Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 5

Frustrarea la adult

Reacţia adultului la frustrare este mai puţin intensă şi mai puţin imediată (dat fiind pragul de toleranţă mai crescut), dar poate mai profundă şi mai durabilă; evenimentul frustrant trăit provoacă o serie de reacţii între normal şi patologic, în funcţie de intensitatea obiectiv-reală a evenimentului, combinată (mai ales în unele cazuri) cu intensitatea trăririi situaţiei (deci ceea ce persoana resimte ca frustrant datorită modalitaţii sale particulare de a simţi). Reacţiile la frustrare se manifestă adesea sub o formă deghizată sau mascată. Este cazul agresivităţii, considerată de Freud ca “reacţie primordială”, care apare ori de câte ori satisfacţia conformă cu “principiul plăcerii” este blocată. Realitatea în sine este un agent frustrant, întrucât ea nu oferă doar obiecte de satisfacţie, ci şi interdicţii care însoţesc aceste obiecte sau blochează calea spre ele. Iniţial, agresivitatea se îndreaptă spre obiectul exterior frustrant; în măsura în care acest lucru trezeşte teama de pedeapsă, heteroagresiunea se poate transforma însă în autoagresiune (idei de culpabilitate, suicid).

După J. Delay şi P. Pichot în frustrare pot fi considerate ca esenţiale următoarele aspecte:

  • frustrarea provocată de o agresiune directă împotriva sursei de frustrare, în care importanţa frustrării depinde de trei factori: forţa motivaţiei, măsura în care obstacolul blochează calea spre scop, numărul comportamentelor motivate frustrate;
  • inhibarea actului agresiv direct: este în funcţie de pedeapsa aşteptată de subiect pentru împlinirea actului;
  • deplasarea (schimbarea obiectului agresiunii): tendinţa la deplasare se accentuează pe măsură ce inhibiţia agresiunii directe este mai puternică (de exemplu, un subiect reprimat de o persoană mai puternică decât el, reprimă la rândul său, o persoană mai slabă). Mecanismul fiind în general inconştient, comportamentul ca atare poate apărea de neînţeles;
  • modificarea formei agresiunii: în genere, cultura, educaţia, interiorizarea interdicţiilor determină o inhibare a agresivităţii directe, o schimbare a formei de manifestare directă, într-o altă formă, social acceptabilă (de exemplu, ironia);
  • autoagresiunea: poate interveni când heteroagresiunea este puternic inhibată; este favorizată de faptul că individul se consideră sursă a frustrării iniţiale, iar o agresiune directă este inhibată de Eu şi nu de un agent exterior.

Frustrare şi conflict. La adult, o mare importanţă o au obstacolele active interne, care sunt sursa conflictelor de tip apetenţă-aversiune. O serie de obiecte care constituie, originar, obiecte specifice (scopuri) ale comportamentului pulsional devin (prin învăţare, educaţie) obiecte de aversiune (pentru că sunt interzise). Persoana capătă faţă de ele o atitudine ambivalentă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s