Ancorat în dragostea Sa

Lumea este plină de oameni care caută pe cineva care să-i iubească. Mulţi creştini merg din biserică în biserică dorind să fie iubiţi. Unii caută dragostea în prietenii, iar alţii în căsătorie, dar toate aceste căutări pot duce la dezamăgire. Asemenea orfanilor, copiii lui Adam se simt în nesiguranţă şi ca urmare sunt mereu doborâţi de crize de autocompătimire. Este trist faptul că mulţi continuă să se simtă în primejdie chiar şi după convertirea lor, când, de fapt, nu mai au niciun motiv să se simtă aşa.

Ce ne spune Evanghelia cu privire la această problemă? Răspunsul este să ne găsim siguranţa în iubirea lui Dumnezeu. Isus le spune în mod repetat ucenicilor Săi că toate firele de păr din cap le sunt numărate şi că Dumnezeu, Cel care hrăneşte milioanele de păsări şi îmbracă milioanele de flori, se va îngriji în mod sigur de ei. Un argument şi mai puternic este următorul: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Aşa cum S-a îngrijit de Isus, Dumnezeu se va îngriji şi de tine.

Zac Poonen

Dragostea divină in cei ce-L iubesc pe Isus

Text : Ioan 14:15-31

1. DRAGOSTEA PENTRU ISUS

  • Angajează întreaga personalitate – Marcu 12:30;
  • Motivează şi energizează împlinirea poruncilor Sale – Ioan 14:15, 21, 23
  • Poruncile lui Isus sunt expresia dragostei divine – 1 Tim. 1:5, Rom. 13:8-10, Gal. 5:13-14

2. DRAGOSTEA LUI ISUS PENTRU CEI CE-L IUBESC

  • Nu îi lasă orfani – Ioan 14:16, 18
  • Le oferă pacea Sa supranaturală – Ioan 14:27; 16:33
  • La asigură (promite) un loc în cer – Ioan 14:3

3. DRAGOSTEA DUHULUI PENTRU CEI CE-L IUBESC PE ISUS

  • Se manifestă în calitatea Sa de Mângâietor – Ioan 14:16, 26
  • Se manifestă în prezenţa Sa continuuă – Ioan 14:16-17; Efes. 1:13-14
  • Se manifestă în instrucţia / călăuzirea Sa – Ioan 14:26; 1 Cor. 2:13; 2 Petru 1:21; Ioan 16:13-15

4. DRAGOSTEA TATĂLUI PENTRU CEI CE-L IUBESC PE ISUS

  • Este răspunsul Său la dragostea noastră – Ioan 14:21, 23
  • Este aceeaşi dragoste ca şi pentru Fiul Său – Ioan 17:23
  • Este o dragoste care nu ne lasă niciodată – Rom. 8:35-39

Fiindcă atât de mult…

Da, ştim, că Dumnezeu a iubit lumea. Dar eu nu prea am pentru ce să fiu iubit. Nu sunt nici ca Traian Vuia şi n-am nici talentul Horiei Papadat Bengescu. Nu am calităţile lui W. Siemens care a găsit metode eficiente pentru aurirea, argintarea şi nichelarea galvanică a obiectelor metalice. N-am propus nici o probă de decelare a zahărului în urină aşa cum a făcut K. A. Trommer. Eu nu sunt capabil sa înţeleg vreo lege fizică, darmite să descopăr vreuna. Mi-a plăcut domeniul prelucrării prin aşchiere, însă nu mă pot compara cu S. Fitch inventatorul strungului revolver cu opt cuţite. Fraţii Eduard şi Ernest Heinrich Weber au descoperit fenomenul frânării activităţii cardiace prin excitaţia nervului vag iar eu nu am habar măcar de existenţa vreunui nerv “confuz”. Cine sunt eu pe lângă A. Berthold care a pus bazele endocrinologiei experimentale sau mă pot măsura cu A. Pollender, cel care a pus în evidenţă bacilul cărbunos? Eu port ochelari şi nu văd prea departe, deci nu mă pot asemăna cu W. Lassel care a descoperit sateliţii planetei Urans. Nu are sens pentru a continua acest demers comparativ, pentru că încep să devin depresiv.

Sunt o sumedenie de oameni importanţi care pot fi iubiţi, că au pentru ce. Dacă dragostea lui Dumnezeu se duce spre ei, eu cum mai pot fi iubit de Creatorul? Mă-ntreb disperat: “Cum să fiu eu iubit de Dumnezeu?”

Isus, Mântuitorul, Fiul Său risipeşte orice îndoială: “Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor… Eu în ei, și Tu în Mine – pentruca ei să fie în chip desăvîrșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” – Ioan 17:20, 23.

Post Scriptum

Nici un om cu calităţi deosebite nu se poate compara cu Isus, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Iar dacă El spune că dacă-L accept ca Mîntuitor, voi fi iubit de Tatăl exact în acelaşi mod cum Îşi iubeşte Fiul, n-am decât să… cred. O singură calitate se cere: CREDINŢA ÎN EL.

