Măştile… benefice

Citeam interesantul articol „Măştile jos, sus autenticul din noi!”al medicului psihiatru Andrei Pătrîncă. O perspectivă corectă, care promovează originalitatea şi, aşa cum evidenţiază titlul, autenticitatea. Uneori, datul măştii jos, este o cerinţă, o necesitate intrinsecă, alteori o constrângere a societăţii căreia nu-i plac anumite „măşti” şi, poate, câteodată, semnul unei atitudini mature.

M-am gândit însă şi la faptul că grupul (o ceată anume, un oarecare colectiv sudat) are o personalitate a lui, un mod propriu de a se comporta si de a valoriza acele conduite care-l definesc şi-l diferenţiază de alte grupuri. În aceste circumstanţe, datul jos al măştii va întâmpina o anumită rezistenţă. Se apără în acest fel identitatea grupului. Sunt deci admise numai anumite interacţiuni şi nu tolerează „măştile străine”.

În alte situaţii, comune, suntem îndemnaţi să fim opusul prezentului (să fim veseli, când de fapt suntem trişti; să fim sociabili, cand, de fapt, dorim momentul nostru de retragere în sine etc.). Să adoptăm, cu alte cuvinte, o mască acceptată de ceilalţi. Originalul este, aici şi acum, indezirabil. Ca să ţi se îngăduie să ni te alături, trebuie să adopţi o altă atitudine, un alt comportament, să interpretezi, vrei nu vrei, personajul care nu te reprezintă.

În toate domeniile existenţei se adoptă măşti. Să luăm de exemplu acea relaţie psihoterapeut – pacient. Psihoterapeutul vine la cabinet mai devreme cu 15 minute, deoarece simte nevoia să se pregătească pentru clientul de azi. Un caz foarte greu, căruia simte că nu-i poate da de cap. Se luptă de ceva vreme cu ideea să-l trimită pe bietul anxios altui coleg de breaslă, din altă clinică. Ce mai, nu reuşeşte şi pace. Dar, la fiecare şedinţă terapeutică, psihoterapeutul adoptă o atitudine de acceptare necondiţionată, de empatie şi mereu îşi încurajează clientul să vorbească, să plângă uneori. Mai mult dă impresia că nu este luat prin surprindere, că nu este descumpănit şi nu răzbate din vocea sa nesiguranţa şi chiar disperarea. Dar da ce nu? Până la urmă şi el este om. E simplu! Din experienţa sa ştie că o astfel de greşeală ar avea consecinţe periculoase asupra pacientului. Bietul client vine cu o problemă şi pleacă cu mai multe, pentru că a înţeles din stupefacţia psihoterapeutului său că nu mai are nici o şansă. Şi da, e bine pentru bietul om să ştie că psihoterapeutul este demn de increderea  sa şi că este competent. În acest caz (şi multe altele) purtarea măştii este necesară.

Nu întotdeauna a purta o mască este un lucru rău. Nu întotdeauna a purta o mască denotă făţărnicie sau disimulare.

Dacă unui „derbedeu” i se cere (a se citi impune) să dea dovadă de înţelegere, să fie iubitor, să manifeste bunătate pentru semeni, este evident că nu va putea să realizeze acest deziderat hocus-pocus. Dar puterea coercitivă a legii sau a grupului îl va face în cele din urmă să le adopte. Poate nu sunt multe cazurile în care cineva, purtând o mască, să capete trăsăturile măştii. Dar sunt cazuri, slavă Domnului, în care lichele „congenitale” au ajuns să fie transformate prin adoptarea acelor trăsături care nu le defineau. Într-un documentar mi-a fost dat să văd cum adolescenţi foarte îndărătnici au fost cooptaţi într-un grup de lucru pentru ajutorarea unor bătrâni bolnavi. Alţii au ajutat copii cu sindromul Down. În toate cazurile majoritatea adolescenţilor au ajuns să manifeste trăsături pe care, cu ceva timp înainte, le dispreţuiau.

Iată că uneori adoptarea măştilor este benefică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s