustare până la închiderea totală a vieţiisociale a comunităţii umane, o stare de imobilism, o încremenire absurdă.

Regimul Securist, psihologia terorii şi creştinii – partea 1

O încercare de înţelegere din punct de vedere psihologic a creştinilor sub sistemului represiv-opresiv (Tratat de Psihopatologie, de Constantin Enăchescu). Metodele sistemului opresiv se observă şi astăzi în democraţie (şi de ce nu, chiar şi pe bloguri).

Notă!

În aceste articole nu doresc să fac apologia creştinilor slabi (căzuţi, aserviţi), ci doar să-i înţeleg. Probabil, cine este duhovnicesc/spiritual va încerca sa „ridice cu duhul blândeţii”, concomitent cu asimilarea învăţămintelor de rigoare (ferirea de căderea în aceeaşi cursă).

Mecanismele psihosociale şi geneza psihozelor colective

Ce urmăreşte discursul colectiv ca instrument psihologic prin acţiunea sa asupra colectivităţilor socioumane? Două aspecte principale. Pe de o parte, modelarea unor opinii colective impuse şi controlate de autoritatea statal-politică, iar pe de altă parte, crearea unei anumite stări de spirit sau a unei atitudini emoţionale de factură pasională, în conformitate cu conţinutul ideologiei oficiale a statului, cu valoare de convingere.

Realizarea acestora se face prin intermediul unei metode de propagandă sau a unor tehnici de manipulare. Un rol esenţial revine în acest mecanism mass-mediei. Metodele de propagandă sunt reprezentate prin următoarele:

  1. Propaganda conştientă, mascată, sub formă de curent de opinie construit treptat întreţinut şi amplificat permanent.
  2. Cenzura conduitelor, a opiniilor personale, a întâlnirilor sau reuniunilor etc., reprezentată prin următoarele:
  • controlul selectiv al informaţiilor către populaţie;
  • oferta de informaţii (aparent) interzise care se scurg în mod dirijat, intenţional;
  • furnizarea de informaţii considerate oficial ca fiind interzise, dar care de fapt servesc direct procesului de manipulare a maselor.

În ceea ce priveşte tehnicile de manipulare, acestea, dupa J. A. C. Brown, sunt reprezentate prin următoarele:

  • Folosirea stereotipurilor cu semnificaţie negativă (negri, evrei, comunişti, capitalişti, sindicate [pocăiţi] etc.).
  • Substituirea unor nume prin simboluri (roşu = comunism etc.).
  • Selecţia, constând în prezentarea selectivă a faptelor, într-o formă cenzurată, care, prin aceasta, să servească direct intereselor acţiunii de manipulare.
  • Repetiţia cu caracter stereotip şi efect persuasiv a unor teme-slogan ale ideologiei statului totalitar de tipul dictatura proletariatului etc.
  • Aserţiunea constând în prezentarea parţială numai a unui aspect convenabil al lucrurilor, într-o anumită imagine, în mod deliberat cu scop vădit propagandistic.
  • Apelul la autoritate, cu rol de model exemplar de urmat: modele religioase, figuri politice, personaje istorice, eroi etc.

Efectele acestor mecanisme psihosociale vor face ca în timp să se schimbe realitatea socială firească înlocuind-o cu un stat artificial, în care drepturile şi libertăţile naturale sunt suprimate. Acest tip de societate supusă unui control riguros, extins asupra tuturor domeniilor, va duce la acumularea unor tensiuni interioare care vor avea ca efect schimbarea oamenilor in planul sensibilităţii, gândirii, atitudinilor, conduitelor şi al acţiunilor, al comunicării interpersonale.

Deşi au un caracter represiv, fiind impuse în mod artificial, elementele de „presiune psihosocială” mai sus menţionate vor constitui, în final, un „model sociocultaural” cu norme şi valori specifice. În condiţiile unei societăţi „închise”, reprezentată prin statul totalitar, aceste norme devin absolut obligatorii, iar nerespectarea sau contestarea lor va fi considerată o gravă acţiune cu un caracter antisocial, fiind imediat reprimată. Orice opoziţie este etichetată ca vinovăţie, iar teroarea va menţine o stare de frică colectivă permanentă.