Iubirea Tatălui

Dacă nu ai ajuns să trăieşti o viaţă de biruinţă nu se datorează faptului că ai postit prea puţin. Biruinţa nu vine prin efortul propriu, ci prin credinţă. Credinţa în ce? – poate te întrebi. Credinţa în iubirea desăvârşită ce o are Dumnezeu pentru tine.

Mulţi credincioşi trăiesc sub condamnarea celui rău, care le spune mereu: Nu ai postit destul, nu te rogi destul, nu mărturiseşti destul, nu studiezi Biblia destul. Ei sunt continuu hăituiţi de asemenea gânduri de autocondamnare, într-un ciclu interminabil de activităţi şi într-o multitudine de lucrări moarte.

Îţi dai seama că autodisciplina, postul, rugăciunea, zeciuiala şi mărturia sunt toate lucrări moarte, dacă acestea nu sunt rodul iubirii tale faţă de Dumnezeu? Şi ele nu pot proveni din iubire dacă tu, întâi de toate, nu eşti sigur de iubirea lui Dumnezeu faţă de tine.

Zac Poonen.

Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 11

Să reflectăm la o altă ilustrare a procesului. O femeie este căsătorită cu un bărbat cu totul obişnuit, nici foarte atent, dar nici bădăran. Fără vreun motiv evident, el o surprinde într-oferindu-i un cadou foarte sensibil, ceva ce ea şi-a dorit cu disperare, dar n-a scos un cuvinţel cu privire la acel lucru. Fireşte, ea se simte bine. Evenimentele plăcute generează emoţii plăcute.

Dacă această emoţie plăcută devine constructivă sau distructivă depinde în totalitate de înţelegerea pe care ea o are cu privire la relaţia dintre eveniment şi dorinţele ei profunde. Procedând înţelept, dorinţele legitime de a simţi implicarea plină de căldură a soţului ei sunt pe deplin satisfăcute de atenţia lui, dar există un miez intact al feminităţii ei, care este deja bine definit, cu sau fără bunătatea soţului ei.

Dacă înţelegerea ei este înţeleaptă, evenimentul este privit ca o satisfacere a unei dorinţe perfect valide; ea se simte încălzită în mod legitim şi va dori cu tărie ca acest dar să reprezinte începutul unui nou nivel de implicare romantică între ei doi. Dacă această dorinţă este realizată, ea se va simţi fericită, adânc mulţumită. Dacă soţul ei se retrage rapid pe poziţia iniţială de răceală şi indiferenţă, se va simţi, pe drept cuvânt, părăsită şi mânioasă.

Dacă flacăra romantismului pâlpâie, apoi arde vioaie, şi apoi pâlpâie din nou, va trăi în nesiguranţă şi, de aceea, într-o continuă preocupare. Dacă darul se dovedeşte a fi ultimul său efort în vederea implicării în relaţia lor, atunci retragerea lui poate pune capăt oricăror dorinţe rezonabile de a avea intimitate în relaţia lor. Ea trebuie să simtă o profundă, dar totuşi productivă tristeţe.

Să presupunem că darul este interpretat prin grila nechibzuită a credinţelor şi imaginilor. Probabil că această femeie a operat ani în şir cu premisa că este neiubită şi nedorită. Să presupunem că ea se apăra de durerea respingerii de către tatăl ei, explicând respingerea nu prin lipsa de dragoste a tatălui ei (o explicaţie dureroasă), ci prin faptul că ea este o persoană imposibil de iubit (o explicaţie mai puţin dureroasă, din cauza faptului că îi lăsa ceva speranţe de a trata problema — ea putea învăţa cum să fie aparent demnă de dragoste sau, cel puţin, să ascundă faptul că este o persoană pe care n-o poţi iubi). Păstrând o imagine de fiinţă nedorită (R-2), se creează posibilitatea ca ea să poata face ceva pentru a câştiga acceptarea sau pentru a evita durerea. Poate fora pentru sine fântâni crăpate. Baza autoprotejării există deja — ea are o premisă pe baza căreia poate dezvolta o strategie pentru minimalizarea suferinţelor din cadrul relaţiilor.

Pe fondul acestei dinamici interne, darul surpriză al soţului ei este o ameninţare; a primit o manifestare a dragostei pentru care n-a făcut nimic. Dragostea neplătită este exact lucrul după care tânjeşte, dar, în acelaşi timp, este un lucru înfricoşător. Nu poate face ca aceasta să continue. Depinde în totalitate de altcineva.

