Scriptura afirmă că frica de Dumnezeu este semnul „începutului înţelepciunii”. Creştinii nu pun la îndoială acest adevăr. Eu nu pun la îndoială. Rezultă că şi eu sunt creştin. Am întâlnit însă creştini care erau paralizaţi de un Dumnezeu asupritor, foarte vigilent, un fel de „big brother” care are antene peste tot, urmărind până în cele mai mici detalii conduita supuşilor Săi. Când aceştia – supuşii – au „călcat pe bec”, un potop de tunete şi fulgere cade asupra lor, iar excomunicarea din comunitate, ţară, continent, sistem solar, ba chiar Univers va avea loc negreşit.

Nu vreau să pun la îndoială fenomenul cauză – efect: neprimirea ofertei mântuitoare a lui Dumnezeu – pierzare. Nu despre aceasta vorbesc, ci despre o anumită atitudine a inimii care are un efect devastator asupra unora dintre creştinii.

Când Isus a fost în ţinutul Gherghesenilor (Luca 8) a făcut o minune. A eliberat pe unul stăpânit de demoni. Cum arăta individul? Păi era gol puşcă şi locuia în morminte. Era murdar şi stăpânit de o legiune de demoni. De multe ori era prins, pus sub pază, cu cătuşe la mâini şi obezi la picioare. Dar rupea legăturile şi demonii îl conduceau în locuri pustii. N-ai vrea să-l întâlneşti noaptea nici tu, nici logodnica ori soţia ta, nici copiii tăi.

Isus îl eliberează. Demonii cer să intre într-o turmă de porci, pe care îi înneacă într-un lac. Păzitorii porcilor dau alarma şi oamenii din sat vin să vadă minunea. Acum e acum. Când au ajuns în dreptul lui Isus au rămas şocaţi (INCREDIBIL – ar titra televiziunile oteviste de astăzi). Lângă Isus, ex-demonizatul era un om îmbrăcat şi în toate minţile. Ce reacţie total deplasată au aceşti oameni? În loc să întrevadă instantaneu posibilitatea reală de a fi vindecaţi de diverse boli (aşa cum alţii au făcut), pe ei îi apucă frica. În greacă termenul este φοβέω (phobeo). Erau terifiaţi. Explicaţi-mi şi mie cum vine treaba asta? Lor le era mai frică de omul sănătos decît de lunaticul demonizat. Imaginaţi-vă că toată mulţimea a rugat pe Isus să plece de la ei. Dar de ce? Pentru că fuseseră cuprinşi de o mare frică (fobie).

Dicţionarul de psihologie „Larousse” spune despre fobie că este „teamă iraţională şi obsedantă referitoare la anumite obiecte şi situaţii”. Întreb eu acum. Cine era mai sănătos: omul eliberat, decent îmbrăcat şi „cu toate ţiglele pe casă” ori mulţimea delirantă care dorea, la unison, expulzarea lui Isus din zonă? Da, contrar tuturor normelor de bun-simţ, i-au cerut lui Isus să plece. El pur şi simplu S-a suit într-o corabie şi S-a întors.

Acum aş vrea să spun ceva despre frica sănătoasă. Ea nu este fobie. Este în acord cu situaţia. Percepe un pericol real şi întreprinde acţiuni de autoconservare eficace. Phobia este acea nelinişte cauzată de un pericol fals, tocmai de aceea i se spune „teamă iraţională”. FRICA SĂNĂTOASĂ ARE ÎN VEDERE CA ISUS SĂ NU PLECE. De asta să ne fie frică la toţi, dacă vrem să fim oameni raţionali, cu bun-simţ.

Anunțuri