Foarte scurtă recapitulare.

Legea şi Harul sunt două entități antagonice. Ceea ce nu a putut face Legea (și nici nu va putea vreodată) a făcut Harul. Legea nu a putut da viața. Normal, de vreme ce scopul ei a fost MOARTEA. Așadar, Dumnezeu nu a țintit niciodată să realizeze mântuirea prin Lege. Tocmai de aceea Pavel spune despre Slujba Legii că este, nici mai mult, nici mai puțin, decât Slujba Morții (gravată în litere, pe pietre – Decalogul). Deci Slujba Morții = Legea Morală (sic!). Pavel, în același paragraf din 2 Corinteni 3:7-18 spune că această slujbă (gravată…) a fost DESFIINȚATĂ. Interesant este că întoarcerea la Domnul este definită de Pavel, în aceeași secțiune ca renunțarea la Slujba Morții.

Aceeași idee este magistral expusă în epistola către evrei. Dacă renunți la Hristos pentru a te întoarce la sărăcia Legii nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, deoarece jertfele Legii nu înlăturau păcatul (ereditatea) și nu eliberau conștiința. Evreii aduceau jertfe în fiecare zi (prin Marele Preot – Evrei 7:27), dar aceste jertfe nu făceau decât să țină conștiința încărcată permanent (Evrei 9:9; 10:1-4, 11). În schimb, Hristos este singurul care face atât curățirea integrală de păcate, asigurarea unei noi identități cât și curățirea conștiinței (Evrei 9:14, 25-28; 10:10, 14, 19 etc., etc.). Dar acest aspect va fi dezvoltat în altă abordare.

Identitatea umană – în Adam

Este interesant faptul că Scriptura prezintă bărbatul ca pe cel căruia i s-a născut fiul ori fiica: „Când Metusala era de o sută opt zeci și șapte de ani, i s-a născut Lameh.” În traducerea Cornilescu expresia este și mai radicală: „Metusala a născut pe Lameh.” Deci, bărbatul este capul și reprezentantul familiei. Dar nu numai atât. Există doi bărbați în Biblie care sunt reprezentanții a două rase umane. Este vorba de primul Adam și de ultimul Adam (1 Corinteni 15:45-49). În Romani capitolul 5, secțiunea formată din versetele 12 la 21, Pavel îi prezintă pe cei doi capi ai umanității.

Primul Adam a fost neascultător față de Dumnezeu, iar structura sa biologică, psihică și spirituală a suferit transformări radicale. Din momentul răzvrătirii structura ființei sale s-a pervertit. Natura sa a devenit una păcătoasă, iar efectul acestei naturi duce la dezagregare, entropie, moarte. Ei bine, structura aceasta pervertită a fost transmisă tuturor progeniturilor sale. Cum așa? Aproape fiecare dintre noi moștenește câte o suferință de la părinții săi. Ba chiar și bolile psihice se pare că au câte o componentă ereditară (schizofrenia, de exemplu). Nu mai vorbesc de faptul că, la nivel de duh (spirit) nu mai avem capacitatea de a fi în legătură cu Dumnezeu. Am moștenit de la mama mea două suferințe cronice. Fetița mea a luat de la mine unele, de la mama ei altele, de la bunici câte ceva, dar și altceva nou, rezultat probabil din combinații.

În Romani 5 observăm că Adam a transmis mai departe progeniturilor sale păcatul. Adică, natura sa pervertită, ereditatea. Judecată venită de la unul (primul Adam) a adus condamnarea pentru toți oamenii. Deci, moartea a domnit, prin Adam, peste toți. Neascultarea lui Adam ne-a făcut pe noi toți păcătoși. Ca să înțelegem bine: noi nu suntem păcătoși deoarece comitem păcate, ci pentru că Adam a fost neascultător (Romani 5:19). Tu și cu mine, noi toți laolaltă comitem păcate pentru că suntem, din punct de vedere ereditar marcați. Ne naștem păcătoși. Iar Legea, culmea, a venit să se înmulțească greșeală, ca efect al eredității.

Fiecare dintre noi avem o carte de identitate (buletin, CI, certificat de naștere). Într-un act de identitate avem data și localitatea nașterii, numele părinților și cetățenia. Dumnezeu vede așa: Naștere: din primul Adam (din țărână). Cetățenie: pămțntească. Tipologie: un suflet viu (psuchikos), purtând chipul celui făcut din țărână. Finalitate: Carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea să moștenească neputrezirea. Legea este dată numai și numai celor „în Adam” cu scopul de a le reliefa moștenirea genetică și de a-i face profund conștienți că au nevoie de salvare, fără vreun aport (fapte) din partea lor. De ce este inutil aportul omului în problema salvării? Problema umanității prim-adamice nu provine din ceea ce FACE această umanitate, ci din ceea ce ESTE ea. Dearece a face rezultă întotdeauna din a fi. Trebuie să ființezi (să provii dintr-un anumit tip de viață) ca să te exprimi. Ori cum altfel ne putem exprima înăuntrul și în afara noastră decât precum suntem: păcătoși? Nu crezi că ești păcătos? Nimeni nu este veșnic.

Tranziție

Vă propun o problemă interesantă de logică, bazată pe Romani 5.

  • Descendenții lui Adam se nasc condamnați

  • Părinții mei sunt descendenți ai lui Adam

  • Eu sunt descendent al părinților mei


  • Eu mă nasc condamnat.

Cum pot oare să rezolv problema condamnării mele? Mă uit atent la inferența de mai sus și observ că imediat lângă blestemul meu (condamnat) se află verbul nasc. Hmm. Rezolvarea de aici trebuie să vină, de la naștere. Nu pot elimina condamnarea decât dacă mă mai nasc o dată. Mă uit mai sus puțin. Văd că părinții sunt o parte a problemei. Întrezăresc o rază de speranță. Dacă pot cumva să-mi schimb părinții? Ar fi o idee. Numai că disperarea mă cuprinde iar. Părinții sunt descendenți ai lui Adam, deci îi moștenesc natura. Orice părinți aș schimba ei sunt la rândul lor condamnați. Mă uit la prima afirmație. Ei, da! Aici e rezolvarea. Dacă schimb Adamul? Dacă în providența Sa, Dumnezeu mi-a pregătit un alt Adam? Aflu din Scriptură că da și că este vorba de ultimul Adam, de Isus.

De aici descopăr un adevăr uimitor pentru mine și orice om aflat în această situație. În definitiv eu nu sunt neapărat vinovat pentru că am comis păcate. Doar pentru asta am fost programat genetic, nu? Eu sunt responsabil pentru alegerea Adamului care să mă reprezinte în calitate de cap federal. Eu pot, prin alegere, să-mi schimb capul federal și să aparțin ca rasă umană de noul cap. Prin schimbarea primului Adam cu ultimul Adam fac un schimb de vieți. Dar cum este ultimul Adam?

… în episodul următor.

Anunțuri