Portretul duplicitarului

Duplicitarul adoptă două atitudini sau roluri între care există o totală ruptură: pe de o parte, ideile şi convingerile intime de un anumit fel, iar pe de altă parte un mod de manifestare de alt fel. Simţul valorilor este puternic atrofiat la o astfel de persoană, deoarece ea într-un fel gândeşte, într-o anumită împrejurare, şi altfel vorbeşte şi acţionează în situaţia respectivă. Profesorul Ion Grigoraş spunea despre duplicitar:

Este un individ periculos care, la nevoie, ştie să-şi ascundă adevăratele intenţii şi să le urmărească pozând şi în maniera unui om amabil, bun, corect; el este astfel făţarnicul şi ipocritul, individul care îşi dezvăluie subit adevărata sa faţă inumană când interesele meschine îi cer acest lucru; este laşul care se fereşte să dăuneze semenilor atâta timp cât depinde de ei şi este nevoit să-şi ascundă lipsa de încredere în ei, pornirile şi simţămintele inumane; este vicleanul care are nevoie să câştige timp pentru a aplica lovitura de graţie la momentul oportun; este intriganul care “trage sforile” şi “ţese cu fir” pentru a “dărâma” valorile autentice, care foloseşte bârfa sau clevetirea pentru a defăima şi denigra pe altul şi a parveni prin aceleaşi căi ilegale şi imorale; este egoistul care foloseşte prietenia ca relaţie de sezon şi de conjunctură, în special “prietenia” aceluia care prin statutul şi rolul social dominant ce-l ocupă şi respectiv îl îndeplineşte îi poate oferi un avantaj, o reclamă sau chiar o situaţie, pentru ca îndată ce “prietenia” nu-i mai poate folosi să uite de orice îndatorire şi recunoştinţă.

Personalitate de bază

Pe baza studiilor a opt culturi ale unor triburi primitive, Kardiner atestă că, în cadrul fiecărui grup social, există o structură de conduită comună întregului lot social, pe care o numeşte personalitate de bază. Prin personalitate de bază el înţelege o configuraţie psihologică specifică, proprie membrilor unui grup social concret, ce se obiectivează într-un anumit stil de viaţă. Personalitatea de bază este legată direct de istorie şi mai ales de istoria înţeleasă ca tradiţie, tradiţia fiind supravieţuire psihologică. Numai condiţiile concrete determină sfera şi conţinutul personalităţii, putându-se vorbi astfel de o personalitate etnică şi de o personalitate individuală unică.

În Evanghelia după Luca (4:20, 22, 28) observăm ceea ce se numeşte personalitate de bază. Avem un grup social cu puternice rădăcini istorice şi tradiţionale. Comportamentul grupului se aseamănă izbitor cu mişcarea sincronă a unui banc de peşti. Există anumite bancuri de peşti care se comportă ca un singur organism. Toţi indivizii se mişcă în aceeaşi direcţie, cu aceeaşi viteză şi totul face un sens (autoprotejarea întregului).

Care este mişcarea (trăsătura) grupului din sinagoga vizitată de Isus?

  1. Prima reacţie este CAPTIVAREA. După o cuvântare profetică a lui Isus, „toţi cei care se aflau în sinagogă aveau privirile aţintite spre El”;
  2. A doua recţie este SURPRIZA. Printr-o cuvântare înţeleaptă Isus face ca „toţi să mărturisească despre El şi să se mire de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui”;
  3. Ultima reacţie a personalităţii grupului este DUŞMĂNIA. Printr-o cuvântare acuzatoare a lui Isus se face că „toţi cei din sinagogă auzind aceste lucruri s-au umplut de mânie. S-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui pe care era zidita cetatea lor, ca să-l arunce jos, în prăpastie”.

De ce toţi reacţionau în acelaşi mod ? De „vină” este personalitatea de bază 🙂 .

Determinări ale autominţirii şi autoiluzionării

Minciuna de sine alimenteaza sensul vietii si apare ca un antidot la previziunile deprimante pe care omul, vrand-nevrand, le face. Prin minciunile „vitale” se neaga realitatea bolii sau a mortii, se cultiva sentimentele sperantei si increderii, se depasesc piedicile implacabile care marcheaza fiinta umana. Minciuna vitala este o forma ocolita de acceptare a vietii asa cum este, o „impacare” tergiversata cu propria conditie, o luare in stapanire taraganata a propriei evolutii si deveniri, o fata bizara a acceptarii constiintei limitelor.

