Am aflat că a avea emoţii este un lucru normal. Evenimentele din viaţa noastră pot fi plăcute sau neplăcute, deci vom avea emoţii plăcute sau neplăcute, stenice ori astenice, de satisfacţie sau insatisfacţie. Emoţiile noastre sunt ca un nişte beculeţe pe bordul unei maşini, ce semnalează un deficit/barieră. Când beculeţul se stinge, ni se semnalează absenţa deficitului/barierei şi trăim emoţii de bucurie, de relaxare. Emoţiile sunt foarte importante. Ele ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Trăirile afective au capacitatea de a descoperi o multitudine de relaţii autentice, clare şi bogate. Ele arată legătura (relaţia) dintre persoană şi valorile pe care le are. Ele arată cât de intensă este trăirea afectivă în raport cu conflictul dintre tendinţe. Ne informează sub aspectul reacţiilor neuro-vegetative, comportamentale, verbale. Scoate în evidenţă capacitatea noastră de inhibiţie emoţională sau lipsa acesteia (în situaţia în care există hiper emoţia dezorganizatoare, generatoare de haos). Există la noi un sistem moral care organizează conduita? Descoperă în cel mai autentic mod starea caracterială a personalităţii noastre.

Analiza situaţiei în care am reacţionat emoţional ne dă posibilitatea să ne cunoaştem mai bine şi să devenim responsabili pentru dezvoltarea personala. Câteva cadre de analiză a manifestării emoţiilor în raport cu situaţia frustrantă:

  1. Când lucrul spre care tindem are valoare pozitivă şi o barieră (tendinţă opusă) ne blochează calea spre satisfacţie;
  2. Când suntem îndepărtaţi forţat din prezenţa lucrului pozitiv (ori când acesta ne este luat);
  3. Când o barieră (tendinţă opusă) ne ţine în prezenţa lucrului care ne displace, ne produce un disconfort psihic;
  4. Când o forţă ne împinge spre lucrul care ne repugnă.

Situatii de FrustrareDouă exemple pentru punctul 3:

  • Copii pot simţi frustrare când sunt la biserică, dar pedeapsa părinţilor (tendinţa opusă) îi poate menţine în prezenţa lucrului care le displace.
  • Neplăcerea produsă de predică îl poate face pe copil să meargă afară, dar tristeţea pe care o resimte când realizează amărăciunea părinţilor (tendinţa opusă) îl poate face să fie răbdător.

A doua situaţie este mai încarcată de informaţie valoroasă. Copilul nu iubeşte predica (care, între noi fie spus, poate fi plicticoasă pentru el), dar îşi iubeşte părinţii. Se dă o luptă între tendinţe şi cea mai puternică învinge, iar în el se dezvoltă o nouă calitate: răbdarea.

Pot fi n situaţii şi relaţii, iar o analiză responsabilă ne înnobilează.

Anunțuri