Sunt eu un sfânt? – partea a 2-a

Oamenii mai accentuează faptul că doar Dumnezeu este sfânt. Aceasta este adevărat, dar dacă El locuiește în noi, suntem și noi sfinți, chiar trupul nostru este sfânt ca templu al Duhului Sfânt: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu?” (1 Corinteni 6:19). Nu am citit niciodată atât de mult despre sfinți ca în ultima vreme, și anume despre sfinți aici pe pământ (Ps. 16:3). Dacă nu ar mai fi sfinți pe pământ, cum am mai putea înțelege ajutorarea sfinților în nevoie, așa cum este arătată în Romani 12? „Ajutați pe sfinți, când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.” Trebuie să existe sfinți pentru a putea face asta. Mulți vor să-și imagineze totul în Ceruri și folosesc pentru asta cuvântul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9-10). Prin transferarea acestor lucruri în Ceruri, se crede că ele vor fi primite doar acolo. Dar cuvântul continuă: „Nouă însă ni le-a descoperit prin Duhul Său.” Credincioșii Vechiului Legământ nu au putut vedea ce vedem noi și n-au putut auzi ce auzim noi.

Fiți sfinți în toată purtarea voastră!” Când mănânc cartofi, mănânc cartofi sfințiți. Avem cartofi sfinți, supă sfântă și pâine sfântă. Cum se poate asta, dacă brutarul nu este pocăit și nici morarul? Hrana este „sfințită prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1 Timotei 4:5). Atunci și stomacul este mai bun, pentru a putea mânca tot felul de mâncăruri.

Într-o umblare sfântă nu este loc pentru zgârcenie. Acest demon al zgîrceniei aleargă după copiii lui Dumnezeu, încercând să-i facă să țină cont de împrejurări și să economisească atunci când nu trebuie. Cei care sunt influențați de asta se tem întotdeauna să dea prea mult. La masă taie bucăți foarte mici. Trebuie într-adevăr să-I tăiem Mântuitorului o felie atât de subțire de pâine încât să se poată vedea prin ea? Fiindcă ceea ce i se face celui mai neînsemnat frate, I s-a făcut Mântuitorului. Mă simt bine când sunt într-un loc în care te poți servi din plin și nu trebuie să eziți mereu, gândindu-te: „E ultima bucată și nu trebuie luată.” Tatăl ceresc taie felii mari și se bucură când luăm. Ultima bucată nu a fost nicicând luată.

Cel ce este sfânt în tot ceea ce face, acela Îl mărturisește pe Isus cu fapta. Biblia spune: „Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele. După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă” (Iacov 2:18, 26). De aceea credința noastră trebuie să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că doar El ne modelează și produce în noi adevăratele roade ale dreptății și ne face destoinici pentru orice lucrare bună.

De umblarea în sfințenie ține și ceea ce este scris în Coloseni 3:12 – „Astfel, deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.” Aici se observă faptul că sfinții nu sunt încă niște oameni desăvârșiți. Dacă ei, ca sfinți, trebuie să se îmbrace cu toate aceste lucruri, atunci eu mă gândesc că ei trebuie să se îmbrace cu ceva de care duc lipsă. Atunci când simt că le lipsește ceva, ei merg la marele „magazin” al lui Dumnezeu, unde totul este disponibil, fără bani și fără plată.

Un avertisment: Foarte mulți vorbesc împotriva sfințirii. Preotul Coerper a spus odată unui alt preot că lucrurile nu au mers bine niciodată cu cineva care a vorbit împotriva sfințirii.

Dar acum, o dată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică” (Romani 6:22).

Suntem noi fără păcat? Între altele ni s-a dat și numele de „cei fără păcat”. Noi n-am învățat pe nimeni așa ceva. Spunem ceea ce învață Biblia: „Eliberați de păcat”. Dacă un străin mă întreabă: „Cărei biserici aparții?”, îi răspund: „Celor așa-numiți fără păcat!” Adaug însă apoi că acesta este doar un nume care ne-a fost dat, dar că între noi sunt oameni care au fost izbăviți de păcat. Mulți nu îndrăznesc să spună aceste adevăruri, dar acum eu pot să mărturisesc: am devenit fericit și nu știu ceva mai bun. Adevărul ne face liberi. Isus este calea, adevărul și viața (Ioan 14:6).