Având despre sine o imagine de persoană nedorită, este foarte probabil că ea gândeşte (R-l) că ascunderea acestui lucru in spatele unei baricade de fapte bune are ceva speranţe pentru câştigearea afecţiunii după care tânjeşte. Într-un efort disperat de a recâştiga controlul situaţiei, ea se poate hotărî să devină deosebit de atrăgătoare pentru a face ca să primească în continuare daruri. Vulnerabilitatea trebuie evitată, indiferent de costuri. Aspectul cheie este controlul.

Din cauza faptului că afecţiunea câştigată este văzută ca un lucru esenţial pentru miezul intact al feminităţii ei, primirea altor daruri devine un scop necesar. Miza ei este supravieţuirea. Ca răspuns la un dar atent, această soţie poate simţi deci o neplăcută apreciere nesigură. Dependenţa ei de continua atenţia soţului îi hrăneşte hotărârea de a se proteja de durerea neprimirii altor daruri. Ea devine „extra-bună”, făcând tot ce ar putea să-l impresioneze, nu ca să-l încurajeze, ci pentru a-l controla.

Dacă eforturile ei manipulatoare sunt încununate de succes (el răspunde romantic la cina ei cu lumânări), ea simte un fel de mândrie plăcută, nu mulţumire plină de iubire. Ea se bucură de dispoziţia lui romantică, dar îi place şi mai mult faptul că ea a fost cea care a provocat-o. Dacă eforturile ei se risipesc in van (el stinge lumânările, aprinde lumina şi înfulecă pe nemestecate mâncarea), ea va răspunde cu o adâncă şi năvalnică furie. Probabil că atenţiile lui vor continua, dar, doar cu jumătate de inimă; ea va fi nesigură de dragostea lui şi va simţi cum se adună în lăuntrul ei presiunea şi anxietatea.

Dacă săptămânile fără daruri se transformă în luni sau chiar ani, atunci, plină de resentimente, va accepta eşecul. Ce a putut face mai bine n-a fost suficient. Într-un astfel de moment, dezamăgirea ei devine disperare. Ea se simte depresiv inadecvată („Nu sunt destul de femeie pentru a câştiga afecţiunea unui bărbat”). Având această atitudine, este gata pregătită pentru o escapadă extraconjugală („Poate că un alt bărbat mă va dori”). Aceasta este singura ei speranţă. O diagramă similară celei dintâi rezumă ceea ce tocmai am descris.

Sursa emoţiilor când împrejurările sunt plăcute

Sursa emoţiilor când împrejurările sunt plăcute

Emoţii plăcute, datorate unui eveniment plăcut, pot deveni fie constructive, fie distructive, în funcţie de înţelepciunea cu care este evaluat evenimentul. Daţi-mi voie să repet – spune Larry Crabb – ideea centrală a discuţiei noastre de până acum:

Cât de plăcute sunt emoţiile noastre depinde în totalitate de natura evenimentului care are loc în viata noastră; cât de constructive ne sunt emoţiile depinde în întregime de înţelepciunea cu care vedem evenimentul din viata noastră.

Hotărârea de a ne autoproteja, care-şi are rădăcinile într-o gândire nechibzuită, are puterea de a corupe orice sentiment, fie el plăcut, fie neplăcut şi le poate face pe toate distructive. Hotărârea de a ne încrede profund în Domnul, chiar cu esenţa personalităţii noastre, poate transforma fiecare sentiment, chiar şi cel mai neplăcut, într-un drum foarte larg de apropiere şi mai deplină de Dumnezeu. O diagramă simplificată exprimă această idee centrală.

În funcţie de eveniment, raspundem cu înţelepciune sau nechibzuinţă, generând emoţii constructive sau destructive

În funcţie de eveniment, raspundem cu înţelepciune sau nechibzuinţă, generând emoţii constructive sau destructive

Înţelegând Oamenii – Tânjirea profundă după relaţii, de Larry Crabb

Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 10

Continuăm cu perspectiva creştină a Dr. Larry Crabb. Să începem cu un eveniment neplăcut: descoperirea faptului că fiul tău, adolescent, fumează marijuana. Evenimentul este neplăcut, deci emoţia ta este neplăcută. Te simţi rău. Neplăcuta emoţie va deveni constructivă sau distructivă în măsura în care vei găsi [sau nu] o cale înţeleaptă de a reacţiona la eveniment.

Dacă crezi profund şi corect (R-1) că cele mai profunde dorinţe ale tale nu sunt nicidecum ameninţate de eveniment [Dependenţa faţă de Dumnezeu / Independenţa faţă de situaţie] şi dacă te vezi pe tine însuţi (R-2) ca un purtător al chipului lui Dumnezeu, iubit şi valoros [Imaginea de sine ancorată în Creator], indiferent de ce se întâmplă în viaţa ta, atunci durerosul eveniment va fi perceput ca o dezamăgire şi nu ca o ameninţare personală. Diferenţa este enormă.

