Putere de reacție

Noi nu mai suntem proprietatea păcatului, iar acesta nu mai are autoritate asupra noastră. Cu alte cuvinte, păcatul nu mai are drept (sau putere legală) de a impune cuiva ascultare, deoarece nu-i mai aparținem. Iar noi nu-i mai suntem datori, adică păcatul nu are dreptul de a pretinde persoanelor, care îi sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. Termenii de aici sunt juridici, bazați pe jertfa lui Christos, pentru noi.

Însă, tot așa cum ordinul judecătoresc de protecție, eliberat atunci când soția își reclamă soțul abuzator, limitează agresorului dreptul de folosință a locuinței; obligă agresorul la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; interzice orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; etc., totuși, nu încarcerează agresorul, decât atunci când acesta încalcă acele măsuri/obligaţii/interdicţii.

Agresorul, într-un acces de furie poate să încalce ordinul judecătoresc și să-i agreseze pe cei ce dețin ordinul de protecție. Tot astfel, păcatul, ademenește (pofte) sau obligă (patimi – caracter de dependență) persoana să comită lucrul de care a fost eliberat.

Față de un ordin de protecție judecătoresc, pământesc, viața cea nouă deține măsuri, intervenții de natură spirituală, împotriva influenței păcatului. Ea nu dă ordine păcatului agresor, ci ne oferă nouă putere de reacție. O identitate nouă („în Christos”) și o natură nouă („în Duhul”), cu toate trăsăturile sale: gândire nouă, care are ca efect o nouă energie (viață) și pace. Relații noi, suportive, mijloacele harului, în toată splendoarea lor. Toate acestea și multe altele, provenite din lucrarea de ispășire a lui Christos, eliberatorul nostru de fapt.