Taina Afectivă – Flashuri

Când vorbim de moarte, noi sensibilizăm imaginea dând conceptului viaţă, chiar dacă este vorba de conceptul „morţii” – Gelu Doru Ilieş.

Totul capătă vibraţie în noi, pentru că suntem fiinţe afective. Numai o fiinţă afectivă (capabilă de emoţii, afecte, sentimente, pasiuni) poate da viaţă, în sinele său interior, unei ambianţe fără viaţă. Un computer poate înmagazina miliarde de biţi informaţionali (imagini, concepte, expresii matematice, gândurile unei persoane) dar nu vibrează la ele. Computerul realizează calcule complexe, dar în ciuda faptului că are energie care-l pune în mişcare, programe care-l fac să gândească, nu e capabil de nici o trăire afectivă.

Anunțuri

De unde vine resentimentul ?

Ei de unde… Din interior !

De ce nu se vindecă unii oameni de resentiment ? Aici nu fac referire la copii, adolescenţi sau tineri, ci la oameni în etate. Speram ca vârsta să aducă înţelepciunea. Credeam că experienţa naşte competenţa, ca să citez pe unul din trainerii mei. Dar dacă ceea ce văd eu nu este experienţă, ci doar vechime ? Hmm !

De ce sunt resentimentari unii oameni în vârstă ? Probabil pentru că niciodată nu şi-au rezolvat complexele. S-au învechit (rigidizat, cristalizat) în modul lor de a percepe lumea şi pe sine. Un sine mic, mereu aflat în pericol. Sau un sine prea mare de mic ce este. Duşmanul suprem este lumea. Da, ştiu, e cam mare mulţimea aceasta şi există riscul sa facem toţi parte din ea, dar nu e vina mea.

Cred că poate fi vorba de o imagine de sine extrem de scăzută. Eforturile asiduue şi continuue pe care le fac bieţii oameni pentru securizarea virtualului (eul ideal este promovat ca eu real) arată teama, frica de a nu fi evaluat „greşit”. Resentimentul vine din frica de a nu mai suferi loviturile altora. O suferinţă provocată de îndepărtarea măştii. Sau a măştilor. Eugen Frunză spunea că „omul cu două feţe mai are o mie de rezervă”. Dacă masca dispare omul e „gol şi descoperit”. Ne-ar plăcea ca dintr-o dată, în mijlocul unei reuniuni să dispară toate hainele de pe noi, să ni se vadă goliciunea în toată splendoarea ei şi toţi să se prăpădească de râs ? Coşmar !

Sunt trei frici sociale. Iar una dintre ele este ruşinea. Ruşinea de a fi inferior în faţa celorlalţi, de a fi ridicol sau „de tot râsu’ ” cum se spune în popor. Ruşinea e tot o frică. De-asta cred că sunt resentimentari unii vârstnici.

Şi imaginea asta ma duce cu gândul în gradina Eden.

„Unde eşti Adame” ?

„M-am ascuns Doamne, mi-a fost frică, pentru că eram gol [şi-mi era ruşine]”.

Post Scriptum

Şi noi suntem adamici şi deci resentimentari, în proporţii diferite. Putem găsi motivaţia necesară ameliorării sau inhibării resentimentului

Dezvoltarea personală

Suntem mulţi. Şi avem calităţi. Şi facem mult bine prin intermediul lor. Dar de foarte puţine ori. De ce aşa? Pentru că avem şi defecte. Şi am observat că defectele, chiar dacă sunt mai puţine au un impact mai mare asupra noastră, dar mai ales (şi în mod special) asupra celorlalţi. Şi am mai observat că defectele – puţine la număr – inferiorizează (a se citi limitează) calităţile.

Mi s-a spus că defectele mele – le numeri pe degetele de la o mână (aşa-s eu, subiectiv) – pun în umbră calitățile – reale de altfel şi nu puţine (tot subiectiv) – pe care le am. Cred că mă aflam în “zodia cercetării de sine” (he he he oare exista o astfel de zodie?), pentru că am văzut foarte clar că aşa este.

