Lupta cu demonii interiori – II

Continuăm astăzi cu câteva “reţete” de preîntâmpinare a trărilor, stărilor emoţionale negative, dezadaptative.

  • Cunoscându-se faptul că persoana susceptibilă şi nesigură de ea însăşi nu posedă, de obicei, spontaneitatea necesară formulării unor răspunsuri adecvate la situaţiile noi care apar, părinţii vor trebui să-l obişnuiască pe copil cu situaţiile neprevăzute sau dificile. Mai precis, este necesar ca părinţii să prevadă necesitatea formării la copil a unui bagaj variat de deprinderi din rândul cărora nu trebuie să lipsească cele referitoare la felul cum trebuie să înceapă şi să întreţină o conversaţie, cum trebuie să salute sau să servească masa într-un cadru festiv etc. Toate aceste deprinderi au virtutea nu numai de a combate stângăcia şi nesiguranţa în relaţiile cu ceilalţi, ci şi a-l face pe copilul suferind de timiditate să iasă din izolarea în care l-a adâncit lipsa de încredere în sine, şi de a trăi în afară, de a se afirma în sensul bun al cuvântului în societate.
  • Nu mai puţin important este efortul părinţilor de a-l ajuta pe copilul descurajat să renunţe la obiceiul de a se autoanaliza excesiv în timpul acţiunii şi după ce aceasta s-a încheiat. Autoanaliza realizată în timpul desfăşurării acţiunii intervine ca o frână împinsă uneori până la inhibiţie şi blocaj. Acest lucru se constată, mai ales, în acele situaţii în care copilul trebuie să răspundă la un examen sau când trebuie să vorbească în faţa clasei : înainte de a începe sau chiar în timp ce vorbeşte, acesta îşi abate atenţia, de la subiectul pe care trebuie să-l trateze, la el însuşi şi se autoanalizează cu un deosebit spirit critic ; această dedublare şi cenzurare critică severă are drept consecinţe întreruperea contactului afectivc şi intelectual cu interlocutorii, generarea emoţiei şi a unei stări de puternică inhibiţie. Instalarea tuturor acestor fenomene determină, la rândul lor, eşecul întregii activităţi de examen sau de vorbire în prezenţa colegilor ; după eşec elevul în cauză este tentat să folosească, cu aceeaşi lipsă de măsură, activitatea de autoanaliză, autoînvinovăţindu-se şi închizându-se în sine într-o atitudine depresivă şi defetistă.
  • Obişnuinţa persoanei de a analiza cu luciditate raportul dintre posibilităţile proprii reale şi dificultatea sarcinii propuse la un moment dat reprezintă o cale eficientă de obţinere a încrederii în sine, de renunţare la tendinţa de a exagera dificultăţile întâlnite în activitate. O astfel de obişnuinţă trebuie să-şi formeze mai ales acele persoane care sunt nesigure de ele însele, care sunt înclinate să se subaprecieze în mod exagerat, să se îndoiască de calităţile lor. Subevaluarea proprie duce automat la supraestimarea greutăţilor şi a riscurilor, aşa după cum disproporţia dintre posibilităţi şi sarcina fixată conduce inevitabil la nesiguranţă şi nehotărâre. De aceea, copiii şi tinerii trebuie să fie ajutaţi să-şi descopere calităţile reale pe care le au, să-şi evalueze în termeni obiectivi propriile posibuilităţi ; această cunoaştere obiectivă de sine le dă posibilitatea să constate că dispun de acele calităţi care-i vor face să reuşească în situaţiile în care reuşesc şi alţii.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s