DE CE LE ESTE GREU CHIAR ȘI CREȘTINILOR SĂ-L CUNOASCĂ PE DUMNEZEU?

Partea III, de Petru Ciucur

Să recapitulăm. De ce nu-l cunosc unii creștini pe Dumnezeu ? Sunt cîteva cauze. Una este datorită ritmului trepidant al lumii în care trăim și a valorilor acesteia. Recompensa pentru aici și acum este mai atractivă decât cea viitoare. De ce să-L aleg pe Dumnezeu ? O altă cauză ține de dinamica eclesială a secolului XXI. Aproape exclusiv doctrină abstractă, fără urmă de Dumnezeu personal, căruia să-I vorbești și să-ți răspundă. Nici lideri spirituali care să se prezinte în lumina adevăratei lor stări. Cei care pozează în costumul conducătorului imaculat, care nu au probleme și eșecuri. Distanța mare dintre poză și realitate adâncește prăpastia necunoașterii lui Dumnezeu. Am mai descoperit o cauză studiind Coloseni 1:9-12. Este vorba de cronicizarea prunciei. Cei din Colose au demonstrat un progres în viața lor spirituală, motiv care l-a determinat pe apostolul Pavel să se roage ca ei să primească, în duhul lor, cunoașterea voii lui Dumnezeu. Cei care nu au acces la aceasta voie personală, stagnează în etapa prunciei. Nu vor să crească în credință, dragoste și speranță, ancorați în harul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Rezultatul este necredință și anxietate.

De ce ar vrea un informatician să cunoască un anumit limbaj de programare ? De ce ar vrea un chirurg să se pună la punct cu ultimele descoperiri în operațiile non-invazive ? De ce ar dori un profesor să se perfecționeze sub aspect metodologic acumulând cunoștințe despre video proiectoare, PowerPoint și altele ? Fiecare vrea să fie cât mai eficient (bun) în domeniul său de activitate. De ce dorea apostolul Pavel ca cei din Colose să cunoască voia lui Dumnezeu ? De fapt divers ? De amuzament ? Evident, nu ! Ce spune textul ? Coloseni 1:9-14: „… ne rugăm pentru voi şi să cerem ca să fiţi umpluţi de cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere spirituală, ca voi să umblaţi într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuţi Lui, aducând rod în orice lucrare bună… ”. Colosenii demonstraseră că vor să cunoască, prin ascultarea de voia generală. Acum erau gata să treacă la etapa superioară : ascultarea de cunoașterea voii speciale (personale). Dumnezeu nu este un automat de știri senzaționale. EL este Creatorul Universului și nu negociază cu nimeni acest statut. Cine vrea să cunoască voia Sa, trebuie să o și împlinească. Iată deci, încă o barieră în calea cunoașterii lui Dumnezeu. Nu dorim să înfăptuim, să punem în aplicare voia lui Dumnezeu pentru noi. Dacă s-ar putea să fiu posesorul unor știri senzaționale, direct de la Dumnezeu, ar fi excelent. Dacă aș putea fi profetul cel mai de seamă, toate televiziunile m-ar avea ca invitat de seamă. Nostradamus și Baba Vanga ar fi perimați.

Dumnezeu descoperă voia Sa acelora care se raliază planului divin. Ne vine să credem sau nu, Dumnezeu are proiecte și dorește să le pună în plicare doar cu și prin copiii Săi. Proiectele lui Dumnezeu privesc mântuirea oamenilor, prin Fiul Său, Isus Christos. Cine are inima lui Dumnezeu primește „slujba împăcării”. Cine vrea să-I fie de folos, ajunge să cunoască voia lui Dumnezeu pentru el, în locul în care își duce existența. Dacă o astfel de perspectivă nu este interesantă, atractivă, cool sau mișto, cunoașterea voii si cunoașterea lui Dumnezeu nu este pentru tine.

Reclame

DE CE LE ESTE GREU CHIAR ȘI CREȘTINILOR SĂ-L CUNOASCĂ PE DUMNEZEU?

Cred că multora le este familiară situația în care cineva cere audiență la Dumnezeu. Acum, în secolul XXI, secolul informației, al inteligenței artificiale. Tonul și atitudinea diferă în funcție de situația fiecăruia. Agnosticul cere prezența divină ca să poată crede, dar nu face din asta un capăt de țară. Ateul are o atitudine provocativă, teatrală: el știe sigur că nu i se va răspunde niciodată. Bolnavul care suferă de o boală terminală este înfrigurat, vrea să primească din gura lui Dumnezeu hotărârea care-i privește destinul.

Nu ne ocupăm de situația fiecăruia în parte. Titlul articolului stabilește perimetrul subiectului: creștinul căruia îi este greu să-L cunoască pe Dumnezeu. Pasajul din Coloseni 1:9-12 prezintă o dinamică a cunoașterii. De la cunoașterea despre EL la cunoașterea LUI. DE LA VOIA GENERALĂ LA VOIA SPECIALĂ (PERSONALĂ). Etapele sunt obligatorii și nu se poate sări peste vreuna, în detrimentul alteia.

De ce neputința cunoașterii divine? Există un prim răspuns în versetul 9. Acesta începe cu „De aceea…”. Adică, urmare a situației descrise mai sus. După ce au cunoscut Vestea Bună, cei din Colose au înregistrat un progres în credință, dragoste și speranță. Pavel și apropiații săi, au putut vedea creșterea lor prin demonstrarea făcută de Epafra. Cei din Colose au cunoscut harul lui Dumnezeu și trăiau prin Duhul într-un mod progresiv. Această imagine a evoluției lor spirituale a fost îndeajuns, ca să-l impulsioneze pe apostolul Pavel să ceară pentru ei, de la Dumnezeu,  cunoașterea voii divine, pentru ei. ÎN MOD SPECIFIC. În orice înțelepciune și pricepere spirituală.