Şi am realizat că este necesar pentru mine să-mi dezvolt “calităţi contra defectelor”. Licenţa îmi aparţine 🙂 . Calităţi de tip instrumente prin intermediul cărora să limitez manifestarea defectelor. Adică, reacţia dacă apare, să facă implozie nu explozie. În interior pagubele nu-s aşa de mari. Ce mă fac atunci când are loc o explozie? Mai greu. Sau să am în vedere şi dezvoltarea unor calităţi numite supape, prin care să elimin, treptat-treptat, suflul imploziei, ca să nu-l distrug pe subsemnatul.

Lăsând eu gluma la o parte constat că : e necesară dezvoltarea personală.

Psihologia „watchmanista” – I

Cititorii „watchmanisti” (un adjectiv-trasatura inventat – provine de la autorul crestin chinez Watchman Nee, pe numele sau adevarat Nee To-Sheng) se confrunta cu reale dificultati atunci cand citesc din opera marelui scriitor. Cele mai multe din scrierile sale sunt de fapt compilatii. Lucrarea de baza a lui Watchman Nee este Omul Spiritual si este singura carte pe care a editat-o el insusi (Nee, W., Omul Spiritual, 2006, p. 5). Dificultatea majora – asa cum o vad eu – consta in relatia dintre componentele tipologiei tripartite a fiintei umane. Nu toti crestinii vad fiinta umana intr-un mod tripartit, ci dihotomic, unind duhul si sufletul intr-o singura componenta, cea imateriala. Aici fac referire la aceia care vad fiinta umana ca fiind tripartita. Watchman Nee, ca orice investigator serios, realizeaza o colectie de date riguroasa (din Biblie) cu privire la cele trei componente – duh, suflet, trup – le analizeaza prin prisma termenilor (ebraica si greaca), naturii si functionalitatilor specifice. El vede crestinul ca o creatie noua care trebuie sa se manifeste prin duh. Aceasta se produce prin zdrobirea sufletului (adica renuntarea la dorintele carnii, motivatiilor egoiste, intereselor personale etc.) si subordonarea trupului care este vehiculul prin care duhul iese in afara. Zdrobirea sufletului nu trebuie sa duca la „anihilarea” acestuia, ci, din contra, la o dezvoltare a sa (minte, sentimente si vointa) in stransa dependenta de duh, deoarece prin suflet se manifesta personalitatea omului, alegerea sa libera.

Cu toate ca autorul avertizeaza la inceputul lucrarii sale (Omul Spiritual) ca face impartirea din considerente didactie, omul actionand ca un tot unitar, felul in care se realizeaza definirile, explicatiile si argumentele reflecta nivelul si paradigma in care era abordata psihologia in acele vremuri.

Perspectiva atomista [bucata cu bucata] este bazata, pe de o parte, pe descompunerea personalitatii in elementele sale componente in vederea studierii legitatilor lor de functionare iar, pe de alta parte, pe descoperirea elementului primar, ultim sau constituantului fundamental al acesteia. Perspectiva aceasta pacatuieste prin diviziunea excesiva a elementelor si separatismului acestora (Zlate M., Eul si Personalitatea, p. 13).

Cu toate ca lucrarea Omul Spiritual releva lucruri mereu noi, profunde, adevaruri importante sub aspect spiritual creeaza impresia de sciziune in fiinta umana. Parca in om exista trei instante „cu vointa proprie”, cu cerinte specifice, pulsiuni si trebuinte private. Eu doar le simt prezenta, conflictul, lupta dupa putere, dar tot eu trebuie sa stabilesc cui dau intaietate, cine cui se subordoneaza etc. Modul alambicat in care (pare ca) se pune problema il duce pe cititor la o confuzie reala. Acum sunt in suflet, acum sunt in duh si acum exprim prin trup ori sufletul, ori duhul, ori si una si alta amestecate – lucrul cel mai primejdios.

