Sentimentul de vinovăţie este prezent la orice persoană. Orice eu este nedespărţit de simţământul moral. Constantin Enăchescu, în al său Tratat de Psihopatologie (capitolul Suferinţelor morale), afirmă: „Orice persoana este un eu. Eul este instanţa conştientă a personalităţii. Eul satisface nevoile, pulsiunile şi dorinţele individuale, dar în egală măsură este obligat să se conformeze normelor morale.”

Actele eului (inimii) sunt dirijate de conştiinţa morală (sau cugetul):

  • Dacă eul se află sub influenţa cugetului bun, actele sale sunt conforme cu valorile şi normele morale şi vor avea un caracter pozitiv;

  • Dacă eul se află sub influenţa conştiinţei pervertite, actele sale vor fi contrare cu valorile şi normele morale şi vor avea un caracter negativ, ducând la suferinţe morale.

Eul este liber să facă ce vrea, dar, de fapt, el va da de fiecare dată socoteală de ceea ce doreşte sau intenţionează să facă şi mai ales de ceea ce a făcut. De intenţii şi de consecinţe. Cenzura intenţiilor este realizată de scrupule morale (sentiment foarte dezvoltat al cinstei, onoarei, moralei), care mă avertizează, oprindu-mă de la trecerea la acţiune. Cenzura consecinţelor este dată de remuşcări ale conştiinţei, regret. Dacă scrupulele mă avertizează, remuşcările mă condamnă, mă culpabilizează, mă fac să sufăr.

Orice remuşcare este însoţită de o durere morală, pe când scrupulele determină o ruşine morală. În primul caz îmi pun întrebarea: „cum de am putu să fac aşa ceva?”, in cel de-al doilea mă întreb: „cum de m-am gândit că aş putea face aşa ceva?”. Dacă am făcut, am remuşcări, dacă intenţionez să fac, intervin scrupulele care mă opresc.

Orice suferinţă psiho-morală este consecinţa unui act de vinovăţie sau a unei serii de acte de care eul personal este direct responsabil. Persoana nu se mai simte liberă, suferă este apăsată. Între eul personal şi conştiinţa morală există o legătură directă, permanentă. Aceste două instanţe ale sufletului sunt inseparabile.

Când un creştin a ignorat avertismentul scrupulelor sale şi a infăptuit un act contrar normelor sale morale cenzura consecinţelor este automată. Remuşcarea, regretul îşi face simţită prezenţa în mod acut. Reparaţia este singura acţiune dictată de conştiinţa morală şi reîntoarcerea la valorile morale.

Haideţi să privim la un proces de conştiinţă greşit, din perspectivă creştină. Verulescu (numele e fictiv, nu căutaţi personajul în biserici) iar a călcat pe bec. Se simte obosit, extenuat, fară vlagă şi nici respect de sine nu mai are. De câte ori nu şi-a propus el, de fiecare data mai abitir decât data trecută, să rămână ferm pe poziţii şi să nu cedeze ispitei? Ieri, pe vârful muntelui, astăzi, în depresiunea cea mai adâncă. Vine iar înaintea Creatorului să-şi ceara iertare, simţind în carne cum l-a dezamăgit iar pe Dumnezeu. Îşi cere iertare o dată, de două ori, de zece ori. Pe la ora unu după-amiază, apoi repetă ceremonialul pe la ora patru după-masă şi, pentru că simte el că nu e de ajuns, reînnoieşte cererea de iertare cu mai mult patos, înainte de culcare, pe la ora zece şi jumătate. Se simte ruşinat şi neputincios. Îşi dă seama că e prea de tot să fie iertat şi a doua zi se scoală cu gura uscată şi un gust amar.

Anunțuri