LIBREOFFICE 4.2

Cea mai bună suită Office gratuită ce conţine unelte profesionale:

  • Editor de texte,
  • Calcul tabelar,
  • Slidere de prezentare,
  • Baze de Date,
  • Grafica Vectorială şi Diagrame,
  • Editor de formule ştiinţifice şi ecuaţii
LibreOffice 4.2

Suită profesională de tip Office gratuită

Acceptă mânia

Am avut o sumedenie de articole privitoare la mânie, chiar pe acest blog. Demersul meu a fost unul pozitiv. În sensul că am pledat pentru acceptarea mâniei ca emoţie naturală, umană. Mânia este o emoţie catalogată ca negativă, datorită efectelor pe care le are, în urma unei proaste gestionări. Isus s-a mâniat pe cei ce transformaseră templul într-un „bâlci”. S-a mâniat, dar nu a păcătuit. Creştinii au acelaşi îndemn: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi.”

Am încercat să demontez mitul care spune că dacă eşti creştin nu te mânii. Dacă ar fi fost aşa – creştinii nu se mânie -, atunci ar fi fost vorba de creştini în eprubetă, creştini slabi. Cum să nu te mânii când vezi nedreptatea, păcatul ? „Urâţi răul” mai spune Scriptura, iar aceasta nu vine dintr-o stare de indiferenţă ori extatică. Negarea stării mânioase este mai periculoasă decât atunci atunci când te mânii şi păcătuieşti. Dacă ai păcătuit ai ocazia să-ţi vezi starea şi să te pocăieşti. În schimb, prin negare „elimini” problema şi astfel ai anulat şi posibilitatea de a te redresa (pocăi).

Am mai făcut un demers şi anume acela de a prezenta modalităţi de gestionare eficientă a mâniei – Larry Crabb. Da, sunt modalităţi eficiente de a face faţă mâniei vulcanice.

Furia

Furia – Mânia

Demersul de aici şi acum are în vedere demonstrarea instalării mâniei şi a zonelor din organism pe care aceasta le activează. Într-un articol pe siteul Semnele Timpurilor este prezentat rezultatul unui studiu cu privire la emoţii. Mai bine zis, felul în care sunt ele resimţite în anumite regiuni ale corpului. Vă invit să citiţi acel articol.

Mânia se simte în mod intens în zona capului, pieptului şi a braţelor, cu precădere a mâinilor (pumnii?). Este o activare neurovegetativă. Nu o putem nega, nu o putem refula. Ea este acolo, în funcţie de evenimentul extern şi valorile propriei persoane. Pentru că activările acestea se fac cu eliberare de energie (chimică, nervoasă, termică) se ajunge rapid la ceea ce fizicienii numesc lucru mecanic. Adică mişcare (de atac sau de apărare).

Este necesar ca energia aceasta să fie subordonată unei acţiuni pozitive. Este acel mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Orientarea să fie spre soluţionarea problemei şi nu spre eliminarea persoanei.

Managementul Timpului – O Iluzie

Am citit multe cursuri de „managementul timpului”. Am aflat de acolo că timpul este o resursă rară. Că el, timpul, „nu poate fi cumpărat, nu poate fi împrumutat, furat, moştenit sau vândut. În plus, nu poate fi schimbat. Nu poate fi păstrat, sau conservat. Timpul nu poate fi adăugat sau transferat. Pe baza acestor lucruri, putem trage concluzia că timpul nu poate fi gestionat.

Cu toate că se ajunge, în mod logic, la concluzia de mai sus, mai toate cursurile de „managementul timpului” sar apoi la… gestionarea timpului (şi fac de fapt altceva).

Dacă am stabilit că timpul nu poate fi gestionat, atunci de ce încercăm să-l gestionăm? Unii spun că le ajunge timpul berechet, alţii, din contră, că nu le ajunge. Dar TIMPUL este acelaşi pentru toţi, chiar dacă îl percepem diferit în funcţie de n factori. Timpul nu ţine de NOI ci de materie şi spaţiu, de mişcarea astrelor (soare şi lună). Apropos! Cum de a ştiut Creatorul că oprirea timpului ţine de oprirea din mişcare a corpurilor cereşti?*

Sincer să fiu, nu ştiu dacă e o strategie comercială modalitatea aceasta de a atrage pe cineva la un curs: Managementul Timpului. Posibil să fie. Sunt multe persoane care nu reuşesc să se încadreze în anumite limite de timp cu lucrările de care sunt responsabile. Şi pe cine se poate da vina într-un fel în care să nu afecteze propria persoană? Pe timp, evident. Timpul este vinovatul de serviciu. Eu am făcut tot ceea ce ţinea de mine, dar dacă nu mi-a ajuns timpul, ce altceva mai puteam face? Aş putea merge la un curs de „Managementul Timpului” – Ha Ha Ha !

