Pentru un strungar sau pentru oricare alt prelucrător prin aşcihere calitatea instrumentelor de măsurat este mai mult decat esenţială. Să lucreze la un arbore cotit şi să măsoare diametrul diferitelor părţi ale materialului semifabricat cu un micrometru decalibrat duce la realizarea unui produs finit de tip… rebut.

Dacă o staţie de meteorologie ar raporta măsuri ale tempereturilor pe o scală de la 100 C la 200 C în luna februarie ne-am putea gândi la măcar două lucruri: 1) ori vremea a luat-o razna ori 2) termometrele staţiei s-au stricat. În ambele situaţii rezolvarea este simplă: înlocuirea aparatelor de măsură şi control.

Nu tot aşa de simplu este în domeniul sufletesc, mai precis în aria emoţiior umane. Cum s-ar traduce decalibrarea în zona aceasta a emoţiilor? În copilărie lipsa unuia dintre părinţi la o vârstă fragedă (de exemplu divorţ) poate afecta într-un mod foarte serios ataşamentul copilului. Lipsa afecţiunii poate genera (cum se întâmplă în prea multe cazuri) emoţii neplăcute. Micuţul creşte cu o carenţă afectivă ce-i produce durere dar şi un sentiment permanent de lipsă de încredere în oameni. Sentimentul acesta îl securizează împotriva posibilelor “părăsiri”. De asemenea, “părăsirea” în sine poate fi interpretată mai târziu ca fiind generată de propria persoană: “pentru că sunt urât/rău/leneş am meritat să fiu abandonat”. O altă simţire se instalează – teama de a iniţia o relaţie: “s-ar putea ca relaţia să se termine ca toate celelalte şi să sufăr din nou durerea respingerii, abandonării”. Mai mult chiar, se poate ajunge la convingerea că “eu nu sunt aşa de bun ca ceilalţi” – devalorizarea sinelui.

Cum abordăm emoţiile decalibrate? Psihoterapeutul Alfried Langle propune o primă metodă simplă. Metoda se numeşte, în accepţiunea sa “Recâştigarea propriei poziţii în raport cu sentimentele” şi presupune adoptarea a trei atitudini esenţiale:

  1. Poziţia spre exterior. Langle spune că pentru început, în această fază de analiză se ignoră sentimentul. În primul rând se priveşte situaţia. Vom verifica în ce măsură are ea de-a face cu situaţia. De exemplu dacă am simţământul că toţi ceilalţi sunt mai buni decât mine, poziţia spre exterior se realizează prin întrebarea: “Să fie chiar aşa? Cum îmi dau seama de aceasta?” Sau când se instalează neîncrederea se pune aceeaşi întrebare: “Să fie chiar aşa? Este adevărat ceea ce simt, corespunde situaţiei?”
  2. Confruntarea cu sentimentul conduce la adoptarea poziţiei spre interior, luarea unei atitudini faţă de mine însumi. Trebuie să ne fie clare şi consecinţele ce ar putea apare dacă sentimentul este îndreptăţit. Vom putea suporta acest lucru? Ce s-ar putea întâmpla în realitate? Poziţia spre interior, spre propria stare afectivă corespunde întrebării: “Şi dacă ar fi aşa ce fel de urmări ar avea aceasta?” Dacă acum ceilalţi schiază mai bine decât mine, iar deseară la jocul de cărţi vor fi mai buni, ce urmări concrete ar avea aceasta? Ce aş avea eu de pierdut, astăzi din această cauză? Aş suporta azi aceasta? – sau în celălalt caz: pot suporta pentru o zi, pentru această activitate sentimentul de neîncredere?
  3. După ce ne-am eliberat atât din exterior cât şi din interior şi ne-am asigurat de aceasta, se pune problema consolidării propriei poziţii în domeniul concretului. Străbătând primii doi paşi, am devenit liber să mă întreb: “De ce anume îmi pasă acum?” Se stabileşte astfel poziţia spre pozitiv. Îmi doresc sa scap de sentimentul de neîncredere datorită schiatului (sau oricărui lucru care îmi produce simţăminte problemă) sau îmi pasă de schiat? Prin ancorarea în pozitiv, a ceea ce realmente mă interesează în acest moment, redobândesc un teren mai ferm sub picioare.

 Va continua…

Anunțuri