Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte verbul “a subestima” prin “a atribui unei fiinţe, unui lucru, unei împrejurări o importanţă sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua”. Subestimarea este un indice al unei stime de sine scăzută. Efectele unei scăzute stime de sine sunt cel puţin neplăcute. Cel care se subevaluează nu va şti niciodată care este potenţialul său în diverse domenii/aspecte ale vieţii sale. Specialiştii spun că stima de sine are patru piloni :

  • sentimentul de siguranţă,
  • cunoaşterea de sine,
  • sentimentul de apartenenţă,
  • sentimentul de competenţă.

Dr. Nathaniel Branden spunea că stima de sine este “capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa”. Charles F. Stanley, referitor la sentimentul de subestimare : “Dacă nu şti că Dumnezeu te-a creat cu promisiunea unei speranţe şi a unui viitor nu te vei preţui pe tine (Stanley F. C., Cum să-ţi atingi potenţialul maxim pentru Dumnezeu, 2012).

Cel care nu ştie că este o creaţie minunată (Psalmul 139:14) nu va fi conştient nici de faptul că poate realiza lucruri splendide.

Exerciţiu :

Dacă e să privim la evaluarea pe care o fac atât Dumnezeu, cât şi Satan lui Iov, ce putem spune ? Dumnezeu l-a supraevaluat ori Satan l-a subestimat ? Am putea spune supraevaluare din partea lui Dumnezeu, pentru că, într-un final, Iov a blestemat ziua în care s-a născut ? Am putea spune subevaluare din partea lui Satan, pentru că Iov nu L-a blestemat pe Dumnezeu, ci ziua în care s-a născut ? Cum este evaluarea pe care şi-o face Iov însuşi ? Ce putem învăţa noi din felul în care ne evaluăm pe noi înşine ? Oare apostolul Pavel exagera când a firma : “Pot totul în Hristos care mă întăreşte” ?

Anunțuri