Elemente de comunicare non-verbala 4

8. Mana dusa la obraz si la barbie

8.1 Plictiseala

Cand cel care asculta incepe sa-si foloseasca mana ca suport pentru cap, inseamna ca a aparut starea de plictiseala  si gestul e menit sa impiedice atipirea. Gradul de plictiseala al celui care asculta este legat de modul in care bratul si mana sunt utilizate ca suport al capului. Bataia in masa cu degetul si tropaitul sunt adesea interpretate in mod gresit de oratorii profesionisti ca semnale ale plictiselii, in realitate ele fiind semne ale nerabdarii.

8.2 Gesturi de evaluare

Mana inchisa pe obraz, adesea cu degetul aratator atintit in sus, exprima o apreciere pozitiva a celui care asculta. Cand acesta incepe sa-si piarda interesul, dar din politete doreste sa para mai departe atent, pozitia lui se va modifica usor, palma inferioara devenind suport pentru cap. La numeroase sedinte de conducere unii tineri manageri, dornici de afirmare, folosesc acest gest al „interesului” in timpul expunerii plictisitoare a presedintelui companiei, pentru a-si arata respectul fata de seful lor. Din nefericire insa pentru ei, din moment ce capul este sprijinit pe mana, in oricare mod ar aparea acest gest, farsa devine evidenta. Interesul sincer este manifestat atunci cand este pusa pe obraz, nu cand este folosita ca suport. O cale usoara de a trezi atentia fiecaruia este sa spuna ceva de genul urmator: „Ma bucur ca sunteti atenti, intrucat vreau sa va pun cateva intrebari”. Cu aceasta readuce atentia ascultatorilor asupra discursului caci acestia se vor teme ca nu vor putea raspunde la intrebarile ce le vor fi adresate.

8.3 Mangaierea barbiei

Daca avem prilejul de a veni in fata unui grup de oameni cu o idee noua, in timp ce o prezentam, sa urmarim cu atentie reactia lor si vom observa ceva fascinant. Majoritatea ascultatorilor, daca nu chiar toti, isi vor ridica o mana la fata si vor incepe sa utilizeze diferite gesturi de evaluare. Cand incheiem prezentarea noastra si ii rugam pe membrii grupului sa-si spuna parerea sau sa faca sugestii in legatura cu cele auzite, gesturile de evaluare vor inceta. Una din maini se va aseza pe barbie si va incepe gestul mangaierii barbiei. Acest gest al mangaierii barbiei arata ca ascultatorul ia o decizie. Cand noi le cerem ascultatorilor sa se decida, gesturile lor de evaluare se schimba in gesturi de decizie, iar urmatoarele lor miscari vor arata daca au luat o decizie negativa sau pozitiva.

Deformările de raţionament

Intr-o „perioada normala, reflectiile noastre sunt „normale”, adica global reflecta destul de bine normalitatea. In schimb, cand suntem contrariati, unora dintre noi ni se intampla destul de frecvent sa pierdem putin pedala si sa ne torturam rumegand tot felul de idei foarte putin realiste sau rezonabile despre ceea ce ni se intampla. Exista tipuri foarte precise de deformare a reprezentarii mentale a realitatii, capcane in care cad persoanele care sufera de vulnerabilitate psihologica cronica sau temporara. Iata principalele manifestari:

  1. Radicalizarea: a vedea totul fie in negru, fie in alb.
  2. Suprageneralizarea: a dramatiza o dificultate obisnuita, generalizand-o in mod excesiv (folosind adverbe ca „totdeauna” si „niciodata„).
  3. Deformarea selectiva: a nu retine decat partea negativa a lucrurilor (prin filtrare) sau a minimaliza ceea ce e pozitiv, amplificand ceea ce e negativ.
  4. Autodeprecierea: a crede ca toate calitatile noastre, atuurile si succesele noastre n-au nici o valoare si nu servesc la nimic.
  5. Inferenta: – a citi gandurile altora; – a ghici viitorul; – a face declaratii pripite.
  6. Emotivitatea: a ne proiecta starile sufletesti asupra realitatii.
  7. Prezenta lui „ar trebui”: a socoti ca viata si lumea „trebuie” sa raspunda totdeauna unor norme foarte precise.
  8. Etichetarea: a identifica persoanele cu actiunile si comportamentul lor.
  9. Personalizarea: a pune intreaga raspundere pentru o problema in carca uneia si aceleiasi persoane.

