Nimeni nu mă îmbrăţişează…

Ariciul era un sensibil. Romantic ! Afectuos, săritor şi prietenos… congenital. Înainte avea o piele catifelată, acoperită de un puf auriu, strălucitor. Pentru că era un sociabil incurabil, prezenţa lui era dorită la toate reuniunile, aniversările, petrecerile, ba chiar şi întrunirile mai sobre, pentru că reuşea de fiecare dată să încălzească şi cea mai rece atmosferă.

În timp, însă, au apărut invidioşii. Vulpiţele l-au denigrat, sconcşii l-au calomniat iar veveriţele îl bârfeau… din creangă-n creangă. Durere ! Foarte mare durere. Şi creştea pe zi ce trecea durerea bietului arici. Simţea că pică într-un hău fără sfârşit. Acela a fost momentul când au început să-i crească spinii din puful lui auriu. La început cu timiditate, apoi, din ce în ce mai obraznici ţepii l-au învăluit protejându-l de răutăţile celorlalţi. Aşa a devenit ariciul un singuratic plin de ace. Nici măcar pe fraţii şi surorile lui nu-i mai putea îmbrăţişa. Şi de atunci tânjeşte mereu după o… îmbrăţişare.

Dacă şi tu şi eu suferim pentru că nu suntem îmbrăţişaţi s-ar putea să fie din cauză că am fost loviţi, făcuţi să suferim şi poate ne simţim inferiori. Ţepii noştri sunt de fapt arme de apărare împotriva durerii cauzate de semenii noştri. Cu cît ne apărăm mai mult cu atât mai mult rupem legătura cu ceilalţi. Ne apărăm atacând, rănind, înţepând. Dorim să ne apărăm dar ne şi este dor de o îmbrăţişare, de o vorbă caldă, de o apreciere sinceră.

Ce este de făcut ? Cum scăpăm de ţepii usturători ? Care sunt ţepii tăi  ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s