Contestat sau acceptat, modelul sociocultural de tip represiv, prin caracterul său obligatoriu, va deveni cu timpul acceptat, cel puţin din punct de vedere formal, şi va sfârşi prin a fi „imitat”, dar în mod nesincer, fie prin a fi „adoptat” şi interiorizat, devenind în acest caz o convingere. Continuă lectura

Determinări ale autominţirii şi autoiluzionării

Minciuna de sine alimenteaza sensul vietii si apare ca un antidot la previziunile deprimante pe care omul, vrand-nevrand, le face. Prin minciunile „vitale” se neaga realitatea bolii sau a mortii, se cultiva sentimentele sperantei si increderii, se depasesc piedicile implacabile care marcheaza fiinta umana. Minciuna vitala este o forma ocolita de acceptare a vietii asa cum este, o „impacare” tergiversata cu propria conditie, o luare in stapanire taraganata a propriei evolutii si deveniri, o fata bizara a acceptarii constiintei limitelor.

Ca fiinte limitate nu ne raliem usor adevarului. Cand acesta nu ne convine, ne solidarizam mai ales cu inselaciunile si iluziile. „Suntem oare pregatiti sa recunoastem toate consecintele adevarului?” – se intreba S. Kierkegaard iar intrebarea lui starneste frisoane pe care, bineinteles, nu le recunostem. Aceasta fiind situatia, nu ne ramane decat sa ni se administreze adevarul in mod treptat, complementat cu o doza chibzuita de… minciuna. Cand nu accepti (sau nu ti se da) totul dintr-o data, vei pasi smerit pe urmele adevarului escortat de fantosele minciunii.

Alaturi de mintirea altuia trebuie invocata nu mai putin frecvent mintirea de sine. Automintirea, autoiluzionarea, inselarea de sine par, la o prima privire, conduite paradoxale, chiar absurde. Se stie ca in cazul mintirii altuia se presupun urmatoarele premise:

  • subiectul care minte cunoaste foarte bine realitatea pe care isi propune sa o ascunda;
  • agentul mincinos are intentia explicita de a-si pacali interlocutorul, adica de a-i induce acestuia o reprezentare care sa-l determine sa actioneze intr-un anumit fel;
  • agentul mincinos si pacientul amagit sunt doua persoane distincte, cu profiluri caracteriale si interese diferite. Continuă lectura

Cum să comunicăm eficient

Optimizarea comunicarii

Pentru a se conferi comunicarii o mai buna sansa de succes este indicat a raspunde la cinci intrebari simple:

De ce? (scopul)

  • de ce comunic?
  • care este scopul meu real de a scrie sau vorbi?
  • ce sper eu sa realizez?
  • care este scopul meu: sa informez, sa influentez, sa conving sau sa fac conversatie?

Cine? (interlocutorul)

  • cine este cu precizie receptorul mesajului meu?
  • ce fel de persoana este, ce personalitate are, educatie, varsta, statut social?
  • cum va reactiona la continutul mesajului meu?

Unde si cand? (locul si contextul)

  • unde va fi receptorul cand va primi mesajul meu?
  • in ce moment soseste mesajul?
  • care este relatia mea cu receptorul? Este subiectul mesajului un motiv de controversa intre noi? Atmosfera este incarcata sau destinsa?

Ce? (subiectul)

  • ce vreau exact sa spun?
  • ce as dori sa spun?
  • ce doreste el sa stie?
  • ce informatii pot omite?
  • ce informatii pot da pentru a fi: clar, concis, amabil, constructiv, corect, complet?

Cum? (tonul si stilul)

  • cum voi comunica mesajul meu: in cuvinte, in imagini? Ce cuvinte? Ce imagini?
  • ce mod de comunicare va fi apreciat: scris sau vorbit?
  • cum voi organiza informatiile pe care vreau sa le transmit? Voi folosi o prezentare deductiva sau inductiva?

Este indicat a tine cont de aceste observatii chiar daca vom comunica spontan; raspunsurile la aceste intrebari vor actiona ca o buna disciplina in a ne impiedica sa vorbim fara sa gandim.

