Creştinii pot ajunge „dezechilibraţi”? Pot suferi creştinii tulburări psihice?

Împrejurările mi-au „demonstrat” faptul că nimeni nu este scutit de tulburări, dezechilibre şi chiar traume psihice serioase. Cu ceva timp în urmă am întâlnit pe cineva care afirma, sus şi tare, că este imposibil ca un creştin să fie atins de vreo tulburare psihică majoră. Altcineva mi-a mărturisit că a avut convingerea fermă că un creştin nu poate suferi de tulburări psihice, dar că, în timp, datorită împrejurărilor şi-a modificat convingerile.

Tulburări psihice minore ori majore poate suferi oricine. Cauzele acestora pot fi diverse: de la trăirea unor evenimente imposibil de suportat până la vreo intoxicaţie cu substanţe chimice; de la un accident la cap pînă la o infecţie serioasă etc.

Oricine poate traversa momente tulburi, de la diverse tulburări de dispoziţie până la psihozele cele mai severe. Nu dintr-o data, nu hocus-pocus, ci în urma convergerii unor factori de predispoziţie cu un eveniment(e) stresant(e), traumatic ce produc naşterea/începutul dezechilibrului psihic.

M-am întrebat adesea de ce creştinii resping evidenţa. Unul din răspunsurile aflate duce la o falsă imagine despre tulburarea şi boala psihică. Aceasta se realizează printr-un proces de identificare a bolii psihice cu posedările demonice relatate de Biblie. Ori, trebuie ştiut faptul că realitatea bolii psihice diferă fundamental de realitatea posedărilor demonice. Ele pot avea asemănări, dar şi mari diferenţe. Pentru delimitarea manifestărilor demonice, un mic rezumat aici.

Al doilea răspuns este ruşinea şi are o componentă socială puternică. E ruşine să fi „nebun”. Ni s-a inculcat ideea că a suferi de orice tulburare psihică înseamna să fi „dus cu pluta”, să ai „probleme la mansardă”. De parcă un atac de panică ar însemna nebunie. De parcă a fi depresiv ar echivala cu apostazia.

Al treilea răspuns este fuga de responsabilitate, pe care am întâlnit-o, în mod special, la pastori, conducători de biserici. Această fugă de responsabilitate ascunde/maschează o teamă de un domeniu complet necunosut, pentru că cel ce se găseşte într-o astfel de situaţie îşi dă seama că nu are capacităţile necesare (cunoştinţe şi experienţă/practică). Apare aici şi negarea realităţii/problemei, a ceea ce nu poţi să stăpâneşti. De asemenea, fuga de responsabilitate poate avea la bază ignoranţa.

Sigur, pot fi mai multe cauze, mai multe răspunsuri. Eu m-am oprit la cele pe care le-am văzut în teren. Suferinţa psihică există şi poate afecta orice fiinţă umană. De altfel boala nu are preferinţe, statut social şi apartenenţă religioasă. De cele mai multe ori practicarea Scripturii, trăirea în pace, părtăşia în comunitatea creştină locală asigură creştinului echilibrul sufletesc necesar. Alteori „resursele” sale interioare sunt depăşite de evenimente, ori de răutăţi ale oamenilor şi are nevoie de ajutor. Simplele sfaturi şi apelul la rugăciune, chiar dacă necesare, se dovedesc a fi bune, dar insuficiente.

Aşa cum spune şi Neil T. Anderson, învăţătura creştină priveşte spre viitor pentru a forma creştinul, pentru a-l maturiza. Consilierea creştină priveşte în trecutul consiliatului pentru a vedea cum s-au format acele structuri dezadaptative şi cum îl condiţionează în prezent. Atît învăţătura creştină – care priveşte în viitor –  cât şi consilierea creştină – care priveşte în trecut – se aplică în prezent, aici şi acum, creştinului concret care are nevoie de suport pentru a depăşi un obstacol serios din viaţa sa.

A ignora realitatea tulburării psihice, înseamna, în opinia personală, a-l ignora pe cel ce are nevoie de suport emoţional, consiliere şi, de ce nu, psihoterapie.

