Gândurile Automate

Mintea este terenul unde se duc luptele devenirii sau ale căderilor noastre. Scriptura ne spune să fim transformați prin înnoirea minții noastre și să facem rob ascultării de Christos orice gând; să răsturnăm orice întăritură mentală ce ne face robi unei vieți falimentare. Nu doar simbolurile mentale (imagini, cuvinte, reprezentări) evidente ale păcatelor sunt întărituri, ci chiar modalități de gândire defectuoasă, pe care nu le sesizăm, datorită modului automat în care acestea se declanșează. Mai jos lista cu aceste gânduri automate:

1. Gândirea de tip totul sau nimic/ gândirea în alb-negru
Aceast mod de gândire presupune o perspectivă în alb-negru asupra lucrurilor (în termeni extremi). Aceasta înseamnă că situaţiile sau circumstanţele sunt interpretate ca fiind bune sau rele, pozitive sau negative. Nu există cale de mijloc. Exemplu: “Viaţa mea a fost minunată înainte să fiu diagnosticat cu depresie, dar acum nu mai aştept nimic.”

2. Suprageneralizarea
Acest tip de gândire presupune acordarea unei importanţe exagerate unei singure experienţe negative, până la un punct în care acea experienţă negativă este interpretată ca un semn pentru un şir nesfârşit de evenimente negative care vor surveni în viitorul apropiat. Exempu: “Dacă ieri m-am simţit obosit, cu siguranţă mă voi simţi obosit pe tot parcursul tratamentului şi probabil şi după aceea”.

3. Filtrul mental
Acest tip de gândire presupune alegerea unui singur detaliu negativ dintr-o experienţă negativă trecută şi apoi insistarea pe această caracteristică. Cu alte cuvinte, ignori contextul general şi „filtrezi” orice alt aspect pozitiv al evenimentului. Exemplu: “Mă tem să nu fiu nevoit(ă) să merg la spital. Deşi îmi face plăcere să socializez cu alţi pacienţi depresivi şi chiar dacă asistentele sunt atât de drăguţe şi amabile, nu-mi place să fiu tratat(ă) în spital”.

4. Citirea minţii
Această eroare se referă la pretenţia de a şti ce gândesc şi simt ceilalţi oameni, precum şi motivul pentru care aceştia se comportă ca atare chiar fără a-i întreba. Exemplu: “Ştiu că familia şi prietenii mei mă consideră inutil, acum că am depresie”.

5. Catastrofarea – Amplificarea exagerată a evenimentelor
Această eroare de gândire implică exagerarea importanţei lucrurilor, în special a situaţiilor negative. Se face un mare caz dintr-o singură experienţă negativă. Exemplu: “M-am simţit oribil după şedinţa de ieri. Acesta este cu siguranţă un semn că starea mea se înrăutăţeşte. Nu- mi voi reveni niciodată din accastă tulburare”.

6. Minimizarea părţilor pozitive
Eroarea aceasta implică ignorarea sau minimizarea punctelor forte ale dumneavoastră, ale altor persoane sau ale unui eveniment sau situaţie pe care aţi experimentat-o. Exemplu: “Nu-i mare lucru că am reuşit să pregătesc o masă delicioasă familiei mele aseară. La urma urmei, este responsabilitatea mea să mă asigur că familia mea este bine hrănită şi că îşi savurează masa indiferent de cât de rău mă simt eu”.

7. Personalizarea
Eroarea constă în asumarea unei responsabilităţi sau în învinuirea de sine nejustificatâ ca urmare a unei experienţe negative asupra căreia, de cele mai multe ori, nu avem control. Exemplu: Fiul meu şi-a picat examenul la matematică deoarece eu n-am avut suficient timp să-l ajut, fiind prea deprimat(ă)”.

8. Formularea de concluzii pripite
Accastă eroare se referă la luarea unei decizii sau la interpretarea unei situaţii într-o manieră negativă, pe baza unor fapte nesigure, tranzitorii sau chiar când dovezile susţin concluzia opusă: Exemplu: Sora mea nu a luat legătura cu mine de peste o săptămână. Sigur am spus ceva care a supărat-o şi acum mă evită”.