Cum să ne apărăm de persoanele enervante – 3

Orice om, oricat de echilibrat si robust sufleteste ar fi, are cateva slabiciuni: amintiri neplacute, dorinte, pe care refuza sa le recunoasca fata de sine, indoiala de sine si predispozitie interiorizata la autocritica. Persoanele enervante tintesc la sigur catre astfel de „zone-problema”, zgandarindu-le. Crtiticul, de exemplu, reuseste sa produca indoiala de sine: „Oare cu ce am gresit? Am fost nedrept sau am uitat ceva? Poate ca totusi au dreptate, poate ca intr-adevar nu sunt destul de bun. Ceva trebuie sa fie…” si asa mai departe.

Un motiv pentru care induram adesea atat de rabdatori in imediata noastra apropiere persoane enervante este nevoia puternica de legatura si intimitate: nu ne putem alege colegii, vecinii etc., nici nu-i putem modela pe cei care abuzeaza de noi, folosindu-ne drept „pubele” sufletesti, sau care isi varsa complexele pe noi.

Totusi, nu trebuie sa ne lasam transformati in ostateci emotionali ai persoanelor enervante. Putem refuza rolul de obiect la care ne constrang pana sa ajungem sa cadem noi insine in manipularile si jocurile lor de putere.

Punctul de plecare al oricarei strategii de respingere si autoaparare este analiza dinamicii relatiei dintre noi si persoanele enervante: si-au asumat o suveranitate a sentimentelor si ne influenteaza prin faptul ca dicteaza climatul emotional al relatiei. Acum trebuie sa parasim defensiva si sa le spunem raspicat propriile necazuri, dezamagiri, dar si sentimentele noastre pozitive („Nu te las sa-mi strici buna dispozitie”). Continuă lectura

Cum să ne apărăm de persoanele enervante – 2

Tipologia pe care o prezentam in continuare nu este completa; descrie numai cateva tipuri de persoane enervante, intalnite foarte des in viata cotidiana. La fiecare tip ganditi-va daca modelul vi se pare cumva cunoscut si daca exista in jurul dumneavoastra unul sau mai multe persoane.