Biblica stimă de sine

Am scris un comentariu la Florin si am realizat ca prin lungime si continut poate fi un articol pe propriul site

Printre altele, stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput – conceptul de sine – si sinele ideal (sau dorit), adica modul in care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Intr-un studiu efectuat de E. Higgins si colaboratorii (1985) li s-a cerut studentilor sa completeze chestionare pe tema conceptului de sine, sinele dorit de ei insisi, precum si felul in care cred ei ca sunt perceputi de tata, mama si de cel mai bun prieten si cum considera ei ca arata sinele lor dorit de aceste persoane. S-a constatat ca o distanta mare intre sinele actual (perceput) si sinele dorit conduce la stari deprimante, dar nu neaparat de acelasi tip. Daca discrepantele se manifestau intre imaginea de sine si sinele dorit de individul in cauza, rezultatul era dezamagirea si supararea, pe cand daca distanta aparea intre sinele actual si sinele dorit (asteptat) de parinti si prieteni, precumpanitor se degaja anxietatea.

De pilda, neconcordanta perceputa dintre asteptarile tatalui ca fiul sau sa devina un om de afaceri de succes si slaba speranta de a se intampla astfel i-a produs studentului in cauza o oarecare neliniste si anxietate si nu suparare. Cand insa acesta si-a dorit mult sa devina jucator de baschet, dar nu a reusit, sentimentele au fost de amaraciune, suparare si dezamagire.
Sinele si cunoasterea lui de Petru Ilut

Unii autori au aratat ca programele de crestere a stimei de sine nu trebuie sa se reduca la suportul psihologic pur, ci trebuie corelat cu modalitati si posibilitati efective de realizare de sine.

Scriptura vorbeste de o corecta “parere [stima] de sine” conform masurii de credinta pe care a dat-o Dumnezeu fiecaruia (Romani 12). Aceasta cerinta apare in contextul interactiunii fratesti si a manifestarii/practicarii darurilor personale. Daca observam, teza stima de sine sustinuta de competente proprii (daruri/talente practicate) este in primul rand biblica.

Concluzie: Stima de sine nu trebuie dezvoltata doar la nivel psihologic de tip sugestibil ci trebuie acompaniata de capacitati concrete. Este ca acea relatie dintre neprihanire si sfintenie. Dumnezeu ma considera neprihanit (daca am acceptat planul Sau, conform caruia sunt considerat astfel), insa in planul conduitei trebuie sa confirm prin sfintenie.

Dictionar:
Sugestibilitate – aptitudine de a primi sugestii, adica de a reactiona la un semnal (obiect sau ordin) in mod masinal, fara participarea activa a vointei.

Imaturitatea afectiva, emotivitatea, deficienta intelectuala favorizeaza sugestibilitatea.

Efectul anxietăţii asupra memoriei

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus (Epistola lui Pavel către Filipeni, capitolul 4 vers. 6, 7)

AnxietateŞtim de câte ori „emoţia” este invocată ca explicaţie a rateurilor de la examene, de câte ori se dă vina pe anxietate pentru „inaccesibilitatea” unei învăţături însuşite cu mari eforturi.

Pe la începutul anilor 70, Irwin Sarason a decis să testeze validitatea acestor justificări: este fenomenul real sau candidaţii încearcă să găsească explicaţii de natură să le „acopere” lacunele cauzate de lipsa de străduinţă. După ce a înapoiat studenţilor săi o serie de lucrări scrise ale acestora şi a discutat cu ei despre cât era de uşor să se uite lucrurile învăţate şi să se creeze în minte starea de confuzie în timpul stresului de la examene, psihologul i-a întrebat: „Credeţi într-adevăr că, dacă aţi fi fost mai relaxaţi, aţi fi scris mai bine?” Aproape toţi au răspuns afirmativ. Ca urmare, Sarason a început să le dea câte două lucrări scrise în loc de una singură: ideea era că, dacă la a doua studentul obţinea o notă mai mare decât la prima, rămânea cu această notă mai mare. Dacă rezultatul lucrării a doua era inferior celui de la prima, tot nota cea mai mare urma să fie reţinută. Performanţa s-a dovedit superioară în condiţiile de stres diminuat ale „reluării”, iar studenţii care înregistraseră cote mari la un test al gradului de anxietate au luat note de patru ori mai bune la lucrarea a doua în comparaţie cu ceilalţi.

De ce produce anxietatea un asemenea efect? Se pare că anxietatea provoacă o stare de excitaţie psihologică amestecată cu o doză de îngrijorare legată de nivelul aptitudinilor („am impresia că sunt prost” sau „nu pot să fac faţă”). Vina o poartă, după toate aparenţele, îngrijorarea: dacă ne lăsăm în voia gândurilor la problemele noastre, nu ne mai putem concentra asupra examenului.

Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? (Matei 6:27)