Dupa autor, cea mai buna modalitate de traire este cea realizata prin duhul. Prin aceasta el intelege o comunicare directa, nemijlocita cu Dumnezeu, cu Duhul Sfant, iar aceasta se realizeaza prin intermediul intuitiei, o functiune a Duhului. Nu se poate explica, ci doar simti si sti ca ceea ce cunosti in acel moment este de la Dumnezeu. Exista aici un mare pericol: alunecarea in misticism, „stergerea creierului” si abulie (lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie.). Cu toate ca autorul cere ca vointa sa fie ferma, totusi cunoasterea de tip intuitie nu se realizeza cu mintea si da exemplul din rugaciunea cu duhul, unde mintea ramane fara rod. In alta lucrare atribuita lui (compilatia Comuniunea Duhului Sfant) se cere, din contra, ca mintea sa fie foarte activa iar vointa vigila, pentru a nu da cale de acces duhurilor rele sa patrunda in duhul nostru.

Va continua…

Dacă vrei să te cunoşti, începe prin a nu-ţi da mereu dreptate.

Orice om inteligent e mărginit în felul lui. Nemărginită e numai prostia.

Eugen Frunză, Vitrina cu gablonzuri

Medicul si… bolnavul

Un om, uşor în vârstă, puţin încovoiat şi cu mersul şovăielnic intră în cabinetul medicului. Cu voce stinsă şi puţin răguşită îl salută respectuos pe domnul în halat alb.

– Luaţi loc, spuse medicul. Cu ce problemă aţi venit ?

– Domnule doctor, spuse grav omul nostru, sunt bolnav…

– Afarăăăă! Ieşi afarăăă! Auzi la el… să-şi permită să intre bolnav în cabinetul meu. Îmi infestezi atmosfera. Cum îţi permiţi aşa ceva ? Bolnavule !

*****************************
Astfel de „imagini” îmi apar în minte când văd şi aud tot felul de predicatori care tună şi fulgeră împotriva păcătoşilor, fără să-i ajute în nici un fel. Voi sunteţi mincinoşi, curvari etc., etc. Nu aveţi ce căuta aici. Pocăiţivăăăă !

Întrebarea retorică : În cele din urma cine este mai „bolnav” ? Pacientul sau medicul ?

Galateni 6:1-3  Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blîndeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.

Viata în Înviere – Fragment

Un fragment din „Viata in Inviere” de parintele Teofil Paraian Fragment preluat de aici.

În Epistola către Coloseni, în al 3-lea capitol, găsim cuvintele Sfântului Apostol Pavel care îi îndeamnă pe credincioşii care au înviat împreună cu Hristos, deci pe credincioşii despre care se poate spune „botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, despre cei ce s-au făcut o tulpină în moarte cu Hristos, o tulpină în învierea Domnului Hristos, despre aceia Sfântul Apostol Pavel zice: „Dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus” (Coloseni 3, 1). Semnul învierii împreună cu Domnul Hristos este căutarea celor de sus. Şi zice mai departe Sfântul Apostol Pavel, ca şi când ar fi uitat ceva principal: „Cugetaţi cele de sus”. Continuă lectura

Cum vrea Dumnezeu să lucrăm pentru El

Exod 26: 1 Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit, şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărmiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.

Exod 26: 31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi.

Exod 28:6 Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie.

Exod 28:15 Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie, să-l faci din aceeaş lucrătură ca efodul; să -l faci de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit.

Exod 36:8 Toţi bărbaţii iscusiţi şi lucrătorii au făcut cortul din zece covoare de in subţire şi răsucit din fir albastru, purpuriu şi cărmiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu măiestrie.

Exod 36:35 Perdeaua din lăuntru au făcut -o de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; au lucrat -o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea.

Cum lucrează răul spre bine…

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Romani 8:28

Cateva din gandurile sfintilor parinti pe marginea acestui verset:

Origen: „Tirania Faraonului a folosit la formarea sufleteasca a poporului evreu”.

Sf. Ioan Gura de Aur: „Cand apostolul a zis: ‘Toate lucreaza impreuna spre bine…’ s-a gandit si la cele ce sunt greu de suportat si la cele de intristare. Chiar necazuri de ar veni, chiar saracia, chiar inchisoarea, chiar foamea sau moartea, tu nu trebuie sa deznadajduiesti, caci puternic este Dumnezeu a le intoarce spre bine… El (apostolul) n-a zis ca, celor care iubesc pe Dumnezeu, nu le va veni nici un rau, ci ca toate le slujesc lor spre bine… De un singur lucru este insa nevoie: iubire adevarata fata de Dumnezeu”.

