(Auto)Subestimarea

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte verbul “a subestima” prin “a atribui unei fiinţe, unui lucru, unei împrejurări o importanţă sau o valoare mai mică decât cea reală; a subaprecia, a subevalua”. Subestimarea este un indice al unei stime de sine scăzută. Efectele unei scăzute stime de sine sunt cel puţin neplăcute. Cel care se subevaluează nu va şti niciodată care este potenţialul său în diverse domenii/aspecte ale vieţii sale. Specialiştii spun că stima de sine are patru piloni :

  • sentimentul de siguranţă,
  • cunoaşterea de sine,
  • sentimentul de apartenenţă,
  • sentimentul de competenţă.

Dr. Nathaniel Branden spunea că stima de sine este “capacitatea de a înfrunta dificultăţile fundamentale ale vieţii, fără a pierde speranţa”. Charles F. Stanley, referitor la sentimentul de subestimare : “Dacă nu şti că Dumnezeu te-a creat cu promisiunea unei speranţe şi a unui viitor nu te vei preţui pe tine (Stanley F. C., Cum să-ţi atingi potenţialul maxim pentru Dumnezeu, 2012).

Cel care nu ştie că este o creaţie minunată (Psalmul 139:14) nu va fi conştient nici de faptul că poate realiza lucruri splendide.

Exerciţiu :

Dacă e să privim la evaluarea pe care o fac atât Dumnezeu, cât şi Satan lui Iov, ce putem spune ? Dumnezeu l-a supraevaluat ori Satan l-a subestimat ? Am putea spune supraevaluare din partea lui Dumnezeu, pentru că, într-un final, Iov a blestemat ziua în care s-a născut ? Am putea spune subevaluare din partea lui Satan, pentru că Iov nu L-a blestemat pe Dumnezeu, ci ziua în care s-a născut ? Cum este evaluarea pe care şi-o face Iov însuşi ? Ce putem învăţa noi din felul în care ne evaluăm pe noi înşine ? Oare apostolul Pavel exagera când a firma : “Pot totul în Hristos care mă întăreşte” ?

RadioBOSS

Versiunea noua a programului de automatizare radio are imbunatatiri majore. Acum se pot seta culorile fontului si al fundalului diferitelor tipuri de fisiere.

Programul are setari pentru microfon si 2 (doua) LineIN-uri. RVE Sibiu si DWG Radio Romania folosesc RadioBOSS. Pentru mai multe informatii despre acest soft EXCELENT la adresa site-ului.

RadioBOSS

RadioBOSS – Radio Automation Software

Decizia şi actul schimbării

Dr. Bruce Thompson vede transformarea vieţii prin prisma unei decizii interioare de schimbare şi stabilirea unui plan riguros de punere în practică, pas cu pas, a devenirii. În Zidurile inimii mele studiază etapele prefacerii (modelării) în cartea Neemia (un studiu fascinant, care m-a “prins” pe de-a-ntregul).

Neemia are o revelaţie şi se pocăieşte (a vedea cum vede Dumnezeu) pentru greşelile sale, ale familiei şi ale înaintaşilor săi. El nu i-a condamnat pentru faptele lor, ci a recunoscut faptul că acţiunile părinţilor se răsfrâng asupra copiilor şi a copiilor copiilor lor (Numeri 14:18). El constată cu realism că părinţii săi au mâncat aguridă şi că acum copiii simţeau pe limbă un gust amar.

Bruce defineşte pocăinţa ca fiind :

“o decizie interioară fermă sau o schimbare a gândirii. În Noul Testament, verbul «a se pocăi» este tradus din verbul grecesc «metanoein», care înseamnă «a-şi schimba gândirea». Pocăinţa este o decizie, nu o emoţie. În Vechiul Testament, cuvântul ebraic tradus cel mai adesea prin «a se pocăi» înseamnă literalmente «a se întoarce». În timp ce Noul Testament pune accent pe natura interioară a adevăratei pocăinţe, cuvântul folosit în Vechiul Testament pune accent pe expresia exterioară, concretizată într-o acţiune ce reflectă schimbarea lăuntrică. Prin urmare, pocăinţa este o schimbare interioară care determină o întoarcere care se manifestă în exterior ori îndreptarea spre o direcţie total diferită”.