  • Persiflatorul Este intotdeauna pus pe criticat, batjocorit si denigrat. Are o privire „radar” pentru slabiciunile altora si adora sa-i vorbeasca de rau pe la spate. Chiar daca nu sunteti personal obiectul comentariilor lui rautacioase, persiflatoul incearca sa va atraga in planul sau si va obliga sa-i priviti pe ceilalti cu ochii lui: „Uita-te la vaca aia grasa de acolo! Ai vazut ce proasta a fost ieri?” etc. Persiflatorul este in principal chinuit de puternice indoieli de sine, de invidie si gelozie si trebuie sa se asigure in mod constant cat de urati, prosti si inferiori sunt toti ceilalti. Cand reuseste sa ne contamineze si pe noi, ne simtim murdariti si dezgustati. Subtiuri ale persiflatorului: palavragiul, barfitorul.
  • Moliul Un tip pe care nu te poti baza, plin de autocompasiune, de mila pentru el insusi, acesta se fereste de tot ceea ce ar cere comportament ferm, convingere si o parere proprie. Ne enerveaza pentru ca de la el nu auzim niciodata ceea ce gandeste cu adevarat, pentru ca ne lasa in aer, pentru ca singurul sau principiu este neamestecul in trebuirile altora. In prezenta sa ne simtim in mod paradoxal parasiti si atitudinea lui sau ne infurie, sau ne intristeaza. Subtipuri: perfidul, matza (pisica) blanda.
  • Pesimistul Dintre toate posibilitatile le vede intotdeauna numai pe cele negative. Deviza vietii sale: „ceea ce poate merge prost va merge prost” – si impartaseste tuturor convingerile sale. Are parte din belsug tocmai de catastrofe, mici si mari: „a stiut dintotdeauna ca asa ceva se va intampla”; se pricepe foarte bine sa le rapeasca altora increderea si elanul. Starea lui depresiva se raspandeste repede in jur.
  • Zelosul Indaratnic, incapatanat si fara cea mai mica indoiala de sine, vrea sa ne convinga de descoperirea sa, de politica sa, de filozofia sa, de ideile sale. Nu stie sa „citeasca” semnele de respingere, plictiseala sau refuzul celor din jur si enerveaza prin misionarismul sau necontenit. Zelosul are toate trasaturile negative ale fanaticului. Zelosii ne costa mai ales energie si timp. Sa fii nevoit sa-i asculti este un chin, la care ne obliga mila, politetea sau alte considerente.
  • Lingusitorul Complimentele sale sunt dulci ca mierea, comportamentul sau servil si umil. Cine sta mult timp in compania lui sa fie sigur ca se va imbolnavi. Lingusitorul stie foarte bine ca noi ne dam seama de caracterul sau („vedem prin el ca prin microscop”), dar crede ca ne face placere sa auzim cat de grozavi suntem. Cu toate ca nu ne plac lingusitorii, le devenim o prada usoara. Lingusirea este o buna cale de a deveni orbi fata de adevaratele interese ale lingusitorului. Isi urmareste interesul intotdeauna, nu ar vrea sa piarda prietenia nimanui si sa se puna rau cu nimeni, pentru ca nu se stie cand va avea nevoie de „relatia buna” cu acea persoana.
  • Intrigantul Un manipulator prin excelenta. Cine are asemenea „prieteni” nu are nevoie de dusmani. Intrigantii ne implica si pe noi in masinatiile si in jocurile lor de putere. Instrumentarul lor este foarte bogat: indiscretii bine directionate, trancaneala, minciuni, rastalmaciri, jumatati de adevar, lingusiri. Ceilalti oameni, sunt pentru ei, figuri de sah. Intrigantii zambesc cand au pumnalul sub haina si incearca sa ne faca sa credem ca ei sunt cu totul de pertea noastra. Totusi ne simtim folositi si murdariti.
  • Certaretul Nici un prilej nu este pentru el prea mic pentru a initia o dezbatere de principiu. Se cearta cu orice persoana al carei nas nu-i place sau care are o anumita autoritate. Este impotriva a tot ceea ce spuneti dumneavoastra, fie si numai pentru a nu-si iesi din mana. Incapatanarea lui enerveaza, paranoia lui este molipsitoare. El vede peste tot rea vointa si neputinta. De aceea este totdeauna gata de lupta; un om plin de necaz care se raneste singur si apoi se simte nedreptatit. Ne face agitati si nervosi, ne obliga sa adoptam o pozitie de defensiva; dar, treptat, dupa atacurile sale permanent, noi insine devenim agresivi.