Teodoret al Chirului: „Nu tuturor ajuta, ci numai celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate lucreaza spre bine”.

Sf. Vasile cel Mare: „Fara nici o indoiala, Dumnezeu ne randuieste faptele mai bine spre binele nostru, decat le-am schita noi insine”.

Avva Dorotei: „Crede ca tot ce se intampla cu noi, pana in cele mai mici lucruri, se petrece potrivit voii lui Dumnezeu si atunci vei suporta fara turburare tot ce va veni asupra ta”.

Avva Isaia: „Daca te molipsesti de vreo boala, nu deznadajdui si nu te imputina cu Duhul ci multumeste-i lui Dumnezeu, ca El se ingrijeste ca sa-ti procure prin aceasta boala un bine”.

Necazurile in viata unui credincios sunt totdeauna binecuvantari deghizate.

de Nicolae Moldoveanu, in Hristos Indreptatirea

Cunoaşterea adevărului – cercetarea sau judecarea împricinaţilor

Cunoasterea, iar la nevoie Cercetarea

Mai degraba cunoasterea adevarului. Scriptura spune ca judecata este a lui Dumnezeu. Apostolul Iacov este foarte drastic. El spune ce nu avem nici capacitatatea morala, dar nici capacitatea structurala de a judeca. In convingerile sale duhovnicesti a judeca pe altul insemna a te judeca pe tine insuti.

Sunt scoase la iveala dosarele securitatii (sau segmente ale acestora, fragmente disparate, marturii, consemnari etc.). Sunt puse in fata, inaintea publicului larg personalitati crestine neoprotestante. Se intampla un fenomen care incepe sa semene cu manifestarile din Vechiul Legamant: „omorarea” cu pietre. Chiar daca sunt si incercari serioase, morale de prezentare a unor adevaruri, de punere cap la cap a unor marturii valide, probate, „marele public crestin” dovedeste ca nu are maturitatea necesara de a prelucra nepartinitor, nepatimas aceste informatii.

Cine ar trebui, daca trebuie, sa faca CERCETARE asupra acestor lucruri?

In Vechiul Legamant cei insarcinati cu astfel de lucrari erau preotii si judecatorii aflat in slujba (Deuteronom 16:18-20; 17:8-13; 19: 14-21 etc.). Care erau trasaturile psihomorale ale judecatorilor?

  • tematori de Dumnezeu;
  • de incredere;
  • vrajmasi ai lacomiei;
  • cunoscuti ca batrani ai poporului;
  • duhovnicesti;
  • intelepti;
  • priceputi;
  • cunoscuti (adica recunoscuti de mase);
  • nepartinitori.

Aceasta lista se aseamana cu cea a descrierii calitatilor morale ale episcopului (1 Timotei 3: 1-7).

In N.T. apostolul Pavel vorbeste de judecatorul pricinilor dintre frati ca fiind unul intelept (este de fapt o obligativitate).

Opiniile personale in raport cu slujba spirituala

Nimeni nu ne opreste sa avem idei, opinii, pareri. Nici o norma sociala si/sau comunitara nu poate avea acces la parerile noastre. Deoarece ele pot fi interioare, neexprimate, deci inaccesibile. In momentul in care, insa, opiniile noastre sunt expuse in public si folosite ca suport argumentativ intr-o anume problema, pot deveni instrumente imorale daca stirbesc demnitatea, caracterul cuiva, intr-un mod nedemn, necrestinesc.  Daca parerile noastre au o baza solida, fiind sustinute de dovezi, atunci accentul cade pe scopul cu care folosim informatia privitoare la actiunile, trasaturile de personalitate ale cuiva. Ca si crestini nu avem dreptul sa facem rau. Putem insa dori si actiona in vederea recuperarii unui frate din cadere si prin mijlocul, metoda disciplinarii. De aici ajungem la cine poate face acest lucru. Cum insa subiectul ce mi l-am propus este altul, am sa arat ce cred eu despre cine trebuie sa faca cercetarea.

Deci, cine face cercetarea?

