Emoţiile negative – Reprimare sau Explorare? – partea 3

Frustrarea secundară se poate obiectiva în patru tipuri de obstacole:

  • obstacol pasiv extern (de exemplu, un animal înfometat, separat de hrană printr-un grilaj de fier); la om, acest tip de obstacol este frecvent, datorită lipsei unui mijloc indispensabil în atingerea scopului;
  • obstacol pasiv intern – constă într-o incapacitate (neputinţă) a persoanei. După Alfred Adler, inferiorităţile fizice declanşează o serie de frustrări care, la rândul lor, antrenează comportamente normale sau patologice, reuşite sau eşuate, pentru rezolvarea acestor frustrări. Persoana încearcă să-şi compenseze inferioritatea, dar când efortul depăşeşte limitele scopului intenţionat, el supracompensează. Se întâmplă astfel ca persoana să dezvolte un interes anume pentru un domeniu pentru care nu are aptitudini reale;
  • obstacol activ intern – constă dintr-o pulsiune secundară cu acelaşi obiect, dar cu sens opus unei pulsiuni iniţiale, deci o competiţie între două motivaţii cu acelaşi obiect, dar cu sens diferit;
  • obstacol activ extern – situaţia în care subiectului i se interzice de către cineva, sub ameninţarea cu pedeapsa, îndeplinirea unei activităţi (interdicţiile).

Frustrarea la copii

Este uşor de observat, întrucât reacţiile apar la conflicte minore şi sunt imediate: modificările la frustrare ale adultului vor fi influenţate de stilul de reacţie la frustrare adoptat în copilărie. Reacţiile imediate la frustrare observate în viaţa curentă pot fi:

  • reacţii de agresivitate, împotriva diverselor lucruri sau a persoanelor care au provocate frustrarea; reacţiile se pot deplasa de la agentul frustrant (de exemplu, părinţii) asupra altor obiecte (jucării, etc.), în măsura în care, date fiind relaţiile de statut şi de rol din cadrul familiei, copilul nu-şi permite descărcarea mâniei asupra factorului frustrant;
  • gelozia este şi ea (în special în raporturile dintre fraţi) o manifestare a frustrării sau a sentimentului de a fi frustrat;
  • izolarea, combinată uneori cu ostilitate şi îmbufnare (copilul se refugiază într-un colţ sau în camera lui, până când perturbarea emoţională cauzată de frustrare se stinge);
  • hipersensibilitatea – diminuarea toleranţei la frustrare în urma unor frustrări repetate; constă în reacţii exagerate în raport cu intensitatea stimulului frustrant;
  • dependenţa – reacţie secundară, manifestată prin căutarea unui sprijin sau a unei protecţii din partea unui părinte, în scopul de a evita frustrări la care copilul s-a sensibilizat;
  • egoismul – refuzul de a coopera cu altul, de a da altuia spre folosinţă, chiar în cadrul jocului, obiecte care-i aparţin.

Se întâmplă ca aceste reacţii specifice şi imediate, pe care copiii le manifestă la frustrare, să se combine (exemplu: hipersensibilitatea cu dependenţa sau cu izolarea). Ele sunt de asemenea, legate de felul în care se rezolvă complexele în viaţa infantilă şi de interiorizarea intericţiilor parentale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s