Vorbim aici despre devenirea de sine, in sensul dezvoltării personale. Nu orice fel de transformare, dezvoltare interesează ci una care înnobilează, sub diverse aspecte: intrapersonal (calităţi morale, aptitudini variate, formarea mecanismelor de coping pozitive emoţionale), interpersonal (asertivitate, comunicare pozitivă, cooperare, abordarea unor atitudini de gen câştig-câştig), social (statut mai înalt, roluri cu un grad înalt de responsabilitate), cultural (“cucerirea” unor teritorii noi, pasiunea pentru diverse domenii) şi spiritual (religie, filosofie etc.).

Necesitate

De ce necesitate? Deoarece noi – ca oameni, vorba cuiva – suntem înzestraţi pentru devenire. Avem un fundal motivaţional care ne “împinge” spre noi culmi. Nemulţumirea – universală – faţă de cine şi ce suntem la un moment dat constituie un impuls pentru ideea care ne mulţumeşte. Aşa aş vrea să fiu. Ca Ionescu, medicul de familie, respectat de toţi cei din sat şi în faţa căruia ridicarea pălăriei nu este doar un gest automat, ci o atitudine de preţuire. Îmi place cum Vasile repară laptopuri. Ah ce mi-as dori să pot face doar pe sfert cât face el. Alexandru, veterinarul, pune atâta pasiune în munca lui, încât altceva nu doresc să fac în viitor. Îmi plac animăluţele mai mult decât oamenii şi nu mă văd decât venindu-le în ajutor. Nu eşti mulţumit de cine eşti, de cum eşti perceput? E normal, e uman, e de bine. Continuă să fii… nemulţumit.

Responsabilitate

Aici se cam încheie cu nemulţumirea. Ceea ce ne separă fundamental de restul creaturilor de pe Terra este gândirea. Uitaţi-vă, căutaţi, scormoniţi în lanurile de porumb, în scorburi, în jungla cea mai deasă, pe întinsele preerii, în înaltul văzduhului şi spuneţi dacă aţi dat măcar de vreun carneţel de însemnări ale oricărei vieţuitoare. Eu nu am văzut nici cea mai mică listă de activităţi la vreo jivină. Nu au manuale, reviste, alte tipuri de periodice, chitanţe. De ce oare? Deoarece cuvântul, logosul – vehiculul gândului, al gândirii elaborate – lipseşte cu desăvârşire.

Eu, tu şi toţi ceilalţi putem gândi. Şi putem gândi în mod concret cu privire la cine suntem noi aici şi acum. Şi tot gândirea este cea care se foloseşte de imaginaţie în scopul proiectării mele în cel care pot fi aşa, aşa şi aşa. Adică altfel decât acum. Mai bun, mai generos, mai deştept, de ce nu? Şi tot gândirea analizează mijloacele prin intermediul cărora pot fi. Numai ea, gândirea, mă ajută să stabilesc “time lines”, adică intervale de timp în care achiziţia cutare trebuie însuşită ori şcoala de arte trebuie absolvită sau cursul de bucătari isprăvit.

Şi am şi voinţă. Adică pot alege între satisfacţia efemeră de acum şi multumirea profundă din viitorul apropiat. Pot să amân tendinţa care urlă după satisfacere în prezent, pot să suport frustrarea pentru că am în minte şi în inimă idealul.

Ştiind acestea îmi dau seama că eu doresc, eu gândesc, eu aleg şi eu susţin un efort conştient pentru a ajunge la a fi. Fiinţa îmi este inundată de conştienţa faptului că doar eu pot fi pentru mine însumi şi nu altul. Altul poate fi doar pentru sine însuşi, dar nu şi pentru mine.

Devenirea de sine nu este între necesitate şi responsabilitate, ci pe ale mândouă şi-i le face prietene de nădejde ca să ajungă la a fi.

Anunțuri