În dezamăgirea ta, vei dori cu tărie (dar nu vei pretinde) ca lucrurile să se schimbe înspre bine. Dacă dorinţa se îndeplineşte (adolescentul se dedică în mod serios lui Dumnezeu şi lasă drogurile deoparte), atunci, în mod minunat, sentimentul de dezamăgire este transformat în mulţumire. Noul şi plăcutul eveniment stimulează emoţii plăcute.

Dar dacă dorinţa este blocată (adolescentul este arestat pentru posesie de droguri), nu va exista numai dezamăgire şi suferinţă adâncă, dar şi o mânie sfântă. Dacă sfârşitul dorit este nesigur (se pare că el este mai bine, dar dovezile sunt amestecate) sentimentele devin dureroase, dar există şi o preocupare productivă. Sunt explorate posibilele opţiuni, se caută consilierea şi vor fi înălţate multe rugăciuni fierbinţi.

Dacă, în anumite momente, îndeplinirea dorinţei devine disperat de îndepărtată (probabil că adolescentul se sinucide cu o supradoză), dezamăgirea se adânceşte într-o tristeţe aproape de nesuportat, dar totuşi productivă. În cele din urmă, tu şi partenerul tău vă refaceţi în ceea ce înseamnă Christos pentru voi şi datorită scopurilor pe care El le are pentru voi, găsiţi moduri de a-i mângâia pe alţii care au aceleaşi probleme (un răspuns mult mai uşor de propus decât de pus în aplicare).

Acum, să începem cu acelaşi neplăcut eveniment şi să vedem ce se întâmplă când reacţia interioară este nechibzuită. Poate că tatăl a avut nădejde că va fi bucuros în familia sa (R-1: “Dacă doresc să mă respect pe mine însumi, lucrurile trebuie să fie în ordine în familia mea”). În spatele acestei credinţe se poate afla o imagine care reflectă o cerinţă defensivă pe care alţii i-au imprimat-o (“Am fost tratat prost toată viaţa mea. Sunt o victimă neajutorată care are nevoie de oameni, în special de familia mea, care să mă înţeleagă şi să fie sensibilă cu mine”).

Cu acest fel de gândire, în cercul raţional, evenimentul neplăcut va fi perceput ca o ameninţare a supravieţuirii personale. Sentimentul care urmează imediat nu este dezamăgirea, ci panica. Când este ameninţată esenţa fiinţei noastre, panica pe care o simţim întăreşte hotărârea de a ne autoproteja. Preocuparea majoră nu este o acţiune responsabilă, ci autoconservarea. Motivaţia de a ne mişca devine în întregime aservită interesului propriu. Şi astfel am intrat pe drumul emoţiei distructive.

Dacă cerinţa ca lucrurile să se schimbe se realizează (adolescentul se încrede în Dumnezeu), panica se atenuează până la liniştire (dar rămâne un permanent sâmbure de teamă că problema ar putea reapărea). Dacă cerinţa este blocată (fiul tău este prins cu mai multe droguri), sentimentele de panică se transformă în furie. În mod obişnuit, părinţii aflaţi într-o astfel de situaţie răspund în moduri total neproductive, care-i înstrăinează pe copii şi mai mult.

Dacă obiectivul revendicat rămâne nesigur (adolescentul pare că se descurcă destul de bine, dar nimeni nu poate fi sigur), panica se transformă într-o îngrijorare permanentă. Dacă lucrurile evoluează într-un mod care face imposibilă împlinirea revendicării (adolescentul se sinucide), emoţiile se adâncesc într-o copleşitoare stare de mânie, inadcvenţă plină de vinovăţie. Tu, ca părinte, continui să trăieşti într-o disperare ursuză.

Observaţi că acelaşi eveniment neplăcut care în mod necesar generează emoţii neplăcute conduce fie la sentimente constructive, fie la sentimente distructive, funcţie de înţelepciunea răspunsului intern faţă de acel eveniment. Rezumăm în diagrama de mai jos.

Sursa emoțiilor când împrejurările sunt dificile

Sursa emoțiilor când împrejurările sunt dificile

O înţelegere asemănătoare poate fi urmărită în felul în care sentimentele devin constructive sau distructive atunci când sunt mult mai agreabile. Evenimentele plăcute generează emoţii plăcute, dar chiar şi emoţiile plăcute pot fi denaturate în emoţii ditructive funcţie de felul în care evaluăm noi, adânc în interiorul nostru (de multe ori, într-un mod cu totul inconştient) emoţiile respective. Principiul rămâne acelaşi: înţelepciunea conduce la simţăminte constructive, prostia (lipsa de înţelepciune la cele distructive).