Autorul se întreabă care este relaţia dintre respingere şi păcatul pe care îl moştenim ?

“Nu noi suntem răspunzători pentru faptul că am fost respinşi în copilărie, dar începem să fim responsabili dacă acceptăm atitudinile negative îndreptate spre noi şi dacă alegem să trăim conform lor. În noi se dă o luptă între necredinţă şi credinţă, care se transformă într-o luptă a adevărului lui Dumnezeu cu programarea pe care am primit-o în copilărie”.

Zidurile inimii mele

Zidurile inimii mele

Zidurile inimii mele

Am primit de curând o carte interesantă de psihologie şi terapie creştină (Zidurile inimii mele, Dr. Bruce Thompson & Barbara Thompson, Constanta : Kairos, 2013). S-ar putea să fie de folos multora dintre creştinii care resimt în fiinţa lor conflicte sufleteşti aduse/purtate din familia de origine. Cred de asemenea că vor fi şi unii care nu vor înţelege mare lucru, neavând o înclinaţie interioară pentru domeniul tulburărilor sufleteşti. Sunt convins însă că această carte este de folos (psiho)terapeuţilor, consilierilor creştini.

Nu este o lucrare pur ştiinţifică, dar provine din practica autorului şi din bagajul său de cunoştinţe medicale şi psihologice. Pe alocuri am văzut şi altfel decât dr. Bruce Thompson, dar, per ansamblu, am avut de învăţat, în mod special pe partea de soluţionare a conflictelor sufleteşti din punct de vedere creştin. Paşii terapeutici sunt izbitor de asemănători cu cei din diverse paradigme (Terapie Individuală – adleriană, Terapie Cognitiv-Comportamentală, Terapie Sistemică etc.), chiar dacă denumirile sunt diferite (de exemplu “pocăinţă” – “recunoaşterea problemei şi asumarea responsabilităţii”).

Ce se poate spune despre autor ?

Dr. Thompson s-a născut în Noua Zeelandă, este medic şi a pus bazele Facultăţii de Consiliere şi Îngrijire Medicală din cadrul Universităţii Naţiunilor, parte a organizaţiei Tineri Pentru Misiune. Lucrarea lui din Africa de Vest, ca medic misionar alături de Worldwide Evangelism Crusade, a dus la deschiderea centrelor de consiliere ale organizaţiei Tineri Pentru Misiune în mai multe locuri din lume. Alături de el, soţia lui, Barbara, slujeşte ca asistentă medicală, consilier şi co-autor. Ei locuiesc în Noua Zeelandă.

Aprecieri :

Dr. Thompson îşi călăuzește cititorii într-o călătorie înspre dobândirea plinătăţii. El aseamănă defensele psihologice cu niște ziduri pe care noi înşine le construim sub influenţa negativă a diferitelor persoane din viața noastră, denumite profeţi falşi, și compară aceste ziduri cu firul cu plumb divin al Legii lui Dumnezeu, arătându-ne cum să ne schimbăm prin pocăinţă şi ce înseamnă viaţa înnoită. Scriitorul acordă o deosebită atenţie credinţelor false ce apar în monologurile noastre interioare, procesului prin care ele iau naştere şi felului în care pot fi înlocuite prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru o mai bună înțelegere, dr. Thompson a pus la dispoziţia cititorilor şi câteva figuri bazate pe Scriptură.

Dr. William Backus – Autor al cărţii „Telling Yourself the Truth”, Fondator şi director al Centrului pentru Servicii Psihologice Creştine din St. Paul, Minnesota.