Este de fapt concluzia finala personala cu privire la acest aspect. Cercetarea si judecarea (cercetarea priveste metodologia, strategia de aflare a adevarului, iar judecare nu in sensul vechiului testament, ci mai degraba disciplina recuperatorie din N.T.) o fac oamenii spirituali (duhovnicesti) aflati in slujba spirituala (de slujire, de echipare a sfintilor – Efeseni 4: 11-15 –> echivalentul nou testamental) Deuteronom 19:16-20:

Cînd un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să -l învinuiască de vreo nelegiuire, cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor cari vor fi atunci în slujbă. Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos, şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,atunci să-i faceţi cum avea el de gînd să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme, şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.

De remarcat ca textul vorbeste de martor mincinos. Insa, cercetarea initiala se face si asupra martorului, pentru a vedea daca este mincinos sau nu.

Oare cati dintre noi nu am vorbit pe bloguri impotriva unor oameni ai Lui? Stim oare ca trebuia sa ne supunem si noi insine cercetarilor? Cercatarile privesc atat calitatea celor spuse de noi, cat si motivatia cu care o facem.

Acesti lucratori (preoti, judecatori – episcopi) au trecut printr-un proces de instructie/invatare cu privire la modalitate in care sa fac cercetarile (Exod 18:20).

Sunt recunoscuti de „cetate” datorita capacitatilor pe care le au cu privire la cercetare si judecare.

Au un profil moral integru, sunt nepartinitori si nu pot fi „unsi”/castigati cu daruri.

Sunt cunoscatori ai Cuvantului lui Dumnezeu si-l aplica in toate aspectele vietii lor, apoi cu discernamant in viata altora (2 Timotei 2:15).

Vitrina cu gablonzuri – Eugen Frunză

Eram adolescent cand am dat in biblioteca alor mei de carticica cu titlul de mai sus, de Eugen Frunza.

Mi-au placut enorm multe din cugetarile (maximele) din aceasta brosurica. Ba chiar am invatat in scoala generala cateva dintre ele. Cand se ivea ocazia foloseam „vorbe de duh”. Iata cateva dintre ele:

  • Sunt si capete care stau pe umeri doar pentru a salva aparentele.
  • Cu trecerea vremii se intampla ca unele statui sa valoreze mai mult decat au valorat oamenii pe care ii reprezinta.
  • Orice om inteligent e marginit in felul lui. Nemarginita poate fi numai prostia.
  • Dreptul asupritorului e totdeauna stramb.
  • Am un prieten atat de distrat incat coboara in pod si urca in pivnita.
  • Nu e deloc exclus sa calatoresti cu avionul si sa ramai de caruta.
  • Tocmai oamenii care nu se pot inghiti… se mananca.
  • O piesa proasta trebuie pedepsita, deci jucata.

Ce este al nostru, al celuilalt şi cu ce rămânem?

Psalmul 1: 1-2 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

2 Timotei 2:2 Si ce-ai auzit de la mine, in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii.

2 Timotei 3: 14-15 Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci sti de la cine le-ai invatat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Christos Isus.

La post-ul trecut am recomandat o carte care mi-a placut. In ea se arata, printre altele, ca ansamblul proceselor, functiilor, tendintelor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul la un moment dat si pe care le poate pune oricand in disponibilitate, se organizeaza in doua dimensiuni:

  1. dimensiunea intrapersonala, psihoindividuala, izvorata din istoria si traseul destinului individual, din trasaturile si structurile cognitive, motivationale sau temperamentale, distincte fata de cele ale altor persoane;
  2. dimensiunea interpersonala, psihosociala, formata din acelasi ansamblu de insusiri rezultate insa prin interiorizare, sedimentare si cristalizare, din contactele interpersonale si grupale ale individului, din confruntarea cu alte personalitati, cu alte stiluri comportamentale.

Cartea vine cu o exemplificare pentru a intelege diferenta dintre cele doua dimensiuni.

Continuă lectura

În iesle sau în casă

Unde ne-ar placea sa ne aflam de Craciun?

Luca 2: 6-7 Pe cînd erau ei acolo, s’a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într’o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.

Cum ar fi dac-am fi in iesle:

  • lipsa confortului – mizerie, frig, umezeala (sau prea cald);
  • lipsa utilitatilor – pat cu asternut curat, apa curenta, teleon, internet, televiziune prin satelit etc.;
  • lipsa ambiantei – placerea petrecerii nestingherite impreuna cu familia si prietenii.

