Cum să-l iubeşti pe Isus în aşa fel încât păzirea poruncilor Sale şi părtăşia cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să fie cel mai obişnuit şi natural lucru pe care să-l faci? Continuare de aici.

Probabil te vei arunca asupra poruncilor, ca să-I demonstrezi dragostea ta. Un astfel de calcul este sortit eşecului. Dacă performanţa împlinirii poruncilor ar fi un indicator pentru dragoste, atunci tânărul bogat (care le-a păzit încă din tinereţea lui) ar fi plecat de la Isus mântuit (Scriptura spune că dezideratul religiei iudaice era “cine va păzi poruncile, va trăi prin ele”). Dar nu a fost aşa. Isus l-a iubit mult, dar l-a lăsat să plece precum a venit.

De ce tânărul bogat nu se califică pentru împlinirea poruncilor, cu toate că, în opinia sa, era performant în acest domeniu? Revenim asupra manifestării “ciudate” a unui îndrăgostit. Prin “sorbirea” din ochi a dorinţelor iubitei, îndrăgostitul exprimă preţuirea şi valorificarea ei. Este un act (atitudine) agape (ἀγάπη). Îndragostitul nu se are in vedere pe sine. În schimb, “aruncarea” asupra împlinirii poruncilor, ca scop de sine stătător, vădeşte ego centrarea. Eu fac, pentru că eu pot, deci eu sunt cineva şi merit să fiu iubit. Este egoism în stare pură. Egoistul dacă iubeşte pe cineva îi face un favor. El aşteaptă să fie, de facto, premiat pentru împlinirea poruncilor. El nu “soarbe” din ochi dorinţele celuilalt. El dacă dă o dată, cu o mână, ia înapoi de zece ori, cu ambele.

Ce este de făcut pentru a avea în mod real o dragoste înflăcărată pentru Isus? Isus ne scuteşte de căutări sterile. I-a spus prima dată unui fariseu numit Simon cum este cu iubirea. De altfel, pentru orice creştin “simonit” există această întâmplare (Evanghelia după Luca, 7:36-50 – Femeia păcătoasă). După ce a fost invitat la petrecere de Simon, Isus cel stingher şi nebăgat în seamă (că aşa-i stă bine unui oaspete de teapa Lui) devine centrul atenţiei prin comportamentul “aberant” al unei femei. Atributul păcătoasă era dat unei femei de moravuri uşoare, în acele timpuri. Să nu fim prea severi cu Simon. Grimasa de dispreţ de pe faţa noastră, la privirea unei asemenea scene, ne-ar fi dat de gol. Cum să te uiţi la Isus că stă şi nu se trage revoltat din îmbrăţişarea unei asemenea femei, care plînge în hohote la picioarele lui, Îi stropeşte cu lacrimi gambele, le sterge cu părul capului ei, le sărută şi, în fine, le unge cu parfum. Gândurile lui Simon sunt mititele pe lângă ale noastre.

Aici descoperim frumuseţea caracterului divin al lui Isus. Şi revelarea naturii dragostei autentice. Ne aduce pe toţi la descoperirea faptului că suntem datornici. Vânduţi! Şi nu avem cu ce plăti. Şi nici nu vom putea plăti vreodată. “Dar nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării pentru el însuşi (răscumpărarea sufletului lor este atât de scumpă că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna)” – Psalmul 48: 7-8. În ciuda acestui adevăr, Cămătarul ne iartă datoria. El o face din compasiune şi iubire pentru datornici (eu, tu, noi). Când Isus îl întreabă pe Simon: “Care datornic îl va iubi pe Cămătar mai mult”, fără ezitare, el răspunde: “Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult”. Isus confirmă că răspunsul este drept. Conştiinţa iertării, a eliberării de povară este izvorul natural al dragostei. Numai eliberatul de imensa povară a actelor sale reprobabile îşi manifestă dragostea fierbinte pentru Eliberator, în ciuda oprobiului public, a dispreţului “elitelor”. Numai conştiinţa curăţită de vină se aruncă în lacrimi de recunoştinţă la picioarele Salvatorului său, le spală cu lacrimi, le şterge cu părul capului, apoi le unge cu parfum de calitate superioară.

Bogăţia harului constă într-un şi mai mare… har: “Păcatele ei cele multe sunt iertate căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin”. Apoi a zis femeii: “Păcatele îţi sunt iertate”. Isus a dat femeii ceea ce ea, fără cuvinte, a venit să ceară: Iertarea. Credinţa ei anticipatoare mulţumea deja pentru ceea ce urma să primească. Până şi Isus a fost mişcat de actul credinţei ei: “Mă iubeşte pentru că ştie că o iert dacă se vede precum este: datornică”.

Câtă diferenţă între femeia păcătoasă şi tânărul bogat. Ea era datornică şi prăbuşită sub greautatea silniciei ei, iar bogatului lumea îi datora respectul, preţuirea, recunoaşterea meritelor de a fi păzit poruncile încă din tinereţea sa. Ce diferenţă mare. Ea a plecat iertată de toate păcatele sale şi a fost eliberată de vină şi vechiul statut degradant.

Anunțuri