“Acest proces, al lui dr. Thompson, descrie un mod de vindecare extraordinar al lui Dumnezeu. Cu ajutorul firului de plumb al lui Dumnezeu, cei distruşi de păcat şi de traume pot fi vindecaţi şi pot trăi o viaţă răscumpărată. Cred că toţi creştinii, dar în mod special liderii şi consilierii, vor fi încurajaţi de această carte plină de învăţătură şi de înţelepciune.”

Dr. Archibald D. Hart – Profesor senior de Psihologie si Decan emerit al Catedrei de Psihologie Clinica din cadrul Fuller Theological Seminary, Pasadena, CA.

Lupta cu demonii interiori – II

Continuăm astăzi cu câteva “reţete” de preîntâmpinare a trărilor, stărilor emoţionale negative, dezadaptative.

  • Cunoscându-se faptul că persoana susceptibilă şi nesigură de ea însăşi nu posedă, de obicei, spontaneitatea necesară formulării unor răspunsuri adecvate la situaţiile noi care apar, părinţii vor trebui să-l obişnuiască pe copil cu situaţiile neprevăzute sau dificile. Mai precis, este necesar ca părinţii să prevadă necesitatea formării la copil a unui bagaj variat de deprinderi din rândul cărora nu trebuie să lipsească cele referitoare la felul cum trebuie să înceapă şi să întreţină o conversaţie, cum trebuie să salute sau să servească masa într-un cadru festiv etc. Toate aceste deprinderi au virtutea nu numai de a combate stângăcia şi nesiguranţa în relaţiile cu ceilalţi, ci şi a-l face pe copilul suferind de timiditate să iasă din izolarea în care l-a adâncit lipsa de încredere în sine, şi de a trăi în afară, de a se afirma în sensul bun al cuvântului în societate.
  • Nu mai puţin important este efortul părinţilor de a-l ajuta pe copilul descurajat să renunţe la obiceiul de a se autoanaliza excesiv în timpul acţiunii şi după ce aceasta s-a încheiat. Autoanaliza realizată în timpul desfăşurării acţiunii intervine ca o frână împinsă uneori până la inhibiţie şi blocaj. Acest lucru se constată, mai ales, în acele situaţii în care copilul trebuie să răspundă la un examen sau când trebuie să vorbească în faţa clasei : înainte de a începe sau chiar în timp ce vorbeşte, acesta îşi abate atenţia, de la subiectul pe care trebuie să-l trateze, la el însuşi şi se autoanalizează cu un deosebit spirit critic ; această dedublare şi cenzurare critică severă are drept consecinţe întreruperea contactului afectivc şi intelectual cu interlocutorii, generarea emoţiei şi a unei stări de puternică inhibiţie. Instalarea tuturor acestor fenomene determină, la rândul lor, eşecul întregii activităţi de examen sau de vorbire în prezenţa colegilor ; după eşec elevul în cauză este tentat să folosească, cu aceeaşi lipsă de măsură, activitatea de autoanaliză, autoînvinovăţindu-se şi închizându-se în sine într-o atitudine depresivă şi defetistă.
  • Obişnuinţa persoanei de a analiza cu luciditate raportul dintre posibilităţile proprii reale şi dificultatea sarcinii propuse la un moment dat reprezintă o cale eficientă de obţinere a încrederii în sine, de renunţare la tendinţa de a exagera dificultăţile întâlnite în activitate. O astfel de obişnuinţă trebuie să-şi formeze mai ales acele persoane care sunt nesigure de ele însele, care sunt înclinate să se subaprecieze în mod exagerat, să se îndoiască de calităţile lor. Subevaluarea proprie duce automat la supraestimarea greutăţilor şi a riscurilor, aşa după cum disproporţia dintre posibilităţi şi sarcina fixată conduce inevitabil la nesiguranţă şi nehotărâre. De aceea, copiii şi tinerii trebuie să fie ajutaţi să-şi descopere calităţile reale pe care le au, să-şi evalueze în termeni obiectivi propriile posibuilităţi ; această cunoaştere obiectivă de sine le dă posibilitatea să constate că dispun de acele calităţi care-i vor face să reuşească în situaţiile în care reuşesc şi alţii.