  • Snobul Ne lasa sa simtim permanent ca de fapt el este prea bun ca sa se ocupe de noi. Cu un gest de aversiune ne acorda totusi favoarea companiei sale. Trasaturile sale: vanitos, arogant, plin de sine, blazat, laudaros, fanfaron, ii priveste de sus pe ceilalti si pune valore pe simboluri. Snobii adora discreditarea tuturor acelora pe care ei ii considera „marea masa”; in acelasi timp, incearca din rasputeri sa fie acceptati in cercul „luminatilor” si al celor alesi.
  • Atotstiutorul Un tip care a ajuns din arivist profesor. Isi poarta atotstiinta ca pe o mostra, pune mare pret pe apartenenta sa la cercuri deosebit de bine informate si in orice dezbatere are ultimul cuvant. Ne invata, ne dojeneste cand nu stim, ne enerveaza si numai pentru faptul ca o face pe profesorul si pe enciclopedia ambulanta. Dintr-o sueta nevinovata face joc de societate, cu intrebari si raspunsuri, in care castigatorul este, bineinteles, stabilit de la inceput: el. In prezenta lui ne simtim nestiutori, ceea ce ne face depresivi sau agresivi.
  • Glumetul Specialitatea lui sunt glumele deplasate, chiar si in cele mai nepotrivite ocazii. Cu toate acestea, „glumele” sunt resimtite ca o povara de catre ceilalti, care apoi trebuie sa auda tot timpul reprosul sau standard: nu sti de gluma. Prin glumele sale isi mascheaza dusmania si invidia. Sarcasmul sau este ofensator, pentru ca el este menit sa jugneasca. Glumetul este insensibil la starile si nevoile altora. Desi este un tip deosebit de enervant, adesea nu reusim sa oprim un om atat de „plin de umor”.
  • Ursuzul Ca un vulcan amenintator, care, dupa ce a mocnit timp indelungat, erupe dintr-o data, aceasta persoana „fierbe” in interiorul sau. El reuseste prin prezenta sa sa ne strice dispozitia, fara ca noi sa aflam vreodata motivul indispozitiei sale.
  • Controlorul Toti asculta de comanda sa; daca nu, devine insuportabil. Neincrederea este laitmotivul controlorului: se alege praful de ceea ce nu face sau nu aranjeaza singur. Pentru a avea controlul, acestia se amesteca in toate – ii manipuleaza si ii constrang pe ceilalti si isi pierd rabdarea cand cineva se sustrage vointei lor imperioase de a controla. In mod ironic, acesti „monstri” nu se pot controla pe ei insisi. Cand se amesteca in fiecare detaliu al vietii noastre, pretind ca actioneaza numai in interesul nostru, pentru ca noi nu stim ce e bine pentru noi. A delega, munca de echipa, compromis – acestea sunt cuvinte necunoscute pentru ei. Este obositor si frustrant sa te sustragi tot timpul furiei lor atotcuprinzatoare de a aranja totul.
  • Zgarcitul Intrand in birou, inainte de a se fi asezat, deja a imprumutat o tigara [inlocuiti tigara cu ce doriti] de la noi. Bineinteles ca uita in mod regulat sa inapoieze asemenea imprumuturi. Cand se apropie chelnerul cu nota de plata, dispare repede la toaleta. Si daca totusi trebuie sa plateasca, ii da treizeci de pfeningi bacsis. Adulmeca intotdeauna posibilitati de economisire a banilor, stie toate ofertele speciale si in general este foarte zgarcit in complimente, in dragoste, in recunostinta. Chiar daca ne starneste rasul, in timp zgarcitul devine o persoana enervanta, greu de suportat, mai ales atunci cand si-a facut din zgarcenie un stil de viata; merge tot timpul pe scara autobuzului si lasa foarte multe datorii neplatite.
  • „Sloiul de gheata” In prezenta lui ingheata totul – orice sentiment, orice discutie, orice raset. In exterior este un tip linistit, inabordabil, dar linistea sa inspira teama; nimic nu tradeaza ceea ce se petrece in el, are un aer plictisit si absent – ca si cum ar fi vazut prea multe westernuri spaghetti cu Clint Eastwood. Dar in contactul interuman asemenea oameni sunt foarte obositori, caci nu ne putem apropia niciodata de ei si tot timpul trebuie sa ghicim ceea ce se petrece in spatele mastii pe care o poarta.
  • Criticul Cu el niciodata nu faci ceva cum trebuie. Esteinrudit indeaproape cu certaretul incapatanat, dar spre deosebire de acesta el face caz nu atat de „placerea” disputei, cat de gesturile acuzarii. Nu intreaba si nu argumenteaza, ci imediat invinovateste. Dintr-o adanca nesiguranta de sine se transforma in avocat al propriei sale cauze. Este mereu pe urma greselilor noastre, plin de reprosuri, cinic si perfectionist. Ne strica orice placere si, provocandu-ne mustrari de constiinta ne imbolnaveste.

