IPOCRITUL, copilul lui Ha-Ge

Material (postare) pentru creștini.

Am rămas dator cu un articol, continuare de aici: Brambureala teologica Ha-GE (1):

Cei care încearcă să trăiască prin îmbinarea celor două metode de accedere la Dumnezeu, ajung să fie duplicitari, legaliști iar alții, cu un eu slab ajung să care în sufletul lor grave probleme emoționale (o să dezvolt în alt articol).

În concepția unor creștini căsătoria dintre Har și Lege este cât se poate de naturală și necesară. Am demonstrat că nu este așa, nu mai revin asupra acestui aspect. După această căsătorie apare în noua familie un copil. Despre acest copil vorbește apostolul Pavel când îl înfruntă pe apostolul Petru, care, la rândul său, făcuse imprudența de a încerca să concilieze (căsătorească) Harul și Legea. Epistola către Galateni, capitolul 2, versetele 11 la 14. În situația relatată în paginile Sfintei Scripturi, Pavel, cu un fin ochi cuplat la un spirit care discerne cu finețea unei raze laser, pune fără nici un dubiu diagnosticul: fățărnicie. Câteva verbe descriu ceea ce făceau oamenii acolo (Petru, Barnaba, ceilalți iudei): se fereau (a se citi se ascundeau), stăteau deoparte de teama celor circumciși, au început să se prefacă și ceilalți, Barnaba a fost atras în fățărnicie, nu umblă drept după adevărul Evangheliei, trăiești ca…, silești pe… Cam mult pentru trei versete. Asta arată că era prea evident ceea ce se petrecea acolo. Era prea pe față.

Descoperim un principiu important: În cele spirituale (scripturale), ale lui Dumnezeu, a încerca să faci pentru a fi dă naștere ipocritului. În general, creștinul a frecventat școala duminicală și a fost învățat – cum spune Pavel – conform adevărului Evangheliei, că natura umană este complet inadecvată și echipată pentru opoziție față de cele ale lui Dumnezeu, ba chiar impotriva lui Dumnezeu Însuși. Copil fiind asimila în mintea sa primele învățături. Adolescent și tânăr ajungând a învățat cu inima ce înseamnă natură coruptă și ce forță înrobitoare dezvoltă ea. Matur și la senectute, dacă a învățat într-un mod înțelept din experiențele vieții, știe că natura umană nu poate fi nici îmblânzită nici anihilată. Nici o putere din lume, nici cea mai avansată tehnologie ori program terapeutic certificat de studii serioase nu poate răpune corupția din inima omului.

Se pare că numai creștinul deștept, care a reușit ceea ce nu a reușit Dumnezeu (unirea Harului cu Legea), nu e conștient de cruda realitate. El numește, teologic, această luptă de a face pentru a fi, sfințenie. Altă orientare din aceeași categorie face pentru a menține, păstra (cică mântuirea). O altă arie de creștini de acest gen face pentru a ajunge la. Toate păturile din categoria aceasta Ha-Ge Îi transmit lui Christos că poate să ia o pauză. Ceea ce a făcut El la Golgota e bun, chiar foarte bun, însă nu suficient. Acum rezolvăm noi. Adică ei.

Două trăsături mari dezvoltă hagiștii în sufletul lor, în funcție de tăria eului: legalismul și labilitatea. Aș vrea să se rețină acest aspect că hagiștii se bazează exclusiv pe forțele proprii (ale eului) când fac pentru a fi, a accede, a păstra etc. Chiar dacă în mintea lor pot fi convinși de tot suportul cerului, totuși, acesta nu are cum să vină, deoarece toți cei care se forțează să facă pentru a fi neprihăniți/drepți se pun sub incidența și condamnarea Legii. Să nu uităm, acesta este scopul Legii: penalitatea, nu protecția (suportul). Cei care sunt călăuziți de Duhul nu sunt sub Lege (Galateni 5:18).

Data viitoare o sa prezint, cât pot de bine cele două profile (legalistul și labilul), însă astăzi vreau să ating, măcar puțin, substratul motivațional: cauzele interne și externe. Ce-l împinge pe un creștin să-și pună întreaga sa conduită sub această concepție:

  • Una dintre cauze este de natură externă. Ea provine din comunitatea locală, mai exact din doctrina pe care aceasta o servește cu sfințenie și regularitate membrilor ei. Dar și comunitatea aceasta este, la rândul ei, produsul generațiilor anterioare. Atmosfera în comunitate este, de cele mai multe ori, foarte sobră, chiar severă. Litera Legii este deasupra spiritului ei. Norii negri care plutesc amenințători deasupra capetelor enoriașilor imprimă în inimi sentimentul cronic de vinovăție. Iminența fulgerării paște pe oricine. Mesajele amvonale sunt predominant moralizatoare, culpabilizante. Reparația actelor păcătoase se face prin reîntoarcerea la valorile morale pierdute, la o și mai acerbă sfințire. Numai că eșecul (care constituie starea de fapt a hagistului) constant din viața sa îl încarcă ori cu frastrare greu de suportat, ori cu dezvoltarea unor planuri și mai complexe de dezvoltare de sine, cu hotărâri mult mai solemne, cu caracter de jurământ.

  • Din comunitatea aceasta se nasc grupurigrupulețe de perdanți și învingători. Statutul comunitar depinde de succesul sau eșecul personal. De aici se dezvoltă, încetul cu încetul ipocrizia. Cel cu limbajul mai sfânt și tăria cu care acuză „derapajele” din viața celorlalți este văzut ca un învingător. Iar cel care și-a câștigat acest blazon devine cu pași siguri abuzator spiritual. El este calificat pentru aceasta, nu?. A fi „puternic” (abuzator, oprimator) ca fratele Veronovici sau Verulescu devine scop în viață.

  • Ca latură sufletească (intrapersonală) avem interiorizarea vinovăției juridice care se transformă într-un sentiment acut de vinovăție. Dacă nu fac așa, voi fi atenționat, dat exemplu, apoi disciplinat. Încălcarea nomosului hagist (set de legi) mă îndepărtează de toți cei care mi-s dragi. Nu mai vorbesc de faptul că mi-am pierdut mântuirea (!?)”. Această din urmă expresie denotă o realitate de o cruzime extraordinară, tocmai datorită faptului că, prin propriile eforturi, creștinul nu va atinge niciodată gradul de sfințenie cerut de comunitate pentru a intra în cer. De unde și permanenta conștiență a vinei și a imposibilității eliminării ei (Evrei 9:9). Oricât s-ar chinui, el nu este – ca unii – capabil să intre în cer printr-o viață de sfințenie.

  • Altă forță motivațională a hagistului este convingerea că a sa concepție este corectă (chiar dacă, în fapt, el a primit-o de-a gata, fără să o analizeze, verifice, valideze). Tipul predominant de analiză a textelor biblice este deductiv. Stilul inductiv nu-i este familiar și nu știe cum să-l folosească. Hagistul găsește mereu fragmente care se subordonează gândirii sale (formatate, nu formate). În calitate de vechi hagist așa am studiat Scriptura ani și ani de zile. Grupurile de studiu la care participam analizau prin anumiți ochelari de cal„. Chiar și când aplecarea asupra textului era de genul: să vedem ce spune textul, întotdeauna textul spunea ce doreau cursanții. Sic! Interesant e faptul ca până și Duhul Sfânt spunea ce spuneau studioșii hagiști.

Va continua…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s