Roger era un tânăr foarte de treabă, care împrumuta prietenilor maşina şi bani. Aceştia, însă, nu-l tratau cu aceeaşi culanţă (amabilitate, dărnicie), ceea ce l-a nemulţumit. Şi-a stăpânit furia până la un punct, dar până la urmă a devenit încordat şi, uneori, îi repezea.

„De ce abuzează oamenii de firea mea blândă?”, se întreba întristat.

„Pentru că sunt ignoranţi şi tulburaţi, de aceea trebuie, din când în când, să păcălească pe nişte băieţi drăguţi ca tine”, i-am răspuns.

T r e b u i e, aţi spus? Nu, nu trebuie să înşeli un prieten. Eu în acest spirit am fost educat.”

„Ar fi fost mai bine dacă ei nu ar fi abuzat de un prieten. Dar de ce trebuie să-ţi facă pe plac? Numai pentru că aşa este corect? Oare oamenii trebuie să se comporte corect pentru că le spui tu?”

„Sigur că nu. Ce sfat îmi daţi?”

„Iartă-i ca să nu mai fi furios. Fă-ţi singur o favoare, căci ei nu ţi-au făcut, cu siguranţă, nici una în ultima vreme.”

„Să-mi fac eu singur o favoare, iertându-i?”

„Da. Asta te fereşte de furie, iritare şi amărăciune. Nu ai vrea să te bucuri că ai scăpat de asemenea stări nevrotice?”

„De aceea am venit să vorbesc cu dumneavoastră.”

„Atunci iartă-le comportarea urâtă şi te vei calma cât de curând. După asta fă ceva pozitiv pentru tine.”

„De exemplu?”

„Învaţă din propria experienţă. Nu uita niciodată cine a fost ultimul care ţi-a cerut maşina, ţi-a consumat benzina şi nu a avut bunul simţ să umple rezervorul. Nu-i mai împrumuta maşina niciodată. Asta înţeleg prin a ierta, dar a nu uita. Procedând astfel vei schimba datele problemei şi vei evita astfel de situaţii, pentru că, în acelaşi timp, nu vei vrea să te necăjeşti, şi să-ţi faci singur rău.”

A-i ierta pe alţii mai presupune fermitate şi o bună sănătate. Nu poţi ierta dacă eşti slab şi în defensivă. Este una din cele mai frumoase trăsături, care trebuie dezvoltată, cu condiţia ca, în completarea ei, să nu se uite ceea ce s-a întâmplat. Dacă ierţi şi uiţi injustiţiile care ţi s-au făcut, apari ca unul care cere să mai fie lovit. În acest caz, iertarea denotă prostie şi slăbiciune. Măsura în care îi poţi ierta pe alţii, fără a le mai face concesii arată gradul de maturizare.

Fragment din Fii calm! de dr. Paul Hauck

Anunțuri