Aceste deformari ale rationamentului amplifica raul pe care-l provoaca o experienta dureroasa si pot sa ne antreneze in dezechilibre profunde si de durata.

Radicalizarea

E vorba despre un mod de a rationa extremist si fara nuante. Daca un rezultat nu este conform sperantelor dumneavoastra, il considerati un esec total. Este povestea unei tinere care tine regimsi care cedeaza impulsului de a manca o lingurita de inghetata. „Asta e! – isi spune ea – am dat peste cap tot regimul!” Aceasta idee devastatoare o infurie atat de rau, incat infuleca indata si restul de inghetata. Daca si-ar fi tinut un alt discurs dupa prima abatere, o reflectie mai rezonabila, de genul: „Ah, m-am cam abatut de la regimul meu. E pacat, dar o sa incerc sa nu repet greseala„, probabil ca frustrarea ei initiala ar fi fost mult mai mica si nu ar fi ajuns sa nu se mai sinchiseasca de rest.

Continuă lectura

Elemente de comunicare non-verbala 3

5. Acoperirea gurii cu mana

Daca cineva utilizeaza gestul acoperirii gurii cu mana in timp ce vorbeste, faptul arata ca respectivul minte. Daca el isi acopera gura in timp ce vorbeste altcineva, asta inseamna ca, dupa presimtirea sa acel ins minte. Una dintre cele mai tulburatoare privelistipentru un orator, este de a vedea cum, in timp ce el vorbeste, auditoriul recurge la acest gest. In fata unui auditoriu mai restrans sau in prezenta unui singur partener de discutie este recomandabil sa se intrerupa prezentarea sau expunerea si sa se adreseze intrebarea: „Doreste cineva sa comenteze cele spuse pana acum?”. Aceasta intrerupere va permite ca obiectiile celor din sala sa iasa la iveala, creand oratorului prilejul favorabil de a-si preciza afirmatiile si de a raspunde la eventualele intrebari.

6. Scarpinarea gatului

In acest caz, degetul aratator al mainii cu care scriem scarpina partea de sub ureche sau partea laterala a gatului. In timpul observarii acestui gest s-a constatat un lucru interesant: scarpinatul se face de aproximativ cinci ori. Rareori acest numar este mai mic sau depaseste aceasta cifra. Gestul semnaleaza indoiala sau incertitudine si este caracteristic oamenilor care spun: „Nu sunt sigur inca daca voi accepta”. Trebuie in mod deosebit sa remarcam situatia cand limbajul verbal contrazice acest gest, de exemplu cand cineva spune cam asa: „Eu pot intelege ce simtiti dumneavoastra”.

7. Interpretare si rastalmacire

Priceperea de a interpreta exact gesturile mainii aduse la fata – gesturi care apar intr-o serie de imprejurari date – se dobandeste in timp si prin indelungi observatii. Ceea ce putem afirma cu hotarare este faptul ca atunci cand o persoana foloseste unul din gesturile de aducere a mainii la fata, amintite anterior – acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea ochiului, frecarea urechilor, scarpinarea gatului, trasul de guler, degetele in gura -, este stapanita de ganduri negative. Numai prin studierea si observarea indelungata a acestor gesturi si prin luarea in considerare a contextului in care apar, putem ajunge in cele din urma la evaluarea exacta a gandurilor altora.

Elemente de comunicare non-verbala 2

Cele mai frecvente gesturi, din literatura de specialitate:

1. Strangerea de mana

In vremurile primitive, oamenii pesterilor, cand se intalneau, inaltau bratele in aer cu palmele deschise, pentru a arata ca nu au arme la ei. In decursul secolelor, acest gest al palmelor ridicate s-a modificat, aparand gesturi cu palma pusa pe inima si multe alte variante. Forma moderna a acestui stravechi ritual de salut este intinderea mainii si strangerea palmelor atat la intalnire, cat si la despartire. In mod obisnuit, intr-un asemenea gest mainile se scuturau de cinci-sapte ori.

