Există un plan

Suferința lui Iov nu se reduce la buba sa. Durerea pentru el este un ciclu chinuitor de rememorări ale atacurilor sabeenilor, loviturile ca de fulger ale focului lui Dumnezeu, tâlhăria cetelor de haldeeni, iar, în cele din urmă, dezastrul provocat de un vânt mare, ucigaș. Rând pe rând s-au dus turmele de boi și măgărițe, oile și cămilele, împreună cu slujitorii ce aveau grijă de ele, iar într-un final, fii și fiicele sale. Este tulburător de greu să trăiești o astfel de durere și să nu înnebunești. Dumnezeu a dat pe mâna Satanei viețile animalelor, slujitorilor și copiilor lui Iov. Iar cel rău a ucis. Nu trebuie să fim ridicoli să spunem că nu Dumnezeu a făcut răul. Dumnezeu știa ce are de gând să facă diavolul. Și a fost de acord. Este o convenție între două părți. Cei care au murit nici nu au fost înștiințați de acest consimțământ. Este chiar posibil ca victimele, înainte de moarte, să fii strigat, cu disperare, la Dumnezeu, pentru ajutor. Vă imaginați ironia sorții? Nici o șansă de supraviețuire. Deci, să nu fim ridicoli. Dumnezeu le-a pecetluit soarta pământească.

Când buba l-a scurs de orice vlagă, Iov sub imperiul atacurilor dezlănțuite ale celui rău și sub ploaia fără sfârșit a cicălelii nevestei, bleastămă ziua în care s-a născut. Conținutul acestui blestem din cartea Iov (capitolul 3) este fascinant. Merită lecturat de mai multe ori, deoarece, atunci când Dumnezeu i se arată, răspunde la mare parte din subiectele acestui blestem. Cu toată durerea sa, Iov nu bleastămă pe Dumnezeu. Acesta este examenul câștigat de Iov.

Acum, lucrul cel mai important pentru noi, cei care trecem prin suferințe. Dumnezeu are un scop: „Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a zis: «Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?»” Apoi urmează o lecție de creație fără egal în Scripătură. Totul conceput și adus la viață de o Minte fără egal și fără cusur. De o Inteligență și de o Înțelepciune fără seamăn. Iov recunoaște că Dumnezeu, în toată splendoarea Sa îl face să se simtă extrem de umil și-l apucă scârba față de sine. Nu acesta a fost scopul Creatorului. Ci să-l facă conștient pe Iov și pe toți urmașii lui că în spatele suferinței este un plan măreț. Evident, din interiorul furtunii, numai de măreția vreunui plan extraordinar nu ne arde nouă. Dar chiar și din mijlocul tunetelor și fulgerelor putem auzi vocea lui Dumnezeu: totul se află sub control. La final Iov spune: „Știu ca tu poți totul și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. Cum Doamne, Tu care poți TOTUL, mă lași în soarta celui rău? Niciodată! „Domnul a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început. Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese. Frații, surorile și vechii prieteni ai lui Iov au venit toți să-l vadă, și au mâncat cu el la masă. L-au plâns și l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el, și fiecare i-a dat un chesita și un inel de aur”. Dar ce se întâmplă cu ceialți copii ai săi? Dumnezeu este veșnic, iar veșnicia este pentru copiii Săi. Iov, se va fi întâlnit la sărbătoare, în cerul minunat al Creatorului, într-o perfectă reuniune de familie. O veșnicie de bucurii într-un loc unde lacrima și plânsul nu au ce căuta.

Putere de reacție

Noi nu mai suntem proprietatea păcatului, iar acesta nu mai are autoritate asupra noastră. Cu alte cuvinte, păcatul nu mai are drept (sau putere legală) de a impune cuiva ascultare, deoarece nu-i mai aparținem. Iar noi nu-i mai suntem datori, adică păcatul nu are dreptul de a pretinde persoanelor, care îi sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. Termenii de aici sunt juridici, bazați pe jertfa lui Christos, pentru noi.

Însă, tot așa cum ordinul judecătoresc de protecție, eliberat atunci când soția își reclamă soțul abuzator, limitează agresorului dreptul de folosință a locuinței; obligă agresorul la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; interzice orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; etc., totuși, nu încarcerează agresorul, decât atunci când acesta încalcă acele măsuri/obligaţii/interdicţii.

Agresorul, într-un acces de furie poate să încalce ordinul judecătoresc și să-i agreseze pe cei ce dețin ordinul de protecție. Tot astfel, păcatul, ademenește (pofte) sau obligă (patimi – caracter de dependență) persoana să comită lucrul de care a fost eliberat.

Față de un ordin de protecție judecătoresc, pământesc, viața cea nouă deține măsuri, intervenții de natură spirituală, împotriva influenței păcatului. Ea nu dă ordine păcatului agresor, ci ne oferă nouă putere de reacție. O identitate nouă („în Christos”) și o natură nouă („în Duhul”), cu toate trăsăturile sale: gândire nouă, care are ca efect o nouă energie (viață) și pace. Relații noi, suportive, mijloacele harului, în toată splendoarea lor. Toate acestea și multe altele, provenite din lucrarea de ispășire a lui Christos, eliberatorul nostru de fapt.