Dacă ar fi să fim obiectivi, am putea merge la nişte cursuri gen: „10 paşi prin care învingem LENEA” sau „Cum învingem Obiceiurile Neproductive” ori „Strategii de Stabilire a Priorităţilor”. Aici se observă că NOI suntem responsabili de cum ne încadrăm într-un segment de timp – acelaşi pentru toţi – cu rezultatele activităţilor noastre.

Nu este nici o ruşine dacă recunoşti că nu şti cum să ţii pasul cu Vasile sau cu Ileana. Poate sarcina în cauză nu ţi se potriveşte. Poate nu te-a învăţat nimeni cum să îţi organizezi activitatea pe criterii de eficienţă. Dar nu da vina pe timp, că el este acelaşi pentru toţi. E invariabil şi implacabil.


* Când Iosua s-a rugat la Dumnezeu, se spune că Dumnezeu a ascultat de glasul unui om şi pentru aproximativ o zi întreagă a intervenit în mersul natural al corpurilor cereşti, până când a avut loc judecata asupra duşmanilor poporului lui Dumnezeu (Iosua10:12-14). Biblia relatează despre o a doua întâmplare, când Dumnezeu a întrerupt derularea timpului: cu acest semn Dumnezeu a confirmat împăratului Ezechia vestea însănătoşirii lui (Isaia 38,8). Mersul înapoi cu zece trepte a umbrei pe cadranul solar corespunde unei lungiri a acestei zile remarcabile cu 40 de minute. S-a presupus că oprirea soarelui peste Gabaon (aproape o zi întreagă, versetul 13) a durat exact 23 de ore şi 20 de minute, aşa că această intervenţie dublă a lui Dumnezeu corespunde în total unei zile întregi. Aceasta este ziua care lipseşte astronomilor în calculele exacte, care s-au preocupat îndeaproape cu cosmologia începând de la creaţie.

Cum să menţii prospeţimea

Este vorbe de prospeţimea prezenţei lui Dumnezeu. John Ortberg face o analiză foarte interesantă a obişnuirii cu un stimul şi depăşirea aceastei bariere naturale.

Dumnezeu mă iubeşte pe mine.

Când conştientizăm pentru prima dată acest lucru, mintea noastră se va întoarce mereu la el, la fel cum se întâmplă atunci când avem parte de o promovare surpriză. Nu ne putem gândi la altceva. Însă va veni şi ziua în care vom putea să nu ne mai gândim la ea – şi nu pentru că am eşuat din punct de vedere spiritual. Neuronii răspund la ceea ce este noutate, iar ceea ce încetează să mai fie o noutate încetează să mai aprindă neuronii. Dacă ai fost căsătorit timp de treizeci de ani, ai capacitatea de a te gândi şi la alte lucruri decât că soţul sau soţia ta te iubeşte. Nu pentru că o iubeşti mai puţin, ci pentru că neuronii tăi au ajuns să se obişnuiască cu informaţia.

Psalmistul spune că a găsit unele modalităţi care să-l ajute să păstreze actuale gândurile referitoare la dragostea şi protecţia lui Dumnezeu în viaţa lui mentală – în izvorul său interior – într-un fel care sa-i îmbogăţească întreaga viaţă. Faptul că este iubit de Dumnezeu a devenit o parte atât de profundă a circuitului său mental, încât în prezent a ajuns să influenţeze toate celelalte gânduri (Ps. 103:1-3 – își găsește placerea în Legea Lui și cugetă zi și noapte…).

Sunt două feluri de a privi la fereastră. Pot să mă uit la sticlă, să văd dacă nu are urme, particule de praf sau bule de aer. Ori pot să mă uit prin sticlă. Aș putea să văd lumea de dincolo de ea, folosind-o drept o deschidere spre lume.

Uneori mă uit la Scriptură. Îi analizez istoria. Pun întrebări. Gânduri despre bunătatea, dragostea şi pacea lui Dumnezeu mi se înfiripă în minte. Ideea este că încep să privesc lumea mea prin intermediul Scripturii – prin perspectiva purtării de grijă şi a prezenţei constante a lui Dumnezeu.

Calitatea dragostei pentru Isus

Cum să-l iubeşti pe Isus în aşa fel încât păzirea poruncilor Sale şi părtăşia cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să fie cel mai obişnuit şi natural lucru pe care să-l faci? Continuare de aici.

