Noi oamenii suntem maleabili. Unii mai mult alții mai puțin. De multe ori îngăduim răutățile semenilor noștri. Și le mai dăm o șansă. Unii dintre noi acordă a doua șansă. Alții lasă deschisă ușa celei de-a treia șanse. Ai zice ca sunt câțiva ieșiți din tiparul bunului simț, așa cum a fost Richard Wurmbrand sau Nicolae Moldoveanu, care își iubeau persecutorii, dar nu erau masochiști. Însă, în general, fiecare dintre noi avem limita noastră. Deh suntem oameni. Peste acea limita trezoreria personală a șanselor s-a epuizat. Încheiem orice posibilă relație cu persoana care nu știe să prețuiască o mână întinsă.

Cum stă treaba cu Dumnezeu? Are EL vreo limită. Putem să generalizăm experiența tânărului bogat? Putem să generalizăm experiența lui Anania și Safira? Se pare că acolo nu a mai existat a doua șansă. Sincer să fiu, nu știu ce limită are Dumnezeu în a merge după o oaie pierdută. Dar știu că cine-L caută din toată inima ÎL găsește.

Experiența lui Mădălin Potoroacă este… greu de încadrat. Am ascultat cu sufletul la gură o istorie pe care nu-mi venea s-o cred… urechilor. După această mărturie extraordinară tot nu știu care este limita șanselor pe care Dumnezeu le acorda. Dar știu că puterea SA de mântuire este nelimitată. Știu că nu există păcat pe care harul lui Dumnezeu să nu-l ispășească prin Isus Christos. Vă invit să ascultați o mărturie care scoate în evidență hăul, murdăria, lipsa de speranță a sufletului uman, pe de-o parte, iar pe de alta puterea transformatoare a harului divin.

Anunțuri