Intr-o strangere de mana dominarea se face simtita prin intinderea mainii cu palma in jos. Un studiu intreprins asupra unui numar de 54 de oameni de afaceri, cu functii de conducere si cu succese in activitatea lor, a dezvaluit ca 42 dintre ei nu numai ca au avut initiativa strangerii mainii, dar au si utilizat-o in varianta dominatoare a acesteia. Intinderea de mana in sus este opusul strangerii de mana cu sens de dominare.

2. Frecarea palmelor

Viteza cu care cineva isi freaca palmele semnalizeaza cine va fi, dupa parerea sa, beneficiarul rezultatelor pozitive asteptate. Sa zicem, de exemplu, ca dorim sa cumparam o casa si, in acest scop, mergem la un agent imobiliar. Dupa ce ii descriem la ce fel de proprietate ne gandim, agentul isi freaca rapid mainile si spune: „Stiu un loc pe placul dumneavoastra!”. Agentul semnalizeaza ca potrivit parerii sale, beneficiarul rezultatelor va fi  beneficiarul. Dar ce am simti, oare, daca el si-ar freca foarte incet palmele in timp ce ne-ar asigura ca dispune de casa ideala? Ne-am gandi imediat ca umbla cu viclesuguri, ca vrea sa ne pacaleasca si am avea senzatia ca rezultatele asteptate ar fi mai degraba in folosul lui decat al nostru? Agentii comerciali sunt instruiti ca atunci cand isi freaca mainile, in timp ce descriu viitorilor cumparatori produsele sau serviciile, sa faca aceasta, neaparat, cu o miscare rapida a mainilor, pentru a evita trecerea cumparatorului in defensiva. Atunci cand cumparatorul isi freaca mainile si spune vanzatorului: „Ia sa vad ce-mi puteti oferi!”, prin aceasta semnalizeaza ca se asteapta sa i se arate produse de buna calitate, din care probabil va si cumpara.

3. Mainile in pozitie de coif

Observatiile si cercetarile cu privire la acest gest fascinant demonstreaza ca este frecvent folosit in relatiile superior-subordonat si ca poate aparea izolat, indicand o atitudine de siguranta sau una de „sunt foarte destept”. Conducatorii de unitati sunt cei care recurg adesea la aceasta pozitie a mainilor atunci cand transmit instructiuni sau sfaturi subalternilor si deosebit de frecvent este folosit in randul contabililor, avocatilor, managerilor si altor categorii asemanatoare.

4. Etalarea degetului mare

In limbaj non-verbal, folosirea degetului mare este o manifestare a prioritatii, a superioritatii si chiar a agresivitatii. Gesturile degetului mare sunt gesturi secundare, parti componente ale unui grup de gesturi. Etalarea degetului mare este un semnal pozitiv; el apare des in postura tipica a sefului glacial, care il utilizeaza in prezenta subalternilor. Cei care poarta haine noi, de croiala moderna il utilizeaza mai frecvent decat cei imbracati in lucruri mai vechi, cu o croiala depasita.

Elemente de comunicare non-verbala 1

Aspecte generale

Ochii. Capacitatea de a privi in ochi indica incredere in sine; aplecarea pleoapelor indica o atitudine de supunere.

Fata. Expresiile fetei pot arata sapte emotii de baza: frica, suparare, surpriza, dezgust, fericire, tristete, durere. Este important sa controlam daca fata noastra ne tradeaza sentimentele sau daca ramane neschimbata indiferent de ceea ce se petrece in interior.

Ridicarea sprancenelor. Daca ridicam sprancenele pentru cateva secunde cand privirile noastre se intalnesc cu ale altcuiva, aceasta indica un gest prietenos. Ridicarea sprancenelor drept raspuns este cea mai buna solutie cu exceptia cazului in care dorim sa semnalam dezaprobare sau ostilitate.

Postura. Felul in care stam, jos sau in picioare, felul in care mergem ne poate face sa parem increzatori sau timizi, bolnavi sau sanatosi. Pentru a avea o tinuta corecta, am putea sa ne imaginam o coarda trasa prin coloana vertebrala, prin spatele gatului si care iese afara prin cap.

Gesturile. Gesturi ca strangerea de mana, imbratisarea sau salutul cu mana sunt actiuni constiente. Altele, ca trasul de ureche, scarpinatul gatului sau inlaturarea unor scame imaginare sunt facute inconstient [uneori si subconstient – in cazul in care am luat cunostinta despre ele]. Orice incercare de ainterpreta gesturile trebuie sa ia in considerare contextul in care au aparut, cultura perdominanta, celelalte gesturi insotitoare.

