Citeşte doar primul paragraf şi trăieşte cu toată fiinţa ceea ce-ţi spun. Abea apoi treci mai departe la următoarele paragrafe, după ce te-ai asigurat că ai înţeles cum funcţionează mecanismul gând – emoţie, cuvânt – trăire. Deci, fii atent. Încet şi trăind, citeşte pe îndelete. Nu, nu te grăbi. Încet, încet, încet… şi pe îndelete, simţind în fiecare fibra a trupului. Am început… De la un timp te simţi tot mai slăbit (citeşte încet). Cu greutate îţi mişti picioarele şi abea de-ţi porţi inamicul numărul unu: trupul ca un munte de fier, din ce în ce mai împotrivitor, mai greu, copleşitor de greu. Transpiri abundent. Respiri înfiorător de greu. Îţi simţi pulsul în gât, cum bate alert în amigdale. Valul de căldură sufocantă te ia de sus, de la cap. Expiri îndelung, golindu-ţi firavii plămâni. Te ia cu leşin, dar nu te dai bătut. Totuşi, nu poţi nega lipsa de aer şi blocajul paralizant ce pune stăpânire pe pieptul tău. Mâinile îţi sunt inerte şi curând picioarele îţi tremură vârtos, genunchii pornind în cursa ciocnirii frenetice, unul de altul. De când verdictul medicilor te-a lovit în creştetul capului – cancer la plămâni -, totul a început să meargă prost. Cel mai tare îţi este frică să n-o sfârşeşti într-o noapte rece, singur, fără nici un prieten drag lângă tine. Oare nu se întâmplă ACUM? Simţi că nu mai vezi, cazi ca secerat şi rămâi fără aer. Aer, aer, vreau aer. Simţi efectiv cum te innegreşti, cum devi cianotic. Aer, aer…

Când gândul că ai cancer îşi înfige ghearele puternic în creierul tău, groaza îţi cucereşte tot trupul. Obsedanta idee că celui drag i s-ar putea întâmpla o nenorocire te paralizează. Tremurul nestăvilit al muşchilor înjectaţi cu adrenalină transmite o stare de leşin la auzul că Putin ar fi dat ordinul de asalt asupra Moldovei. Aşa funcţionează emoţia, afectul. Automat. Instantaneu. Dacă te gândeşti acum că s-a întâmplat ceva rău fiinţei dragi, simţi cum pulsul o ia razna, cum respiraţia devine sacadată şi cum frica, da frica, te cuprinde ca un duşman nemilos.

Gânduri obsesive, imagini terifiante, groază nemărginită.Toate se leagă doar la apariţia unui simplu cuvânt. De ce te-am tîrât în calvarul asta? Ca sa înţelegi adevărul de mai jos.

O teroare fără margini îl apucă pe Satan când aude, chiar numai şoptit, numele lui Isus. O durere nesfârşită pune stăpânire pe el. Veşnicia iadului e coşmarul său încă din gradina Eden. De ce te hărţuieşte mereu chiar dacă nu te poate smulge din mâna Mântuitorului? Pentru că-i este GROAZĂ. El va fugi ca un laş netrebnic de orice copil al Cerului, care i se va impotrivi tare in credinţă. Adică tare în Isus. Reacţia lui este automată, aşa cum un gând tragic produce într-o fracţiune de secundă o nestăvilită explozie emoţională. Înţelege că eşti un privilegiat al cerului. Nu ţie trebuie să-ţi fie frică de moarte pentru că:

„Astfel dar, deoarece copiii sînt pãrtași sîngelui și cãrnii, tot așa și El însuș a fost deopotrivã pãrtaș la ele, pentruca, prin moarte, sã nimiceascã pe cel ce are puterea morții, adicã pe diavolul, și sã izbãveascã pe toți aceia, cari prin frica morții erau supuși robiei toatã viața lor.”

Satan nu mai are puterea morţii. Ha, ha, ha ! Sunt izbăvit! Eşti salvat!

Glorie Domnului vieţii, VIAŢA ÎNSĂŞI!

Anunțuri