Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. – Eclesiastul 9:10a.

Dar de unde să ştim ce putem face ? Şi cât putem face ? Dacă o hiper-protecţie ne-a zădărnicit drumul spre exprimarea potenţialului ? Dacă fricile proprii ? Dacă putem învăţa ceva din experienţa doamnei Elmore ?

În 1954, Charlotte Elmore a început să-şi facă griji pentru fiul ei Michael, în vârstă de 6 ani, care nu făcea aceleaşi lecţii de citire ca fiica vecinei sale. Amândoi copiii se înscriseseră în clasa I la aceeaşi şcoală, dar clasa lui Michael abia începuse lecţiile de citire, pe când fiica vecinei ei deja le citea părinţilor săi. Doamna Elmore l-a contactat pe directorul şcolii, care i-a dezvăluit un lucru şocant. Şcoala le administrase un test de inteligenţă tuturor elevilor. Scorul lui Michael, a spus directorul, indica faptul că era aproape retardat. Mai mult, directorul a informat-o că Michael va fi nevoit să repete clasa I. Când doamna Elmore a întrebat de ce ei şi soţului ei nu li se comunicase scorul lui Michael, directorul i-a explicat că majoritatea părinţilor înţeleg cu dificultate testele de inteligenţă şi că e cel mai bine pentru copii dacă părinţii lasă aceste probleme în grija conducerii şcolii. Când doamna Elmore a cerut ca Michael să fie testat din nou, directorul a refuzat, explicându-i că scorurile se schimbă rareori cu mai mult de câteva puncte.

Din fericire, doamna Elmore a avut mai multă încredere în observaţiile ei legate de Michael şi în capacităţile lui decât în interpretarea făcută de şcoală a unui singur scor de test. I-a cerut unui psiholog din afara şcolii să-l retesteze pe Michael şi, de data aceasta, IQ-ul băiatului a fost 90. Cu toate că 100 este media la majoritatea testelor de inteligenţă, 90 nu este considerat un scor inferior. Psihologul din afara şcolii nu a fost de acord că Michael ar fi trebuit să repete clasa I şi l-a contactat pe director din partea doamnei Elmore. În cele din urmă, cu ajutorul orelor suplimentare de citire şi cu schimbarea şcolii, Michael şi-a ajuns din urmă colegii de clasă.

La liceu, Michael a fost recomandat pentru cursurile de pregătire în vederea admiterii la facultate, unde a luat numai note mari şi a devenit membru al elitei liceului. În 1965, a fost acceptat ca student la Indiana University. În timp ce studia aici, a mai efectuat un test de inteligenţă şi a obţinut un scor de 126 – un scor „superior”. A absolvit Medicina şi a început să practice ca gastroenterolog – medicul ce tratează bolile tubului digestiv (Elmore, 1988).

Cu toate că povestea lui Michael Elmore a avut un final fericit, numeroase practici din partea şcolii sale elementare l-ar fi putut împiedica să ajungă la deplinătatea potenţialului său şi să-şi aducă contribuţia cu succes în societate.

Anunțuri