Ieri, o colegă mă cheamă să o ajut. Dorea să editeze un material audio, dar playerul winamp îi dădea un mesaj de eroare, iar softul de editare de asemenea. Mă uit repede la iconiţa (simbolul) ce reprezintă un difuzor (sistemul audio) şi văd că e marcat cu un x roşu (o cruce roşie, răsturnată). În partea frontală a calculatorului era mufa jack de la boxe parţial introdusă. Remedierea a fost rapidă; introducerea până la capăt a mufei jack. Nu era prima dată când se plângea de aceeaşi defecţiune şi tot neajutorată era.

Am sesizat contrarietatea de pe chipul ei şi am continuat discuţia cu ea. “Ce anume nu înţelegi?” Ea, foarte neîncrezătoare – mai degrabă vexată – îmi spune “Păi este ilogic, nu pricep de ce aici este aşa şi la celălalt calculator merge altfel”. Am realizat într-un mod cât se poate de interesant – acum eu eram contrariat – că nici măcar realitatea nu poate schimba convingerile unei persoane.

Atunci i-am spus “Imaginează-ţi că informaţiile, cunoştinţele tale despre situaţia în cauză sunt total inadecvate. Aruncă-le din mintea ta, tot aşa cum arunci nişte cărţi inutile de pe un raft de cărţi. Şi fă un efort să primeşti ca informaţii reale, tot ce-ţi spun eu acum.” Nu vreau să intru în detalii tehnice, nu acesta este scopul articolului.

Cât de interesantă este mintea umană. Când cineva dă o valoare foarte mare unor convingeri personale, atunci realitatea, chiar dacă arată contrariul, nu reprezintă pentru cel în cauză, decât o aberaţie. Abaterea de la “normal” este în realitatea obiectivă. Nici măcar nu-i trece prin minte că ar putea fi ceva greşit în convingerile sale.

Orice electronist când depanează un montaj electronic o face conform unor cunoştinţe solide în domeniu şi de cele mai multe ori după o schemă electronică de principiu. Convingerile personale devin “schema electronică de principiu” după care încercăm să interpretăm realitatea. Când ceva nu merge, atunci anormalul este în afară, nu în “algoritmii” noştri de interpretare şi rezolvare.

Anunțuri