Tipuri de îndrăgostiţi

Tipurile lui J.A. Lee:

  1. Eroticul – este un romantic ce cauta un partener ideal crezand ca exista numai unul singur adevarat pentru el. Se identifica puternic cu partenerul, dorind sa stie totul despre el. Isi va aminti intotdeauna preferintele si nepreferintele, ziua de nastere si aniversarile, dorintele si intentiile partenerului. Implicarea sexuala este, de obicei, timpurie. O data intrat in relatie, este – de regula – monogam, fidel, desi se poate angaja, uneori, intr-o relatie extraconjugala sau extraparteneriala, pentru ca are o capacitate mereu proaspata, de a se indragosti sustinuta de curiozitate si un entuziasm viu.
  2. Ludicul – este tipul de partener infidel, cu „libido flotant”, preferand mai multe relatii in paralel. Doreste si pretinde o anumita dependenta si responsabilitate din partea fiecarui partener, ceea ce ii asigura continuitate in atitudine si conduita. In general, el are o buna imagine de sine, „hranita” emotional de contacte multiple cu ceilalti, care, pe de o parte, il securizeaza, pe de alta parte, il fac sa se simta admirat. Deoarece acestui tip ii place variatia, fara sa se implice prea mult, el se autodezvaluie superficial si prefera – in consecinta – parteneri la fel de superficiali, desi gaseste – in general – dependenti emotionali care, evident, au probleme de autoapreciere si intimitate. Totusi, dragostea cu el este apreciata ca fiind placuta, imaginativa, pana la sfarsitul relatiei. Aceasta pentru ca ludicul dispune de „arta seductiei”, fiind un „vanator de recompense afective”, fantezist si surprinzator.
  3. Storgicul – este, in mod surprinzator un partener afectiv, care se descopera pe sine, treptat, prin intermediul dragostei. El crede in permanenta relatiei si isi trateaza partenerul ca prieten de neinlocuit. Acesti parteneri se cunosc bine si prefera sa disute totul impreuna. Ei se securizeaza reciproc prin incredere mutuala si manifesta o fidelitate liber consimtita. Relatia sexuala incepe tarziu, dar o data inceputa, este foarte apreciata. Si chiar daca relatia lor trebuie sa se incheie, ei vor continua sa ramana prieteni.
  4. „Maniacul” – este o persoana foarte dependenta emotional si extrem de geloasa. Denumirea nu are o conotatie patologica ci, mai curand, exprima, intr-o maniera profana, ceea ce oamenii inteleg in limbajul uzual prin „fire obsedata de persoana iubita”. Din acest motiv, el experimenteaza dragostea la o mare intensitate, ceea ce il face rezistent chiar la separarea fizica de partener, fara a-si diminua intensitatea trairilor. Din contra, in astfel de situatii, el dezvolta neliniste, suspiciune, fara a inceta sa resimta atractie. In mod frecvent, are o proasta imagine de sine, saraca si o minima apreciere. Tocmai de aceea este putin atragator pentru altii dar, totodata, foarte dependent. Sufera de teama de a nu fi abandonat si respins. Chiar cand relatia inceteaza, el continua sa reflecteze, sa problematizeze asupra erorilor pe care le-a comis.
  5. Agapicul – este cel mai putin posesiv si cel mai iertator dintre toate cele sase tipuri de parteneri. Extrem de rabdator, extrem de usor de pastrat in relatie, el accepta, tolereaza aproape orice fel de comportament din partea celuilalt. Desi nu se indragosteste, intotdeauna isi ofera dragostea pe masura dorintelor si preferintelor celuilalt. Unii cercetatori considera ca acesti tipi – in extremis – pot fi masochisti. Oricum, ei sunt totdeuna suportivi pentru parteneri, indiferent pentru ce. Cand relatia se sfarseste, agapicii sunt dispusi sa permita partenerului sa-i abandoneze.
  6. Pragmaticul – este o persoana care procedeaza in dragoste asa cum si-ar cauta si „folosi” cea mai valoroasa masina. El preia toate bunurile iubitului(ei), avand grija sa se asigure si din punct de vedere juridic de controlul si de posesia lor, incercand sa incheie cel mai bun „targ” posibil. Nu perzinta niciodata atractie sau interespentru o persoana care nu reprezinta si o valoare materiala. Atata timp cat relatia le va satisface interesul, ei vor continua sa „iubeasca”. Dar daca partenerul nu-i va satisface asteptarile materiale, se va simti indreptatit sa caute pe altcineva. Cu alte cuvinte, pragmaticul are ca dominanta nevoia de putere si prestigiu economic, iubirea fiind un „instrument” de ale obtine, dar si un efect al satisfacerii acestei nevoi.
de Iolanda Mitrofan, in
Psihologia Vietii Cotidiene
Volum coordonat de Mielu Zlate

