Ce este reputaţia?

DEX-ul prezintă reputaţia ca fiind „părere publică, favorabilă sau defavorabilă despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat.” O altă definiţie arată înspre o „apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calităţi deosebite, faimă, slavă, popularitate, renume.” Prin opoziţie obţinem aprecierea negativă, cu toate antonimele de rigoare.

De ce acest subiect?

Poate datorită importanţei. În ani de zile, printr-o muncă asiduuă se construieşte pas cu pas o reputaţie pozitivă, ce se constituie la un moment dat într-un brand în toată regula. Pronunţând numele lui X enumeri de fapt o serie de acţiuni benefice, o anumită calitate a operaţiilor, afecţiune în relaţii şi, mai ales, un evantai de calităţi morale deosebite. Dezastrul se poate produce în câteva secunde. O izbucnire de moment, totalmente nelalocul ei, însoţită de injurii (de ce nu, îndreptăţite) poate spulbera imaginea de succes, reputaţia benefică. Expresiile de stupoare de genul: „Cum, X a spus aşa ceva?” sau „Nu-mi vine să cred. Hai mă, lasă-mă. Fugi mă de-aici, X nu poate să facă aşa ceva.” O dată ce mărturiile se înmulţesc îşi fac loc şi dezamăgirile: „Oricine să fi făcut asta, aş fi crezut, dar n-aş fi crezut că X se poate gândi măcar, darmite să facă măgăria asta” ori „Băi, dacă X a făcut asta, atunci a înnebunit lumea. Ce mai, nu are nici un rost să te mai încrezi în cineva.”

Aspecte ale Reputaţiei

Reputaţia este formată din două „entităţi” (permiteţi-mi să le spun în acest fel) distincte şi relaţia dintre ele. Prima entitate este EU (EL, EA), iar cea de a doua este CELĂLALT (CEILALŢI). Relaţia dintre entităţi este dată de aspectul emoţional, de impactul pe care îl are asupra celuilalt (celorlalţi) ceea ce spune sau face X. De exemplu, ceilalţi dezvoltă faţă de X un sentiment de admiraţie, de apreciere şi poate de recunoştinţă, pentru că X repară orice lucru stricat pe care pune mâna. Lui X i se duce faima din om în om. La un moment dat câţiva simt o oarecare invidie faţă de succesul lui X şi încep să-l ponegrească. Ponegrirea poate să fie o contribuţie negativă la reputaţie, dar să nu fie reputaţia în sine. Ponegrirea nu este o opinie faţă de defectele obiective, reale ale lui X, ci este o acţiune defăimătoare care, în mod voit, exagerează, inventează, falsifică.

Responsabilităţi faţă de Reputaţie

Care este atitudinea benefică a lui X pentru o reputaţie bună? Sincer să fiu, nu cred că trebuie să aibă vreo contribuţie directă asupra părerilor celorlalţi despre sine. Cine ar fi atât de infantil să „cerşească” opinii favorabile despre sine? Cine ar fi naivul care s-ar ocupa cu reflexia imaginii sale din (nici măcar în) ochii celorlalţi? Una este să interpreteze X un rol de „om deosebit”, alta este să fie bun, blând, perseverent, îndrăzneţ – calităţi pe care persoane mature şi responsabile ar dori să le posede, nu să le interpreteze pe scena vieţii. Deci? Pentru o bună reputaţie X trebuie să fie preocupat de caracterul său. Caracterul personal este reglatorul permanent al reputaţiei. Un caracter integru învinge orice defăimare, orice ponegrire. De asemenea, moderează exagerările pozitive prezentându-ne ca oameni obişnuiţi, accesibili tuturor. În general, un caracter pozitiv atrage după sine o reputaţie bună, iar un caracter blamabil se asociază cu o reputaţie negativă.

Anunțuri