Dacă ne este cunoscut conceptul „perioadă de probă”, atunci ne este mai ușor să înțelegem etapa prin care au trecut cei din Colose. Articolul 31 din Contractul individual de Muncă stipulează: „Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.” În orice întreprindere sau firmă care se respectă există un sistem, bine pus la punct, ce motivează și răsplătește fidelitatea și performanța. Scriptura vorbește de trei mari etape ale creșterii: prunc, tânăr și matur. Pruncul este imatur sub aspect spiritual. Este sarkinos, ghidat de plăcerile cărnii și energizat de sufletul său imatur. El nu are capacitatea de a cunoaște lucrurile spirituale. Cunoașterea de acest tip este oida/eido și vine doar prin revelație. Tipul sarkinos nu crește în credință, dragoste și speranță. Este static în pruncia sa. El nu și-a depășit condiția și nu are ce aptitudini să demonstreze. Este centrat pe sinele său primar, nu are dorința de autodepășire.

Situația celor din Colose ne arată că dacă nu ne preocupă voia generală a lui Dumnezeu, provenită din Vestea Bună, din Cuvântul scris, nu putem trece la un alt tip de cunoașterea. Rămânem la cunoașterea „despre”, cunoașterea la modul general. De aici încertitudinile, frica și imaturitatea.

Avem așadar o primă cunoaștere. Creștinul sarkinos (prunc) nu-L percepe pe Dumnezeu, pentru că nu are acele capacități care-l pun în legătură cu EL. Cel sarkinos are duh, fiind născut din nou, dar funcția duhului său de cunoaștere, prin revelație, este „moartă” (inactivă). Cum „trezim” această funcție a spiritului nostru? Prin învățarea atitudinii celor din Colose: dorința de creștere constantă în credință, dragoste și speranță, înrădăcinați în harul divin, prin puterea Duhului Sfânt. În episodul următor vom cunoaște o altă barieră în calea cunoașterii lui Dumnezeu.

Partea II, de Petru Ciucur

DE CE LE ESTE GREU CHIAR ȘI CREȘTINILOR SĂ-L CUNOASCĂ PE DUMNEZEU?

Trăim astăzi în epoca informației. Avem iluzia cunoașterii, deoarece știrea este punctul central al radioului și al televiziunii. Vestea, știrea nu implică decât arareori un angajament, o obligație. Nici nu ai prea avea cum, ținând cont că fiecare zi vine cu știrile ei. Evenimentele vin și pleacă la foc continuu. Cu cât abundența informațională este mai mare, cu atât avem un fenomen de răcire emoțională, din ce în ce mai pregnant. Dacă un cutremur sau o inundație provocată de un tsunami nu-i implică pe cei apropiați nouă (rude, prieteni), atunci știrea despre eveniment ne aduce, cel mult, o volatilă schiță de empatie (a simți cu celălalt). Atât !

Plusăm cu informațiile care promit fericirea, în diverse ipostaze. Dacă vei munci 10-16 ore pe zi, vei ajunge ca magnatul X, fotbalistul K sau vedeta Y. Avem deci o răcire afectivă față de ceva și o fierbințeală afectivă față de altceva.

A cunoaște știrea perimată despre Dumnezeu și Împărăția Sa întră la categoria cotidian, neimportant. Este zona rece, rece, rece. Mai ales că implică foarte multe lucruri neatractive. Ce zic eu ? Sunt lucruri care implică un angajament serios, prea multe renunțări, iar câștigurile pe care le promite sunt pe undeva după viața asta. Absolut neinteresant.

Din păcate, din ce în ce mai mulți creștini își pierd interesul. Unii datorită atracției față de sistemul cel mare și larg, alții datorită faptului că, în sistemul îngust, nu L-au găsit pe Dumnezeu. În Persoană. Ei chiar au citit Cartea, și s-au autosugestionat mereu crezând că astfel transformarea mult promisă va germina și în ființa lor. Aici nefericirea nu le aparține în totalitate. De vină sunt și sistemele eclesiale locale legaliste, dar și cele libertine, generatoare de libertinaj religios. Lipsa consilierilor calificați (da, calificați, prin ucenicizare, de oameni plini de Duhul Sfânt), care stau alături de novicele spiritual constituie marea bubă plină de puroi a creștinismului actual. Predicarea a devenit piatra cea mai de preț și cam unică în tezaurul bisericesc. Chiar dacă se face caticheză, pe ici pe colo, nu este însoțită de consilierea practică, de umărul disponibil și exemplul practic de calfă spirituală, care-i arată ucenicului CUM te despovărezi (te gestionezi) față de o adicție (păcat) specifică: mândrie (megalomanie), minciună (mitomanie), frică (anxietate), ură (resentiment agresiv) etc. Expunerea dogmaticului rece și abstract nu este suplinit de relevarea trăirilor interioare, gânduri și emoții atractive inadecvate, suferința cauzată de gardianul moral, travaliul spiritual parcurs de creștinul tânar sau matur spiritual. Toate acestea și multe altele îi sunt ascunse ucenicului, care tinde să creadă ca „maestrul” său spiritual este un semi-zeu, iar el este un perdant cronic, imposibil de recuperat. Tocmai pentru că nu are acces la eșecurile, căderile și ridicările atotcunoscătorului predicator. Păcatul acesta este oribil și vine din mândrie mixat cu orgoliu.

Partea I, de Petru Ciucur