Persoanele enervante exploateaza intr-un mod perfid si rafinat nesiguranta interioara, indoiala de sine, nevoile noastre sociale. Nu sunt „numai” o simpla povara sau doar incomozi, ci reusesc mereu sa ne atraga in capcanele lor emotionale.

In urmatorul articol tehnici de aparare impotriva persoanelor enervante.

Cum să ne apărăm de persoanele enervante – 1

Unii oameni ne fac viata foarte grea: ne enerveaza, ne fura timp si energie, ne constrang si ne manipuleaza, ne induc sentimente de vinovatie si ne implica in intrigile lor. Revista Psychologie heute (ianuarie 1996) ne invata ce putem face cand ne dam seama ca relatia cu astfel de oameni este „otravitoare” si ca ne imbolnaveste treptat.

Acesta este cuvantul introductiv la articolul cu titlul mai sus mentionat, din revista Psihologia, nr. 3, din anul 1997, tradus si adaptat de conf. univ. dr. Mihaela Roco si Monica Niculcea.

In revista sunt prezentate cateva tipologii de persoane enervante si anume:

  • Persiflatorul,
  • Moliul,
  • Pesimistul,
  • Zelosul,
  • Lingusitorul,
  • Intrigantul,
  • Certaretul,
  • Snobul,
  • Atotstiutorul,
  • Glumetul,
  • Ursuzul,
  • Controlorul,
  • Zgarcitul,
  • „Sloiul de gheata”,
  • Criticul.

Dupa o oarecare introducere o sa prezint tipurile de persoane agasante, manipulante, intrigante etc., cat si modalitati de a le face fata.

Ne putem molipsi de proasta dispozitie ca de un virus. Acest proces de „contaminare emotionala” a fost cercetat in detaliu. Dispozitiile, atat pozitive, cat si negative, se transmit mai ales prin mimica si limbajul corpului: simpla vedere a umerilor lasati si a colturilor gurii cazute ne deprima. Totusi, ramane o enigma de ce mai ales sentimentele negative se raspandesc ca o epidemie [pentru cei care cerceteaza/studiaza Biblia nu este o enigma]. Dar cine sunt cei care ne „infecteaza” cu proasta lor dispozitie?

La o reuniune de familie va simtiti iritat si furios fara sa stiti prea bine de ce. Sunteti abatut, desi tocmai ati petrecut o dupa-amiaza agreabila. Dupa o sedinta la firma dv., va uitati absent, in gol, va simtiti peste masura de epuizat si abea treptat realizati cat de mult v-au afectat micile rautati si aluziile sefului. Aceste sentimente si altele asemanatoare apar dupa ce petrecem o perioada impreuna cu anumiti oameni: ei ne strica ziua – sau intreaga viata – si ne „otravesc” pe cai mai mult sau mai putin subtile. Uneori ne este clar imediat de ce nu ne simtim bine in prezenta lor, alteori dureaza mai mult pana ne dam seama cum si de ce ne enerveaza, ne epuizeaza, ne plictisesc, ne intimideaza sau ne induc sentimente de vinovatie. Uneori cautam cauzele acestor sentimente negative chiar in noi insine si nici nu indraznim sa recunoastem ca un om din apropierea noastra – coleg, prieten, tata, partener de viata – este acela care ne „doboara” si ne imbolnaveste literalmente. Continuă lectura

Manipulatorii – caracteristici

30 de trasaturi caracteristice ale manipulatorilor. Un individ calificat drept manipulator actioneaza intotdeauna dupa cel putin 10 caracteristici dupa cele enumerate in lista de mai jos:

  1. Ii culpabilizeaza pe ceilalti in numele relatiilor de familie, prieteniei, dragostei, constiintei profesionale tetc.;
  2. Evita sa-si asume responsabilitati sau le transmite altora;
  3. Nu-si exprima niciodata clar dorintele, sentimentele, necesitatile sau opiniile;
  4. Raspunde adesea evaziv si ambiguu;
  5. Isi schimba opiniile, comportamentul si sentimentele in functie de persoane si situatii;
  6. Invoca ratiuni logice pentru a-si ascunde obiectivele sale egocentrice;
  7. Ii face pe altii sa creada ca trebuie sa fie perfecti, consecventi, sa stie cat mai multe si sa raspunda prompt intrebarilor si solicitarilor;
  8. Se indoieste de calitatile, competenta, caracterul celorlalti: nu critica pe fata, devalorizeaza si emite judecati;
  9. Se foloseste de intermediari (prefera sa vorbeasca la telefon decat fata in fata, lasa notite scrise, etc.), pentru a-si face cunoscute mesajele;
  10. Invrajbeste si creeaza suspiciune, dezbina pentru a stapani mai usor si de multe ori poate provoca ruptura unui cuplu;
  11. Stie foarte bine sa pozeze in victima pentru a fi compatimit (isi exagereaza o boala, se plange de volumul mare de munca de la serviciu, de anturajul „dificil” in care traieste etc.);
  12. Ignora ceea ce i se cere sa faca (chiar daca pretinde ca tocmai atunci se ocupa de problema respectiva);
  13. Se foloseste de principiile adoptate de ceilalti (umanitate, caritate, rasism, „binele” si „raul”, sentimente materne, etc.) pentru a-si satisface necesitatile personale;
  14. Ameninta sub o forma deghizata sau foloseste santajul pe fata;
  15. Schimba fara menajamente subiectul in timpul unei conversatii;
  16. Evita sau se sustrage de la intalniri oficiale sau sedinte;
  17. Mizeaza pe ignoranta celorlalti pentru a se plasa pe pozitii superioare;
  18. Minte;
  19. Se foloseste de minciuna pentru a afla adevarul, deformeaza si interpreteaza denaturand intotdeauna adevarul;
  20. Este egocentric;
  21. Este gelos in toate relatiile sale;
  22. Nu suporta sa fie criticat si neaga tot ce este evident;
  23. Nu tine seama de drepturile, de dorintele sau de necesitatile celorlalti;
  24. Asteapta de multe ori ultimul moment pentru a da ordine, dispozitii, obligandu-i pe ceilalti sa le execute;
  25. Ceea ce spune pare logic si coerent, contrar atitudinilor, actiunilor sau modului sau de viata, care se desfasoara dupa o schema opusa;
  26. Flateaza, ofera daruri si facemici servicii stiind sa fie pe plac dand impresia ca-l preocupa problemele celorlalti;
  27. Actiunile sale sunt deosebit de eficace in atingerea obiectivelor personale, dar in defavoarea celorlalti;
  28. Provoaca o stare de proasta-dispozitie si un sentiment opresiv de pierdere a libertatii (victima se simte prinsa intr-o cursa din care nu stie cum sa scape);
  29. Ne sugereaza sa facem lucruri pe care altfel nu le-am fi facut niciodata din proprie initiativa;
  30. Este mereu subiect de discutie pentru ceilalti, chiar cand nu este de fata.