Ca fiinte limitate nu ne raliem usor adevarului. Cand acesta nu ne convine, ne solidarizam mai ales cu inselaciunile si iluziile. „Suntem oare pregatiti sa recunoastem toate consecintele adevarului?” – se intreba S. Kierkegaard iar intrebarea lui starneste frisoane pe care, bineinteles, nu le recunostem. Aceasta fiind situatia, nu ne ramane decat sa ni se administreze adevarul in mod treptat, complementat cu o doza chibzuita de… minciuna. Cand nu accepti (sau nu ti se da) totul dintr-o data, vei pasi smerit pe urmele adevarului escortat de fantosele minciunii.

Alaturi de mintirea altuia trebuie invocata nu mai putin frecvent mintirea de sine. Automintirea, autoiluzionarea, inselarea de sine par, la o prima privire, conduite paradoxale, chiar absurde. Se stie ca in cazul mintirii altuia se presupun urmatoarele premise:

  • subiectul care minte cunoaste foarte bine realitatea pe care isi propune sa o ascunda;
  • agentul mincinos are intentia explicita de a-si pacali interlocutorul, adica de a-i induce acestuia o reprezentare care sa-l determine sa actioneze intr-un anumit fel;
  • agentul mincinos si pacientul amagit sunt doua persoane distincte, cu profiluri caracteriale si interese diferite. Continuă lectura

Ce este al nostru, al celuilalt şi cu ce rămânem?

Psalmul 1: 1-2 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

2 Timotei 2:2 Si ce-ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii.

2 Timotei 3: 14-15 Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci sti de la cine le-ai invatat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Christos Isus.

La post-ul trecut am recomandat o carte care mi-a placut. In ea se arata, printre altele, ca ansamblul proceselor, functiilor, tendintelor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul la un moment dat si pe care le poate pune oricand in disponibilitate, se organizeaza in doua dimensiuni:

  1. dimensiunea intrapersonala, psihoindividuala, izvorata din istoria si traseul destinului individual, din trasaturile si structurile cognitive, motivationale sau temperamentale, distincte fata de cele ale altor persoane;
  2. dimensiunea interpersonala, psihosociala, formata din acelasi ansamblu de insusiri rezultate insa prin interiorizare, sedimentare si cristalizare, din contactele interpersonale si grupale ale individului, din confruntarea cu alte personalitati, cu alte stiluri comportamentale.

Cartea vine cu o exemplificare pentru a intelege diferenta dintre cele doua dimensiuni.

Continuă lectura

Eul şi personalitatea

Cartea care mi-a placut foarte mult, din domeniul psihologiei personalitatii este „Eul si Personalitatea”, scrisa de Mielu Zlate.
E o carte pe care o recomand tuturor acelora care doresc sa cunoasca personalitatea umana. Dar mai ales acelora care doresc sa aiba un ghid util si in acelasi timp un instrument pretios de analiza a personalitatii.

Cartea o recomand mai ales pastorilor, liderilor de tineret, profesorilor. Este o carte scrisa de un profesionist in adevaratul sens al cuvantului. Instrumentarul metodologic este bine pus la incercare, testat profesionist, fiind valid din punct de vedere psihologic.

In Cuvant Inainte autorul prezinta gruparea articolelor si a studiilor pe articole:
In primul capitol reunim 3 studii consacrate perspectivelor de abordare a personalitatii si modelelor explicativ-interpretative ale caracterului, acesta din urma reprezentand una dintre dimensiunile esentiale ale personalitatii. Capitolul al doilea reuneste sase studii dedicate unor contributii teoretico-metodologice in studiul personalitatii. In cel de-al treilea capitolvor fi grupate patru studii centrate pe investigarea nivelelor functionale ale personalitatii (nivelul interpersonal si nivelul transpersonal). In fine, capitolul al patrulea va cuprinde 2 studii referitoare la tendintele actuale manifestate in psihologia personalitatii, si anume tendinta psihologiei personalitatii de a se deplasa de la studiul „topografiei” personalitatii la studiul eficientei ei, ca si tendinta acesteia de a pactica un studiu sintetic al personalitatii, dintr-o perspectiva factoriala, cunoscuta sub denumirea de „Big-Five”.

Un model de invstigare a personalitatii este expus in carte, din reunirea unor studii piblicate in 3 ani consecutivi.

Continuă lectura