Familia – Alianţe distructive

“Hai la mama, viaţa mea, cine te-a supărat ?”, îşi întreabă mămuica odrasla. Răspunsul este prompt şi acuzator : “Răul de tata.”. “Lasă că-l ceartă mama, puiul meu drag”.

Ne sunt familiare astfel de dialoguri între piciul de 3-6 ani şi mama, mătuşa ori bunicii săi. “Vinovatul” trebuie neutralizat. Dacă astfel de situaţii sunt generalizate atunci răsfăţatul sau răsfăţata devine obraznicul de mai târziu, pentru că în familie nu a existat un consens privitor la stabilirea limitelor.

Experienţa ne învaţă că un copil obraznic stă pe umerii unuia dintre părinţi. Când copiii sunt neascultători în mod frecvent, înseamnă de obicei că părinţii au un anumit conflict cu privire la ce reguli trebuie adoptate şi în ce fel.

Iacov avea o alianţă distructivă cu mama sa. Împreună l-au înşelat pe Isaac, bătrân şi aproape orb (Geneza 27). Rebeca, mama lui Iacov, îşi împinge fiul favorit să-şi păcălească tatăl şi ia blestemul asupra sa. Numai că, de fapt, întreaga familie are de suferit. Iacov fuge, Esau, fratele său cel mare îl urăşte de moarte, tatăl este distrus, iar mama nu-şi mai vede copilul.

Responsabilităţi

Unele familii, avute (bogate) fiind, pot să procure lucrurile după care tânjesc ai lor copii. Din nefericire foarte multe sunt familiile care nu au posibilităţi financiare suficiente pentru a lua o jucărie, un aparat foto sau chiar un rucsac nou pentru şcoală. Sunt situaţii în care copii nu pot înţelege realitatea şi se supără pe părinţii lor, ba chiar le cer în mod imperativ să le procure lucrul mult râvnit. Aici intervine conflictul. De la o ceartă până la izbucniri violente nu este mult. Copilul se închide în sine şi chiar te urăşte.

Atunci când îţi critici fiul pentru că este trist, acesta se simte neînţeles şi rănit. Ceea ce spui tu s-ar putea să fie adevărat însă el nu simte că tu îl sprijini. „Ce să fac?”. „Nu ştiu, întreabă-l chiar pe fiul tău”.

Fiecare membru al familiei trebuie să audă ce spune celălalt, ce simte, astfel încât fiecare să se simtă apreciat şi înţeles. Dacă este destul de mare copilul tău, implică-l încet-încet în deciziile administrative şi financiare ale familiei. Încetul cu încetul dă-i responsabilităţi pe măsura capacităţii sale de înţelegere. Pe de altă parte asumă-ţi riscul unei decizii proaste a copilului şi suportarea consecinţelor. Nu-l trage la răspundere, ci explică-i unde crezi că decizia a fost inadevată. Nu uita, acestea se numesc şi „cheltuieli de şcolarizare”. Faptul că toţi membrii familiei au de pătimit în urma unei decizii greşite poate duce la dezvoltarea capacităţii de analiză în context, anticipare evenimenţială, înţelegerea relaţiei cauză-efect ş.a.m.d.

E uşor ? Am fi naivi să credem că da. Dar e de preferat pentru dezvoltarea copiilor noştri.