Creaţie sau Reparaţie ?

E interesant că ascultându-l pe dr. psihiatru Andrei Pătrâncă (într-o emisiune TV la Oreste)x mi-au venit în minte cuvintele Scripturii.

În interviu ideea (printre altele) era următoarea : „Ne vom regăsi acolo unde ne-am pierdut ultima oară”; „cei care nu au conştiinţa de sine – un eu imatur – trebuie să facă un pas în spate să se privească, să se observe acolo unde erau vii, să facă act de prezenţa propriei persoane”. A te descoperi de-acolo de unde ai fost plin de viaţă, pentru a face faţă unui prezent dureros este metoda multor terapii (adleriană, existenţială, comportamentală etc.).

Nimeni nu se duce la consilier pentru că-i merge foarte bine. E clar că se află într-o dificultate serioasă. Ceva îl doare îndeajuns încât să plătească preţul confesării (şi al onorariului) în faţa unui necunoscut, chiar dacă specialist. Pe parcurs va afla că şi el este un specialist; specialist în propria sa viaţă – nimeni nu cunoaşte mai bine decât el ce a făcut, ce a simţit sau a re-simţit. Aşadar se pleacă de la o poziţie de echivalenţă : se întâlnesc doi specialişti.

Se defineşte problema (dificultatea, trauma) apoi se stabileşte ce ar trebui să apară şi/sau să dispară pentru ca omul să fie fericit (ameliorat). Una din metodele aflării fericirii (nu a oricărei fericiri universale, ci starea de bine a lui, a consiliatului de aici şi acum) este găsirea unei zi din trecut în care a fost fericit (apropos de „ne vom regăsi acolo unde ne-am pierdut ultima oară”). Şi de aici începe procesul de reparaţie. Terapia este un proces de reparaţie nu de creaţie. Reparaţie înseamna : ceva a fost bine odată şi trebuie ajuns la cum era bine. Nu ne putem permite să creăm, deoarece în procesul de creaţie creierul pacientului nu recunoaşte starea de bine.

Identificăm apoi comportamentele care l-au făcut fericit pe pacient şi încercăm să le includem într-un program zilnic. Asta ar fi în forma cea mai schematică cu putinţă o platformă de lucru în terapie.

Şi acum gândul care m-a dus la Scripturi. Paradigma (curentul de gândire, modelul de gândire, teoria) „întoarcerii în timp şi regăsirea de unde s-a produs dezechilibrul” este de sorginte divină.

Apocalipsa 2:5a  Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi.

  1. Recunoaşterea şi admiterea problemei (căderea);
  2. Reîntoarcerea mentală în timp la locul de unde te-ai lăsat fericit ultima oară (aducerea aminte);
  3. Asumarea responsabilităţii (pocăieşte-te);
  4. Identificarea şi aplicarea comportamentelor/actelor benefice (faptele dintâi).

Să mai zică cineva că Scriptura este o carte de mituri depăşită.

x Emisiunea începe cu un moment promoţional

Anunțuri

4 gânduri despre „Creaţie sau Reparaţie ?

  1. Apropo de terapii, ce parere ai de tehnicile de eliberare emotionala? As aminti in randul acestora Dianetica(care este o tehnica destul de interesanta, dar robusta), metoda lui Jose Silva, inner child therapy si multe altele. Anatomia acestora este putin diferita de cea folosita de terapiile (adleriană, existenţială, comportamentală…), ele incercand sa detecteze socurile emotionale care au fost inregistrate in istoricul individului si sa le elimine pe acestea. Eliminarea nu is sensul stergerii informatiei, ci a modificarii perceptiei asupra acelui eveniment. In fond nu evenimentul in sine ne lezeaza, ci modul de perpectie al acestuia.

  2. Tocmai de aceea, consilierea crestina (=cristocentrica) este impracticabila fara ajutorul si interventia divinitatii, mai specific a Duhului Sfant care regenereaza. Un om care a experimentat undeva in trecutul lui nasterea din nou (regenerarea) are la ce sa se intoarca; in timp ce un om care si-a inceput existenta intr-o stare de alienare de Dumnezeu, nu-l poti intoarce inapoi in timp decat la fata morgana.

    De aceea, in cazul consilierii cristocentrice a unui om neregenerat nu se mai pune problema reparatiei, ci a creatiei (o faptura noua) – care bineinteles este imposibila, cum sublinia autorul, si aici intervine ceea ce spunea promotorul consilierii crestine, Isus: ce la oameni este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta. Consiliatul va lua la cunostinta din prima sedinta de consiliere de valorile consilierului (prezenta divinitatii in procesul de consiliere, adusa aproape de consiliat prin Cuvantul scris, iar consiliatul dus in dimensiunea divinitatii prin rugaciune, si medierea Duhului Sfant in toate acestea) – iar daca dupa luarea la cunostinta consiliatul isi da consimtamantul pentru purcederea la drum, consilierea crestina are rost. Altminteri, pentru cazul lui, ramane nu doar ineficienta, dar exclusivista.

    Consilierea crestina, prin definitie, nu il poate pacali pe un om ducandu-l inapoi in trecutul lui (lipsit de speranta) si nici nu-i poate oferi speranta pentru viitor fara introducerea notiunii de Cristos. Doar vorbim de consilierea cristocentrica, iar nu antropocentrica. Instrumentele seculare de lucru pot fi utile intr-o abordare cristocentrica, dar una sunt instrumentele, si alta e abordarea care trebuie neaparat sa orbiteze in jurul reabilitarii prin imitatio Cristi iar nu in redescoperirea fericirii din om. Altfel, ar fi nu doar o mintire a consiliatului, dar si o totala neintelegere a avantajului de neegalat al consilierii crestine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s