Să reflectăm la o altă ilustrare a procesului. O femeie este căsătorită cu un bărbat cu totul obişnuit, nici foarte atent, dar nici bădăran. Fără vreun motiv evident, el o surprinde într-oferindu-i un cadou foarte sensibil, ceva ce ea şi-a dorit cu disperare, dar n-a scos un cuvinţel cu privire la acel lucru. Fireşte, ea se simte bine. Evenimentele plăcute generează emoţii plăcute.

Dacă această emoţie plăcută devine constructivă sau distructivă depinde în totalitate de înţelegerea pe care ea o are cu privire la relaţia dintre eveniment şi dorinţele ei profunde. Procedând înţelept, dorinţele legitime de a simţi implicarea plină de căldură a soţului ei sunt pe deplin satisfăcute de atenţia lui, dar există un miez intact al feminităţii ei, care este deja bine definit, cu sau fără bunătatea soţului ei.

Dacă înţelegerea ei este înţeleaptă, evenimentul este privit ca o satisfacere a unei dorinţe perfect valide; ea se simte încălzită în mod legitim şi va dori cu tărie ca acest dar să reprezinte începutul unui nou nivel de implicare romantică între ei doi. Dacă această dorinţă este realizată, ea se va simţi fericită, adânc mulţumită. Dacă soţul ei se retrage rapid pe poziţia iniţială de răceală şi indiferenţă, se va simţi, pe drept cuvânt, părăsită şi mânioasă.

Dacă flacăra romantismului pâlpâie, apoi arde vioaie, şi apoi pâlpâie din nou, va trăi în nesiguranţă şi, de aceea, într-o continuă preocupare. Dacă darul se dovedeşte a fi ultimul său efort în vederea implicării în relaţia lor, atunci retragerea lui poate pune capăt oricăror dorinţe rezonabile de a avea intimitate în relaţia lor. Ea trebuie să simtă o profundă, dar totuşi productivă tristeţe.

Să presupunem că darul este interpretat prin grila nechibzuită a credinţelor şi imaginilor. Probabil că această femeie a operat ani în şir cu premisa că este neiubită şi nedorită. Să presupunem că ea se apăra de durerea respingerii de către tatăl ei, explicând respingerea nu prin lipsa de dragoste a tatălui ei (o explicaţie dureroasă), ci prin faptul că ea este o persoană imposibil de iubit (o explicaţie mai puţin dureroasă, din cauza faptului că îi lăsa ceva speranţe de a trata problema — ea putea învăţa cum să fie aparent demnă de dragoste sau, cel puţin, să ascundă faptul că este o persoană pe care n-o poţi iubi). Păstrând o imagine de fiinţă nedorită (R-2), se creează posibilitatea ca ea să poata face ceva pentru a câştiga acceptarea sau pentru a evita durerea. Poate fora pentru sine fântâni crăpate. Baza autoprotejării există deja — ea are o premisă pe baza căreia poate dezvolta o strategie pentru minimalizarea suferinţelor din cadrul relaţiilor.

Pe fondul acestei dinamici interne, darul surpriză al soţului ei este o ameninţare; a primit o manifestare a dragostei pentru care n-a făcut nimic. Dragostea neplătită este exact lucrul după care tânjeşte, dar, în acelaşi timp, este un lucru înfricoşător. Nu poate face ca aceasta să continue. Depinde în totalitate de altcineva.

Având despre sine o imagine de persoană nedorită, este foarte probabil că ea gândeşte (R-l) că ascunderea acestui lucru in spatele unei baricade de fapte bune are ceva speranţe pentru câştigearea afecţiunii după care tânjeşte. Într-un efort disperat de a recâştiga controlul situaţiei, ea se poate hotărî să devină deosebit de atrăgătoare pentru a face ca să primească în continuare daruri. Vulnerabilitatea trebuie evitată, indiferent de costuri. Aspectul cheie este controlul.

Din cauza faptului că afecţiunea câştigată este văzută ca un lucru esenţial pentru miezul intact al feminităţii ei, primirea altor daruri devine un scop necesar. Miza ei este supravieţuirea. Ca răspuns la un dar atent, această soţie poate simţi deci o neplăcută apreciere nesigură. Dependenţa ei de continua atenţia soţului îi hrăneşte hotărârea de a se proteja de durerea neprimirii altor daruri. Ea devine „extra-bună”, făcând tot ce ar putea să-l impresioneze, nu ca să-l încurajeze, ci pentru a-l controla.

Dacă eforturile ei manipulatoare sunt încununate de succes (el răspunde romantic la cina ei cu lumânări), ea simte un fel de mândrie plăcută, nu mulţumire plină de iubire. Ea se bucură de dispoziţia lui romantică, dar îi place şi mai mult faptul că ea a fost cea care a provocat-o. Dacă eforturile ei se risipesc in van (el stinge lumânările, aprinde lumina şi înfulecă pe nemestecate mâncarea), ea va răspunde cu o adâncă şi năvalnică furie. Probabil că atenţiile lui vor continua, dar, doar cu jumătate de inimă; ea va fi nesigură de dragostea lui şi va simţi cum se adună în lăuntrul ei presiunea şi anxietatea.

Dacă săptămânile fără daruri se transformă în luni sau chiar ani, atunci, plină de resentimente, va accepta eşecul. Ce a putut face mai bine n-a fost suficient. Într-un astfel de moment, dezamăgirea ei devine disperare. Ea se simte depresiv inadecvată („Nu sunt destul de femeie pentru a câştiga afecţiunea unui bărbat”). Având această atitudine, este gata pregătită pentru o escapadă extraconjugală („Poate că un alt bărbat mă va dori”). Aceasta este singura ei speranţă. O diagramă similară celei dintâi rezumă ceea ce tocmai am descris.

Sursa emoţiilor când împrejurările sunt plăcute
Sursa emoţiilor când împrejurările sunt plăcute

Emoţii plăcute, datorate unui eveniment plăcut, pot deveni fie constructive, fie distructive, în funcţie de înţelepciunea cu care este evaluat evenimentul. Daţi-mi voie să repet – spune Larry Crabb – ideea centrală a discuţiei noastre de până acum:

Cât de plăcute sunt emoţiile noastre depinde în totalitate de natura evenimentului care are loc în viata noastră; cât de constructive ne sunt emoţiile depinde în întregime de înţelepciunea cu care vedem evenimentul din viata noastră.

Hotărârea de a ne autoproteja, care-şi are rădăcinile într-o gândire nechibzuită, are puterea de a corupe orice sentiment, fie el plăcut, fie neplăcut şi le poate face pe toate distructive. Hotărârea de a ne încrede profund în Domnul, chiar cu esenţa personalităţii noastre, poate transforma fiecare sentiment, chiar şi cel mai neplăcut, într-un drum foarte larg de apropiere şi mai deplină de Dumnezeu. O diagramă simplificată exprimă această idee centrală.

În funcţie de eveniment, raspundem cu înţelepciune sau nechibzuinţă, generând emoţii constructive sau destructive
În funcţie de eveniment, raspundem cu înţelepciune sau nechibzuinţă, generând emoţii constructive sau destructive

Înţelegând Oamenii – Tânjirea profundă după relaţii, de Larry Crabb

Anunțuri