Material preluat din cartea: Manipulatorii sunt printre noi, Ed. Niculescu SRL, Bucuresti, 2003

Psihosociologia rezolvării conflictului (2)

Este o cinste pentru om sa se fereasca de certuri; dar orice nebun se lasa stapanit de aprindere. – Proverbe 20:3

Infrunta conflictul, nu-l evita

Sa recunoastem ca un conflict ne poate produce multe anxietati si de aceea am putea incerca sa-l evitam. Mijloacele tipice defensive folosite pentru a evita conflictul sunt: negarea, suprimarea, amabilitatea exagerata, rationalizarea, amanarea, solutionarea prematura a conflictului. Trebuie sa devii constient de consecintele negative ale evitarii unui conflict – iritabilitate, tensiune, persistenta problemei, etc. Invata ce tipuri de conflicte e mai bine sa fie evitate decat infruntate – de exemplu conflicte care vor disparea rapid, cele care sunt inerent nesolutionabile, conflicte castig-pierdere pe care nu ai sanse sa le castigi.

Respecta-te pe tine insuti si interesele tale, respecta-l pe celalalt si interesele sale

Sentimentele de insecuritate personalasi vulnerabilitate deseori ii determina pe oameni sa defineasca conflictele ca fiind „de viata si de moarte”, lupte castig-pierdere, chiar atunci cand ele sunt conflicte relativ minore, cu motive mixte. Aceasta definitie poate duce la „evitarea conflictului”, „solutionarea prematura a conflictului” sau „implicare obsesiva in conflict”. Ajutand oamenii sa-si cultive respectul pentru ei insisi si interesele lor, le permitem sa-si vada conflictele in proportii rezonabile si le facilitam o confruntare constructiva. Ajutand oamenii sa invete sa respecte cealalta parte si interesele sale se ajunge la inhibarea folosirii tacticilor competitive de putere, coercitie, critica si inselare, care de obicei duc la escaladarea chestiunilor in conflict si la violenta.

Ce spune Biblia despre infruntarea conflictului:

  1. Cand fratele tau are ceva impotriva ta, pentru ca i-ai gresitMatei 5:23-26 „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ”. Conflict interpersonal.
  2. Cand fratele tau are ceva impotriva ta pentru ca ti-a gresitMatei 18: 15-17 „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune -l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş”. Conflict interpersonal.
  3. Cand fratele este un model gresit pentru ceilaltiGalateni 2:11-14 Dar cînd a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osîndit. În adevăr, înainte de venirea unora dela Iacov, el mînca împreună cu Neamurile; dar cînd au venit ei, s’a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.  Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că pînă şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Cînd i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: ,,Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?  1 Timotei 5:20 „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică”.  Conflict moral, scriptural (social)

Ce spune Biblia despre respectul de sine si al intereselor proprii si ale celuilalt:

  1. Evitarea conflictului (duh de cearta) prin schimbarea atitudiniiFilipeni 2:3-4 „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”.
  2. Evitarea conflictului prin orientarea spre folosul altuia1 Corinteni 10:24,33 „Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia”; „După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutînd nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mîntuiţi.”

