De ce eșuează creștinii în mărturie ?

De ce majoritatea creștinilor nu sunt credibili? Până mi-am adresat eu această întrebare, la modul serios, mulți, mulți alții au chestionat la fel. Întrebarea este corectă, iar conținutul ei este evident. Evident în realitatea cotidiană. Creștinii – nu toți – sunt jalnici. Adepți ai unor teorii (multe și complexe) și atât. Răi, gâlcevitori, campioni la bârfit, ultra mofturoși. Vă pot da exemple cu duiumul. Exemple recente. Să continuăm. Resentimentari, lași, prefăcuți, invidioși, perfizi. Ma doare sufletul când scriu. Nu neapărat de ei, ci de faptul că, așa cum zice apostolul Pavel, din această cauză Christos este vorbit de rău.

Două motive majore stau la rădăcina acestui fenomen: 1) falsa convertire și 2) permanenta bebelușie. Iertați-mă, a trebuit să nasc termenul acesta. Am convingerea că reflectă cel mai bine realitatea.

Unii cred că sunt creștini, dar nu au venit la Christos copleșiți de starea lor naturală, coruptă. Nu i-au doborât groaza că sunt păcătoși. Nu s-au cutremurat de ceea ce sunt. N-au văzut iadul cu ochii, pentru a fugi la Cel care are puterea să mântuiască DIN PĂCAT. Au venit la credință (?) pentru că era ceva mai bine: suport material (cârcotașii le-ar numi ”ajutoare”), sprijin sufletesc, loc pentru a-și satisface ambițiile, faima personală, tendința de a conduce, dirija și chiar, va vine să credeți sau nu, de a manipula. Apoi au trecut anii, s-au obișnuit să creadă că fac parte din mireasa lui Christos și ei sunt în aceeași stare naturală. Ba chiar, în domeniul conduitei au devenit și mai versați în ale corupției firii. Și n-au nici o tresărire, nici un sentiment de vinovăție. Singura frică este să nu fie descoperiți, dați pe față în mod public.

Ceilalți sun veșnic sarkinos. Prunci după 5, 7, 9, 11, 17, 20, 25, 30 de ani. Ei consideră că au tot dreptul să fie așa. Textele lor predilecte sunt cele în care Isus intră cu biciul în templu, pedepsirea lui Core, Datan și Abiram și toate celelalte, pe același ton. Uneori ei simt dorința sinceră de transformare a minții, dar nu ține mult. Tendințele lor naturale sunt ascultate repede și cu convingere. Au aceeași imagine când ajung la senectute: mici, pufoși, naivi, impulsivi și cu suzeta în gură.

Aceștia niciodată nu au trăit și, deci, nu recunosc călăuzirea Duhului Sfânt. A fi creștin înseamnă a fi călăuzit PERMANENT de DUHUL SFÂNT. Da, majoritatea creștinilor știu că ar exista un Duh Sfânt, însă doar ca noțiune pe paginile Scripturii, nu ca Persoană care locuiește în duhul lor.

Trist, dar adevărat…

Anunțuri

2 gânduri despre „De ce eșuează creștinii în mărturie ?

  1. Foarte bine descrisa realitatea unor persoane din comunitati religioase.
    Dar,Peti, cum ar arata – mai in detaliu – acel „sprijin sufletesc” de care zici ca unii oameni pot beneficia de la biserica dar ei nefiind crestini adevarati?! La ce se refera sprijinul sufletesc?
    Intreb fiindca gandesc caci e posibil sa fie mai greu sa se distinga partea asta cu interesul sufletesc al unui om si partea cu cautarea sincera a Domnului.

    • Draga Cristi, iata doar cateva din nevoile emotionale care isi gasesc suportul in comunitatea crestina:

      • Unii se simt neacceptati chiar de membrii propriei familii. In cazul acesta nevoia de afectiune isi gaseste implinirea in acceptarea plina de dragoste a unora din comunitate.
      • Altii simt nevoia sa faca parte dintr-un grup. Grupul satisface nevoia de apartenenta. Stiind ca esti parte a unora care impartasesc aceleasi valori si resping aceleasi non-valori, ai siguranta ca gandesti bine, ca nu ai luat-o razna, ca mai sunt si altii ca tine, oameni in toata firea.
      • De asemenea sunt unii care au nevoia permanenta de certitudine. Pentru asta se cere sa stai langa niste oameni siguri pe ei, care te pot ajuta cu sfaturi sau sa te convinga ca o anumita optiune este mai buna decat alta.
      • Histrionicii isi satisfac nevoia de a fi in centrul atentiei, de a fi mereu ascultati. Acolo, in comunitate ei pot face parada de trairile lor fara sa se teama ca sunt criticati, devalorizati etc., etc.
      • Liderii diverselor grupuri isi satisfac nevoia de a conduce, fara a detine vreo chemare spirituala. Au asistat in cateva duminici la cateva din actiunile educative ale bisericii, au observat atentia care li se acorda liderilor si si-au spus: „Aici este de mine.” Mai ales ca lor nu le da nimeni ascultare: nici la scoala, nici la serviciu. Ca lider la scoala duminicala ar fi foarte impliniti, nu?

      Si exemplele pot continua…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s