9. Raţionamentul emoţional
Această eroare implică faptul că persoana se gândeşte că ceea ce simte (despre sine, ceilalţi şi situaţiile de viaţă) reflectă starea reală a lucrurilor. Adică, gândiţi/raţionaţi pe baza emoţiilor trăite. Exemplu: Acum că urmez un tratament pentru depresie, simt că sunt o povară imensă pentru familia mea. Dacă cu simt acest lucru, cu siguranţă Ia fel simt şi partenerul şi copw mei. Cu certitudine sunt o povară pentru ei”.

10. Stilul de gândire absolutist: Afirmaţii de tip “trebuie”
Această eroare de gândire se referă la a avea păreri puternice despre cum ar trebui să se comporte ceilalţi. Când adresaţi aceste afirmaţii celorlalte persoane, tindeţi să resimţiţi emoţii negative puternice, cum ar fi furie, resentiment, frustrare şi enervare. Exemplu: ”Nu trebuie să las depresia să interfereze cu viata familia mele. De aceea, trebuie să mă asigur că stilul de viaţa al familiei nu este afectat de tratamentul meu.”

11. Etichetarea/ Etichetarea greşită
Acest tip de eroare implică o formă extremă de suprageneralizare. Tindeţi să puneţi o etichetă negativă atât dumneavoastră, cât şi celorlalţi pe baza unei experienţe negative. Exemplu (1): “Am depresie, sunt un “inadaptat” în societate”. Exemplu (2): “Vecinul meu a fost nepoliticos ieri fată de mine, este o persoană “urâcioasă””.

12. Învinuirea
Aceasta eroare implică auto-invinovăţirea pentru greşelile altora. In acelaşi timp, ceilalţi sunt acuzaţi că sunt răspunzători de necazurile şi eşecurile personale. Exemplu (1): “Nu m-aş simţi atât de obosit în timpul tratamentului dacă familia mea ar fi mai sensibilă la nevoile mele. Exemplu (2): „Fiul meu ar avea rezultate şcolare mai bune dacă eu nu aş avea depresie”.

sursa: Tratamentul depresiei prin psihoterapie cognitiv comportamentala (Daniel David)

Chestionarele de personalitate pe post de… zodiac.

Ne este cunoscută la toți vorba: „Românul s-a născut poet”. Dar ne este cunoscut, din experiența zilnică, și faptul că românul s-a născut medic, farmacist, mecanic, profesor și multe alte nașteri specializate din fașă.

Că ne doftoricim după ureche nu mai este de mult un secret. Ne pricepem și suntem mândri de „doxa” noastră. Nu e deloc o noutate aplecarea și spre cele sufletești. Ideea „dezvoltării personale” nu mai este de mult preocuparea psihoterapeutului, iar manevrarea chestionarelor de personalitate a devenit o îndeletnicire strict personală, ce să mai mergem noi la psihologii diagnosticieni. Apropos! Mi-a fost dat să văd chestionare făcute de unii creștini fără ca aceștia să știe măcar ce este o scală nominală, darmite una ordinală ori de intervale egale sau de raport. De unde să ști că testul pe care l-ai creat după urechea de specialist născut, nu făcut, măsoară ceea ce ți-ai propus? Ai testat testul însuși? L-ai trecut prin furcile caudine ale fidelității și validității? Lasă-ne dom’le cu prostiile astea…

Și așa zic și cei care-și aplică după ureche chestionare de personalitate, ori de aptitudini sau de interese. Sunt bucuroși că și-au descoperit eticheta: Liderul, Protectorul, Pacifistul etc. În realitate chestionarul este fără de nici un folos în mâna nespecialistului. Are rol de… metamfetamină ideologică.

Ce se întâmplă când ne aplicăm teste de personalitate fără a parcurge o serie de sesiuni de autocunoaștere sub directa călăuzire a unui specialist (consilier psihologic, psihoterapeut)?

În primul rând ne furnizează iluzii. Hm, cum să ofere iluzii când acel chestionar a fost realizat de o armată de specialiști? Când a trecut probele cele mai serioase de validare a conținutului, a criteriului și a constructului? Deoarece chestionarele „măsoară” tendințe mai puțin profunde. Tendințe adevărate, dar care nu fac parte din adîncimile psihismului nostru. Doar un specialist poate fora, cu ajutorul consiliatului dincolo de conștient. Un specialist știe când dă de rezistența consiliatului. Majoritatea cauzelor tulburărilor psihice sunt de natura inconștientă. Parcurgerea itemilor unui chestionar nu duce la insight niciodată. În mâna nespecialistului rezultatul unui test de personalitate este ca vopsirea cu un roșu metalizat, strălucitor, lucios a unei mașini. Dar peste rugină.