Psihosociologia rezolvării conflictului (1)

Este o cinste pentru om sa se fereasca de certuri; dar orice nebun se lasa stapanit de aprindere. – Proverbe 20:3

Materialele din care voi lua continutul pentru acest articol sunt Biblia si Psihosociologia rezolvarii conflictului, volum coordonat de Ana Stoica-Constantin si Adrian Neculau.

Conflictele au loc si nu pot fi stopate, dar pot fi evitate, gestionate. Exista conflicte interne si conflicte externe. Cu consecinte, de cele mai multe ori, negative. O sa preiau din cartea mai sus mentionata cateva metode, strategii de evitare/solutionare a conflictului. Apoi, dupa fiecare solutie prezentata voi cerceta sa vad ce spune Biblia.

Metode de solutionare:

Sa devii constient de cauzele si consecintele
violentei si de alternativele chiar atunci cand esti foarte furios

Trebuie sa devii constient de ceea ce te infurie foarte mult; invata caile sanatoase si cele nesanatoase pe care le poti folosi pentru exprimarea furiei. Invata cum sa-ti canalizezi activ furia in moduri non-violente si care nu au sanse sa provoace violenta din partea celuilalt. Trebuie sa intelegi ca violenta da nastere la violenta si ca, daca castigi o disputa prin violenta, celalalt va incerca sa ti-o plateasca in alt mod. Invata si alternative la violenta atunci cand tratezi un conflict

Se observa cateva elemente in indrumarea de mai sus:

  • constientizarea lucrurilor care-ti produc enervare;
  • exprimarea furiei in moduri sanatoase, non-violente;
  • constientizarea efectelor violentei;
  • la violenta se raspunde cu violenta.

Ce spune Scriptura despre aceste lucruri.

1.Constientizarea lucrurilor care dau nastere la conflict:
a. Propria personalitate ( temperament, caracter):
Proverbe 6:12 „Omul de nimic umbla, omul nelegiuit, umbla cu neadevarul in gura, clipeste din ochi, da din picior, si face semne cu degetele. Rautatea este in inima lui, urzeste lucruri rele intr-una, si starneste certuri”.
Colericul: Proverbe 15:18 „Un om iute la manie starneste certuri, dar cine este incet la manie potoleste neintelegerile”.
Iata un tablou de personalitate din Biblie. Generatorul de certuri aici este propria personalitate, prin caracterul imoral.
Cand am devenit crestini, natura vecjhe a ramas, tot ceea ce caracteriza omul vechi, prin modul de gandire si actiune a ramas. De aceea, trebuie sa cunoastem care sunt trasaturile, obiceiurile, modurile de gandire care pot da nastere la conflicte si sa le „rastignim”.
b. Relatiile interpersonale nesanatoase (proces psihosocial – imitatia)
Proverbe: 22:24 „Nu te imprieteni cu omul manios, si nu te insoti cu omul iute la manie, ca nu cumva sa te deprinzi cu cararile lui si sa-ti ajunga o cursa pentru suflet”.
In acest segment pot fi educatia familiala, scolara etc.

2. Exprimarea furiei in moduri sanatoase, non-violente:
Efeseni 4:26 „Maniati-va si nu pacatuiti. Sa n-apuna soarele peste mania voastra”.
Te poti mania fara sa pacatuiesti. Schimband obiectul maniei. Nu pacatosul ci pacatul. Te poti mania de voie pe pacat. Daca insa a fost facuta atingere si la pacatos,  sa n-apuna soarele peste mania ta.

3. Constientizarea efectelor violentei:
Proverbe 17:14 „Inceputul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea curma cearta inainte de a se inteti”. Stim cu totii ce prapad fac inundatiile, cata durere si amaraciune lasa in urma.

4. La violenta se raspunde cu violenta:
„Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”