Înţelegând Oamenii – Tânjirea profundă după relaţii, de Larry Crabb

Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 9

Dr. Larry Crabb ne îndeamnă să ne eliberăm fiinţele de presiunea de a “ne simţi bine” când suferim în mod legitim. Creştinii care sunt răniţi trebuie să-şi accepte suferinţa, nu să o nege din cauza vinovăţiei. E bine ca oamenii să fie îndoliaţi şi trişti. Părinţii care au copii rebeli trebuie să sufere mult pentru ei. Soţiile ale căror soţi sunt slabi ar trebui să se simtă dezamăgite şi supărate. Copiii ai căror părinţi le arată numai o faţă autoritară, dar fără să se implice, ar trebui să se simtă trădaţi.Oamenii care-şi pierd slujbele ar trebui să se simtă dezorientaţi. Nici una dintre aceste emoţii nu este în mod necesar incompatibilă cu maturitatea. De fapt – spune Larry Crabb -, fiecare sentiment [emoţie] poate fi folosit pentru a ne împinge şi mai mult la o conştientizare a dependenţei noastre fundamentale faţă de Dumnezeu. Este mai bine să simţi emoţia în totalitatea ei şi apoi să evaluezi ce trebuie făcut. Negarea nu are de jucat nici un rol în viaţa unui creştin matur. Emoţiile, deci, ar trebui simţite şi nu evitate. Dar ele trebuie înţelese.

Am văzut în articolele trecute că emoţiile sunt evenimenţiale. Dr. Larry Crabb afirmă acelaşi lucru: “evenimentele plăcute generează în mod obişnuit emoţii plăcute şi evenimentele neplăcute generează emoţii plăcute”. Crabb spune că mai important decât felul în care ne simţim este valoarea a ceea ce simţim, adică dacă emoţiile sunt constructive sau distructive. Sub aspectul religios, psihologul creştin ne îndeamnă să recunoaştem că unele emoţii îi împiedică pe oameni să facă ce ar trebui să facă – adică să iubească pe Dumnezeu şi pe ceilalţi oameni – şi pe această bază pot fi considerate ca distructive (păcătoase). Un anumit sentiment este constructiv sau distructiv nu prin ceea ce ni se întâmplă, ci prin modul în care reacţionăm, din interior, la ceea ce ni se întâmplă. Evenimentele decid dacă ne simţim bine sau rău, dar noi suntem cei ce hotărâm dacă acele sentimente sunt constructive sau distructive. Prezenţa emoţiilor distructive indică faptul că există o problemă în noi înşine. Trebuie să analizăm cu atenţie procesul intern care a condus fie la o emoţie constructivă, fie la una distructivă.

Să începem cu un eveniment neplăcut: descoperirea faptului că fiul tău, adolescent, fumează marijuana. Evenimentul este neplăcut, deci emoţia ta este neplăcută. Te simţi rău. Neplăcuta emoţie va deveni constructivă sau distructivă în măsura în care vei găsi [sau nu] o cale înţeleaptă de a reacţiona la eveniment.

Din “Înţelegând oamenii – Tânjirea profundă după relaţii” de Dr. Larry Crabb. În următoarele articole: dezvoltarea analizei şi 3 diagrame ajutătoare.

Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 8

Ştefan era îndreptăţit să fie supărat. Nici nu-şi mai amintea de câte ori a fost cu maşina în service. Ori făcea el ceva greşit ori “meseriaşii” din atelierul auto erau nişte păcălici. Cum se poate să mergi cu maşina la reparaţii de atâtea ori, în condiţiile în care factura arată că ai plătit o grămadă de bani pe reparaţia unui “defect” ultra încăpăţânat? Cum se poate ca sistemul de semnalizare a deficienţelor să nu funcţioneze? De ce nu se aprinde beculeţul atunci când uleiul a scăzut dincolo de cota de avarie? Cu ce sunt eu vinovat – se întreba Ştefan – când iese un abur gros de sub capotă, în timpul mersului şi nimic din bord nu semnalizează insuficienţa apei din radiator? De ce să pară că totul este în regulă, când de fapt nu este şi dezastrul e la câteva minute de a se produce?

Cred că am înţeles cum stă problema. Mecanismul de semnalizare a lipsurilor (inclusiv a plinurilor) se numeşte mecanismul emoţional. El trebuie să funcţioneze ireproşabil. Analogia de mai sus ne permite să înţelegem necesitatea lui. Dumnezeu ne-a înzestrat într-un mod excepţional. Dacă avem emoţii nu trebuie să anihilăm (reprimăm) acest mecanism eficient, ci să înţelegem cum funcţionează el, care sunt funcţiile sale, ce descoperă în fiinţa noastră (tendinţe, dorinţe, valori, convingeri, personalitate), care sunt celelalte mecanisme care-i produc dereglări.

Continuăm cu analogia, sub aspectul dereglării sistemului de semnalizare a defecţiunilor. Atunci când dorim să plecăm de urgenţă cu maşina la spital, pentru a duce mâncare caldă soţului (soţiei) ori copilului, constatăm că maşina nu pleacă de pe loc, în ciuda faptului că motorul este pornit, cutia de viteze funcţionează, ambreiajul cuplează, iar roţile din faţă muşcă puternic din asfalt. Să analizăm mai multe tipuri de defecte ale mecanismului de semnalizare (paratimiile): se aprind concomitent, mai multe beculeţe din bord (fobiile şi ambivalenţa afectivă); se aprinde un beculeţ care semnalează o defecţiune ce nu are legătură cu cauza (inversiunea afectivă); în loc să se aprindă un beculeţ, se aprinde un dispozitiv complex cu lumini multicolore (extazul).