El şi ea – nevoi diferite (2)

Nevoile Barbatului

  1. Nevoia de respect si apreciere a eu-lui este specifica barbatului si multe dintre conflictele maritale se dezlantuie prin incalcarea „regulii” de aur. O femeie inteleapta nu-si va critica barbatul, nici in particular si nici in public, mai ales in fata copiilor. Cicaleala si „barfa” cu prietenele sau vecinii afecteaza sensibilitatea sotului si-i descurajeaza orice initiativa. O sotie iubitoare isi incurajeaza permanent sotul, il apreciaza in fata copiilor si a altora, fara a minti sau exagera ostentativ; il recompenseaza emotional cu generozitate si, mai ales, cu sensibilitate. Cuvintele calde, de apreciere, directe sau aluzive sunt „liantul” unei comunicari afective stabile si totodata al evolutiei sotilor. Mesajul pozitiv aduce mult mai mult bine unei relatii de casatorie decat toate mesajele negative la un loc, oricat de „bine intentionate” ar fi ele. „Ajutorul” pentru schimbare nu se ofera cu brutalitate si cu pretul „ranirii” eu-lui partenerului, ci cu toleranta, rabdare, incurajand comportamentele pozitive si spontane ale sotului. Comportamentele „prescrise”, „sugerate” sau „impuse” de sotie prin diverse tactici psihologice, nu creeaza decat rezistenta la schimbare. De altfel, multe sotii pornesc in casnicie cu un disproportionat si imatur avant de „a-l schimba in bine pe sot”, si sfarsesc prin a-l „mutila” sufleteste sau a-l nevroza pur si simplu. O femeie care nu poate trata cu umor si bunavointa neglijenta sau dezordinea sotului, risca sa nu aiba un efect de schimbare in psihologia acestuia, ci, dimpotriva, sa devina din ce in ce mai putin atragatoare sau iubita, pe masura ce moralizeaza, critica si, mai ales, „ameninta” (fie si cu celebrul „plec la mama”) tot mai des. Arta maritala a femeii consta in puterea ei de a-i consolida sotului increderea in sine insusi, autorespectul. Iubirea se construieste si se pasatreaza pe acest sentiment reciproc de incredere si valorizare, dar sursa emotionala si energetica este, fara indoiala, femeia.
  2. Nevoia de confort fizic si psihosexual este importanta pentru un barbat. Hrana si sexul nu sunt separate evident de confortul psihologic-relational al sotului, iar zicala: „cea mai buna cale spre inima unui barbat trece prin stomac”, include o parte considerabila de adevar. De aceea, „problemele” pe care le ridica femeia nu este indicat sa fie lansate cand sotul e flamand, inainte de masa. Respectul pentru „masa” echivaleaza cu grija pentru echilibrul fiziologic al celuilalt. De asemenea, initiativa sexuala a sotului, la care, nu se raspunde de mai multe ori, poate trece drept un „semn” de neiubire, de neglijare, de respingere. Refuzul naste frustrare, iritabilitate, neincredere in sine.

Tipuri şi forme de autoritate

T. Airaksinen evidentiaza urmatoarele tipuri de autoritate:

  • Autoritatea de facto, efectiva. O astfel de autoritate se intalneste atunci cand subordonatul accepta si suporta, pur si simplu, preferintele, opiniile, judecatile, comportamentul superiorului. Aceasta autoritate este urmata datorita emulatiei, admiratiei, adorarii.

Tipul de comportament adoptat de cel ce se subordoneza poate avea iz isteric sau chiar patologic, cu toate ca este un mod de reactie familiar la majoritatea oamenilor. O parte a propriei noastre personalitati, scoate in evidenta Airaksinen, poate fi transferata in seama alteia. Noi urmam exemplul ei ca si cum am fi noi insine.