Cum ar fi daca am fi in casa?

Evident, eliminand laitmotivul de la iesle si anume lipsa. Este de dorit sa fii in casa. Toti vrem sa fim in casa. In casa e distractie, placere, senzualitate. In casa este bautura din belsug. In casa nu este loc pentru pruncul Isus. Din nefericire cat mai multi oameni doresc sa fie in casa.

Am placerea de a constata ca aceasta diferenta dintre iesle si casa este observata din ce in ce mai des. Iata doar un fragment prezentat de Lelia Munteanu:

Astăzi, aici, abia dacă mai observăm că a venit şi a trecut Crăciunul. Ghiftuiţi cu minuni de tot felul, nu mai suntem dispuşi să credem că S-a născut iarăşi Hristos decât dacă primim un link spre YouTube, unde ar trebui să-L găsim prezentându-Se succint (că n-avem timp de pierdut) şi anunţând scopul şi durata vizitei.

Ne agăţăm cu disperare de toate nimicurile şi-n timpul ăsta Iisus Se întrupează în ieslea celei mai curate amintiri ale noastre, în geana acelui vis prea scurt în care îţi apare cineva dureros de drag, pe care când te trezeşti îl cauţi zile întregi sperând să-l întâlneşti aievea. Crăciun fericit, lângă cei pe care-i iubiţi!

Intregul articol poate fi citit aici.

Stim un lucru. Atat ieslea cat si casa sunt temporare. Doar de poposire este casa. Cum si ieslea a fost doar de poposire. Suntem trecatori si calatori pe acest pamant… Starile, trairile si evenimentele ce au loc in iesle si in casa sunt, deasemenea, temporare. Ce este dincolo de casa? Vremelnicia. Ce este dincolo de iesle? Vesnicia.

Cu toate ca ieslea nu are putere de atractie in sine, gazduieste pe Cel care poate sa dea/ofere adevarata Casa.

Ioan 14:2 În casa Tatãlui Meu Sunt multe locasuri. Dacã n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mã duc sã vã pregãtesc un loc.

Fiecare dintre noi poate sa aleaga dintre cele doua locuri de poposire temporare. Ori casa, ori ieslea. Daca alegem ieslea, Pruncul din ea ne va da Casa vesnica a Tatalui Sau.

Cum ne poate înviora Dumnezeu

In psalmul 119 gasim mai multe subiecte, printre care si cel al inviorarii.
Cum ne poate inviora Dumnezeu?

1. Uitandu-ne la promisiunile Sale:
    – vers. 24;
    – vers. 154.

2. Uitandu-ne si ramanand in Calea Sa:
    – vers. 34.

3. Uitandu-ne la bunatatea Sa:
    – vers. 88;
    – vers. 159.

4. Uitandu-ne la/in cuvantul Sau:

    – vers. 107.

5. Uitandu-ne la judecatile Sale:

    – vers. 149;
    – vers. 156.

Paradoxul plecării-venirii

Când Dumnezeu îşi cheama copilul acasă se întâmplă ceva ciudat. Cei care rămân, deja mistuiţi de dor sunt plini de jale, durere adâncă. În cer în schimb, e sărbătoare. Aşa ne spune Biblia. Cu toate căsărbătoarea cerească e „în plină desfăşurare”, Dumnezeul „oricărei mângâieri” ia parte şi la bucurie, dar şi la tristeţea celor rămaşi. În acelaşi timp e şi cu cei ce se bucură, dar şi cu cei ce plâng.

Avem un Dumnezeu căruia îi pasă. El nu spune că nu trebuie să plângem, în condiţiile în care sărbătoreşte cu cel „venit” acasă. El ia parte la evenimentele tuturor copiilor Săi. Avem un Dumnezeu plin de îndurare. El ne susţine în orice situaţie dificilă prin care trecem, plânge cu noi atunci când suferim, iar la urmă avem parte de sărbătoarea sfinţilor în lumină.

Noi plângem poate doar la situaţiile grele, dureroase pentru noi. Dumnezeu plânge pentru necazurile întregii omeniri.

Va fi însă şi vremea eterna a dispariţiei lacrimii…

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4)