Depăşind cadrul acesta, unde emoţia este provocată – adică depinde de o situaţie concretă -, descoperim că emoţia mai poate fi şi: evocată şi anticipativă. Emoţiile evocate apar la amintirea sau reprezentarea unei situaţii sau a unui eveniment perceput anterior, având valoare afectogenă pentru subiect. Evocarea poate avea loc voluntar sau involuntar. Emoţiile evocate au expresii somatovegetative reduse, sunt mai sărace în componente, mai interiorizate decât emoţiile provocate. Emoţiile anticipative sunt declanşate de modelul mintal al obiectului sau situaţiei ce urmează a fi percepute, reprezentând posibilul a ceea ce urmează să se producă.

În numărul viitor : Reacţiile negative şi pozitive faţă de emoţii. Strategii de (re)activitate pozitivă/eficientă la emoţiile supradimensionate.

Taina Afectivă – Flashuri

Când vorbim de moarte, noi sensibilizăm imaginea dând conceptului viaţă, chiar dacă este vorba de conceptul „morţii” – Gelu Doru Ilieş.

Totul capătă vibraţie în noi, pentru că suntem fiinţe afective. Numai o fiinţă afectivă (capabilă de emoţii, afecte, sentimente, pasiuni) poate da viaţă, în sinele său interior, unei ambianţe fără viaţă. Un computer poate înmagazina miliarde de biţi informaţionali (imagini, concepte, expresii matematice, gândurile unei persoane) dar nu vibrează la ele. Computerul realizează calcule complexe, dar în ciuda faptului că are energie care-l pune în mişcare, programe care-l fac să gândească, nu e capabil de nici o trăire afectivă.

Chiar iubeşti ?

Noi, cei care suntem căsătoriţi ne aducem cu nostalgie aminte de perioada în care am fost îndrăgostiţi. El sau ea erau “cel mai” şi “cea mai”. Expresiile de genul “ce va fi văzut la el ?” sau “hotărât lucru, dragostea e oarbă” nu au nici nea mai mică semnificaţie pentru amorezi. Puternicul sentiment de afecţiune (şi admiraţie) pentru persoana iubită atenuează la maxim ceea ce alţii numesc defecte, impurităţi, metehne caracteriale. Conştiinţa se focalizează strict spre ceea ce el sau ea numeşte calitate, frumuseţe, plăcere. Cei doi flămânzesc unul după altul când când sunt la depărtare. Dorul, în asemenea situaţii, doare, iar când sunt împreună cuvântul fericire este searbăd, puţintel, firav.

Caracteristic pentru cei ce se iubesc este că sorb din priviri dorinţele celuilalt. “Îţi este prea cald ?”, “Ai mâncat ceva astăzi ?”, “Să-ţi aduc o aspirină ?”. A-i face lui sau ei pe plac este o onoare şi o mare bucurie. Nici vorbă de corvoadă în asta. Să-mi fie greu să-i fac pe plac iubitei, iubitului ? Nu şti ce vorbeşti.

Isus ştie cel mai bine ce înseamnă să iubeşti. Isus ne-a iubit şi… S-a dat pe Sine însuşi ca jertfă pentru noi. Pentru Isus iubirea nu e doar storge sau phileo, ori, în cazul nostru, eros. Isus iubeşte AGAPE. Atât de mult iubeşte că toate mizeriile umanităţii le ia asupa Sa şi moare salvându-şi mireasa.

Isus ne provoacă cu testul iubirii (Evanghelia după Ioan 14:15-24): Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele, sunteţi călăuziţi de Duhul şi aveţi o strânsă părtăşie cu Tatăl şi cu Mine. Când iubirea (consideraţia, admiraţia, respectul) faţă de cineva este autentică? Atunci când cuvintele (spusele, dorinţele, poruncile) sale contează pentru mine.

Poate unii se vor arunca asupra “poruncilor” Sale ca să-şi demonstreze sieşi, lumii şi chiar Creatorului că-L iubesc. Eşecul îi va zdruncina însă din temelii. Isus spune doar atât: IUBEŞTE-MĂ ! Dacă-L iubeşti cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta se va vedea.Nu te concentra pe efect, ci pe cauză.