Probabil te vei arunca asupra poruncilor, ca să-I demonstrezi dragostea ta. Un astfel de calcul este sortit eşecului. Dacă performanţa împlinirii poruncilor ar fi un indicator pentru dragoste, atunci tânărul bogat (care le-a păzit încă din tinereţea lui) ar fi plecat de la Isus mântuit (Scriptura spune că dezideratul religiei iudaice era “cine va păzi poruncile, va trăi prin ele”). Dar nu a fost aşa. Isus l-a iubit mult, dar l-a lăsat să plece precum a venit.

De ce tânărul bogat nu se califică pentru împlinirea poruncilor, cu toate că, în opinia sa, era performant în acest domeniu? Revenim asupra manifestării “ciudate” a unui îndrăgostit. Prin “sorbirea” din ochi a dorinţelor iubitei, îndrăgostitul exprimă preţuirea şi valorificarea ei. Este un act (atitudine) agape (ἀγάπη). Îndragostitul nu se are in vedere pe sine. În schimb, “aruncarea” asupra împlinirii poruncilor, ca scop de sine stătător, vădeşte ego centrarea. Eu fac, pentru că eu pot, deci eu sunt cineva şi merit să fiu iubit. Este egoism în stare pură. Egoistul dacă iubeşte pe cineva îi face un favor. El aşteaptă să fie, de facto, premiat pentru împlinirea poruncilor. El nu “soarbe” din ochi dorinţele celuilalt. El dacă dă o dată, cu o mână, ia înapoi de zece ori, cu ambele.

Ce este de făcut pentru a avea în mod real o dragoste înflăcărată pentru Isus? Isus ne scuteşte de căutări sterile. I-a spus prima dată unui fariseu numit Simon cum este cu iubirea. De altfel, pentru orice creştin “simonit” există această întâmplare (Evanghelia după Luca, 7:36-50 – Femeia păcătoasă). După ce a fost invitat la petrecere de Simon, Isus cel stingher şi nebăgat în seamă (că aşa-i stă bine unui oaspete de teapa Lui) devine centrul atenţiei prin comportamentul “aberant” al unei femei. Atributul păcătoasă era dat unei femei de moravuri uşoare, în acele timpuri. Să nu fim prea severi cu Simon. Grimasa de dispreţ de pe faţa noastră, la privirea unei asemenea scene, ne-ar fi dat de gol. Cum să te uiţi la Isus că stă şi nu se trage revoltat din îmbrăţişarea unei asemenea femei, care plînge în hohote la picioarele lui, Îi stropeşte cu lacrimi gambele, le sterge cu părul capului ei, le sărută şi, în fine, le unge cu parfum. Gândurile lui Simon sunt mititele pe lângă ale noastre.

Aici descoperim frumuseţea caracterului divin al lui Isus. Şi revelarea naturii dragostei autentice. Ne aduce pe toţi la descoperirea faptului că suntem datornici. Vânduţi! Şi nu avem cu ce plăti. Şi nici nu vom putea plăti vreodată. “Dar nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării pentru el însuşi (răscumpărarea sufletului lor este atât de scumpă că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna)” – Psalmul 48: 7-8. În ciuda acestui adevăr, Cămătarul ne iartă datoria. El o face din compasiune şi iubire pentru datornici (eu, tu, noi). Când Isus îl întreabă pe Simon: “Care datornic îl va iubi pe Cămătar mai mult”, fără ezitare, el răspunde: “Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult”. Isus confirmă că răspunsul este drept. Conştiinţa iertării, a eliberării de povară este izvorul natural al dragostei. Numai eliberatul de imensa povară a actelor sale reprobabile îşi manifestă dragostea fierbinte pentru Eliberator, în ciuda oprobiului public, a dispreţului “elitelor”. Numai conştiinţa curăţită de vină se aruncă în lacrimi de recunoştinţă la picioarele Salvatorului său, le spală cu lacrimi, le şterge cu părul capului, apoi le unge cu parfum de calitate superioară.

Bogăţia harului constă într-un şi mai mare… har: “Păcatele ei cele multe sunt iertate căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin”. Apoi a zis femeii: “Păcatele îţi sunt iertate”. Isus a dat femeii ceea ce ea, fără cuvinte, a venit să ceară: Iertarea. Credinţa ei anticipatoare mulţumea deja pentru ceea ce urma să primească. Până şi Isus a fost mişcat de actul credinţei ei: “Mă iubeşte pentru că ştie că o iert dacă se vede precum este: datornică”.

Câtă diferenţă între femeia păcătoasă şi tânărul bogat. Ea era datornică şi prăbuşită sub greautatea silniciei ei, iar bogatului lumea îi datora respectul, preţuirea, recunoaşterea meritelor de a fi păzit poruncile încă din tinereţea sa. Ce diferenţă mare. Ea a plecat iertată de toate păcatele sale şi a fost eliberată de vină şi vechiul statut degradant.