În al doilea rând folosirea după ureche a chestionarelor duce la o mai profundă mascare a problemelor sufletești. Caracterul de generalitate al chestionarului nu poate suplini travaliul pe care specialistul psihoterapeut îl depune împreună cu consiliatul său. Un chestionar nu te întreabă și nu cere să dezvolți un răspuns pe care-l dai, bifând una dintre opțiunile date. Ba din contră nu ia în calcul și altă variantă pe care ai da-o dacă ai fi întrebat. Mai mult decât atât, nu te ajută să corelezi răspunsurile cu situația ta actuală și cu evenimentele importante din viața ta. Chestionarul e prea general pentru ce trebuie să întreprindă terapeutul împreună cu tine.

În al treilea rând un chestionar de personalitate autoaplicat de necunoscător oferă pseudo soluții. Chestionarul nu te cunoaște. Nu știe cine ești. Nu-ți cunoaște experiența de viață, trăirile, planurile de viitor, viciile sau virtuțile, fantasmele ș.a.m.d. Chestionarul e imperturbabil în drumul său, unic pentru toți și cu aceleași răspunsuri pentru toți. Chestionarul nu cunoaște frumoasa reclamă de pe frontispiciul mega magazinelor: „Suntem cu toții diferiți. Din fericire!” Așadar, soluțiile sale nu sunt pentru tine, unicul și indivizibilul, ci pentru toți. Înțelegi de ce nu ți se aplică?

Dar, după cum ați intuit, un chestionar de personalitate poate fi de folos în mâna unui specialist, care are competența anilor de școală și a anilor de formare într-o anume formă de psihoterapie. Apoi intuiția și experiența îl ajută să formuleze întrebări noi, ingenioase, adaptate la situația ta de viață. El este preocupat de ce înseamnă pentru tine ceea ce răspunzi, nu ce se potrivește cu toți ceilalți. Doar în acest fel un chestionar de personalitate devine unul dintre zecile de instrumente, eficiente, pe care un specialist le folosește în ajutorul tău.

Depresie și Doliu

Care este deosebirea dintre doliu și depresie ?

Doliul este o raportare la o pierdere. Prin această raportare, eu ajung să interiorizez pierderea, să o păstrez, totuși, în mine. Nu mă închid în fața ei. Astfel, această pierdere stimulează viața din mine, apar lacrimile, apare curgerea vieții prin mine, pe care eu o resimt. În doliu eu sunt impresionat de viață, viața mea aste atinsă și intră în curs, întră în dinamică. În depresie, din contră, se întâmplă exact contrariul: apare o încremenire, o împietrire, se pierde relația cu viața.

Deosebiri între depresie și doliu :

– Doliul: plâng după ceva; Depresia: o tulburare psihică;
– Doliul: proces activ, prelucrarea unei pierderi; Depresia: o stare afectivă pasivă, sunt paralizat;
– Doliul: capacitatea de a iubi, de a se bucura sunt păstrate; Depresia: aceste capacități nu sunt păstrate;
– Doliul: activitatea, munca poate fi desfășurată; Depresia: capacitatea de muncă este mult scăzută;
– Doliul: pacientul trăiește sentimente clocotitoare, convulsive, crize de plâns; Depresia: insensibilitate. Pe depresiv parcă nu-l mai mișcă nimic. Nici de plâns nu poate plânge;
– Doliul: gândurile sunt îndreptate spre ceea ce a fost pierdut; Depresia: gândurile se învârt în jurul propriei sfârșeli, vinovății, cedări: ruminații ideative;
– Doliul: consolare. Îmi cade bine când mă mângâie cineva; Depresia: nu mă mișcă nimic, sunt paralizat.

Amânarea – primul pas spre renunțare și abandon

Aș vrea, dar nu pot. Astăzi nu am chef, poate… răspoimâine. Știu, am multe lucruri de făcut, dar parcă ceva mă reține. Simt că oricât aș încerca nu o să am putere să duc la capăt ceea ce încep. Deci, nu are rost. De ce să încep și să nu finalizez ori să tergiversez până îmi ies din pepeni?