Inregistreaza „ce se aude” in browser

Audacity 2.0.4 are un modul îmbunătăţit pentru înregistrarea a ce se aude in speakers (boxe). Dacă dorim să îregistrăm un fragment audio (coloana muzicală a unui film) dintr-un clip video de pe youtube, de exemplu, putem să facem acest lucru cu noua versiune de Audacity 2.0.4. Însă trebuie ca sistemul de operare Windows din PC să fie cel puţin Vista, deoarece modulul audio Wasapi nu se găseşte în versiunile inferiore.

În tutorialul de mai jos se realizează şi o modalitate de editare avansată în Audacity, după finalizarea înregistrării (dintr-un track stereo se trece pe două canale – trackuri – independente, se face comprimare diferenţiată şi se revine la un singur track stereo).

Curs consiliere creştină (consiliere adleriană)

Institutul de Consiliere Creştina pentru viaţă şi căsnicie

ICL – Institutul de Consiliere Creştina pentru viaţă şi căsnicie

În perioada 1-3 noiembrie 2013 va avea loc la Şelimbăr – judeţul Sibiu – deschiderea unui nou curs de consiliere creştină, pe fundamentele consilierii/terapiei adleriene (Alfred Adler, Rudolf Dreikurs). Cursul este organizat de ICL (Institut fur Christliche Lebens – und Eheberatung), o organizaţie creştină cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul consilierii. ICL – Institutul de Consiliere Creştina pentru viaţă şi căsnicie – predă cursuri în Germania, Elveţia, Austria, India, Peru, Ucraina, România şi au o reputaţie solidă în domeniu.

ICL-Fondator şi Trainer

ICL-Fondator şi Trainer

ICL a început în anul 2011 în patru localităţi (Reşiţa, Braşov, Gherla şi Mediaş). Impactul a fost maxim, cursanţii beneficiind de un training excelent. Sesiunile de dezvoltare personală au dus la o mai bună cunoaştere de sine, scoaterea la suprafaţă a conflictelor, a motivaţiilor inconştiente, dar mai ales la asumarea responsabilităţii pentru soluţionarea problemelor într-un mod eficient şi matur. Sesiunile de autocunoaştere sunt individuale, nu publice. Cererea foarte mare, datorită calităţii cursurilor şi a materialelor (cursuri printate, exerciţii practice intense, materiale video exemplificative) i-a făcut pe cei de la ICL să revină în România cu noul curs din luna noiembrie din Şelimbăr.

Cursul este structurat pe un modul introductiv şi opt module de fundamente (consultă pliantul în format pdf – poziţionaţi cursorul deaspura linkului, click dreapta si salvaţi în PC-ul dumneavoastră).

Cursurile se vor ţine la Şcoala de Misiune Pacea din Şelimbăr (http://pacea.ro). Datele de pe site-ul ICL:

SMC Pacea Şelimbăr

SMC Pacea Şelimbăr

SMC Pacea Şelimbăr

SMC Pacea Şelimbăr

Curs introductiv va incepe 1-3 noiembrie 2013 la Şelimbăr / Sibiu
Datele cursurilor de fundamente:

  • F1: 6 – 8 decembrie 2013,
  • F2: 21 – 23 februarie 2014,
  • F3: 4 – 6 aprilie 2014
  • F4: 23 – 25 mai 2014
  • F5: 31 oct. – 2 noiembrie 2014
  • F6: 5 – 7 decembrie 2015
  • F7: 30 ian. – 1 februarie 2015
  • F8: 6 – 8 martie 2015
  • predarea certificatelor 4 – 5 aprilie 2015

Cazarea este posibila la misiunea Pacea în Şelimbăr.
Cazare inclusiv 3 mese/zi începând de vineri seara până duminică seara 180,- Lei.
Mâncare  3 mese/ zi fără cazare pentru două zile 120,- Lei.
Contribuţie curs 50,- Lei numai pentru cursanţii care călătoresc mai puţin de 200 de km.
Toate înscrierile pot fi efectuate desigur şi la info(at)romania.icl-institut.orgcat si la persoana locala de contact Petru Ciucur la petruciucur(at)yahoo.com

SMC Pacea Şelimbăr

SMC Pacea Şelimbăr

Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 7

Am aflat că a avea emoţii este un lucru normal. Evenimentele din viaţa noastră pot fi plăcute sau neplăcute, deci vom avea emoţii plăcute sau neplăcute, stenice ori astenice, de satisfacţie sau insatisfacţie. Emoţiile noastre sunt ca un nişte beculeţe pe bordul unei maşini, ce semnalează un deficit/barieră. Când beculeţul se stinge, ni se semnalează absenţa deficitului/barierei şi trăim emoţii de bucurie, de relaxare. Emoţiile sunt foarte importante. Ele ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Trăirile afective au capacitatea de a descoperi o multitudine de relaţii autentice, clare şi bogate. Ele arată legătura (relaţia) dintre persoană şi valorile pe care le are. Ele arată cât de intensă este trăirea afectivă în raport cu conflictul dintre tendinţe. Ne informează sub aspectul reacţiilor neuro-vegetative, comportamentale, verbale. Scoate în evidenţă capacitatea noastră de inhibiţie emoţională sau lipsa acesteia (în situaţia în care există hiper emoţia dezorganizatoare, generatoare de haos). Există la noi un sistem moral care organizează conduita? Descoperă în cel mai autentic mod starea caracterială a personalităţii noastre.