Am citit de multe ori versetul: „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu” (1 Ioan 3:9). Eram foarte dornic să înțeleg acest verset, pentru că este vorba despre o întrebare esențială. Era un predicator despre care oamenii spuneau că este luminat. M-am dus să-l ascult la ora biblică și apoi în locuința sa, pentru a primi lămuriri de la el. L-am întrebat cum trebuie înțelese cuvintele: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește.” Mi-a citit atunci versetele din Romani 7:16-17: „Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.” M-am gândit că atunci nu păcătuiam eu. Dar aceasta nu era o temelie bună a credinței. Acolo unde locuiește păcatul, nu locuiește Isus, ci diavolul.

Dumnezeu ne îndeamnă să nu păcătuim. În 1 Ioan 2:1 citim: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiți…” Apoi mai citim și: „Veniți-vă în fire, cum se cuvine, și nu păcătuiți!” (1 Corinteni 15:34). „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui” (Romani 6:12). După convertirea mea am mai făcut unele lucruri pe care nu trebuia să le fac. M-am plâns de acest lucru la predicatori. Ei m-au mângâiat cu cuvintele apostolului Pavel: „Pentru că nu binele pe care-l vreau îl practic, ci răul, pe care nu-l vreau, aceea fac” (Romani 7:19) sau ale lui Iacov: „Toți greșim în multe feluri” (Iacov 3:2). În plus, se spunea că noi trebuie să rămânem păcătoși și să păcătuim mereu. Există mii de oameni religioși, care știu că nu trebuie să păcătuiască, însă susțin că omul este constrâns în permanență să păcătuiască. Este același lucru cu situația robului leneș care i-a reproșat stăpânului său: „Doamne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, și strângi de unde n-ai vânturat” (Matei 25:24). Astfel de oameni se cred smeriți și consideră că o asemenea atitudine se cheamă smerenie. În schimb, cei care cred în promisiunea lui Dumnezeu că există o eliberare, sunt priviți ca oameni mândri, care merg în rătăcire.

Ți se sfâșie inima de durere când vezi biserici întregi care stau sub tensiune pentru că oamenii sunt învățați, pe de o parte, să nu păcătuiască, pe de alta, că trebuie să rămână păcătoși. Câtă confuzie, însă mulți nici măcar nu văd contradicția în care se află.

În vremea aceea s-au pocăit în D. mai mulți copii. Atunci învățătorul lor s-a mâniat și i-a convins pe copii să nu mai vină la noi la adunare, fiindcă suntem niște învățători mincinoși, întrucât nu se poate să nu păcătuiești. El susținea că noi învățăm faptul că nu mai păcătuim. Uneori ținea două ore de religie într-o zi și le spunea apoi copiilor că nu mai e apoi nevoie să meargă și la adunarea noastră. Unul dintre băieți ar fi comis ceva rău, lucru neadevărat de altfel. Învățătorul l-a întrebat: „N-am auzit la ora de religie că nu se face asta?” „Bineînțeles, însă tot dumneavoastră ați spus că nu se poate altfel, că mereu trebuie să păcătuim.” După aceea învățătorul de religie n-a mai ținut mult timp nici o oră de religie. Eu gândeam: „Acum copiii au observat că el însuși se contrazice.”

Biblia spune: „Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). „Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum” (Romani 6:15). „Și poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:3-4). Aceste pasaje mi-au arătat că trebuie să am o atitudine de biruință și m-au încurajat. Predicatorii m-ar fi călăuzit în mod greșit cu învățătura lor, care spunea că trebuie să rămânem păcătoși. În acele zile îmi plăcea să citesc 1 Ioan 3 și să mărturisesc cât de minunat este cu Dumnezeu, însă nu am putut spune mai mult decât cunoscusem eu însumi. Oamenii spuneau că aparțineam „celor fără păcat”, numai fiindcă citeam acest capitol; ei ar fi vrut să-l scoată din Biblie. Cât de diferit este când dai dreptate Cuvântului lui Dumnezeu! N-aș dori să fiu în pielea acelora care susțin că trebuie să rămânem păcătoși; ei nu se așteaptă la nimic bun și-L disprețuiesc pe Christos și mântuirea Lui. Dumnezeu nu-i părăsește însă pe cei care văd că nu sunt eliberați de păcat, însă doresc cu adevărat să fie eliberați. Un om care-și dă seama că încă nu are eliberarea completă, însă o poate obține și aleargă după ea, va avea parte de mila lui Dumnezeu care-i va deschide ochii. Tot El mi i-a deschis și mie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s