Poate amânarea este unul din obiceiurile mai puțin pozitive din viața ta. Dacă întârzierea perpetuă, în luarea deciziilor sau în inițierea acivităților este motivul nemulțumirii de sine, atunci seria de mai jos este pentru tine.

GELOZIA (02) – Dușmanul relației

Continuăm analiza aprofundată a geloziei. Dacă în partea întâi am definit termenii și am analizat caracteristicile psihice ale gelosului, în ediția a II-a luăm cunoștință de metode specifice pentru a combate acest flagel al vieții de relație (a cuplului). Este necesar să cunoaștem ce rotițe se învârt în mintea suspiciosului. Care este mentalitatea sa și care sunt gândurile adânc înrădăcinate în ființa sa. Vă invit să-l ascultăm pe trainerul și consilierul Teofil Gavril, de la Asociația Consilierilor Creștini din România.

GELOZIA (01) – Dușmanul relației

Împreună cu Teofil Gavril, trainer și consilier al Asociației Consilierilor Creștini din România analizăm mecanismele psihologice ale Geloziei. Forme (Invidia, Suspiciunea, Posesivitatea) și caracteristici :

  • Complexul de inferioritate,
  • Mentalitatea Stăpân-Sclav,
  • Comportamentul autodistructiv,
  • Dificultăți în asumarea responsabilității,
  • Egoism și lipsa maturității,
  • Anxietatea.

Din culisele „La Consilier”

Astăzi (24 Ianuarie 2015, mai spre seară) am înregistrat împreună cu trainerul și consilierul Teofil Gavril, de la ACC, al doilea episod Gelozia. A trebuit să ajung la radio, pentru că acolo am o conexiune la internet foarte bună. Eu la Sibiu, Teofil la Mediaș. Înregistrarea s-a realizat prin intermediul Skype-ului (nu costă nimic).

Teofil are acasă o conexiune la internet foarte bună, PC-ul, mixerul analogic pe USB și microfonul. Eu am folosit Laptopul personal, un microfon Samson Go Mic, și două unelte software audio de foarte bună calitate:

  • Reaper – Digital Audio Workstation – un software audio de înregistrat și editat, multitrack;
  • VoiceMeeter Banana – Un mixer audio virtual cu trei intrări (canale) fizice și n intrări virtuale pe 2 canale virtuale.

Datorită acestor softuri, se poate realiza o emisiune de o calitate foarte bună. Înregistrarea vocilor este realizată simultan, pe două trackuri (canale) diferite.  Imaginea de mai jos este o captură a înregistrării (se văd pe desktop: Skype, VoiceMeeter Banana și Reaper):

Înregistrare Skype

Apropos! Emisiunea se poate asculta Luni, 26 ianuarie, la ora 19:00.

Victima și victimizarea

Despre persoana care a fost supusă agresiunii, căreia nu i s-a putut sustrage  și despre efectul nociv al acestei – victimizarea -, în această seara, în cadrul emisiunii „La Consilier”, de la ora 19:00. Internauţii ne pot asculta la această adresă: http://rvesb.ro/radio/radio.html

Anemone Thalmann, psihoterapeut şi formator în consiliere şi psihoterapie individuală (adleriană) va fi în studio, împreună cu subsemnatul (Petru Ciucur).

Bulimia

Bulimia este o tulburare de comportament alimentar şi se manifestă prin episoade recurente de hiperfagie (alimentare excesivă) însoţite de un sentiment de pierdere a controlului asupra alimentaţiei. La fel ca şi în cazul anorexiei mentale, persoana prezintă comportamente neadaptate de control al alimentaţiei sale, al greutăţii şi al corpului său, care o conduc spre o alterare semnificativă a sănătăţii sale fizice, a confortului său psihic şi a capacităţii sale de adaptare la mediu, fără ca o afecţiune medicală sau o altă tulburare psihologică să explice această situaţie. Greutatea şi silueta determină în mod exagerat stima de sine a persoanei care suferă din aceste motive. Crizele de bulimie sunt asociate unor comportamente compensatorii pentru prevenirea oricărei creşteri în greutate: perioade de restricţie alimentară şi de post, vomismente autoprovocate, abuz de laxative sau de diuretice, de exerciţiu fizic excesiv.

În cele patru ediţii, alaturi de consilierul (şi trainerul) Teofil Gavril, analizăm această tulburare şi prezentăm soluţii viabile. Auditie plăcută şi vă dorim sănătate.