Analiza situaţiei în care am reacţionat emoţional ne dă posibilitatea să ne cunoaştem mai bine şi să devenim responsabili pentru dezvoltarea personala. Câteva cadre de analiză a manifestării emoţiilor în raport cu situaţia frustrantă:

  1. Când lucrul spre care tindem are valoare pozitivă şi o barieră (tendinţă opusă) ne blochează calea spre satisfacţie;
  2. Când suntem îndepărtaţi forţat din prezenţa lucrului pozitiv (ori când acesta ne este luat);
  3. Când o barieră (tendinţă opusă) ne ţine în prezenţa lucrului care ne displace, ne produce un disconfort psihic;
  4. Când o forţă ne împinge spre lucrul care ne repugnă.

Situatii de FrustrareDouă exemple pentru punctul 3:

  • Copii pot simţi frustrare când sunt la biserică, dar pedeapsa părinţilor (tendinţa opusă) îi poate menţine în prezenţa lucrului care le displace.
  • Neplăcerea produsă de predică îl poate face pe copil să meargă afară, dar tristeţea pe care o resimte când realizează amărăciunea părinţilor (tendinţa opusă) îl poate face să fie răbdător.

A doua situaţie este mai încarcată de informaţie valoroasă. Copilul nu iubeşte predica (care, între noi fie spus, poate fi plicticoasă pentru el), dar îşi iubeşte părinţii. Se dă o luptă între tendinţe şi cea mai puternică învinge, iar în el se dezvoltă o nouă calitate: răbdarea.

Pot fi n situaţii şi relaţii, iar o analiză responsabilă ne înnobilează.

Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 6

Emoţia este o reacţie subiectivă faţă de mediu, însoţită de schimbări organice, influenţată fiind de experienţă. Emoţiile indică stări interne personale, subiective (motivaţii, dorinţe chiar scopuri). Specialiştii în ştiinţe neurocognitive arată că omul se naşte cu un repertoriu de şase emoţii:

  1. frica,
  2. furia,
  3. tristeţea,
  4. bucuria,
  5. dezgustul
  6. uimirea.

Emoţii cu bază înnăscută, dar cu componentă cognitivă (socială) sunt:

  1. vina,
  2. ruşinea.

O persoană sănătoasă manifestă diverse emoţii, în funcţie de situaţia în care se află. Corespunzător caracteristicilor stimulului, emoţiile pot fi pozitive sau negative. Emoţia pozitivă este trăită ca o stare de confort psihic, de relaxare, de satisfacţie; emoţia negativă se asociază cu stări de încordare, depresie, insecuritate, disconfort psihic. În funcţie de cantitatea de energie antrenată în circuitul comportamental, emoţia se manifestă cu grade diferite de intensitate, de la foarte slabe, până la manifestări explozive. Intensitatea emoţiei determină în mod special rolul acesteia în cadrul activităţii. Emoţiile de intensitate medie au rol reglator, de potenţare a activităţii, cele foarte slabe şi cele foarte puternice, în schimb, au influenţă dezorganizatoare, determinând incapacitatea de asigurare a energiei necesare menţinerii acţiunilor sau punând în circulaţie o cantitate prea mare de energie, care împinge la acţiuni impulsive, inadcvate.

A fi normal înseamnă a avea emoţii. A fi mânios înseamnă a fi normal. Putem să verificăm acţiunea unei emoţii prin evocarea unui eveniment trecut. Ce simţiţi la citirea informaţiei de mai jos?

Un copil de 4 ani a murit, luni, sfâşiat de câini vagabonzi în zona Parcului Tei din Capitală. Responsabilitatea tragediei este pasată de la o instituţie la alta, în timp ce, pe străzile Capitalei, se află peste 60.000 de maidanezi… Copilul de patru ani muşcat de câini, luni, a murit din cauza hemoragiei externe, iar pe corpul acestuia au fost găsite sute de plăgi, potrivit medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) – sursa: http://adevarul.ro.

În momentul în care ne reprimăm emoţiile la astfel de evenimente devenim fiinţe inferioare faţă de câinii asasini. Fie ca emoţiile sănătoase, normale să ne pună în mişcare pentru soluţionarea problemelor importante.

40.000 de atacuri pe ora

Virusul a afectat deja mai mult de 800.000 de utilizatori ai browser-ului Google Chrome. Mai mult decât atât, acest tip de malware blocheaza accesului la setările browser-ului, astfel încât utilizatorul nu poate sa-l elimine rapid și nici nu poate acces site-uri ale furnizorilor de antivirus.

Mai multe aici.