Subordonatul isi inabusa propria lui judecata si preia pe a altuia, instituindu-l ca autoritate in sfera obiectului judecatii rspective. Autoritatea (superiorul) este urmata fara a i se pretinde justificarea (deciziilor, hotararilor, actelor si comportamentului sau).

  • Autoritatea teoretica (a specialistului). In acest caz, anumiti oameni, cu o temeinica pregatire stiintifica, devin autoritati pentru oricine este interesat tocmai in acele lucruri despre care acestia au o pregatire, o pricepere, o autorizare speciala. Autoritatea-expert presupune, deci, interesul agentului subordonat.
  • Autoritatea de jure, normativa. In aceasta situatie, agentul superior pretinde, in mod indreptatit, ca agentul subordonat sa fie in acord, in consonanta cu judecatile, cu cerintele lui. Autoritatea normativa este deasupra celorlalte. Ea cere din partea agentilor subordonati suspendarea judecatilor proprii si actiune in concordanta cu directivele ei. Este vorba, aici, de autoritatea morala, juridica, religioasa.

Oare ce fel da autoritatea avea Isus?

Funcţia fatică a comunicării

Roman Jackobson numeste fatica functia de intrare in contact, de stabilire a unei relatii. Plecand de la un exemplu relativ banal: „Alo, ma auziti?”, formula utilizata pentru a verifica buna functionare a liniei sau a postului telefonic. Prin extensie, vom vorbi despre comunicare fatica ori de cate ori subiectul vrea sa verifice tipul de relatie, indiferent de continutul mesajului. In aceasta acceptiune a termenului, exemplele sunt nenumarate:

  • cand vorbim „de dragul vorbirii”, pentru a tine linia ocupata sau a ocupa spatiul de emisie. In campaniile electorale, candidatii nu au neaparat o platforma-program, nici prea multe de spus, dar important este sa apara la televiziune si in ziare si sa acapareze tot spatiul disponibil, incercand sa-i impiedice pe contracandidati sa acceada la aceleasi plaje audiovizuale;
  • viata sociala este saturata de mesaje cu valoare informativa scazuta, dar cu o mare valoare relationala: palavragim cu vanzatorul, felicitam la botezuri si nunti sau prezentam condoleante la inmormantari; la mesele organizate intre prieteni evitam cu orice pret blocajul, fatal pentru narcisismul social, si avem intotdeauna in acest scop un cuvant potrivit la indemana sau cateva subiecte de conversatie care sa nu supere pe nimeni. Pe scurt, evitam tacerea, dovada flagranta de incapacitate conviviala.

Continuă lectura

Relaţii psihice

Cognitie (perceptie, gandire, memorie, imaginatie), afectivitate, motivatie, caracter, deprinderi

O succinta analiza psihologica la Ieremia 2: 33

„Ce bine sti sa-ti intocmesti caile cand este vorba sa cauti ce iubesti! Chiar si la nelegiuire te deprinzi”.

Personal, cred ca descrierea aceata poate fi generalizata pentru fiecare om/subiect in parte. Pastrand bineinteles raportul dintre trasaturile specifice fiecaruia cat si trasaturile particulare ale situatiei.

Avem un om care iubeste ceva (afectivitate). Iubeste atat de mult incat doreste sa intre in posesie (motivatie). Parca si vede lucrul in sine (memorie, perceptie, imaginatie). Atunci cauta sa desfasoare un plan (gandirea) care sa-l puna in posesia lucrului iubit. Lucrul iubit poate fi catalogat ca pozitiv sau negativ din punct de vedere moral. Actional, caracterul are de suferit (in textul nostru achizitia caracteriala este negativa – nelegiuire). Mai mult, aceasta achizitie este repetata ori de cate ori este nevoie (deprindere).

Iata cum tot SPU (sistemul psihic uman) este afectat.

Procesul dominant aici este AFECTIVITATEA. Am putea spune ca este caracterul, dar textul arata altceva. Afectivitatea este generatorul actiunilor. Afectivitatea (lucrul iubit) da materia prima Motivatiei.

De aceea spune Scriptura : Pazeste-ti inima (afectivitatea) mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii.