”Nu sunt ceea ce mi-aş dori să fiu, nu sunt ceea ce voi fi, dar nici nu mai sunt ceea ce am fost” – Erickson.

O luptă a conştiinţei (de sine) pe fundalul unor transformări biologice în căutarea şi definirea propriei identităţi; dorinţa de a avea un loc frumos sub soare, în compania celor dragi, fiind util societăţii, având o direcţie şi un sens în lume – pe scurt, adolescenţa.

Aspiraţiile adolescentului se lovesc de “nu sunt ceea ce mi-aş dori să fiu”. Comparaţia cu adulţii, care par stăpâni pe situaţie, este frustrantă. El (adultul) de ce conduce o afacere, are angajaţi, o familie şi un grup de prieteni în mijlocul cărora se simte atât de bine ? Eu sunt atât de… nepregătit.

Prezentul este atât de… instabil. Nesiguranţa, neîncrederea şi lipsa controlului sunt trăite intens. Liniştea, lipsa grijurilor şi siguranţa din perioada copilăriei şi pre-adolescenţei par a fi rămas undeva în trecut şi raportarea la ele fac terenul existenţei şi mai mişcător. Sunt mulţi şi multe lucrurile care mă împing spre o independenţă pentru care nu mă simt încă pregătit, îşi spune el în minte. Hotărât, nu mai sunt ceea ce am fost.

Adolescenţa este tranziţia spre tinereţe. O tranziţie anevoioasă, tumultoasă, în care se dau lupte pentru definirea unei identităţi proprii, alegerea unor roluri definitorii, pe de o parte, însă şi dezamăgiri şi neîmpliniri, pe de altă parte. Adolescentul are nevoie de părinţii lui, dar fără a fi “sufocat”. Iar noţiunea de sufocare suportă mari variaţii, în funcţie de graniţele stabilite de fiecare adolescent în parte. Părinţii maturi observă atent şi cu dragoste, nu rup graniţele sensibilităţii propriului lor copil şi-l ajută necondiţionat atunci când acesta are nevoie.

Anunțuri